Sângătin: pictura celei mai vechi Biserici de lemn din Sibiu este grav deteriorată

Şi ce dacă e cea mai veche biserică de lemn din judeţ şi ce dacă are una dintre cele mai interesante picturi interioare... asta nu înseamnă că este unul dintre cele mai bine conservate şi restaurate lăcaşuri de cult. Nu, în monumentul istoric ce datează cel puţin de la 1687, mai mult de jumătate din suprafaţa pictată este grav deteriorată, iar pe anumite porţiuni nici măcar specialiştii nu mai pot intui scenele biblice existente altădată. Pictura interioară nu a fost niciodată conservată şi restaurată, iar satul - cu doar 50 de familii - nu are fonduri necesare pentru astfel de lucrări. Vorbim despre Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Sângătin, monument istoric inclus în campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”

Sângătin, sat aflat la vreo 45 de kilometri de Sibiu, în comuna Apoldu de Jos, nu se prea află pe lista de interes a turiştilor şi nici măcar a celorlalţi locuitori ai judeţului. Aşa se face că şi Biserica de lemn din localitate este prea puţin cunoscută, iar în turul monumentelor istorice din judeţ – foarte rar cuprinsă. Şi totuşi să ai o biserică de lemn de la 1687 nu e chiar la îndemâna oricărui sat. Cel puţin nu în judeţul Sibiu, aici biserica din Sângătin este cea mai veche construcţie de gen din judeţ. Dacă nu aţi văzut-o încă, v-o arătăm noi astăzi.

O pictură distrusă

Nici nu intri bine în sat, că undeva pe partea stângă a drumului se înalţă Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. E ascunsă privirii de un gard şi o uşă de lemn, dar odată ce sârma de la intrare este desfăcută, pe deal se iveşte micul lăcaş. O construcţie albă, simplă, ce măsoară vreo zece metri lungime şi cinci metri lăţime. E toată construită din lemn, dar în secolul trecut a fost tencuită cu pământ lutos şi zugrăvită cu var. Oricum, structura de lemn este vizibilă în două- trei locuri, acolo unde tencuiala a căzut. Merită apreciat faptul că biserica e acoperită cu şiţe de lemn, exact ca la începuturile ei.

Odată ce uşa bisericii se deschide, ai de ce să te minunezi. Şi de bine, şi de rău. Pictura s-a conservat doar la nivelul bolţii naosului şi pe bolta absidei. În rest, scândura se arată golaşă sau brăzdată de dâre negre, semn că apa prelinsă pe boltă a ras orice urmă de culoare. Puţinele porţiuni de pictură aflată în stare bună dezvăluie ceea ce pare să fie cel mai vechi, dar şi cel mai interesant ansamblu iconografic din bisericile de lemn din Sibiu, cred cercetătorii.

Pantocratorul, Avraam şi Melchisedec, Naşterea Fecioarei Maria, Duminica Orbului sunt câteva dintre registrele aflate în stare destul de bună. În schimb, Cina cea de taină, Vinderea şi arestarea Mântuitorului pot fi ghicite doar de specialişti... în rest mai totul s-a transformat în dâre negre.

Şi pentru că am pomenit de cât de deteriorată este pictura interioară, trebuie să spunem şi motivele. Sunt cel puţin două. Primul dintre ele ţine de apa infiltrată în lemn; al doilea - de strămutarea bisericii. Specialiştii cred că lăcaşul ar fi fost pictat înainte de strămutare, iar în momentul transferului spre Sângătin, edificiul a fost parţial demontat.

Clopot de la 1717

Şi după atâta pictură grav deteriorată ai bucuria să descoperi că uşile împărăteşti sunt într-o stare neaşteptat de bună. Datează de la 1769, iar autorul picturii este zugravul Pop Ivan din Răşinari, care şi-a semnat şi datat lucrarea.

Puţini ştiu şi că aici este adăpostit unul dintre cele mai vechi clopote existente pe teritoriul judeţului. Este datat 1717 şi, ca prin minune, a scăpat de rechiziţionarea ordonată în 1916 de statul austro-ungar, când multe clopote au fost luate din biserici şi topite. Importantă este inscripţia cu chirilice care atestă venerabila vârstă a clopotului: „an[ul] Dom[nu]lui 1717 - popa Toa[der] de la Sângătin - ...gătin”. De asemenea, pe acelaşi clopot se găsesc urmele în relief ale unei icoane. Ce reprezenta aceasta este greu de spus, dar cercetătorii menţionează printre posibilele reprezentări pe  Fecioara Maria, flancată de Arhanghelii Mihail şi Gavriil.  Clopotniţa lăcaşului abia are 1,5 metri înălţime.

De la 1687 sau cu câteva decenii mai înainte

„Naşterea” Bisericii de lemn din Sângătin e învăluită în mister: nu se cunosc cu certitudine nici anul, nici împrejurările edificării lăcaşului. Sătenii povestesc însă că ar fi fost adusă din alt sat, cândva între anii 1680-1687, ceea ce înseamnă că la acea dată avea deja câţiva ani de existenţă. Câţi? Nu se ştie precis, dar există posibilitatea ca lăcaşul să fie existat încă de pe la 1650. De unde a fost adusă biserica? Şi aici răspunsul este unul multiplu. În Lista monumentelor istorice, publicată în 2010, se pomeneşte că lăcaşul ar fi fost adus din localitatea Apoldu de Jos, dar alţi specialişti vorbesc deopotrivă de localităţile Topârcea sau Ludoş.

În tradiţia satului se spune că biserica ar fi fost adusă pe Valea Spinelui, deci din(spre) localitatea Topârcea. Variantă este consemnată şi în micromonografia comunei Apoldu de Jos, publicată în 1998: „a fost găsită o scândură bătută la uşa bisericii peste bârne cu un text scris cu litere chirilice şi după care s-a putut deduce că biserica a fost adusă, de fapt, din Topârcea” (p. 21).

Într-o altă versiune, consemnată de părintele Fara din Ludoş, în 1970, se spune că Biserica din Sângătin ar fi fost adusă din satul Ludoş. Bazându-se pe mărturisirile tatălui său, acelaşi preot adăuga faptul că biserica „nu a fost desfăcută, ci pusă pe tălpi ca de sanie şi dusă întreagă, trasă de mai multe perechi de boi şi bivoli”.

Documentele nu vorbesc despre aceste începuturi, dar pomenesc biserica în secolele următoare. Astfel, în şematismele Arhidiecezei mitropolitane greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş se afirmă că încă din primii ani ai secolului al XVIII-lea, întreaga comunitate românească din Sângătin a fost trecută la uniaţie.

De1756 sunt legate două momente importante din viaţa acestui lăcaş. În primul rând, acest an este incizat în partea stângă a uşii de la intrarea în biserică, alături de o inscripţie care consemnează 1756 ca fiind anul morţii primului preot greco-catolic din Sângătin, popa Oprea. De asemenea, tot în 1756 este atestată documentar trecerea înapoi la ortodoxie a unui număr însemnat de locuitori ai satului Sângătin. Aşa se face că în Vinerea Mare, ortodocşii şi-au adus preotul în biserică, acţiune urmată de multe arestări. În 1760, într-o proclamaţie a împărătesei Maria-Theresia se porunceşte ca bisericile ortodoxe să treacă înapoi la preoţii uniţi.

Restaurare?!

Pictura interioară a Bisericii de lemn  din Sângătin nu a fost restaurată vreodată, deşi o astfel de acţiune se impune, câtă vreme scene biblice sau frânturi de scene sunt vizibile încă. Costurile sunt însă enorme pentru parohia din localitate: "În parohie sunt în jur de 50 de familii, iar mulţi sunt oameni bătrâni. Nu ne putem permite să susţinem o lucrare de asemenea amploare. În urmă cu câţiva ani am avut discuţii cu un arhitect şi doar proiectul, fără execuţie, costa 50.000 de lei noi", spune preotul paroh Ioan Grapă.  Bani pentru lucrări de restaurare nu s-au primit, cu excepţia a 50.000 de lei, utilizaţi pentru refacerea acoperişului cu şiţe.

Atât despre Biserica de lemn din Sângătin; restul rămâne să-l descoperiţi singuri, dacă mergeţi în localitate. Ar fi bine să vă grăbiţi, căci pictura a aşteptat deja peste 300 de ani.

Satul Sângătin este atestat, sub denumirea Enyed Minor, într-un act de cancelarie emis la 1291, prin care regele Ungariei Andrei al III-lea „confirma Capitlului de Alba şederea a 60 de manse (locuinţe) de români pe proprietăţile Fylesd et Enud”. Memoria colectivă perpetuează însă o tradiţie şi mai veche, potrivit căreia, la anul 1200, pe urmele unei vechi locuiri antice s-ar fi pus bazele unei colonii săseşti, formată din câteva familii, care proveneau din cetatea Aiudului. Astfel, noua localitate s-a chemat Aiudul Mic. La scurt timp după fondare, colonia săsească s-a destrămat, iar pe acest loc s-au aşezat familii de români. Românii au reţinut numele sfântului Egidiu, preluat în varianta săsească Angetn sau Engeten, şi pe care l-au adaptat fonetic, adăugându-i totodată, după vechea tradiţie autohtonă particula „Sân(t)”.   

Maria SPĂTARIU

FOTO: Dumitru CHISELIŢĂ

Înainte de…

     Săptămâna trecută am scris despre Biserica de lemn din Apoldu de Jos. Joi, vă invităm să vizitaţi Biserica de lemn din Sângătin (comuna Apoldu de Jos, judeţul Sibiu). Pictura interioară? Din păcate, e mult mai degradată decât în Biserica de lemn din Apoldu de Jos. Cred că au existat probleme grave cu acoperişul, iar apa infiltrată s-a prelins pe tavanul în formă de semicerc, aşa că, pe arcadele tavanului şi pe pereţi, pictura e extrem de degradată. Pe alocuri nici nu cred că mai poate fi restaurată.

      În rest, în sat e atât de multă linişte… Merită să faceţi un drum până acolo. În plus, Apoldu de Jos e una dintre cele mai frumoase localităţi pe care le-am văzut.

Casa din Sibiu, Piaţa Mică nr. 22 - cel mai vizitat monument

     Am facut calculele si avem rezultatele celui de-al doilea sondaj al nostru. În topul celor mai vizitate monumente conduce detaşat Casa din Sibiu, Piaţa Mică nr. 22: 30 de persoane au declarat că au vizitat acest monument istoric. 20 dintre voi aţi spus că aţi vizitat Biserica din Ţichindeal, iar 15 -  pe cea din Săsăuş. Pe locurile următoare se află Turnul Spart din Boiţa - 14 vizitatori/voturi, Biserica din Colun -  9 vizitatori/voturi, Casa din Sibiu, strada Vopsitorilor nr. 13 - 4  vizitatori/voturi.

     Pentru a stabili rezultatele finale am adunat voturile de pe blog cu cele obţinute pe conturile de facebook ale cotidianului Tribuna şi campaniei Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!.

Casa din Sibiu, str. Vopsitorilor Nr. 13 / House in Sibiu, 13 Vopsitorilor Street

Biserica din lemn din Apoldu de Jos - Video/ Wooden Church in Apoldu de Jos, Sibiu, 18th century

Veste bună!

Avem o veste bună: (re) încep lucrări de restaurare la Casa din Piaţa Mică  nr. 22  - Sibiu, primul monument prezentat în cadrul campaniei noastre. Lucrări s-au efectuat şi în anii trecuţi, dar, având în vedere starea avansată de degradare, sunt necesare reabilitări ample şi, în consecinţă, mulţi bani.  Ce se face anul acesta? Vedem în cele ce urmează:

Lucrările începute în urmă cu câţiva ani la imobilul din Piaţa Mică nr. 22, care apar­ţine Primăriei Sibiu şi este monument istoric, continuă şi anul acesta cu reabilitarea cor­pului de clădire care este cel mai afectat, a anunţat ieri, în conferinţa de presă, pri­marul Sibiului, Klaus Iohannis.
În acest moment se contrac­­tează serviciile premergă­toare lucrărilor, de expertiză tehnică, studiu de fezabilitate, asistenţă tehnică acordată pe parcursul lucrărilor, iar lu­crările vor viza corpurile A, B şi D şi vor costa aproximativ 290.000 lei.
„Imobilul din Piaţa Mică, nr. 22 este clasificat ca monument istoric, unele corpuri ale sale datând din secolele XV şi XVI. Intervenţia aceasta se înca­drează în eforturile noastre de conservare a patri­moniului si­bian, iar această clădire are un aport deosebit pentru aspectul general al Pieţei Mici. Din fericire putem realiza lucrările de reabilitare pentru că imo­bi­lul aparţine Primăriei Sibiu şi pu­tem investi bani publici în acest obiectiv”, a spus Iohannis.
Invitaţia de participare la licitaţie a fost lansată în programul informatic specia­lizat (SEAP), iar ofertele pot fi depuse până luni, la Regis­tratura Primăriei Sibiu din stra­da Samuel Brukenthal, nr. 2.
În anii 2003 – 2004, au fost amenajate subsolul, parterul şi etajul  la corpul A (partea dinspre Piaţa Mică) şi la corpul B, iar în 2008 s-a intervenit la porţiunea dintre corpul A şi B, după ce s-a prăbuşit zona de legătură dintre cele două.
În această clădire funcţio­nează Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

Sursa. www.tribuna.ro

Biserica "Sfântul Ioan Evanghelistul", mutată în miez de noapte

În miez de noapte şi–au adus locuitorii din Apoldu de Jos biserica în sat. Au demontat construcţia din lemn, au încărcat–o în căruţe, iar dimineaţa satul avea o biserică nouă. Povestea e veche de peste 200 de ani, iar acum Biserica de lemn "Sfântul Ioan Evanghelistul" e cea mai de preţ moştenire spirituală a comunei şi tocmai de acea şi preot, şi primar şi săteni se străduiesc ca biserica şi a ei pictură să fie conservate şi restaurate.

Despre Bisericile de lemn din Maramureş s-a tot vorbit şi se vorbeşte. Despre cele din Sibiu, mai puţin. Dar ele există, chiar dacă vremea nu le-a adus faima de care lăcaşele maramureşene se bucură. Una dintre aceste biserici străjuieşte Apoldu de Jos şi nu de ieri, de azi, ci de vreo două sute de ani. Povestea ei o aflăm astăzi, în cadrul Campaniei "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!".

Biserică, cruce, clopotniţă

Pe culmea unuia dintre dealurile Apoldului de Jos, două biserici veghează trecerea pe pământ a oamenilor. Cea mai mare dintre ele a fost ridicată din piatră şi cărămidă în anul 1806 şi îi primeşte pe apolzeni la rugăciune în fiecare zi de sărbătoare. La câţiva zeci de metri mai încolo, ascunsă privirii de crengi înverzite, se găseşte o mică bisericuţă din lemn. Poartă hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi este monument istoric.
De cum urci însă dealul şi biserica îţi apare în toată splendoarea ei, îţi dai seama că nu poţi să o socoteşti singură, ci ea formează un tot, alături de turnul-clopotniţă şi o cruce de lemn, înnegrită de ani. Ca într-un triunghi al Sfintei Treimi, şi biserica, şi turnul-clopotniţă, şi crucea mică spun povestea spiritualităţii ortodoxe a apolzenilor şi povestea unor meşteri care, cu mare pricepere, au lucrat lemnul şi l-au transformat în biserică, iar apoi alţi meşteri au aşezat pe el, din culoare, chipuri de îngeri şi sfinţi.
„Mai sunt alte 2-3 cruci, la fel de vechi în sat, şi la toate se închină apolzenii”, spune primarul Ioan Nicoară, unul dintre ghizii noştri, alături de preotul Ilie Ludoşan, cel care păstoreşte comunitatea ortodoxă de aici şi cele două biserici. Date prea multe despre turnul clopotniţă nu există, dar într-un proiect iniţiat de Ordinul Arhitecţilor din România şi de Fundaţia Dala se arată că „Turnul-clopotniţă este aşezat în partea de nord-vest a bisericii şi este construit din lemn de brad, aşezat orizontal. O particularitate a turnului-clopotniţă este poala dublă a acoperişului, aşezată sub balconul în care se găsesc clopotele, pentru a permite scurgerea apei pluviale şi a proteja partea inferioară a clopotniţei. Acoperişul are o învelitoare din şiţă de brad.”

Biserică adusă peste deal

Conform Listei Monumentelor Istorice, Biserica de lemn din Apoldu de Jos datează din anul 1771. Bătrânii satului povestesc însă că biserica ar fi mult mai veche şi că întregul edificiu ar exista încă de pe vremea lui Mihai Viteazu. „Se spune că pe acest loc ar fi fost o biserică mai mică şi mai veche, dar din cauza cerinţelor sufleteşti ale comunităţii era nevoie de o biserică mai mare, iar locuitorii din Ocna Sibiului ne-au donat această biserică de lemn. Tradiţia locului spune că biserica a fost adusă într-o noapte cu carele cu boi, pe un drum lăturalnic. Se ştie care erau vitregiile istorice la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când nu se permitea ortodoxiei să se manifeste. Tocmai de aceea a fost adusă pe ascuns, noaptea”, povesteşte părintele Ilie Ludoşan.
Documente scrise despre istoricul acestui lăcaş nu se prea cunosc, dar o inscripţie în chirilică, aşezată pe peretele ce desparte naosul de pronaos, atestă biserica în secolul al XVIII-lea. „Zugrăvitu-s-au această biserică în zilele Înălţatului Împărat Iosif al II-lea, fiind arhiereu neunit Sofronie Chirolovici şi s-a zugrăvit de Simion Zugravul din Craiova, cu cheltuiala şi purtarea de grijă a ctitorilor I. Blatea, Ioan Lazăr, Iosif Blatea, Ioan Cândea şi Moise Blatea”.

