joi, 4 septembrie 2014

Sate fără şcoli

În urmă cu vreo 50–60 de ani, satul Albi mustea de copii. Şcoala se ţinea, prin rotaţie, în câte o casă, în fiecare săptămână; apoi oamenii au pus mână de la mână şi au ridicat o şcoală. Astăzi, doar vreo doi oameni mai locuiesc în sat, clădirea şcolii e demult dărâmată, iar clopoţelul nu mai sună. Albi e un sat fără şcoală. Gherdeal – la fel. Poieniţa – tot aşa. Şi lista ar putea continua cu Pădureni, Nucet, Sădinca, sate din care şcoala a dispărut demult, căci nu mai sunt copii care să o frecventeze.


În vreo 20 de sate din Sibiu nu se mai face şcoală. Nici măcar clasele I-IV, pe sistem simultan, adică toţii copiii să înveţe în aceeaşi sală şi să aibă acelaşi cadru didactic, care să le predea când celor din clasa I, când celor din cla­sa a III-a, care să îi asculte când pe elevii de clasa a II-a, când pe cei de clasa a IV-a. Cum să se mai facă şcoală dacă nu mai sunt elevi, adică nici măcar doi sau trei copii?!

Fără copii,
de prin anii '80

Romaneşti, Lazaret, Lo­trioa­ra, Ţeline, Gherdeal, Po­ieniţa, Sădinca, Văleni, Moar­dăş, Şalcău, Ghijasa de Jos, Nucet, Albi, Pădureni, Petiş, Vecerd sunt sate unde nu se mai face şcoală. Din unele, copiii fac naveta către şcolile din centrele de comună, ^n cele mai multe însă nu mai există nici măcar un copil - "navetist", căci oamenii în sa­te sunt puţini, cât să-i nu­meri pe degete, şi sunt şi în vârstă.
Două şcoli, una săsească şi una românească, erau în Gherdeal odinioară, iar de elevi nu ducea lipsă niciuna, doar erau peste 120 de fu­muri în sat. Azi, în Gherdeal, mai locuiesc doar vreo zece suflete, iar copii de vârstă şcolară nu sunt. Şi nu mai sunt demult. Ne-o confirmă cadrele didactice de la Şcoa­la generală din Bruiu, centrul de comună: "Din Gherdeal?! Nuuu, nu avem elevi din Gher­deal. Eu sunt dascăl aici din 1999 şi nu ştiu să fi avut vreodată elevi din Gherdeal. Colegii mei spun că de prin 1980 nu mai e şcoală în Gherdeal".
La Nucet, sat aparţinând de comuna Roşia, lucrurile stau aproape la fel: "Nu mai sunt copii de şcoală în Nucet. Satul e îmbătr]nit, iar oa­menii care locuiesc acolo în permanenţă sunt puţini. Au mai venit oameni din oraşele mari care au cumpărat case şi vin la Nucet în concedii, dar copii nu sunt. Cred că prin 1983-1984 s-a desfiinţat şcoala; atunci a ieşit la pensie şi doamna învăţătoare din sat, iar copiii din Nucet au venit la şcoală la Cornăţel, vreun an-doi. Atât. Acum nu mai sunt copii deloc", ne poves­teşte un un cadru didactic din Roşia, orginar din Nucet.
La Romaneşti nu se mai face şcoală de vreo 4 ani. "Numai noi ştim cum am dus şcoala din Romaneşti atâta timp. Am fost mereu la limită cu numărul de copii. Sunt vreo 60 de locuitori, dar mai toţi sunt bătrâni. Cred că sunt două sau trei familii tinere, nu mai mult. Acum au mai început să vină de la oraşe să cumpere case în Romaneşti pentru că e un loc tare liniştit. Dar oamenii vin doar în weekend, să vedem dacă se vor stabili aici. Probabil, când vor ieşi în pensie", spune Toader Roman, primarul comunei Blăjel.

Trei copii, toţi dintr-o familie

Nici în Petiş sau Poieniţa nu se mai face şcoală, iar vreo cinci elevi din ambele sate merg la şcoli din alte localităţi. Petiş, de exemplu, numără vreo trei elevi, dar nu fac şcoală în sat, ci în Şeica Mare, centrul de comună. Sunt toţi fraţi şi ei sunt singurii de care ţine speranţa Petişului la populaţie tânără.
"Găinărenii erau cei mai înstăriţi oameni din Ţara Făgăraşului, iar satul avea cea mai mare densitate de intelectuali raportată la numărul de locuitori. Erau vre­muri când din Poieniţa erau 4 copii la liceu şi din Cârţa, care e mult mai mare, nu era niciunul”, ne povestea, în urmă cu câţiva ani, Laurenţiu Nicodin, cel care ne-a fost ghid în Poieniţa, satul locuit de o mână de oameni. Între Poieniţa de odinioară şi Poieniţa de azi e cale ca de la cer la pământ, căci oamenii sunt tot mai puţini, iar copii -  la fel. Clădirea şcolii din Poieniţa e încă în picioare sau cel puţin era în urmă cu trei ani, când am fost acolo. Glasuri de copii nu veţi auzi însă în clase şi nici clopoţelul care să sune începutul sau sfârşitul pauzelor. Copiii din Poieniţia sunt puţini de tot. "Din ceea ce ştiu, în anul şcolar trecut, doi copii din Poieniţa mergeau la şcoală în Arpaşu de Jos; era o elevă în ciclul secundar, iar celălalt copil era preşcolar. Părinţii lor s-au stabilit în urmă cu câţiva ani în Poieniţa, iar copii - în urmă cu un an, de când a existat posibilitatea ca ei să fie transportaţi cu microbuzul şcolar la şcoala din Arpaşu de Jos", povesteşte Iuliana Turi, director la Şcoala generală din Cârţa.
Şi uite aşa pe 15 sep­tembrie, clopoţelul nu va suna adunarea nici în Gherdeal, nici în Petiş, nici în Sădinca sau Nucet. Copii de vârstă şcolară sunt prea puţini sau chiar deloc..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu