Biserica din Tichindeal, Sibiu / Tichindeal Church, painted by Grecu Brothers, 18th century

Patimile Bisericii din Ţichindeal sau poveste despre cum dispare istoria

     Abia se mai strâng 15–20 de oameni la biserică şi nu pentru că nu le pasă, ci pentru că în sat sunt tot mai puţini locuitori. O mână de oameni aşa cum sunt şi tot ar vrea să facă ceva, orice pentru Biserica lor. Sunt oamenii din Ţichindeal, oameni care luptă pentru o biserică năpădită de umezeală şi igrasie. Nu e de mirare că, în interior, tencuiala a căzut pe porţiuni bune, că bucăţi din pictura, realizată acum 200 de ani de fraţii Grecu, dispar sub umezeala care se întinde ca o mană albă, nimicitoare. Ne–au primit cu braţele deschise în speranţa că povestea lor, povestea Bisericii Sf. Cuvioasă Paraschiva va duce la salvarea unui monument ce pătimeşte tot mai mult. În acest monument, se regăsesc şi povestea ţichindelenilor, şi povestea fraţilor Grecu, şi povestea lui Gheorghe Doja ce–şi împrumută chipul lui Iisus.

     La vremuri de restrişte, clopotele bisericilor încep să bată fie pentru a vesti năvălirea duşmanilor, fie pentru a alunga vremea rea. Aşa s-au pomenit românii, iar tradiţia o păstrează şi acum pentru că mulţi cred în puterea unui singur Dumnezeu, în puterea bisericilor. Şi aşa a fost: au avut bisericile grijă de oameni, iar acum parcă e rândul oamenilor să aibă grijă de biserici. Să le protejeze, de pildă, pe cele vechi: micuţe, cu geamuri prin care se simte vântul, cu caferi mâncaţi de carii, cu ziduri din care vremea tot roade câte o cărămidă. O astfel de biserică există şi în Ţichindeal, unul dintre satele depopulate ale Sibiului, unul dintre satele în care oamenii se roagă într-un monument istoric ridicat în 1791.

    Despre Ţichindeal, satul în care vieţuieşte încă spiritul ţăranului român cu palme bătătorite şi suflet mare, am scris deja, dar despre biserica lor – prea puţin. Şi e una dintre bisericile ce are nevoie urgentă de ajutor căci altfel din pictura fraţilor Grecu va rămâne doar amintirea. Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva din Ţichindeal este monument istoric de categoria A şi este inclusă în Campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”, derulată de Tribuna,  Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis.

Şi igrasia înghite pictura...

    Simion Popenţa, Florian Dragoman şi Ioan Brâncovean sunt cei trei ţichindeleni care ne-au fost ghizi în primul popas la Biserica „Sf. Cuvioasă Paraschiva” şi nu e de mirare pentru că ei fac parte dintre cei cărora le pasă de soarta acestui locaş, monument istoric. Dar să începem cu începutul şi să vă spunem că e înşelătoare biserica din Ţichindel. De ce? Pentru că exteriorul dichisit şi sobru nu îţi dă nici cel mai mic indiciu în privinţa stării picturii interioare şi a frumuseţii ei. O biserică a contrastelor este astfel „Sf. Paraschiva” cu ai săi pereţi zugrăviţi în albastru, cu ţiglă schimbată, cu interioare în care umezeala ajunge la o înălţime de doi metri şi cu o pictură ce-ţi taie respiraţia.

    Lăcaşul Domnului e păzit de două ori: un gard mic de lemn, odinioară tot alb, şi un zid de piatră înconjoară biserica de parcă ar fi nevoie de o protecţie sporită. Duşmanul e însă acolo, în interior, şi se numeşte umezeală. De cum deschizi portiţa mică de lemn, poarta mare şi uşa de la intrarea în biserică, sobrietatea unui albastru ca cerul e repede înlocuită cu jocul de culori şi forme al picturii interioare.

    De doi fraţi Grecu a fost pictată biserica, iar măiestria se vede pe fiecare centimetru pătrat aflat într-o stare cât de cât bună. Şi spunem asta pentru că Biserica "Sf. Cuvioasă Paraschiva” strânge între ziduri lacrimi mari: umezeala şi igrasia au deteriorat suprafeţe importante din pictură şi uneori chiar au mâncat tencuiala. Aşa se face că pe peretele din stânga uşii de la intrare, tencuiala e roasă până la zid pe o suprafaţă de vreun metru pătrat; aşa se face că pe arcul de vest, acolo unde sunt reprezentate Patimile lui Iisus Hristos pictura e tot mai mult înghiţită de pâcla albă a umezelii şi mucegaiului. Şi tabloul acesta al umezelii ce înghite înfometată linii şi culoare nu e singular, ci se repetă de jur împrejurul bisericii.

Restaurări de miliarde. Miliarde de lei

    Spuneam că oamenii din Ţichindeal nu sunt indiferenţi la soarta bisericii (că doar străbunicii lor au construit-o), dar puterea economică să o restaureze nu au. „Acum cinci ani ne-a făcut cineva o evaluare şi un deviz, iar proiectul de restaurare ar fi costat atunci 1,5 miliarde de lei. Nu am avut de unde”, povestesc cei trei bărbaţi. Dar nu s-au lăsat şi în urmă cu câţiva ani au întrebat din nou. Răspunsul: ca să scoată igrasia din pereţi i-ar costa 50 euro pe metru pătrat. Iar metri pătraţi sunt destui: peste 200, cu siguranţă. Şi tot nu s-au dat bătuţi: în urmă cu trei ani, Parohia Ţichindeal a primit 250 milioane de lei vechi pentru lucrări de conservare-restaurare, au pus şi ei mână de la mână şi au reuşit să schimbe acoperişul. Măcar să nu mai plouă în biserică, doar e de ajuns cu apa ce se infiltrează în ziduri din pământ.

    S-a reparat acoperişul, s-a zugrăvit exteriorul. Igrasia e tot acolo, iar crăpăturile din zid – la fel. Şi, la fel ca la Săsăuş, unele crăpături se întind ca răni adânci pe zeci de centimetri în trupul bisericii; şi oamenii le văd, şi le privesc cu tristeţe, şi rostesc încet, îngânduraţi. „Păcat de biserică, e atât de frumoasă!”. Şi-or fi ei oameni simpli, fără studii de istoria artei sau de arhitectură, dar ştiu să aprecieze frumuseţea creaţiei şi ştiu să-ţi povestească despre fraţii Grecu şi ştiu să-ţi atragă atenţia asupra elementelor care individualizează pictura interioară a acestui lăcaş.

Istoria românilor – zugrăvită în biserică

     Povestea bisericii din Ţichindeal începe spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, când pe cheltuiala localnicilor s-a ridicat edificiul. Se întâmpla în 1791, iar printre cei care au contribuit mai mult se numărau paroh Petru Bania, juraţi Savu Bania, Toma Petru, Ioan Bradu, Oprea Dragom(an), Vornic Man Mihai, iar „judeţul Simeon Cloţan, Toma Dragoman cu Ioan Băla au plătit de s-au zugrăvit sfânta biserică la anul 1818”, stă scris în pisania din pronaos. Tradiţia orală a satului mai spune că de mare folos pentru finalizarea construcţiei a fost o comoară cu monede de aur, rămasă de pe vremea turcilor şi ascunsă într-un butoi.

    Biserica a fost ridicată din cărămidă şi are formă de corabie, cu altar, naos, pronaos  (toate trei au semicalote) şi pridvor. Pridvorul e zidit cu stâlpi groşi şi susţine turnul mare al edificiului. Acum, biserica este păstorită de preotul paroh Mircea Popescu.

    În ceea ce priveşte pictura, trebuie spus că ea respectă cutumele Bisericii Ortodoxe Române, aşa că în centrul cupolei este reprezentat Iisus Pantocrator, apoi tronul Etimasiei, cete îngereşti, prooroci, Fecioara Maria. De asemenea, printre icoanele zugrăvite se remarcă Sfânta Treime la Stejarul Mamvri, scene din viaţa Mântuitorului, Mironosiţele la mormânt, Duminica Tomii, Duminica orbului, Adormirea Maicii Domnului, Pogorârea Sfântului Duh. Până aici, nimic deosebit, veţi spune. Şi totuşi, cine priveşte cu atenţie pictura fraţilor Ioan şi Alexandru Grecu va remarca o diferenţă: printre scenele biblice se ţes episoade din istoria poporului român, iar despre acest fapt vorbeşte însuşi Nicolae Iorga. Renumitul istoric este, de altfel, primul cercetător care menţionează familia de zugravi Grecu. În lucrarea sa „Inscripţii ardelene”, Nicolae Iorga vorbeşte despre implicaţiile cu caracter istoric ale bisericilor din Transilvania şi, în acest context, îl menţionează pe Alexandru Grecu din Săsăuş, arată Maria Zintz în volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. Şi acum să vedem care sunt aceste implicaţii istorice remarcate de Nicolae Iorga.

     Prima scenă care atrage atenţia este „Încoronarea cu cununa de spini”, acolo unde soldaţii nu poartă uniforme romane, ci veştminte de husari ai Imperiului Habsburgic (Maria Zintz, op. cit., p. 42), iar înfăţişarea lui Iisus Hristos e inspirată de cea a lui Gheorghe Doja. „Figura celui chinuit are o expresie nobilă de resemnare, în timp ce soldatul din dreapta ţine cu cleştele coroana de fier înroşită în foc, iar cel de-al doilea, cu un piron, fixează coroana pe capul osânditului”. Asemenea „intruziuni” ale istoriei laice în cea religioasă nu se întâlnesc la Săsăuş, în biserica pe care am vizitat-o săptămâna trecută; interferenţa istoriei românilor în scene biblice este explicată de cercetători prin dorinţa zugravilor de a-şi spune cuvântul în faţa istoriei poporului lor, prin dorinţa de a lua atitudine, arată Maria Zintz. Aceeaşi cercetătoare menţionează că scena biblică Sărutarea lui Iuda este delimitată prin garduri de lemn, că Simon Cireneul este îmbrăcat asemenea unui ţăran român, iar slujnica din scena Naşterea Maicii Domnului poartă, de asemenea, costum popular.

     O poveste există şi în spatele frescei „Încoronarea cu cununa de spini”. Se spune astfel că această frescă i s-ar datora lui Dimitrie Ţichindeal care i-ar fi tocmit pe fraţii Grecu să execute pictura. Dacă e adevărat sau nu, nu se poate spune cu certitudine; ştim doar că, cronologic vorbind, este posibil, pentru că Dimitrie Ţichindeal a trăit între anii (1775-1818).

*** Am plecat din Ţichindeal purtând în minte imaginea frescelor din Biserica Sf. Cuvioasă Paraschiva şi vorbele oamenilor:  „Păcat de biserică, e atât de frumoasă!”. Aşa e, au dreptate şi tocmai pentru că au dreptate ţichindelenii, nu poţi să nu te întrebi cât de frumoasă o fi fost această biserică în urmă cu aproape 200 de ani, când Ioan şi Alexandru Grecu şi-au desăvârşit lucrarea. Şi nu poţi să nu te întrebi cât timp va mai rezista aceasta pictură...

Povestea Bisericii din Sasaus, Sibiu (III)

Povestea Bisericii din Sasaus (II)

Povestea Bisericii din Săsăuş, judeţul Sibiu (I)

Pictura Bisericii din Săsăuş, judeţul Sibiu / Sasaus Church, painted by Grecu brothers, 18th century

Biserica din Săsăuş: un turn înclinat, multe crăpături şi o pictură de fraţii Grecu

„Vrem să salvăm biserica noastră”. Acestea sunt cuvintele cu care deunăzi ne-a întâmpinat, la Săsăuş, părintele Alexandru Copăceanu. Vrea să salveze biserica, iar sătenii vor şi ei. Cum ar putea reuşi, nu prea ştiu... ştiu doar că au nevoie de bani şi de specialişti buni pentru că turnul bisericii, monument istoric datând de la 1782, se înclină ameninţător spre vale, iar pictura interioară, realizată de fraţii Grecu, are nevoie urgentă de restaurări. Turnul s-a mai prăbuşit odată, iar pronaosul – la fel. În interior, crăpături lungi, adânci, negre, brăzdează pictura fraţilor Grecu.

Maria SPĂTARIU
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Nu e uşor să ajungi la Săsăuş, mai ales dacă alegi să străbaţi drumul plin de gropi care te duce mai întâi în Chirpăr şi abia apoi în Săsăuş. Dar orice efort este de zece ori răsplătit atunci când intri în sat. Pe mai toate casele, localnicii au aşezat o cruce şi privindu-le, rând pe rând, ai impresia că nici una nu e identică cu o alta. Din credinţă, au izvorât cruci diferit ornamentate şi tot din credinţă s-a ridicat şi o biserică în anul 1782. Biserica a fost pictată de zugravi din familia Grecu, iar astăzi se străduieşte să supravieţuiască, deşi turnul se înclină ameninţător, iar crăpături multe se lărgesc în pereţi. Tocmai de aceea, Biserica monument istoric din Săsăuş face parte din edificiile incluse în campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”.

O biserică tristă

E tristă biserica din Săsăuş şi parcă plânge prin toate încheieturile. S-au străduit sătenii să aştearnă un strat de culoare, să pară „mireasă a lui Hristos”, dar turnul tot scorojit este, şi tot multe crăpături are, şi tot ameninţător se înclină turnul spre vale. Care e gradul de înclinaţie nu se ştie încă, se ştie doar că turnul acesta nu are nici faima şi, mai rău, nu are nici parte de consolidarea celui din Pisa. „Din câte ştiu eu, aceasta este cea mai veche biserică de pe Valea Hârtibaciului (Biserica din Mohu este datată tot 1782 – n. n.), iar problema cea mare este la turn. Are 17 metri înălţime şi este înclinat faţă de bază, dar nu ştim cu cât. Că trebuie consolidat e sigur”, spune Alexandru Copăceanu, preotul paroh din sat. De un lucru bun tot dai la exterior: câteva picturi realizate demult, probabil tot de fraţii Grecu, cei care au pictat interiorul bisericii.
Şi pentru că am pomenit de interior, să intrăm în biserică. Cea mai bine păstrată pictură se găseşte chiar la intrare, sub turn; are culorile de odinioară şi deocamdată existenţa nu îi este ameninţată de crăpături. În interior însă, lucrurile se schimbă. Culorile aşezate pe pereţi în urmă cu vreo două sute de ani sunt înnegrite de fumul atâtor lumânări, dar parcă nu asta-i problema cea mare: aproape nu există metru pătrat în interiorul bisericii care să nu fie brăzdat de crăpături. Unele se cască pe lungimi de zeci de centimetri, în altele aproape ai putea ascunde un creion... dar dacă ştii să vezi în spatele fumului şi crăpăturilor, dai de una dintre minunăţiile omeneşti în care Dumnezeu a aşezat mult har: pictura fraţilor Grecu. După atâţia amar de ani, chipurile de îngeri şi sfinţi sunt abia vizibile, la fel şi galbenul ce i-a făcut faimoşi, dar ştii că în spatele negrelii se ascunde aceeaşi blândeţe a liniilor ce te-a întâmpinat la intrare.
Şi te mai bucuri de ceva: că în urmă cu ceva timp, s-a reuşit repararea acoperişului, a jgheaburilor şi burlanelor, aşa că cel puţin infiltraţiile de apă nu mai sunt o ameninţare. Lucrările au costat 50.000 de lei, iar Primăria Chirpăr a promis, pentru acest an, încă 30.000 de lei pentru proiectul de restaurare a bisericii. Aţi citit bine, doar pentru proiect: nu se ştie nici când, nici din ce bani vor fi plătite lucrările efective de restaurare a turnului şi a picturii. Din donaţii ale localnicilor? E practic imposibil: parohia numără abia vreo 40 de familii, iar cei mai mulţi locuitori sunt bătrâni. În cinci ani de când e preot în Săsăuş, Alexandru Copăceanu a încreştinat şase copii, a cununat un singur cuplu şi a înmormântat 27 de oameni.

Înapoi în istorie

Conform Listei Monumentelor Istorice din România, istoria Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Săsăuş, începe în secolul al XVIII-lea, ca datare oficială fiind consemnat anul 1782. Câteva elemente au concurat la stabilirea acestei date: inscripţia de pe clopotul mic din turnul clopotniţă - „Să se ştie că acest clopot al ............. s-a făcut în casa lui Stanislavă şi B.M. (?) anii 1741” - şi inscripţia uşii pronaosului – 1780. Această uşă a fost adusă de la Mănăstirea din Piscul Hotarului din Săsăuş, susţine Maria Zintz în volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. Specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional consideră însă că o cercetare arheologică ar putea coborî datarea până în secolul al XVII-lea, deoarece biserica a suferit mai multe intervenţii structurale care au transformat-o fundamental.
Biserica are un plan dreptunghiular alungit, încheiat spre răsărit cu o absidă poligonală decroşată. În partea vestică este amplasat turnul clopotniţă de forma unei prisme cu plan rectangular, care asigură şi intrarea în nava centrală dinspre est. Edificiul are dimensiuni medii între bisericile româneşti de zid (26 metri x 8 m) şi păstrează sistemul mononavat de biserică sală, specific arhitecturii ecleziastice din sudul Transilvaniei. Ceea ce intrigă este registrul decorativ, cu lunete arcuite semicircular deasupra arcelor gotice ale ferestrelor. Lunetele au fost practicate cu rolul de a adăposti pictura exterioară. De asemenea, este de remarcat faptul că absida altarului nu are interiorul rotunjit şi exteriorul poligonal al zonelor de iradiere a arhitecturii bizantine. Absida poligonală, atât la exterior, cât şi la interior, reprezintă o caracteristică a bisericilor occidentale – corul, dar nu este un unicat în arhitectura ortodoxă din sudul Transilvaniei.

Creaţia familiei Grecu
Comoara Bisericii o reprezintă însă pictura ascunsă în interiorul ei. A fost realizată de zugravi provenind din vestita familie Grecu. Tradiţia satului îi menţionează pe fraţii Nicolae şi Alexandru Grecu şi tot bătrânii vorbesc că biserica ar fi fost pictată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în 1780 sau 1782. În schimb, Maria Zintz atribuie pictura zugravilor Nicolae şi Vasile Grecu şi o datează la câteva decenii după construirea edificiului.
Cupola este decorată cu Iisus Pantocrator, Tronul Etimasiei, cete îngereşti, Iisus binecuvântând între episcopi, iar, în pandantivi, evangheliştii sunt lipsiţi de simbolurile lor. Dumnezeu Tatăl şi Maica Domnului cu Iisus în braţe şezând pe tron sunt înfăţişaţi pe absidă. Arhanghelul Gavriil, Prorocul Zaharia şi Elisaveta cu Ioan, Dumineca Tomii, Înălţarea, Filoxenia lui Abraham, Arhangelul Mihail, Prorocul Ioachim, Ana şi Maria copil ne privesc de pe arcul de răsărit al bisericii, iar pe pereţi au fost înfăţişate scene precum Cina cea de taină, Iisus pe muntele Măslinilor, Prohodul lui Iisus şi Învierea.
Se pare că picturi ar fi existat şi în pronaos, dar în prezent acesta este văruit. „Prin tradiţie se pomeneşte că în partea estică era înfăţişată Răstignirea şi pentru că soldaţii purtau uniforme ungureşti, generalul Bucow a ordonat să se acopere scena”, subliniază Maria Zintz. Cercetătoarea mai afirmă că în majoritatea scenelor pictate la Săsăuş, personajele sunt mai statice, iar cele mai reuşite compoziţii îi aparţin zugravului Nicolae, care dovedeşte o bună stăpânire a tehnicii desenului.
Şi pentru că am pomenit de pictori şi pictură, trebuie spus că povestea familiei Grecu nu este străină localnicilor. „O nepoată a pictorului Vasile Grecu, Ana Şerban, în vârstă de 76 de ani, ne-a povestit că tatăl ei, Ioan Grecu, fiul lui Vasile, a murit în 1918, în vârstă de 56 de ani, iar bunicul ei, Vasile, s-a născut în Arpaşu de Jos şi s-a căsătorit în Săsăuş cu fata cantorului(...) În timpul lucrului, Nicolae, mai în vârstă, l-a apostrofat pe Vasile care fuma în timp ce picta capela  naosului, dar acesta, tânăr fiind, a răspuns orgolios că el este cel care îl „face” pe Iisus, iar schela s-a rupt”, arată Maria Zintz. Şi despre acelaşi pictor Vasile, sătenii mai povestesc că obişnuia să cânte cântări bisericeşti în timp ce lucra.

Preferaţii lui Arsenie Boca

Ultimele două secole nu au trecut uşor peste biserica din Săsăuş. Se spune astfel că, după un puternic cutremur, cupola a căzut, iar pronaosul a fost refăcut drept şi s-a văruit. În 1968, biserica a fost trăsnită, scândura a ars, iar o parte din turn s-a prăbuşit în vale. Sătenii au refăcut turnul, dar tot înclinat a rămas. Probleme cu stabilitatea turnului au existat dinainte de trăsnire (biserica e aşezată pe un teren alunecos) şi astfel bătrânii satului spun că „prin anul 1960, ştiindu-se starea gravă în care se află biserica, autorităţile au interzis oamenilor să săvârşească slujba în biserică. Oamenii au încercat să se roage cum au putut şi au făcut în curtea şcolii o clopotniţă: acolo se rugau acolo şi în sălile de clasă. Într-o zi, părintele Arsenie Boca, care avea legături foarte bune cu localnicii, i-a găsit afară şi le-a zis: fraţilor, iubiţilor, nu mai staţi afară, intraţi în biserică: lăcaşul mai ţine mult, nu cade”, povesteşte părintele Alexandru Copăceanu.
Iar săsăuşenii mai sunt legaţi prin ceva de amintirea părintelui Arsenie Boca: prin două cruci. Una dintre ele, de lemn, aşezată la intrarea în curtea bisericii, a fost dăruită localnicilor de către părinte, în schimbul unei alte cruci, de piatră, pe care Arsenie Boca şi-a dorit-o la mormântul său. Şi tot bătrânii satului povestesc că, odinioară, mergeau, că căruţe întregi cu cereale la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus şi aşa l-au cunoscut pe părintele Arsenie Boca.
Zugravi din familia Grecu şi părintele Arsenie Boca şi-au împletit destinul cu cel al Bisericii din Săsăuş. Probabil, Dumnezeu a vegheat asupra Bisericii, iar oamenii au simţit asta, aşa că săsăuşenii vorbesc şi acum despre „puterea” bisericii lor. Când era vreme grea, cu tunete, fulgere şi ploi abundente, veneau oamenii din Şomartin, să-i roage pe săsăuşeni să tragă clopotele pentru că biserica lor avea putere mai mare..." Şi de două sute de ani, clopotele Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se tot aud peste sat, dar, revăzând cu ochii minţii crăpăturile adânci şi turnul ce se tot înclină, nu poţi să nu-ţi aminteşti de cuvintele părintelui Copăceanu:  „numai bunul Dumnezeu ştie cât va mai ţine biserica noastră...”

Din culisele campaniei

    Am început această campanie cu gândul la monumente şi la starea disperată în care se află multe dintre edificiile judeţului Sibiu. Acum, după ce am colindat vreo cinci sate, îmi dau seama că uitasem de oamenii pe care îi vom întâlni în aceste locuri. Şi în Săsuş, şi în Ţichindeal, şi în Colun am avut bucuria să întâlnim oameni cărora le pasă de monumente, oameni pentru care noţiunea de acasă şi cea de patriotism nu sunt vorbe goale. Am întâlnit oameni care au plecat din satul lor în căutarea arhitectului pregătit să le salveze monumentul şi să îi înveţe ce au de făcut.

     Sunt oameni simpli, fără studii de istoria artei sau de arhitectură, dar sunt oameni care ştiu să-ţi spună că biserica în care se roagă datează din secolul al XVIII-lea, sunt oameni care preţuiesc fiecare piatră şi fiecare chip de sfânt pictat în interiorul bisericii. Sunt oameni care nu ar fi cerut ajutorul nimănui, dar sunt nevoiţi să o facă pentru că satul lor abia mai este locuit de 20-30-50 de familii şi acelea mai toate formate din vârstnici. Într-un astfel de sat poposim joi, în cadrul campaniei "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!". E vorba de Săsăuş, satul a cărui biserică-monument istoric datează din 1782. Turnul ei se înclină ameninţător, iar pictura interioară, realizată de fraţii Grecu, este deteriorată.

O frescă, musai de văzut

     Un loc frumos şi urât în acelaşi timp este clădirea din Sibiu, Piaţa Mică nr. 22. Astăzi vă spunem câte ceva despre frumuseţea acestui loc, mai precis despre una dintre cele mai vechi fresce laice Transilvania.

     Despre fresca descoperită aici, detalii ne oferă Otto Czekelius în ”Schriften aus dem Nachlass”: „În Aprilie 1957 s-au descoperit fresce în casa situată între Schatzkästlein (Casa Artelor, n.n.) și Treptele Fingerling (pasajul spre Piața Aurarilor, n.n.). Această descoperire este deosebit de importantă, fiindcă este până acum cea mai veche pictură murală laică din sec. al XVII-lea cunoscută în Transilvania. Mai întâi s-a descoperit pictura murală de jos, care constă din trei imagini mari... Istoricul de artă Vasile Drăguț a identificat în lucrarea sa primele trei dintre tablouri drept Scena de Judecată, a doua drept prezentare a Judecății Solomonice și a treia drept o alegorie a Fericirii (Norocului)... Motive colorate decorative leagă tablourile independente, iar in mijlocul unei benzi se găsește un cerb, care sare dintr-un Corn al Abundenței”. (trad. Georg Schonpflug von Gambsenberg, Germania, pe forumul sibiul.ro). O descrietre și mai detaliată o aflăm în cartea/album a Iulianei Fabricius-Dancu ”Spaziergang durch Alt-Hermannstadt” (“Plimbare prin Sibiul Vechi”) unde, la Capitolul: “Das Goldschmiedehaus” (Casa Breslei Aurarilor) (sic!) spune că ”O altă priveliște memorabilă pe care ne-o oferă Piața Mică sunt frescele la parterul Casei nr.21 (corect: 22, n. tr.) vis-á-vis pe diagonala față de Muzeul Farmaciei. Descoperite în 1957 cu ocazia reparațiilor unui magazin de legume (...) au apărut pe pereții curătiți ai fostului local comercial compoziţii figurale bine întreținute, între câmpuri și benzi ornamentale cu ghirlande de flori și animale fabuloase. Imaginile peretelui de sud arată o scenă de judecată pe fundalul unui târg medieval și o scenă din Cartea Esther care este marcată ca atare şi prin inscripția: ”in ihres herzens qual ledt den kenig zum abendmahl (în durerea inimii ei îl cheamă/poftește/invită pe rege la cină). Pe frontonul unei clădiri asemănătoare unui palat stă scris anul 1631, ca valoroasă datare a întregului ansamblu de fresce. Pe peretele de nord se vede o alegorie a norocului imaginată prin mai multe figuri, din care fiecare şi-l caută prin mijloace aparte; lângă un pescar citim: ”ich such's im wasser” (mi-l caut în apă) - drept singura încă recognoscibilă scriitură; bucuriile vânătoarei le întruchipează un vânator, cele ale dragostei o doamnă îmbrăcată bogat, care poarta gulerul-Stuart al modei de pe atunci. Goana de mistreţi, vânătoarea de cerbi și iepuri pictate ca friză de jur-imprejur constituie închiderea picturii murale, a cărei arhitectură tratată în perspectivă și adâncime în spaţiu îl legitimează pe pictorul lor drept un artist al Renașterii care lucrează cu degradeuri coloristice fine, cu renunțarea la liniile de contur precise, așa cum sunt cele caracteristice pentru pictura murala a goticului.

     Decorația-Frescă a spațiului îngust, acoperit cu boltă semicilindrică cu penetrații (Stichkappentonnengewölbe) spune ca aceasta aparținea unei case de patricieni - o astfel de podoabă murală era la modă și printre cetățenii de vază și bogați din Sibiul secolului al XVI-lea” (trad. G. Sch. v. G.). Despre blazonul aflat pe tavan, nu avem cunoștință exactă şi nici despre posesorul său, dar supraveghetorul sălii ne-a spus că se pare că a aparţinut lui Johann Zabanius Sachs von Harteneck, primar al oraşului (deşi nu era sibian, fiind născut la Eperies/Preshov, în actuala Slovacie), comite al saşilor şi jude regal, decapitat la 1703, în Piaţa Mare.

       La final, am putea spune că fiecare casă veche din Sibiu are povestea ei şi ar merita să o aflăm. Asta până nu încep să dispară, singure sau cu ajutor neprecupeţit… 

Dumitru Chiseliţă

Casa din Piaţa Mică Nr. 22 – ruina de dincolo de faţadă

La prima vedere pare paradoxal ca un monument istoric din zona ”Kilometrului Zero” al Sibiului să figureze şi pe lista unei campanii de restaurare, unde, de regulă, se află obiective aflate în pericolul de a se (auto)distruge. Şi totuşi aceasta este soarta clădirii din Sibiu, Piaţa Mică nr. 22. În ciuda faptului că este situată ultracentral, în ciuda faţadei care arată că totuşi s–a muncit pentru a i se da un aspect decent, turistic şi în concordanţă cu aspectul general–curat al ”Kleiner Ring–ului”, imobilul este parţial în pericol de prăbuşire. Da, ochiul vizitatorului îl percepe, din exterior, ca fiind "fotogenic”, însă o dată ce ai pătruns în curtea interioară te izbeşti de imaginea proptelelor ce împiedică ziduri şi acoperişuri să se prăbuşească. Tocmai de aceea acest monument istoric se află pe lista campaniei "Salvează–ţi trecutul. Salvează–ţi monumentul”.

Aflată în interiorul celei de-a doua centuri de fortificaţii a Sibiului, Piaţa Mică este considerată ca fiind ”centrul comercial” al vechiului oraş. Împărţită de actuala stradă a Ocnei în două părţi distincte, piaţa este delimitată, în partea vestică, de construcţiile care delimitează, în acelaşi timp, latura estică a Pieţei Huet. Pe cea nordică şi estică de locuinţele care au aparţinut membrilor breslelor - casele cu loggii, înspre sud-est de Turnul Sfatului, fostul Colegiu Iezuit, casa parohială  şi biserica romano-catolică, iar înspre sud-vest de actualul sediu al Primăriei Municipiului Sibiu (fosta Bancă de Credit Funciar). Aspectul Pieţei Mici a rămas aproape neschimbat din secolele al XV-al XVI-lea, toate clădirile de pe teritoriul ei fiind monumente istorice. Acest lucru, ca şi situarea ultra-centrală a acesteia, o fac un obiectiv turistic de prim rang al Sibiului, vechile case, resturile fortificaţiilor medievale şi în general întregul aspect al zonei transformând-o un simbol al Sibiului. Aici se află şi obiectivul pe care îl vom prezenta: casa de la nr. 22 care, în ciuda aspectului exterior relativ îngrijit, este într-o stare avansată de distrugere, existând chiar riscul ca o parte importantă din ea să dispară de pe harta Sibiului.      

