Băcița care scrie versuri

Pe Maria lu’ Răduţoaie o cunoaşte toată Jina, doar e de acolo din sat, acolo s–a născut, acolo a crescut, acolo şi–a crescut copiii. A fost băciţă ca mai toate femeile din sat, aşa că tainele facerii untului, brânzei de burduf sau smântânei nu îi sunt străine. Inedit e însă faptul că Maria lu’ Răduţoaie cunoaşte secretul vorbelor meşteşugite şi scrie versuri ce au făcut înconjurul ţării. Aşa a ajuns să fie recunoscută drept băciţa–poetă din Jina.


O femeie aşezată cu glas domol, minte ageră şi ochii în care s-a strâns cerul de deasupra munţilor. Aceasta este Maria Sterp din Jina, băciţa care scrie versuri. Am întâlnit-o prima oară în urmă cu vreo 5 ani, am revăzut-o la fiecare ediţie a Festivalului "Sus pe Muntele din Jina", cântând alături de femeile din sat sau ţinându-le pumnii tinerelor soliste de muzică populară din Jina; am reîn­tâlnit-o la Festivalul Interna­ţional de Folclor "Cântecele Munţilor", acolo unde a venit din vreme ca să fie în primele rânduri de spectatori. Şi de fiecare dată, Maria Sterp m-a uimit prin liniştea pe care o aduce cu sine, prin vorbele bine alese şi poeziile pe care cred că le-ar putea recita ore în şir şi tot nu ar isprăvi.

"Nu apuci 60 de ani!"

A crezut că nu apucă 60 de ani, căci aşa i s-a prezis. Când a văzut că prezicerea nu s-a adeverit, a decis să-şi urmeze imboldul de a scrie versuri: "Când am împlinit 60 de ani, mi-am sărbătorit ziua şi m-am apucat de scris", po­vesteşte poeta, fostă băciţă. Deşi a început să scrie la anii senectuţii, Maria Sterp purta de mult poezia în inimă şi în minte, încă din anii copilăriei şi tinereţii când citea pe as­cuns creaţiile poeţilor ro­mâni, iar în minte îşi făurea propriile versuri. Dragoste de carte a avut încă de mică: a învăţat bine şi s-a numărat mereu printre elevii cu coroniţă din Jina. "Părinţii ar fi vrut tare mult să mă dea la şcoală, dar m-am legat de sat şi n-am avut cum să plec. M-am băgat la joc, mi-am găsit băiat din sat, "Cu casă şi cu moşii/ Să putem în sat trăi", aşa cum am scris în poeziile mele. Şi soţul meu era tare legat de sat, aşa că am rămas aici", povesteşte femeia. Nu a regretat alegerea făcută, căci uliţele din Jina, stânele din munţi şi iarba verde i-au fost mereu a­proape: "Dacă aş fi stat la oraş, nu cred că aş fi avut ce să scriu. Aşa am scris trăirile mele, dar şi despre oamenii comunei şi întâmplările trăi­te", mărturiseşte Maria Sterp.

Trei ani băciţă

Anii cât a fost băciţă, sus la munte, i-au lăsat cele mai frumoase amintiri. Atunci a putut să cunoască pe în­delete obiceiurile ciobanilor şi creaţia populară născută în jurul focului de la stână. A ascultat cântece din fluier, legende ale locului sau a încins o jiană. "Am fost trei ani băciţă la munte, destul ca să ştiu toate obiceiurile. La stână ne trezeam în fiecare dimineaţă la ora 4, mer­geam la muls, vedeam de lapte care trebuia închegat, făceam smântînă, unt, tele­mea, brânză de burduf... iar după ce ne terminam treaba, mergeam după zmeură, afine, ciuperci, ca la munte. " După amiaza, băciţele mai prindeau şi câte o oră- două de odihnă, iar seara, când treaba era încheiată, se încingeau petrecerile din creierul munţilor: "Seara, după strungă, veneau cio­bani şi băciţe de la mai multe stâni şi făceam jocuri. Trei ore era somnul noaptea, da­că erau şi alea... Dimineaţa, la ora 4, mai şuierau ciobanii după vreo băciţă care nu se putea trezi sau îi slobozeau oile; mai făcea şagă", îşi aminteşte zâmbind fosta băciţă. Amintirile strânse în zeci de ani s-au transformat în sursă de inspiraţie, aşa că poeziile Mariei Sterp sunt o reală cronică a vieţii ultimilor păs­tori.
De la viaţa la stână la obiceiurile populare de pes­te an, de la oamenii satului la trăirile ei sufleteşti, Maria Sterp pare că nu uită nici un aspect al existenţei într-un sat păstoresc. Priveşte cu drag şi cu regret spre vre­murile de altădată şi tradiţio­nalul din viaţa jinarilor, pri­veşte cu regret în prezent şi în viitor, căci ştie că existenţa păstorilor şi păstoritul s-au schimbat iremediabil: "De când ştiu şi-o fost Bătrâna/ N-o fost nicicând ca acuma,/ Numai moşii părăsite / Să­laşe descoperite."

Cont pe facebook

Cu lumea în continu[ schimbare ţine pasul şi Maria Sterp: a împlinit 73 de ani şi e o femeie care ştie cum să-şi poarte vârsta cu multă demnitate, cu înţelep­ciunea moştenită din stră­buni şi cultivată prin lectură, cu mult respect pentru va­lorile tradiţionale. În acelaşi timp însă, Maria Sterp e omul care îţi arată că multitudinea de căi de comunicare din mileniul al III-lea nu trebuie uitată. Maria Sterp a învăţat să utilizeze computerul, In­ternetul, are cont pe face­book şi acolo postează din poeziile sale, dar şi fotografii pe care ea însăşi le face la evenimente cu caracter tra­diţional. Astfel, Maria Sterp e băciţa-poetă care a înţeles că dincolo de regretul pentru o viaţă apusă şi aşternută în versuri, una dintre cele mai bune căi de promovare a valorilor tradiţionale este In­ternetul. Astfel, mii de oameni îşi pot imagina lumea de altădată din poeziile băciţei-poete: "Eu m-am născut la Jina, Sus în vârful muntelui Printre păstorii de oi La viersul fluierului.... Ştiu laptele să-l încheg, Ştiu şi brânza cum se face, Untul să-l scot în hurdoi, C-am fost câteva veri bace." .