Un loc frumos şi urât în acelaşi timp este clădirea din Sibiu, Piaţa Mică nr. 22. Astăzi vă spunem câte ceva despre frumuseţea acestui loc, mai precis despre una dintre cele mai vechi fresce laice Transilvania.
Despre fresca descoperită aici, detalii ne oferă Otto Czekelius în ”Schriften aus dem Nachlass”: „În Aprilie 1957 s-au descoperit fresce în casa situată între Schatzkästlein (Casa Artelor, n.n.) și Treptele Fingerling (pasajul spre Piața Aurarilor, n.n.). Această descoperire este deosebit de importantă, fiindcă este până acum cea mai veche pictură murală laică din sec. al XVII-lea cunoscută în Transilvania. Mai întâi s-a descoperit pictura murală de jos, care constă din trei imagini mari... Istoricul de artă Vasile Drăguț a identificat în lucrarea sa primele trei dintre tablouri drept Scena de Judecată, a doua drept prezentare a Judecății Solomonice și a treia drept o alegorie a Fericirii (Norocului)... Motive colorate decorative leagă tablourile independente, iar in mijlocul unei benzi se găsește un cerb, care sare dintr-un Corn al Abundenței”. (trad. Georg Schonpflug von Gambsenberg, Germania, pe forumul sibiul.ro). O descrietre și mai detaliată o aflăm în cartea/album a Iulianei Fabricius-Dancu ”Spaziergang durch Alt-Hermannstadt” (“Plimbare prin Sibiul Vechi”) unde, la Capitolul: “Das Goldschmiedehaus” (Casa Breslei Aurarilor) (sic!) spune că ”O altă priveliște memorabilă pe care ne-o oferă Piața Mică sunt frescele la parterul Casei nr.21 (corect: 22, n. tr.) vis-á-vis pe diagonala față de Muzeul Farmaciei. Descoperite în 1957 cu ocazia reparațiilor unui magazin de legume (...) au apărut pe pereții curătiți ai fostului local comercial compoziţii figurale bine întreținute, între câmpuri și benzi ornamentale cu ghirlande de flori și animale fabuloase. Imaginile peretelui de sud arată o scenă de judecată pe fundalul unui târg medieval și o scenă din Cartea Esther care este marcată ca atare şi prin inscripția: ”in ihres herzens qual ledt den kenig zum abendmahl (în durerea inimii ei îl cheamă/poftește/invită pe rege la cină). Pe frontonul unei clădiri asemănătoare unui palat stă scris anul 1631, ca valoroasă datare a întregului ansamblu de fresce. Pe peretele de nord se vede o alegorie a norocului imaginată prin mai multe figuri, din care fiecare şi-l caută prin mijloace aparte; lângă un pescar citim: ”ich such's im wasser” (mi-l caut în apă) - drept singura încă recognoscibilă scriitură; bucuriile vânătoarei le întruchipează un vânator, cele ale dragostei o doamnă îmbrăcată bogat, care poarta gulerul-Stuart al modei de pe atunci. Goana de mistreţi, vânătoarea de cerbi și iepuri pictate ca friză de jur-imprejur constituie închiderea picturii murale, a cărei arhitectură tratată în perspectivă și adâncime în spaţiu îl legitimează pe pictorul lor drept un artist al Renașterii care lucrează cu degradeuri coloristice fine, cu renunțarea la liniile de contur precise, așa cum sunt cele caracteristice pentru pictura murala a goticului.
Decorația-Frescă a spațiului îngust, acoperit cu boltă semicilindrică cu penetrații (Stichkappentonnengewölbe) spune ca aceasta aparținea unei case de patricieni - o astfel de podoabă murală era la modă și printre cetățenii de vază și bogați din Sibiul secolului al XVI-lea” (trad. G. Sch. v. G.). Despre blazonul aflat pe tavan, nu avem cunoștință exactă şi nici despre posesorul său, dar supraveghetorul sălii ne-a spus că se pare că a aparţinut lui Johann Zabanius Sachs von Harteneck, primar al oraşului (deşi nu era sibian, fiind născut la Eperies/Preshov, în actuala Slovacie), comite al saşilor şi jude regal, decapitat la 1703, în Piaţa Mare.
La final, am putea spune că fiecare casă veche din Sibiu are povestea ei şi ar merita să o aflăm. Asta până nu încep să dispară, singure sau cu ajutor neprecupeţit…
Dumitru Chiseliţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu