Noroc că are balta peşte, adică noroc că sunt pescari şi lacuri de pescuit, că altfel nici nu a-i da de Colun pe Internet, iar pe harta Sibiului – nici atât. Colunul e un sătuc, cu câteva zeci de case, multe pricăjite sau părăsite, cu vreo 170 de suflete, şi cu o mândreţe de biserică. Aşa e: în biserica din Colun se găseşte una dintre cele mai frumoase picturi, zic eu, care au ieşit din mâinile de aur ale zugravilor din familia Grecu. Măcar şi pentru atât şi tot merită să mergeţi la Colun. Oricum, aveţi drum întins pe şosea, iar odată ce cotiţi la stânga de pe drumul naţional, priveliştea merită toţi bani: lacuri în prim plan, munţi – în depărtare.
Biserica
De cum te apropii de Colun, Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” îţi veghează drumul: e aşezată pe coasta unui deal. O poartă veche din lemn e primul indiciu că aici vei regăsi ceva din farmecul şi bogăţia vremurilor de altădată. Biserica e simplă, sobră, de un alb scorojit ce lasă să se vadă urme ale unei zugrăveli gălbui aşezate odinioară pe exteriorul clădirii.
Pe cât de sobru este exteriorul, pe atât de bogat e interiorul. Chipuri de sfinţi şi îngeri, scene biblice te înconjoară într-o pace care nu pare să aibă început sau sfârşit. Dar e numai o impresie pentru că şi aici, la fel ca la Săsăuş sau Ţichindeal, crăpăturile se întind pe pereţi săpându-şi rădăcini tot mai adânci şi tot mai dureroase în pictura meşteşugit aşezată de zugravii din familia Grecu, în urmă cu mulţi, mulţi ani.
"Eu cred că de-asta a vrut Dumnnezeu ca eu să ajung aici, în Colun: ca să sălvam biserica", spune Iulian Cîntea, preot paroh în localitate de cinci ani. Prea multe pentru salvarea lăcaşului nu a putut să facă, deocamdată: a reparat acoperişul bisericii şi al turlei, măcar să nu intre apa şi să nu se deterioreze şi mai mult pictura sau structura edificiului. De restaurarea picturii şi consolidarea întregii construcţii e neapărată nevoie, puterea financiară e însă mai mult decât limitată: în sat abia mai sunt 68 de familii, iar numărul vârstnicilor e ridicat. "Inimă au oamenii, dar mai multe nu pot face", spune preotul. Pe toate ţi le povesteşte Iulian Cîntea cu glas aşezat, plin de speranţă şi de un soi de durere pentru o biserică tot mai bătrână şi mai îmbătrânită. Durere simte şi sâmbata şi duminica şi în orice altă zi a săptămânii atunci când, deschizând lăcaşul, vede că peste noapte alte bucăţi de tencuială şi pictură s-au desprins. Ştie însă că într-un sat ai cărui oameni au fost biciuiţi pentru credinţa lor, biserica trebuie să supravieţuiască.
Prin anul 1811 s-a început ridicarea Bisericii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” şi se pare că trei ani a durat construcţia. În scurt timp, problemele au început să apară: "Pereţii sunt prea subţiri, iar cupola, amplă, apasă pe pereţi. Astfel, în 1905 s-au făcut consolidări: două ancore din metal şi alte două ancore din lemn susţin construcţia. La exterior sunt încastrate cele doouă grinzi din lemn. Cupola are 16 tone", spune Iulian Cîntea.
Pictura
Spuneam că picturile din Biserica de la Colun sunt printre cele mai frumoase creaţii ale fraţilor Grecu, pe care eu le-am văzut. Bineînţeles că este o părere subiectivă, dar incontestabil e faptul că deşi umezeala începe să urce pe pereţi, picturile de la Colun nu sunt într-o stare atât de avansată de degradare ca în alte locuri. Şi tocmai pentru că degradarea e mai lentă, restaurarea trebuie făcută cât mai curând: doar aşa vom avea parte de creaţia fraţilor Grecu în deplinătatea farmecului ei de altădată. Şi acum să vedem prin ce se identifică pictura interioară a acestui lăcaş.
Bineînţeles că în zugrăvirea bisericii s-a respectat tradiţia, dar pictura îţi rezervă şi câteva surprize. De exemplu, în volumul „Zugravi din sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”, Maria Zintz consemnează încercarea zugravilor de a da o interpretare proprie a scenei Învierea sufletelor: „la sunetul trâmbiţelor a doi îngeri, din mormintele ce seamănă cu nişte lădiţe de lemn, se ridică oameni care tocmai au înviat. Este o scenă executată cu stângăcie, într-o tratare naivă, dar cu sens moralizator... şi cu o vădită intenţie a zugravului de a include şi imagini ce nu sunt consemnate în Erminie, printr-o contribuţie personală în contextul naraţiunii biblice.” (op. cit., pp. 21-22) Şi tot la Colun, se poate vedea o scenă mai rară: ”Când au murit împăratul Constantin”, dar a cărei apariţie este motivată prin faptul că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena simbolizează instaurarea oficială a dreptei credinţe.
Spuneam că la Ţichindeal, scenele biblice împrumută ceva din înfăţişarea istoriei românilor. La Colun, tradiţia se păstrează, aşa că în scena biciurii lui Iisus, soldaţii poartă unifrome de husari, iar Simon care poartă crucea lui Iisus este îmbărcat asemenea ţăranului român.
Referirile la cultura şi civilizaţia română sunt însă mai multe. De pildă, în Rugăciunea din Grădina Ghetsemani, spaţiile care sugerează peisajul de deal sunt delimitate cu câte un gard de lemn, iar slujnica ce toarce în scena Naşterii Mariei poartă costum popular, similar cu cel al ţărăncilor din zona Făgăraşului. În pictura dedicată Duminicii Floriilor apar doi tineri care taie crengi, aluzie la obiceiurile românilor de a culege şi sfinţi ramuri de salcie. De asemenea, în scena Batjocoririi lui Iisus, zugravul l-a pictat sub un şopron şi pe fierarul care bate pe nicolvală nişte foarfeci, ca instrumente ale torturii. (op. cit., p. 41)
Zugravii
În privinţa celor care au zugrăvit acest lăcaş, datele nu sunt foarte exacte. Cercetătoarea Maria Zintz susţine că pictura bisericii din Colun îi poate fi atribuită lui Nicolae, fiul lui Nicolae Grecu. Afirmaţia este bazată pe similitudinile exerciţiilor tehnice şi ale conceperii desenelor, cu lucrări executate de pictor în alte sate. Diferenţe există şi ele sunt date de calitatea superioară a actului artistic: „un desen, expresiv, viguros, cu efecte de monumentalitate, compoziţii echilibrate în care personajele sunt numeroase au gesturi şi atitudini fireşti”, notează cercetătoarea.
În schimb, în lucrarea „Biserici Vechi Româneşti din Ţara Oltului”, Valeriu Literat îl pomeneşte (şi) pe Vasile Grecu ca posibil pictor al bisericii. De unde ideea că (şi) Vasile Grecu ar fi lucrat la Colun? În studiul amintit, Valeriu Literat scrie că, în 1935, anul vizitei sale în Săsăuş, le-a întâlnit pe Paraschiva Curta şi Ana Grecu, fiicele zugravului Vasile Grecu. „Ana îşi aduce aminte că se ducea cu mama ei la bisericile unde lucra tatăl ei, la Colun (?), la Sărata, Scoreiu, Arpaşul de jos şi Cârţa. Ştie că tatăl său învăţase meşteşugul de la tatăl lui. Nu îşi mai aminteşte cum îl chema pe acel bunic al ei”. Semnul întrebării (?) postat după menţionarea zugrăvirii de către Vasile Grecu a Bisericii din Colun este legitim având în vedere că Ana Grecu a mărturisit că amintirile sunt din anii copilăriei şi că pot fi inexacte.
În ceea ce priveşte tehnica folosită de Vasile Grecu, fiica sa a mai povestit că „nu lucra după modele (isvoade), ci cu mâna liberă. Vopselele le cumpăra ca praf şi le prelucra singur amestecându-le cu apă. La unele vopseli întebuinţa câte un pic de albuş de ou, dar nu la toate. După ce se uscau chipurile zugrăvite, le freca cu un fel de corn alb, ca să se lustruiască de chichia (de sclipeau). Lucrarea finală era spotul zugrăvelii cu un strat de firnais”, notează Valeriu Literat.
Martirele din Colun, biciuite în Piaţa Mare
Ortodoxia la Colun are şi o legendă, de fapt o poveste adevărată, pe care localnicii au transmis-o din generaţie în generaţie şi pe care cărţile de istorie o pomenesc. Noi am ales varianta descrisă de Silviu Dragoman, în „Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul al XVIII-lea”. Cercetătorul consemnează că spre sfârşitul anului 1759, protopopul unit Lascu le-a refuzat ortodocşilor dreptul de a-şi îngropa un mort în cimitirul de lângă biserică. Reacţia credincioşilor ortodocşi a fost promptă: s-au strâns la sfat şi au cerut înapoierea bisericii, dar apoi zile întregi nu s-a mai întâmplat nimic. Şi atunci femeile au pus stăpânire pe situaţie.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, adică în 1-2 decembrie 1759, trei femei - Chiva lui Moisin Roşca, Stana lui Lazăr Stoia şi Maria lui Andrei Tudor, au poposit din casă în casă şi au schimbat vorbe de taină cu gospodinele. Aşa se face că a doua zi dimineaţa, o altă femeie - soţia lui Iova, a mers din nou prin sat ca să le spună femeilor că la ceasul cutare vor pleca cu toatele la biserică ca să ia cheile bisericii de la preotul unit. Zis şi făcut, aşa, că femeile i-au cerut preotului unit să părăsească biserica, dar acesta a refuzat. În consecinţă, femeile l-au scos afară din biserică, rupându-i blana, şi l-au chemat pe preotul ortodox. Astfel sunt descrise faptele de către preotul unit.
Femeile ortodoxe au o altă variantă: „în duminica amintită erau adunate în biserică cele mai multe femei din sat. Protopopul se uită la ele din altar, când printr-un geam, când prin celălalt. Pe urmă a ieşit şi venind în tinda bisericii a început să le ocărască cu cuvintele: ce căutaţi aici? Târfele satului, vrăjitoare şi femei necurate, care v-aţi părăsit credinţa adevărată? Mulţimea a răspuns într-un glas strigând: cheile bisericii. Auzind acestea, protopopul alergă după cârjă şi găsind-o, năvălii asupra lor răcnind că va doborî cu o singură lovitură patru femei. Speriate de furia protopopului, ele se retrăseseră până la uşă, dar răzgândindu-se, el le dete de bună voie cheile”. Urmarea? Protopopul unit Lascu a făcut denunţ la judele regesc din Sibiu în două rânduri, iar bătrâni, bărbaţi şi femei, din Colun au fost arestaţi şi aduşi în Sibiu. „Secretatul celor şapte scaune, Iohann Andreass de Hermannsfeld, a însemnat pe procesul verbal următoarele din 21 ianuarie, femeile, deoarece şi-au recunoscut greşeala, au fost pedepsite, unele cu 15, altele cu 12 lovituri de bici în piaţa publică a oraşului... Zece ţărance române, de toate vârstele fură târâte până în piaţă. Acolo în văzul tuturora, dezbrăcate de cojoace, ii şi catrinţe, fură bătute crunt”.
***
Am plecat de la Colun ţinând în mână două foi pe care era imprimată povestea femeilor martire din acest sat. Am plecat de la Colun având în suflet imaginea icoanelor pictate de fraţii Grecu, icoane pe care biserica le are în patrimoniu. Am plecat de la Colun cu o întrebare în minte: în satul unor femei biciute pentru credinţa lor, biserica nu poate fi restaurată? Vă lăsam pe dumneavostră să răspundeţi la întrebare. Contul oficial al campaniei „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” este următorul: RO46BRDE410SV06606534100. După desemnarea monumentului cştigător, fondurile obţinute din donaţii vor fi puse la dispoziţia autorităţii şi grija căreia se află monumentul pentru demararea lucrărilor de conservare şi restaurare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu