Pe culmea cea mai înaltă a unui deal se înalţă o biserică de lemn. Puţin mai jos, la câteva zeci de metri distanţă, e o altă biserică, din piatră şi cărămidă. Biserica din lemn e mică şi pricăjită, cea din cărămidă, e înaltă şi semeaţă. Aşa e la Ilimbav, locul unde pe un deal oamenii au strâns puterea credinţei într–un lăcaş cu masă de altar veche de la 1639 şi într–un alt lăcaş pe care l–au ridicat chiar ei.
După agitaţia Sibiului unde şi pe trotuar se intră în depăşire, un popas la Ilimbav e un moment de respiro. Nu de alta, dar nici ţipenie de om nu se arată la orele amiezii pe uliţele satului. Noroc că mai auzi o vorbă răzleaţă într-o curte sau alta şi aşa întrebi de nenea Ironim, cel care descuie biserica. Aşa a început pentru noi popasul la Ilimbav, sat cu state vechi, atestat documentar la 1375, şi cu locuitori puţini, abia vreo 350 de suflete. De zăbovit nu am zăbovit mult, doar cât să vedem biserica de lemn şi, din exterior, pe cea din cărămidă, ambele lăcaşuri de cult fiind monumente istorice.


Biserică ortodoxă, apoi unită, apoi iar ortodoxă


Istorie de la 1639?
La sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost plasată de către cercetători construirea iniţială a Bisericii de lemn "Buna Vestire". Cine poposeşte la Ilimbav poate avea însă o surpriză; nu de alta dar pe masa din altar este notat un alt an. Astfel, pe piciorul mesei altarului este inscripţionat, cu caractere chirilice, anul 7147, adică 1639, afirmă echipa care a lucrat la Proiectul "60 de biserici de lemn". Adică, masa este cu peste o sută de ani mai bătrână decât biserica.
Întrebări ridică şi identitatea celui care a zugrăvit pictura. Cum pisania s-a pierdut (probabil odată cu demontarea şi transportarea bisericii) nu se mai ştie cine a realizat pictura interioră; se ştie doar că aceasta a fost finalizată la 1811. Se bănuieşte însă că pictor ar fi fost un meşter ţăran, din satele de pe Olt pentru că "factura ţărănească a picturii e evidenţiată de expresia ei curată şi sinceră, fără a fi naivă", subliniază Ioan Abrudan, în studiul menţionat. Zugravul necunoscut e însă lăudat de cercetătorul teolog pentru rigurozitatea cu care a organizat programul iconografic, în stilul artei bizantine. În ceea ce priveşte starea picturii, trebuie spus că ea a rezistat în condiţii mult mai bune decât în alte lăcaşuri similare, dar de conservare şi restaurare este nevoie şi aici. Şi nu este exclus ca eventualele lucrări interioare să scoată la iveală şi alte picturi acoperite sub stratul de var; de altfel, în altar, o astfel de pictură a fost scoasă la iveală. Cum a fost odinioară iconostasul aceste biserici? Se poate doar bănui pentru că doar în registrul superior mai sunt vizibile picturi. În rest, totul e acoperit în tencuială şi var. Dintre icoanele iconostasului se mai păstrează doar cele de la uşile împărăteşti, cu imaginile Sfântei Fecioare Maria şi cea a Arhanghelului Gavriil.
Cât priveşte arhitectura edificiului, să ştiţi că merită atenţie, la fel ca şi pictura. Biserica nu e una mare, măsoară 12 metri lungime şi 5,5 metri lăţime, dar are un pridvor cu stâlpi sculptaţi şi îndelung fotografiţia de cei care poposesc aici. Cam atât despre biserica de lemn a ilimbăşenilor, restul puteţi să-l descoperiţi singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu