Soliman Magnificul

Poporul său l-a numit Legislatorul, europenii i-au spus Magnificul, ambele supranume dezvăluind un mare conducător, unul care a știut să înființeze școli și să regândească infrastructura orașelor, unul care a stăpânit teritorii întinse până în Egipt și Persia, până în Italia și Dalmația. Avea însă două mari iubiri: pe Roxelana, sclava pe care a luat-o în căsătorie, și poezia. Acesta a fost Soliman Magnificul, sultanul care de cinci secole încoace iscă interesul istoricilor, arheologilor, al poeților și pictorilor.

În 1520, Soliman I urca pe tronul Imperiului Otoman. Avea doar 26 de ani, dar îndatoririle de conducător nu îi erau străine: fusese pregătit din timp pentru demnitatea de a conduce imperiul, grație tatălui său - Selim I, ba mai mult, fusese guvernator al provinciei Kaffa. Atunci, în 1520 când a urcat Soliman I pe tron, supușii săi îl cunoșteau deja drept un om înțelept, cu multă învățătură, dar și cu ambiție. Cei 46 de ani în care Soliman I avea să domnească, au confirmat acest lucru, dar cum întotdeauna intrigile marchează o mare domnie, nici Soliman I nu a fost scutit de ele. S-a vorbit astfel mult de jocurile și de influența pe care Roxelana, sclava ce i-a devenit soție, o avea asupra sultanului și asupra modului în care imperiul era condus.

Stăpân pe lume

L-a admirat pe Alexandru cel Mare și s-a lăsat condus de același vis: acela de a uni Estul cu Vestul, de a stăpâni și Estul și Vestul. În consecință, Soliman I a condus campanii de cucerire atât în Europa, cât și în Asia. Iar acestea nu au fost deloc puține la număr: 30. Consecința? Soliman I și-a condus armatele în cucerirea Belgradului, a încheiat alianțe cu Franța, a cucerit Irakul și insula Rhodos, a învins flotele aliate ale Veneției și Spaniei, și-a extins puterea pe tot țărmul nordic al Africii, a dominat Mediterana, Marea Roșie și Golful Persic.

Nici Ţările Române nu au scăpat de atenția magnificului sultan. Soliman a acordat domnia Țării Românești lui Radu de la Afumaţi, iar mai târziu succesorii românului au ajuns din ce în ce mai mult la cheremul Porţii, prilejuind sultanului un amestec marcant în problemele interne ale ţării. În 1527, Soliman a fost de acord ca Petru Rareș să conducă Moldova, sperănd că acesta va arăta multă supunere Porții Otomane. Lucrurile nu au stat însă așa, Petru Rareș luptând pentru independența țării sale și neezitând să iniţieze o coaliţie antiotomană. Cu toate acestea, închinarea ţării către Soliman a avut loc în 1538.

Deși a fost un cuceritor, istoricii consideră că Soliman I s-a făcut remarcat și prin reformele pe care le-a inițiat, supușii săi numindu-l Kanuni, adică Legislatorul. A fost nu doar un mare strateg militar și un om de sabie, ci și un vizionar. Înțelepciunea sa a fost vizibilă în multiplele reforme pe care le-a inițiat: a emis un cod juridic care să nu încalce legile islamului, iar codul său a rămas în vigoare vreo trei secole; apoi, a pus la punct o nouă legislație penală și a reformat legislația ce reglementa taxele și impozitele. A înființat școli pe lângă moschei pentru ca băieții musulmani să poată beneficia de educație gratuită.

Nici de cultură nu a uitat, mai ales că versuri a scris chiar el. În consecință, în timpul său s-au înființat sute de societăți imperiale artistice, numite “Comunitatea de talente”, în cadrul cărora erau pregătiți pictori, cojocari, bijutieri etc. A regândit infrastructura Constantinopolului, construind poduri, fântâni, diguri, apeducte, grădini botanice și băi; a ridicat peste 300 de monumente în imperiu, mândria sa fiind moscheele Suleymaniye și Selimiy; a restaurat Cupola Stâncii din Ierusalim și zidurile Ierusalimului, a renovat Kaaba din Mecca, și a construit un complex în Damasc.

La baza acestor reforme a stat fără îndoială aleasa educație primită, precum și sensibilitatea artistică pe care o moștenise de la tatăl său. Sultanul înţelegea italiana şi vorbea turca, araba şi persana, scria poezii. Nici nu e de mirare că pentru istorici, Soliman I este „un erudit al secolului al XVI-lea de tip oriental mahomedan”.

O poveste de dragoste

Alexandra Lisowska, cunoscută drept Roxelana sau Hürrem, i-a furat inima lui Soliman I pentru totdeauna. Era fiica uui preot ortodox de origine ruteană și fusese răpită de tătari și vândută drept sclavă la Constantinopole. Așa a ajuns în haremul sultanului, unde s-a făcut remarcată de acesta, ajungând favorita lui.  A avut și noroc: după un conflict cu soția sultanului, Roxelana a fost bătută și închisă, iar când Soliman I a descoperit ce se întâmplase, și-a alungat soția, iar Alexandra, cunoscută acum drept Hürrem, a devenit favorita lui. Dragostea pentru sclavă a fost atât de mare, încât sultanul a eliberat-o pentru a se putea căsători cu ea. Șase copii i-a dăruit Hürrem sultanului, iar unul dintre ei – Selim – avea să devină sultan după moartea lui Soliman I.

Dincolo de povestea de dragoste și de luptele din interiorul haremului, se pare că Hürrem ar fi exercitat o mare influență și în afacerile externe și în politica internă din acea vreme. Un argument forte în acest sens este dat de relațiile în general pașnice pe care Imperiul Otoman le-a avut cu Polonia, țara de baștină a sultanei. De altfel, două dintre scrisorile ei către Regele Sigismund II Augustus au fost păstrate.

Hürrem s-a implicat însă și în succesiunea la tron și, sub influența ei, Soliman Magnificul a dat ordin ca primul său fiu născut, Mustafa, să fie ucis. Decizia sultanului a venit după ce consoarta sa l-a convins că Mustafa țesea intrigi împotriva lui. Așa a ajuns pe tron Selim II, fiul lui Soliman și al Roxelanei; noul sultan nu avea să se dovedească însă la fel de înțelept ca tatăl său. Selim II a fost numit cel Bețiv și cu el a început decăderea imperiului. Dincolo de toate acestea, Roxelana s-a remarcat și prin implicarea ei în mediul social: din ordinul ei s-au construit școli, spitale pentru femei, cantine pentru săraci, fântâni, băi etc.

 Hürrem a murit în 15 aprilie 1558 și a fost îngropată într-un mausoleu, lângă cel în care se odihnește Soliman Magnificul.

O moarte învăluită în mister

Selim II a urcat pe tronul Imperiului Otoman după moartea tatălui său, Soliman Magnificul, în anul 1566. În 1 mai 1566, Soliman Magnificul părăsea Constantinopole, în fruntea armatei sale, în ceea ce avea să fie ultima sa expediție militară. Avea 71 de ani, era bolnav, dar încerca să ascundă acest lucru. Deși își petrecea mai tot timpul culcat într-o litieră, urca în șa atunci când traversa localități importante.

O mare încercare s-a dovedit a fi însă cucerirea cetății Eger, al cărui asediu a durat din 5 august până în 7 septembrie. Soliman a supravegheat totul din cortul său sau cel puțin așa credeau ostașii săi. Adevărul avea să se afle abia după o lună și jumătate: sultanul murise chiar înainte de lupta decisivă pentru cetatea Eger, la început de septembrie, dar decesul său fusese ascuns de marele vizir pentru a nu demoraliza ostașii. Așa se face că trupul sultanului mort a fost așezat la fereastra cortului ca să fie văzut de supuși, iar mai târziu un paj care îi semăna sultanului a fost îmbrăcat în hainele acestuia.