Sate strămutate

Case și o biserică au fost înghițite de ape, în vechea vatră a satului Tălmăcel. De frica otomanilor, oamenii din Nou Săsesc și–au părăsit gospodăriile și au ales o nouă vatră pentru sat, iar locuitorii din Proștea, actualmente Stejărișu, și–au mutat satul din cauza deselor reversări peste albie ale Hârtibaciului. Așa au fost strămutate trei dintre satele Sibiului, în vremuri vechi.

Tălmăcelul, înghitit de ape

Învăluită încă în mister e istoria satului Tălmăcel și a locurilor pe unde oamenii au încercat să se stabilească până să ajungă pe teritoriul de azi. Prima vatră care intră în discuie e cea din zona Plopii Mari și Plopii Mici, zonă aflată la doi kilometri distană de actuala vatră a satului. Explicaia o regăsim în "Cartea satului Tălmăcel", scrisă de Gabriel Stroilă: "Într-o legendă care mai circulă prin Tălmăcel și astăzi, se spune că, în timpurile foarte îndepărtate (probabil la venirea romanilor sau a primilor migratori), un conducător de oști și-a adus aici în Plopi soia și copiii pentru a fi ascunși. Bătălia a fost pierdută, iar aici s-a înfiripat o mică așezare care a dăinuit  secole fără a fi descoperită. Abia în preajma anului 1750, când autorităile austriece au decis așezarea tuturor localităilor românești într-o vatră de tip înghesuit, locuitorii din Plopi au fost forai să se mute în actuala așezare."
Același autor mai prezintă o versiune a înfiintării loca­lităii Tălmăcel. În jurul anilor 1510-1525, românii de pe Domeniul Tălmaciu ar fi fost expulzai și s-au mutat în adâncimea văilor. Și pentru a evita orice eventuale necazuri, oamenii au săpat un șan de graniă între Tălmaciu și Tălmăcel. Altii  s-au așezat în zona numită La Lac și-au ridicat case, ba chiar o biserică, adică o altă vatră a satului. Nenorocirea a venit însă într-o zi de sărbă­toare: la "un Paște sau poate un Crăciun, pământul s-a scufundat cu toi oamenii care se aflau înăuntru, pe acest loc apărând lacul de azi". Cunoscând aceste po­vești din bătrâni, localnicii nu-și lasă animalele să se adape în acest lac.
Satul ars de turci

Numele pe care satul îl poartă astăzi, Nou Săsesc, e un prim indiciu asupra faptului că a existat și un “Săsesc“ mai vechi. De fapt, o altă vatră a satului. Oame­nii locului spun că, iniial, vatra satului ar fi fost așezată în amonte de poziionarea actuală, în locul numit Fântâ­na din piatră, și că totul ar fi fost proprietatea baronului Apafi.
Legendele pun strămu­tarea satului pe seama in­vaziilor otomane. Se spune astfel că ostașii turci ar fi ars vechea vatră a satului, iar oamenii au fost nevoii să-și croiască o viaă nouă, să-și ridice alte gospodării pe actualul teritoriu al satului. Legenda mai spune că în vechiul sat exista o biserică săsescă, iar după distru­gerea ei, a mai rămas doar un clopot imens. Oamenii          l-au topit și au făcut din el trei clopote mai mici pe care              le-au așezat în turla actualei Bisericii Evanghelice, con-struite la sfârșit de secol XIV- început de secol XV. Conform Listei Monumentelor Istorice, publicată în anul 2010, turnul clopotniă cu cele trei clopote de legendă a fost ridicat în 1828-1832.

Mai departe de albia Hârtibaciului

Satul Stejărișu sau Proștea, cum a fost el cunoscut  până pe la jumătatea seco­lului trecut, a fost strămutat în urmă cu câteva veacuri din cauza deselor inundaii provocate de Hârtibaci. Denumirea "Terra Borothnik" sub care așezarea apare în anul 1223, la prima sa meniune în documente, este edificatoare pentru faptul că vatra satului a fost așezată mai în vale, se arată pe site-ul http://www. siebenbuerger. de . Tot acolo sunt menio­nate și alte nume de locuri ce vin în sprijinul acestei idei. Mai mult, dovezile toponimi­ce sunt susinute și de cele arheo­logice, conform ace­luiași website: "Pe malul stâng al râului au fost descoperite în secolul al XIX-lea ruine ale vechii bisericii din fosta vatră de locuire".  Și ar mai fi un argument: într-un document din 1723 sunt pomenite par­cele de pământ din vechiul sat.
Din vremurile noastre
Strămutări au fost și în ultimele secole. De exem­plu, vatra de azi a comunei Jina se întinde pe șapte coline, asemenea Romei. În trecut însă, satul era și mai răsfirat, gospodăriile fiind răzleite printre fânee; în anul 1776 generalul austriac Christian Rall a ordonat strângerea gospodăriilor pentru a putea controla mai ușor așezarea de grăniceri.
În ultimul secol, unul dintre satele intens afectate de strămutare a fost Sădinca. La jumătatea secolului trecut, Sădinca avea peste 350 de locuitori, transformându-se încet-încet din cătun în sat. A început însă politica lui Ceaușescu de strămutare a satelor, iar numărul locuito­rilor a tot scăzut, oamenii mutându-se în sate limitrofe sau în orașe, unde au primit locuine. Așa se face că în Sădinca au mai rămas gospodării cât să le numeri pe degete..