Istoria locului

Cândva, pe aici treceau zidurile incintelor a II-a şi a III-a de fortificaţii ale oraşului, încă vizibile în zidăria de la subsol sau în grădina din spate, deşi unii cercetători sunt de părere că o parte din zidurile din zona grădinii clădirii ar fi avut doar menirea de susţinere a pământului folosit pentru nivelarea terasei.
Despre data exactă în care clădirea a fost construită nu se ştie prea multe, Lista Monumentelor Istorice oferind aici secolul al XV-lea, datare confirmată şi de arh. Ioan Bucur în ”Topografia Monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu. Alte date ulterioare le oferă fresca din interiorul imobilului, datată la 1631, şi blazonul aflat pe tavan (1694). Aceste elemente, plus aşezarea sa centrală, confirmă faptul că a aparţinut unui reprezentant de frunte al oraşului (comite, jude sau notar?), fiind vehiculate numele lui Valentin(us) Frank von Frankenstein, al familiei Haupt sau al lui Johann Zabanius Sachs von Harteneck (căruia îi este atribuit şi blazonul). Alte surse fac referire la destinaţia comercială a clădirii: locuinţă/spaţiu comercial/depozit şi ca scaun de breaslă. Tot aici, în perioada Revoluţiei de la 1848 – 1849, a fost sediul statului major al armatei austriece. O imagine de epocă, databilă în perioada anilor `20, ne arată clădirea de la nr. 22 din Piaţa Mică având o destinaţie comercială: depozit de băuturi sau chiar restaurant-terasă. Pe faţadă se poate descifra numele unei firme ”Ernst(?) Holl(änder) (?) cuvântul ”Cafea” şi o reclamă la ”Vinuri”. O altă imagine de epocă, luată dinspre Scările Aurarilor, ne arată că aici, era şi magazinul cu articole de menaj al lui Joseph Scherbaum, despre care se ştie sigur că locuia în curtea de la nr. 22. În perioada comunistă, aici funcţiona o unitate ”Aprozar” şi un atelier de încălţăminte. La începutul anilor `90, imobilul găzduia un atelier de confecţionat încălţăminte la comandă, o sifonerie, redacţia ziarului ”Evenimentul Sibian” şi magazinul de antichităţi ”Fresca”. Actualmente, casa din Piaţa Mică nr. 22 se află în proprietatea Primăriei Municipiului Sibiu, aici funcţionând o secţie a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism ”Ion Mincu” din Bucureşti, „Sala Frescă” a Muzeului Naţional Brukenthal, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat al Municipiului Sibiu şi Centrul de Documentare Oraș Istoric și Monumente din cadrul Primăriei Sibiu. Deasupra porţii, încă mai este vizibilă placa ce confirmă că edificiul a fost asigurat la Casa de Asigurări ”Transsylvania”.
O descriere a monumentului, dar care prezintă suficient de lămuritor edificiul, este oferită de arh. Ioan Bucur, în aceeaşi ”Topografie”, chiar dacă unele elemente nu mai sunt ”la zi”, fiind dispărute sau distruse. Casa este constituită din trei corpuri, dintre care două, unificate, formează o incintă compusă din subsol, parter şi un etaj. A fost construită în mai multe etape, iar faţada actuală, de secol XIX, a unificat cele două corpuri mai vechi. Aceeaşi descriere menţionează portalul în arc de cerc, cu borne laterale de piatră (actualmente dispărute), poarta de lemn de factura barocă (înlocuită), pivniţele boltite şi grădina din spate. În grădină se ajungea printr-un pasaj cu scară de lemn, şi printr-o poartă cu scară de piatră cu două rampe divergente, acum dispărută, construită în secolul al XVIII-lea.

Starea actuală

Casa din Piaţa Mică Nr. 22 este un obiectiv accesibil, din exterior apărându-ne o construcţie cu aspect, repetăm, agreabil, mai ales că sunt clădiri – tot monument istoric – în zonă, care, nebeneficiind nici măcar de o faţadă reabilitată, dau un aer de ”aşa nu” locului. La o privire, aşa, rapidă, totul pare în ordine, ba chiar un exemplu despre cum o clădire istorică ar trebui să arate, remarcând aici mai ales faptul că au fost puse în evidenţă arcele şi stâlpii fostei loggii, a fost înlocuită poarta veche şi au fost eliminate complet cablurile electrice care parazitau faţada. Însă, la o observaţie mai atentă, şi aici, în porţiunea ”curată” se vede că există unele probleme, vizibile mai ales pentru cineva obişnuit şi cu aspectul ante-reabilitare al faţadei. În primul rând, iese in evidenţă, trecând peste tencuiala plesnită în unele locuri, dispariţia unor elemente. Nu mai există corpurile de iluminat stradal din stânga porţii şi de la extremitatea estică a clădirii; bornele ”anti-osie” din piatră, de la intrare nu mai sunt nici ele prezente. Iar poarta, chiar restaurată (mai exact înlocuită) are încuietoarea clar realizată cu stângăcii care sunt inestetice, dacă nu chiar caraghioase: materialul metalic este clar cu rezistenţă mică, ornamentele sunt clar făcute fără grija detaliului, la clanţă se văd urmele punctelor de sudură,  încuietoare este prinsă în holşuruburi zincate nici măcar montate simetric, iar mai sus tronează o yală ”Made in China”.
Surpriza, ca să nu spunem şocul, intervine atunci când pătrunzi în curtea interioară. Aici se văd clar dimensiunile dezastrului şi că această casă este în curs de auto-demolare. Pereţi fisuraţi, jumătate din corpul vestic prăbuşit complet de la etaj până la subsol, tencuială căzută, urme de foste instalaţii electrice de pe vremea când aici erau locuinţe, scocuri orientate în aşa fel ca apa să se scurgă pe pereţi (?!?), bucăţi de piatră profilată pe jos,  totul dându-ne impresia că ne aflăm în curtea unui depozit părăsit. Am decis să continuăm aventura mai departe, spre subsol şi grădina interioară prin pasajul care ”se lasă” în pământ văzând cu ochii. Da, în Piaţa Mică nr. 22 poţi coborî în pivniţă şi ajunge în grădină. Poarta din secolul al XVIII-lea este acum un morman de pietre moloz şi cărămizi, însă la mijlocul anilor `90 aceasta era încă în picioare şi în stare relativ bună. Grădina este acum o pădurice tânără, un crâng, care maschează faptul că aici este un fel de groapă de gunoi. În spate, corpul nordic al casei, lipsit complet de tencuială, domină zona. Terenul este instabil, iar sentimentul este că totul va cădea, aluneca, prăbuşi în orice minut. Construcţia are nevoie urgentă de măsuri de salvare deşi, cel puţin după cum se observă, par mai vizibile sunt măsurile de ”despensare” de pe harta oraşului a acestei clădiri: scurgeri de apă orientate neadecvat înspre ziduri, acoperiş lipsă, eliminarea completă a tencuielii de pe ziduri abandonarea grădinii.
La polul opus este Sala Frescă, pe care o vom vizita în detaliu în ediţia de sâmbătă a Tribunei, dar până atunci vă stârnim curiozitatea pomenind blazonul şi urmele zidurilor centurii a II-a de fortificaţie, vizibile în structura unui perete.

Pe lista Primăriei Sibiu

Monumentul din Piaţa Mică nr. 22  a fost cuprins în fiecare an în lista obiectivelor de investiţii cu finanţare de la bugetul local. S-au reabilitat corpurile de la stradă şi din partea dreaptă a imobilului, iar pentru corpul din partea stângă s-au făcut lucrări minime de punere în siguranţă. Reabilitarea completă mai are niţel de aşteptat, date fiind costurile imense. "Situaţia de la acest imobil nu e deloc simplă: acolo sunt necesare lucrări ample de reabilitare, dar totul trebuie început cu consolidarea întregului corp din spatele imobilului. Din păcate, legislaţia nu ne permite să consolidăm corpuri separate din acest imobil, să facem proiecte diferite pentru fiecare corp de clădire şi proiectul total are un cost mult mai mare decât îşi poate permite Primăria Municipiului Sibiu. Au existat intenţii de parteneriat pentru consolidarea acestui mobil, dar nu s-au concretizat. Primăria Municipiului Sibiu a reluat demersurile şi sperăm ca în acest an să demarăm un nou proiect de restaurare", spune Ioana Urdea, arhitect-şef al oraşului Sibiu.
***
Până când acest monument important de pe harta istorico-turistică a Sibiului va fi la fel, atât în exterior cât şi în interior, vă îndemnăm să nu vă sfiiţi în a intra pe poarta clădirii de lângă Casa Artelor. Puteţi îndrăzni chiar şi  mai departe, spre vechea grădină, dar să nu uitaţi că este deosebit de riscant şi ar fi bine să luaţi în serios acest avertisment. În rest, sperăm că acest prim ”subiect” al campaniei noastre ”Salvează-ţi trecutul. Salvează-ţi monumentul” să nu vă facă indiferenţi. Nici la trecutul nostru, nici la monumentele noastre.

Sufletul satului

Două monumente, două poveşti

Ieri a fost o zi extraordinară pentru noi, cei care muncim pentru campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”: am vizitat două dintre monumentele incluse în campanie şi am întâlnit oameni pentru care aceste  monumente nu sunt simple clădiri. Sunt oameni simpli, care au pus şi pun mult suflet pentru ca bisericile lor, căci despre biserici vorbim, să reziste în lupta cu timpul. Nu vă dezvăluim deocamdată denumirile celor două sate vizitate, dar vă spunem că una dintre biserici are turn înclinat. Şi nu e de bine.

P. S. În curând veţi citi povestea celor două monumente, dar şi un reportaj realizat într-unul din sate. Un sat în care poştaşul vine o dată pe săptămână.

Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!

1.014 monumente istorice se află în judeţul Sibiu. O treime dintre acestea sunt în stare de degradare şi o sută de monumente riscă să se prăbuşească. Sunt temelii care au nevoie urgentă de consolidări, sunt acoperişuri prin care ploaia răzbate, sunt picturi vechi de trei secole iremediabil deteriorate, sunt ziduri din care vremurile şi oamenii tot „smulg” câte o piatră... Cotidianul Tribuna,  Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis spun STOP distrugerii monumentelor istorice ale Sibiului şi vă cheamă să salvaţi monumentele. Cum? Alăturându-vă campaniei „SALVEAZĂ-ŢI TRECUTUL! SALVEAZĂ MONUMENTUL!”

Ori de câte ori în paginile Tribunei au fost prezentate monumente istorice aflate în stare de degradare, dumneavoastră, cititorii noştri, aţi reacţionat: aţi deplâns soarta monumentelor, aţi vorbit despre cum se distruge trecutul, aţi spus că autorităţile şi comunităţile trebuie să ia măsuri şi de multe ori chiar ne-aţi atras atenţia asupra altor edificii aflate în aceeaşi stare. Sunt reacţii fireşti ale oricărui om pentru care o clădire nu e o simplă construcţie cu pereţi, geamuri şi uşi, ci o clădire care spune o poveste: a unui stil arhitectural, a zecilor de oameni care au construit-o, a miilor de oameni care s-au rugat în ea sau, poate, povestea unui mare voievod. Şi pentru ca toate aceste poveşti să poată fi ascultate şi de copii, şi de nepoţi, şi de strănepoţii noştri e necesar ca monumentele să existe, e necesar ca ele să nu fie doar simple imagini precum Biserica de altădată a minoriţilor.

Un prim pas îl facem astăzi, dând startul unei campanii de restaurare şi conştientizare a importanţei monumentelor istorice. "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” e campania pe care noi, cotidianul Tribuna şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, alături de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis, v-o propunem pentru următoarele opt luni. În fiecare săptămână, veţi cunoaşte, în paginile Tribunei, povestea unui monument sibian aflat în stare de degradare, iar la final îl veţi vota pe cel care doriţi să fie restaurat.

Monumentele sunt ale urmaşilor urmaşilor voştri...

Campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” e construită după un concept simplu, pe care l-aţi văzut în urmă cu câţiva ani, în plan naţional, într-un program promovat de TVR şi  Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. De ce am ales să urmăm, în linii mari, acest model? Pentru că am considerat că răspunde ideii că patrimoniul ne priveşte pe toţi, că toate aceste clădiri, acum monumente istorice, nu au fost ridicate pentru a servi unei singure generaţii, că ele sunt ale noastre, ale celor ce trăim în secolul al XXI-lea la fel de mult pe cât au fost ale străbunicilor care au trăit în secolele XVI sau XVII. Parafrazând un domnitor – pe Ştefan cel Mare, şi un scriitor- pe Barbu Ştefănescu Delavrancea, am spune că „Monumentele n-au fost ale strămoşilor, n-au fost ale noastre, ci ale urmaşilor noştri ş-ale urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor...” În consecinţă, începând de astăzi, vă chemăm să punem toţi umărul şi să restaurăm măcar un monument.

Care sunt scopurile acestei campanii? Să strângem cât mai multe fonduri pentru restaurarea monumentului câştigător, să mediatizăm  valorile patrimoniale de pe raza localităţilor unde se află monumentele, să conştientizăm membrii comunităţilor locale cu privire la existenţa unor valori  culturale, istorice şi arhitecturale pe raza localităţii lor, valori care, gestionate corespunzător, pot aduce beneficii atât de imagine, cât şi financiare.

Din mulţimea celor peste o  mie de monumente istorice existente în judeţul Sibiu am fost nevoiţi să alegem un număr limitat - 35 - pentru a le include în campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”. Selecţia nu a fost simplă, dar a fost bazată pe câteva criterii cu rigurozitate urmărite : vizibilitate/ accesibilitate, interes istoric şi arhitectural, existenţa unui proiect sau a unor intenţii clare de restaurare, lipsa unor surse de finanţare sau lipsa posibilităţii de finanţare din partea comunităţii/ proprietarului, posibilităţi de valorificare turistică, amploarea intervenţiilor de restaurare şi conservare, intervenţii neadecvate şi reprezentarea tuturor funcţiunilor.

Dumneavoastră alegeţi monumentul!

În lunile martie-octombrie 2011, în paginile cotidianului Tribuna, pe www.tribuna.ro, pe blogul campaniei http://salveazamonumentul.blogspot.com şi pe www.sibiu.djc.ro vor fi prezentate 35 de monumente istorice din judeţul Sibiu, toate aflate în stare avansată de degradare. La finalul perioadei de prezentare a monumentelor, veţi avea posibilitatea să votaţi monumentul care va fi restaurat. Sistemul de votare va include taloane publicate în ziar, taloane disponibile în spaţii publice, votări online pe pagina de blog dedicată acestui proiect şi pe paginile oficiale ale instituţiilor implicate. Monumentul ”câştigător” va fi stabilit în funcţie de numărul de voturi primite de fiecare monument din partea publicului şi a unei comisii de specialitate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu şi va fi anunţat în luna noiembrie a.c.

Fondurile obţinute din donaţii vor intra în contul special creat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis - RO46BRDE410SV06606534100, iar după desemnarea monumentului câştigător vor fi puse la dispoziţia autorităţii în grija căreia se află monumentul. Astfel, proprietarul monumentului va primi suma strânsă din donaţii şi sprijin financiar de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu pentru demararea lucrărilor de conservare şi restaurare. Proprietarul îşi va lua angajamentul să restaureze monumentul în acord cu normele legislative şi indicaţiile specialiştilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu.

Concursuri

Dincolo de votare, mai avem două provocări pentru dumneavoastră: două concursuri. Primul dintre ele se adresează tuturor elevilor din judeţul Sibiu şi va fi organizat în perioada  15 aprilie - 23 mai 2011. Sub genericul „Povestea monumentului”, elevii sunt provocaţi să scrie un eseu, o poezie sau o povestire despre monumentul istoric favorit sau să deseneze monumentul preferat. Un juriu va alege lucrările câştigătoare, lucrări ce vor fi publicate de cotidianul Tribuna şi pe blogul campaniei. Premierea câştigătorilor va avea loc în data de 1 iunie 2011.

Un al doilea concurs se adresează fotografilor. Din aprilie până în septembrie, aşteptăm imaginile pe care voi le-aţi realizat şi care reprezintă monumentele istorice prezentate în cadrul campaniei. Cele mai bune fotografii vor fi premiate şi prezentate în cadrul unei expoziţii.

Şi pentru că pomeneam de expoziţii, la vară vom aduce monumentele judeţului în centrul municipiului Sibiu. Cum? Prin intermediul expoziţiei „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” care va reuni imagini şi date despre monumentele prezentate în cadrul campaniei.

***

Săptămâna viitoare vom "vizita" primul monument prezentat în cadrul campaniei. Este o clădire familiară sibienilor: imobilul din Piaţa Mică nr. 22. Datează din secolele XV-XVI şi este imaginea antagonismelor: o faţadă, o frescă şi un corp de clădire - toate bine restaurate - sunt umbrite de ruine ale unor ziduri şi acoprişuri sprijinite în proptele ca să nu se prăbuşească. 

"Este de datoria noastră, a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, să gestionăm protejarea şi restaurarea monumentelor istorice şi simţim nevoia să contribuim la protejarea patrimoniului şi prin proiecte de acest gen, care să aducă un plus de bani. Campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul! vine în completarea fondurilor foarte limitate de care Direcţia dispune. Mi-aş dori, de asemenea, să generăm un entuziasm general printre noi, cetăţenii judeţului, iar acest entuziasm să se concretizeze prin restaurarea unui monument." Călin Trufaşiu, director executiv  Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu

"Campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul! e o încercare temerară a Tribunei, având în vedere vremurile extrem de complicate pe care le traversăm. Dar orice zi, orice săptămână care trece ne-ar îngreuna şi mai mult misiunea de a restaura un monument, pentru că starea acestor clădiri se deteriorează în fiecare zi. Suntem convinşi că sibienii, cititorii Tribunei, vor aprecia la adevarată valoare această iniţiativă, iar cei cărora le stă în putere să sprijine financiar acest demers vor întinde o mână. Avem obligaţia să lăsăm aceste monumente generaţiilor viitoare." Mircea Biţu, director general Casa de Presă şi Editură Tribuna

Concursuri

În perioada  15 aprilie - 1 iunie 2011, va fi organizat un concurs deschis tuturor elevilor din judeţul Sibiu. Sub genericul „Povestea monumentului”, elevii sunt provocaţi să scrie un eseu, o poezie sau o povestire despre monumentul istoric favorit sau să deseneze monumentul preferat. Un juriu va alege lucrările câştigătoare, lucrări ce vor fi publicate de cotidianul Tribuna şi pe blogul campaniei. Premierea câştigătorilor va avea loc în data de 1 iunie 2011.

În lunile aprilie-iulie va fi organizat un concurs de fotografie: fotografi amatori sunt invitaţi să trimită imagini cu monumente istorice selectate pentru campanie. Cele mai bune fotografii vor fi premiate şi prezentate în cadrul unei expoziţii.