Turnul Spart, straja Oltului

      Când mergi spre Râmnicu Vâlcea, la volan sau cu trenul, poţi vedea, pe malul Oltului, o construcţie care parcă a apărut dintr-un film eroico-fantastic hollywoodian. Un turn rotund din piatră, parcă tăiat pe jumătate de o spadă gigantică, ce pare a răsări din apele râului. Este Turnul Spart. Una din porţile de intrare în Transilvania din perioada medievală. O construcţie impunătoare care are nenorocul de a fi admirat doar din viteza maşinii ("a, uite un turn") sau de a servi ca "decor" pentru grataragii de ocazie pe care îl folosesc ori ca apărătoare de vânt pentru focul unde se pârlesc micii sau cotletul, ori ca pubelă pentru rămăşiţele festinului "la iarbă verde". Pe vremuri, era o componentă a unui amplu complex militar de apărare a frontierei transilvane de atacurile venite dinspre sud alături de cetăţile Lotrioarei, Turnu Roşu şi Tălmaciu/Landskrone. Acum, este doar un turn înghesuit între Olt şi drumul naţional supraînălţat după "sistematizarea" ceauşistă a Văii Oltului. şi punctul unde, cu secole în urmă, era frontiera cu Valahia.

Legendă, istorie şi aberaţie

      Un merit are, din start, Turnul Spart din Valea Oltului. Este cel mai "legendar". Alura sa masivă, decorul în care se află şi faptul că arată mult mai vechi decât este de fapt, a făcut din el un fel de "ciucă a legendelor" şi a povestirilor pseudoistorice. A fost considerat, prin secolul al XIX-lea, turn roman, componentă a "Porţii lui Traian" sau "Poarta Romanilor", pentru că pe aici au trecut o parte a trupelor lui Traian când au invadat Dacia. însă această poveste romantică are meritul de a fi cel puţin pitorească şi cu ceva sămânţă de realitate: în defileul Oltului au existat castrele romane Arutela şi Caput Stenarum.

      Dar Turnul Spart a reuşit, cel puţin în ultimii ani, să adune cele mai  ulte informaţii care se bat cap în cap (dacă nu bat chiar câmpii), adevărul istoric – "subţire" şi el în materie de informaţii - lăsând locul unor eopoei demne de o nouă serie a Stăpânului Inelelor. Aflăm astfel că Turnul Spart sau Halberturm sau, dupe alte surse, Gebrochener Turm, a fost construit de.... daci (?!?) cu sclavi romani, că avea la subsol un întreg complex de tuneluri desigur secrete prin care dacii lui Decebal (evident!) loveau din spate trupele cotropitorilor romani care "zadarnic încercau aceştia să le dea de urmă, vitejii lui Decebal erau asemenea unor fantome ce răsăreau în diverse locuri, pentru ca, apoi, să dispară pe drumuri subpământene numai de ei știute". Am citat din povestea, pardon articolul publicat de pagina web "Vacanțe şi călătorii". Tot aici găsim şi povestea... spargerii turnului "Sfărâmat", cum este numit el:  în 1438, de către turci. De ce l-or fi "sfărâmat" doar pe jumătate, aceasta nu se mai spune...

      O descriere mai "cu picioarele pe pământ" o avem într-o ediție din Dilema Veche, unde ni se spune că Turnul Spart a fost zidit în 1501 şi s-a prăbușit parțial în 1533, din cauza unei revărsări a Oltului. Lucru plauzibil dar destul de nesigur, deoarece tocmai latura dinspre Olt a rămas întreagă.

Dincolo de speculaţii sau fantezii jurnalistico-romantice, fortificația de la Turnul Spart a fost ridicată, conform specialiştilor, în secolele XV-XVI, săpăturile arheologice efectuate aici în anul 1991 scoţând la iveală urme ale fortificaţiei medievale, ale clădirilor construite ulterior plus "evidențierea unor nivele de arsură sau depuneri rezultate din inundaţii".

       Turnul Spart a fost, clar, o fortificație de graniţă şi un, în limbaj actual "Punct de control la trecerea frontierei" dintre Valahia şi Transilvania. Aşezat în aşa fel încât să controleze total  drumul care trecea pe malul Oltului de la Câineni către Boiţa, ansamblul fortificației mai era compus dintr-un zid care pornea de pe coasta muntelui, cu un pasaj boltit la nivelul drumului şi prelungit dincolo de turn până în albia Oltului. Unele reconstituiri ne arată Turnul spart ca având la nivelul superior guri de păcură şi de tragere şi un acoperiş circular, iar zidul având doi contraforţi şi un drum de strajă.

       Picturile şi desenele de epocă ni-l arată aproape în starea actuală, observându-se zidul care traversa vechiul drum (pictura lui Fr. Neuhauser) sau o construcție cu un etaj, probabil punct de control dincoace de carantina care era la Râu Vadului. Era un loc de popas "peste noapte" pentru cei care mergeau spre Transilvania cu negustorie, pictura lui Neuhauser arătând chiar o "tabără" de acest gen cu oameni îmbrăcaţi în port românesc  care au campat aici cu familie, cai şi vite.

Un supravieţuitor

       Acum, din fortificaţia de graniţă de dincolo de Boiţa a rămas doar jumătatea de turn, cu faţa spre Olt, şi o urmă de zid pe coasta muntelui, la marginea şoselei care duce spre Râmnicu Vâlcea. Este relativ uşor de ajuns în preajma lui, treptele din zona podului peste pârâul Meghiş sau "devierea" care "întoarce" dinspre DN7 fiind accesibile şi pietonului, şi conducătorului auto. Un indicator confirmă că acest edificiu este monument istoric, iar o parcare mică poate ajuta pe cel de la volan să oprească fără a perturba traficul înnebunitor din zonă.

       Dacă de pe drum turnul nu impresionează prea mult, apropierea de el îţi dă o altă viziune.

Ziduri groase, din piatră, pe alocuri, în zona deschiderilor, boltite cu cărămidă, ca şi la nivelul crenelurilor din partea superioară. Urme masive de bolţi, intrarea de la nivelul drumului de strajă de pe fostul zid, sunt uşor de identificat, la fel ca şi urma zidului care "intra" în Olt. Deschiderile practicate în turn sunt boltire semicircular, iar o secţiune  săpată  în timpul  cercetărilor arheologice de la 1991 este vizibilă şi acum. în jur, bucăţi de piatră şi cărămidă. Tencuiala de pe zidul dinspre Olt este în stare relativ bună.

       Terenul este denivelat spre şosea, datorită lucrărilor de supraînălţare a ei din perioada comunistă, urme ale drumului vechi – resturile unui pod fiind încă vizibile.

        Locul este şi acum unul de popas. Mulţimea de gunoaie, recipiente de băuturi de orice fel, urme de foc "de grătar" observându-se peste tot, chiar şi la baza zidului turnului.

        Decorul mai este – să-i zicem – stricat şi de o grămadă de balast, rămășită a unei probabile lucrări de protejare a zonei de inundații.

        Un farmec aparte în are tocmai spărtura Turnului Spart. Este ca o secţiune practicată de un specialist, şi cu puţină fantezie, îţi poţi face idee despre cum arăta atunci când era funcţional şi îţi explică şi cauzele care au dus la inventarea atâtor legende despre el. în primul rând nu are eleganţa turnurilor cetăţii Sibiului. Este brut, în special din cauza materialului folosit, piatra. Este masiv, zidurile sunt groase, tocmai pentru a face faţă eventualelor inundaţii ale Oltului sau prăvălirilor de bolovani de pe coasta muntelui.

Se află – încă – într-un decor aparte, chiar romantic pe malul apei, mărginit de munţi împăduriţi. şi totuşi, a fost doar o fortificaţie de graniţă.

       Din nefericire, nu poţi "urca" în Turnul Spart decât dacă ai veleităţi de alpinist. Putem spune că este un supravieţuitor. A fost inundat, focurile făcute de trecători de-a lungul sutelor de ani de "trafic" l-au ars (masivitatea sa oferind şi protecţie împotriva veşnicului vânt care bate pe Valea Oltului, multele lucrări de extindere a drumului spre Sibiu au mai rupt din el şi din zidurile care erau aici. Totuşi, "Jumătatea de turn" este în picioare şi acum, după sute de ani.

      Da, aparenţa de loc de netrecut încă se mai simte. Imaginaţi-vă ce simţea călătorul sau negustorul care trecea "graniţa" pe aici, ce sentiment de "pe aici nu trece nici musca". Totuşi, trecea. Paralel cu drumul de pe Valea Oltului, mai există un drum, vizibil şi azi. Pornește de la Boiţa, o ia pieptiş peste munţi şi ocolea orice vamă: "drumul hoţilor", pe unde românii puteau trece nestingheriți de vreun control sau de plătirea vreunei taxe.

Ce se mai poate face...

       A avea pretenția ca Turnul Spart să fie restaurat complet este o utopie. în primul rând pentru că nimeni nu ştie cum arăta înainte de a fi spart, iar reconstituirea a la turnurile de pe strada Cetăţii din Sibiu nu prea bate cu realitatea din teren aducând aici ca argument urmele crenelurilor zidite şi aspectul turnului din secolul al XIX-lea, din pictura lui Neuhauser. Totuşi, ar fi necesar urgent amplasarea undeva, a unei bene de bunoi, pentru a nu da motiv excursionistului grataragiu să îşi lase resturile pe unde apucă. La fel, un panou explicativ dincolo de indicatorul că aici este un turn spart care e monument istoric ar fi binevenit, ca şi nişte minime lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor, dat fiind că nivelul Oltului este la câţiva zeci de centimetri mai jos faţă de baza turnului. Ar fi bine şi ca istoricii  -istorici să se mai coboare la nivelul omuluid e rând şi să publice monografii accesibile ca lectură, pentru a se contracara dacismele şi poveştile historic fantasy din publicaţiile gen "Vacanţe şi călătorii". Poate şi includerea într-un circuit turistic al cetăţilor de graniţă din zona Sibiului. Astfel, turnul poate fi salvat, dacă nu de "spargerea" şi celeilalte jumătăți, măcar de uitare şi de mistificare. 

     Turnul Spart a fost martorul multor mişcări de oşti, de la expediţiile înspre şi dinspre Valahia, la luptele Primului Război Mondial. Pe lângă el au trecut ţărani, negustori, meşteşugari, nobili şi voievozi. A fost locul de unde se termina Transilvania şi începea Valahia. Cum şi de ce s-a spart, nu se ştie încă sau nu am aflat noi. Cert este că şi acum este mişcare pe lângă el, graţie şoselei. şi ar fi plăcut ca, atunci când treceţi pe aici, să faceţi un popas la Turnul Spart. Dacă se poate, fără bere la pet sau cutie aruncată pe jos şi fără grătar. Şi gândiţi-vă că călcaţi pe urmele străjilor care păzeau Transilvania, sau pe ale generaţiilor întregi de drumeţi care mergeau spre sau veneau dinspre Ardeal.