Sf. Cristofor cu cap de ţap

Şi acum să vizităm biserica. Este în formă de navă, construită din grinzi întregi de brad, şi este aşezată pe o bază de piatră de râu. Ca aspect exterior, biserica nu se diferenţiază prea mult de alte lăcaşe similare, atât doar că îmbinările grinzilor de brad sunt pierdute şi nu ies în relief. În rest, mai trebuie subliniat că pe alocuri, lemnul a fost degradat din cauza infiltraţiilor de apă, cele mai multe stricăciuni producându-se în dreptul altarului.
De cum deschizi uşa veche, tot din lemn, ai parte de o primă surpriză: pe partea interioară se zăresc urme de pictură, semn că şi aceasta a fost pictată la fel ca întregul lăcaş. Intri în biserică şi primele picturi pe care le zăreşti sunt cele zugrăvite pe peretele balconului: sunt de o rară frumuseţe sau, cel puţin, le bănuieşti frumuseţea ascunsă în scrijelituri. În deceniile trecute, copii ai satului au scrijelit pe lemn ani şi iniţiale: „Nu şi-au dat seama de valoarea acestei picturi”, spune părintele Ludoşan oftând. Şi oftează pentru că e păcat de toate aceste linii care brăzdează pictura, mai ales că această porţiune de pictură interioară este printre cele mai bine conservate. Te convingi de asta privind pereţii interiori, cupola şi altarul. Pe alocuri, stratul de pictură s-a desprins cu totul de bârne, lăsând să se vadă lemnul golaş, iar în vreo 2-3 locuri (vezi îmbinătura altarului cu tavanul bisericii), apa a săpat din greu în lemn şi o gaură, în care negrul lemnului este amestecat cu un mucegai alb, se cască în tavan. În altar, pictura este distrusă.
Din fericire însă, există zone pictate mult mai bine conservate şi aşa observi că în scene precum Judecata lui Iisus, Cina cea de taină sau Naşterea Pruncului Iisus Pantocratorul, zugravul şi-a aşezat măiestria, dovedind simţ al proporţiilor şi talent de miniaturist.
Dintre chipurile de sfinţi, unul îţi atrage atenţia: cel al Sf. Cristofor, cu cap de ţap. Aşa îl consemnează tradiţia satului, ca sfântul cu cap de ţap. În iconografia ortodoxă şi catolică mai sunt consemnate reprezentări ale sfântului cu cap de câine sau de oaie. Toate aceste reprezentări animaliere îşi au rădăcinile în legendele sfinţilor. Există două variante. În prima dintre ele se spune că însuşi Cristofor i s-ar fi rugat lui Dumnezeu să îi ia frumuseţea spre a nu sminti pe nimeni, iar în a doua se povesteşte că Cristofor ar fi făcut parte dintr-un trib al chinocefalilor (oameni cu cap de câine, menţionaţi din timpuri vechi), că s-a convertit la creştinism şi a fost ucis ca martir al lui Hristos.

Restaurare

Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Apoldu de Jos are noroc. În primul rând, şi autoritatea religioasă şi cea administrativă şi-au dat mâna pentru salvarea ei. În al doilea rând, ambele autorităţi au înţeles că au de-a face cu un monument istoric şi că cel mai important lucru la orice intervenţie este ca aceasta să se facă păstrând orginalitatea elementelor iniţiale.
Aşa se face că un prim pas a fost făcut deja prin înlocuirea acoperişului de ţiglă cu unul de şindrilă. „În 1977 când am venit eu preot în sat, biserica era acoperită cu ţiglă şi s-a deteriorat pentru că ţigla nu a fost destul de bună. Multe deteriorări se produseseră deja înainte de 1977. Am găsit înţelegere la Primărie, la primarul Nicoară şi la Consiliul Local şi am reuşit să înlocuim ţigla de pe acoperiş cu şindrila. Am lucrat cu meşteri calificaţi din Maramureş, meşteri indicaţi de Muzeul ASTRA, şi de când am pus acoperişul de şindrilă nu am mai avut probleme cu infiltraţiile de apă. Acum construcţia este protejată”, spune preotul Ludoşan.
Cu mâinile în sân nu au stat autorităţile şi au încercat să facă ceva pentru conservarea şi restaurarea picturii. „Pentru o lucrare completă e nevoie de miliarde de lei. Comunitatea nu poate să suporte o asemenea sumă; am avut sprijin de la oameni, dar pentru lucrări mai mici. Restaurările de până acum s-au făcut cu studenţi”, adaugă părintele Ludoşan. Rezultatele acestor restaurări sunt vizibile şi pot fi trecute la capitolul restaurări de calitate: s-a lucrat în tihnă şi s-a lucrat bine, însă munca nu se apropie nici pe departe de sfârşit. Peretele sudic al naosului şi zona de lângă altar necesită intervenţii de urgenţă.
***
În urmă cu câţiva ani, a existat propunerea ca biserica apolzenilor să fie transferată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Preotul nici nu a vrut să audă că doar aceasta este biserica de suflet a satului chiar dacă acum, aici se ţin rar slujbe. Lăcaşul a fost folosit atunci când s-au executat lucrări de restaurare la biserica mare, cu hramul "Bunavestire". Acest lăcaş nu este monument istoric, dar se laudă deja cu venerabila vârstă de aproape două sute de ani. A fost construită la începutul secolului al XIX-lea din contribuţia credincioşilor, iar în 1818 au fost pictate altarul, arcada din faţa altarului, cei patru evanghelişti şi câţiva sfinţi reprezentaţi prin medalioane de pânză. Între 1998-2001 s-a executat restul picturii şi restaurarea picturii vechi.

Biserica de lemn din Apoldu de Jos, Sibiu - Galerie foto / Wooden Church in Apoldu de Jos, Sibiu, 1771

Sângătin Wooden Church, Sibiu, 1687

Sângătin wooden church is the oldest building of this type in Sibiu County. It is dated 1687, but it probably is a few decades older. St Archangels Michael and Gabriel Church is built and covered in wood. The church interior is painted and the specialists think its painting is unique due to the biblical themes combination.

The sanctuary doors date from 1769 and the bell – from 1717. Traces of an embossed icon can be seen on the bell; the icon might be the representation of the Archangels and of Virgin Mary.

The church was originally built in another village; it might have been Topârcea, Apoldu de Jos or Ludoş. A wood inscription indicates that Topârcea is the place of origin.

This church is included in Save the Monument Campaign as it desperately needs painting restoration. More than 60% pf the painted area is seriously damaged.

For more photos, click http://salveazamonumentul.blogspot.com/2011/05/biserica-de-lemn-din-sangatin-sibiu.html

Sângătin village is part of Apoldu de Jos commune, located in Sibiu County, Romania. Lat/Lon: 45.8667, 23.8500   www.bing.com/maps/

The Wooden Church in Apoldu de Jos, Sibiu, 18th century

St John the Evangelist's Church is the most precious spiritual heritage of Apoldu de Jos village (Sibiu County, Romania). It is built of wood and is covered with a wooden roof.

This church is dated in the year 1771, but the village elders think it might be older. They tell the church was built in the time of Michael the Brave/ Mihai Viteazu.

According to the oral tradition, the church was originally built in another village (Ocna Sibiului) and it has been carried with ox carts up to Apoldu de Jos.

The church interior is painted and one of the most interesting representations is that of St. Christopher, the saint with animal-like head. His head might be that of a goat or dog. On the wall that separates the nave from the narthex, there is a Cyrillic inscription, according to which the church was painted by Simion from Craiova.

This church is included in Save the Monument Campaign as it needs painting restoration.

For more photos and video, click http://salveazamonumentul.blogspot.com/2011/05/biserica-de-lemn-din-apoldu-de-jos.html   or  http://salveazamonumentul.blogspot.com/2011/05/biserica-din-lemn-din-apoldu-de-jos.html  

Apoldu de Jos is a commune located in Sibiu County, Romania. Lat/Lon: 45.8667, 23.8500   www.bing.com/maps/