Sate fără şcoli

În urmă cu vreo 50–60 de ani, satul Albi mustea de copii. Şcoala se ţinea, prin rotaţie, în câte o casă, în fiecare săptămână; apoi oamenii au pus mână de la mână şi au ridicat o şcoală. Astăzi, doar vreo doi oameni mai locuiesc în sat, clădirea şcolii e demult dărâmată, iar clopoţelul nu mai sună. Albi e un sat fără şcoală. Gherdeal – la fel. Poieniţa – tot aşa. Şi lista ar putea continua cu Pădureni, Nucet, Sădinca, sate din care şcoala a dispărut demult, căci nu mai sunt copii care să o frecventeze.

Sate strămutate

Case și o biserică au fost înghițite de ape, în vechea vatră a satului Tălmăcel. De frica otomanilor, oamenii din Nou Săsesc și–au părăsit gospodăriile și au ales o nouă vatră pentru sat, iar locuitorii din Proștea, actualmente Stejărișu, și–au mutat satul din cauza deselor reversări peste albie ale Hârtibaciului. Așa au fost strămutate trei dintre satele Sibiului, în vremuri vechi.

Lansare de carte

Miercuri, 3 septembrie 2014, ora 18, în filigoria din Parcul Sub Arini din Sibiu, are loc prezentarea volumului Reţete din bucătăria armenească. Acesta este primul produs editorial bilingv (română-engleză) ce integrează gastronomia armenească în contextul mai larg al patrimoniului intangibil specific etnicilor armeni. Cartea a fost editată de Asociația Sibiul Azi, cu sprjinul financiar al Guvernului României – Departamentul pentru Relații Interetnice.

În căutarea comorilor pierdute din Sibiu

Banu–i ochiul dracului" – spune o veche vorbă românească. O fi, dar dacă e vorba de bani mulţi, atunci nu ar fi rău să ştim unde sunt – ar putea răspunde generaţiile de locuitori ai Sibiului care s–au întrebat dacă o fi sau nu adevărat că la Buia, Brădeni, Cisnădie, Tilişca, Orlat sau Sibiel se află bine ascunse adevărate comori. Unde or fi, nu se ştie, dar legendele se transmit din generaţie în generaţie, doar–doar cineva va fi norocos.

Băcița care scrie versuri

Pe Maria lu’ Răduţoaie o cunoaşte toată Jina, doar e de acolo din sat, acolo s–a născut, acolo a crescut, acolo şi–a crescut copiii. A fost băciţă ca mai toate femeile din sat, aşa că tainele facerii untului, brânzei de burduf sau smântânei nu îi sunt străine. Inedit e însă faptul că Maria lu’ Răduţoaie cunoaşte secretul vorbelor meşteşugite şi scrie versuri ce au făcut înconjurul ţării. Aşa a ajuns să fie recunoscută drept băciţa–poetă din Jina.

Jina, satul mai tare ca împăratul

338 de locuitori din Jina şi–au părăsit satul. Se întâmpla în anul 1765, când jinarii se luptau să–şi păstreze credinţa strămoşească şi să nu fie înrolaţi în rândul grănicerilor. Puţin mai târziu, pe parcursul câtorva, 1771–1775, nu mai puţin de 125 de grăniceri au dezertat din compania a V–a din Jina. Şi tot în acele vremuri, jinarii au ieşit cu furcile pentru a–i apăpra pe preoţii ortodocşi din biserică. Aşa a ajuns Jina să fie cunoscut drept "satul mai tare ca împăratul".