O casă, o poartă şi multă ruină: Vopsitorilor Nr. 13

    Campania ”Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul” revine, astăzi, pe ”plaiurile natale”, la Sibiu, pentru a aduce la lumină un alt monument istoric aflat în suferinţă din vechea cetate. Dacă data trecută am ajuns în plin centru, la casa din Piaţa Mică nr. 22, acum am coborât în Oraşul de Jos. Mai exact pe strada Vopsitorilor, la nr. 13, unde situaţia este relativ aceeaşi, dar puţin inversată. În Piaţa Mică aveam o construcţie cu o faţadă relativ prezentabilă, dar cu un interior aflat la câteva ”minute” de prăbuşire. Aici, pe Vopsitorilor, avem faţada care e pe punctul de a ceda, iar interiorul este oarecum decent. Din păcate, exact porţiunea aflată în pericol este cea care dă valoarea de monument istoric a clădirii. Tot din păcate, starea monumentului se înrăutăţeşte pe zi ce trece, crăpăturile se adâncesc, casa ”intră” milimetru cu milimetru în pământ până când... Până când nu vom mai avea Vopsitorilor 13, casa încă frumoasă cu ”poartă cu soare”. De aceea scriem despre ea acum.

    Oraşul de Jos al vechii cetăţi a Sibiului. Locul de unde a ”pornit” dezvoltarea viitoarei capitale a Transilvaniei, zonă a micilor ateliere şi prăvălii ale meşteşugarilor, protejată de zidurile, turnurile şi porţile celei de-a patra centuri de fortificaţii, brăzdată de pârâiaşe-ramificaţii ale Cibinului, cu străzi principale ca Elisabeta (9 Mai), Sării (Turnului), Fierarilor (Faurului), Burger/Consilierilor (Ocnei) şi străduţe înguste cu nume de ocupaţii meşteşugăreşti ca Zidarilor, Pielarilor sau Vopsitorilor. Acea Citta Bassa de pe prima hartă a Sibiului a lui Giovanni Morando Visconti pare să fi fost imună la trecerea veacurilor. Dacă centrul copleşeşte prin maiestuozitatea caselor cu etaj, a palatelor şi a bisericilor, care arată puterea şi bogăţia foştilor proprietari, aici totul pare mai intim. Înălţimea caselor rareori depăşeşte un etaj, anumite străzi par a nici nu face parte din Marele Sibiu, ci dintr-un sat de pe Hârtibaci sau Târnave, totul pare aproape şi la îndemână, iar micul comerţ nu a pierit nici acum. Încă mai avem prăvălii, ateliere, magazine. Încă, la fel ca în veacurile trecute, este locul de plimbare al cetăţenilor ne-bogaţi ai Sibiului sau ai celor veniţi ”de pe sate” pentru a se aproviziona ”de la Sibiu”. Oraşul de Jos era cel mai cosmopolit loc al Sibiului; aici locuiau saşi, maghiari, evrei, români şi ţigani. Pe aici se plimbau ”slugile şi soldaţii”, aici erau cârciumi, case de raport şi bordeluri. Şi tot aici, o plimbare şi poate oferi surprize din cele mai plăcute dacă eşti iubitor/căutător de vechi sau vrei să vezi şi altceva decât mult-prea-standardul zonei centrale.
     În Oraşul de Jos, în zona actualelor străzi ale Zidului/Ocnei/Vopsitorilor, se afla ”cartierul general”, încă din secolul al XIV-lea al breslelor tăbăcarilor şi pielarilor. Motivul: pe aici curgea Valea Mare, pârâul care pornea din Cibin prin zona Turnişorului, intra în Sibiu pe la morile de sub Bastionul Soldisch (actuala Aleea Filosofilor) de unde se şi ramifica în Oraşul de Jos şi se vărsa, iar, în Cibin, iar apa era una din materiile de bază necesare în exercitarea meseriei lor. Una din aceste ramificaţii ale Văii Mari trecea şi pe actuala stradă a Vopsitorilor.
    Numele străzii datează de la 1872, de când Magistratul oraşului a decis ca această potţiune a Oraşului de Jos să poarte numele vechilor bresle. La aceasta se adăuga faptul că, tot aici, au apărut primele manufacturi din care s-au dezvoltat, în secolul al XIX-lea fabricile de tăbăcărie şi vopsitoriile cu abur, ale căror construcţii sunt şi acum vizibile, pe tot parcursul străzii Zidului.

Înapoi în timp
     Strada Vopsitorilor se numeşte astfel de la 1872: Faerbergasse. Iniţial se numea Uliţa Pârâlui Mare / Uliţa mare a Pârâlui - Grosse Bachgasse, nume atestat de la 1771, schimbată la 1845 în mai simplul Uliţa Pârâlui– Bachgasse. Pe o hartă a a Sibiului de la 1751 (publicată într-una din ediţiile Cronicii Oraşului Sibiu a lui Emil Sigerus) este clar vizibilă strada şi pârâul, care coteşte puţin dreapta exact în faţa casei de la actualul număr 13. Descrieri ale clădirii avem, în general, în toate prezentările monumentelor sibiene. În ”Topografia Monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu. Centrul istoric”, de Alexandru Avram şi Ioan Bucur, deocamdată cea mai completă sursă cu privire la monumentele sibiene, casa ne este prezentată ca fiind compusă din şase corpuri din care unul principal ”cu latura lungă şi un rezalit” şi altele două secundare, spre stradă. Până la a ajunge la aspectul de astăzi, casa, presupusă a fi fost construită în secolul al XV-lea, cu modificări şi extinderi în secolele următoare (secolele al XVI-lea, al XVIII-lea şi XX). Ca elemente particulare avem, pe lângă corpurile de clădire care formează faţada dinspre Vopsitorilor (porţiunea dinspre strada Zidului este de secol XX), poarta originală de lemn, cu simbol solar şi câteva elemente de interior ganguri boltite semicilindric, o cursivă din lemn şi uşi baroce. Însă mult din inventarul original, menţionat în documente sau în imagini de spocă, a dispărut. Steguleţul de tablă de pe acoperis, pe care erau marcate iniţialele A.F şi anul 1794 (cel al finalizării lucrărilor?) a dispărut, el fiind ”existent” doar într-o fotografie aflată în colecţia Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu care reproduce un desen de epocă. La fel, ramificaţia Văii Mari care curgea prin faţa casei, la fel ca şi locuinţa din stânga, nu mai există acum. Pârâul a fost asanat în 1964, iar casa demolată mult mai înainte. Un alt element dispărut este statueta Sfântului Florian, care se afla pe acoperiş, aşa cum apare (neinteligibil) într-un desen al Julianei Fabricius-Dancu. La fel, încuietoarea originală a dispărut şi ea, parţial. Menţionăm că majoritatea distrugerilor au survenit în ultima perioadă, în preajma anilor 1990. Ineresant este că, de vreo 10 ani, în biserica Romano-Catolică ”Sf. Elisabeta” de pe str. Gladiolelor, se află o... statuetă a Sfântului Florian, care se poate să fie exact cel dispărut de pe acoperişul casei de pe Vopsitorilor 13. (o ”lenegdă urbană” ne relatează că această statuie ar fi fost demontată de pe acoperiş, la comanda cuiva, pentru... o sticlă de vodcă).
     Casa se pare că a a aparţinut unui olar (cf. Avram/Crişan), aparţinător cultului romano catolic (Z.K. Pinter), continuându-şi apoi destinaţie de locuinţă până în zilele noastre, când proprietatea imobilului este înpărţită între Primăria Municipiului Sibiu şi actualii locatari.
     Săpăturile arheologice efectuate aici de prof. univ. dr. Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Ţiplic, Maria Crângaci şi Anca Niţoi în 1999 readuc la lumină evoluţia locuinţei de pe str. Vopsitorilor Nr. 13.
Astfel, s-a constatat că ”fundaţia pilonului de susţinere a arcului de poartă este mai veche decât zidul corpului de clădire ce iese spre stradă şi a cărui fundaţie încalecă fundaţia porţii”, s-a descoperit amenajarea din bârne şi scânduri a vechiului canal ce alimenta atelierele din Oraşul de Jos, elemente de fundaţie şi un zid ”plasat paralel cu zidul casei actuale şi care a aparţinut unei clădiri mai vechi ce a fost demolată pentru a face loc clădirilor actuale” Ca inventar, s-au descoperit aici ”un vas reîntregibil de formă foarte simplă şi ca atare databil larg şi secolele XVI - XVII, în interiorul căruia au fost observate urme de coji de ou şi material textil, situaţie ce ar putea fi pusă în legătură cu un ceremonial de fundare” fragmente ceramice din aceeaşi perioadă, o piatră de mari dimensiuni şi care era fixat un ştergător de picioare din fier. Concluziile cercetării arheologice, combinate cu informaţiile din documente, arată că cea mai veche parte a imobilului a putea fi dadată la sfârşitul secolului al XV-lea.


Casa din Vopsitorilor 13, anul 2011
      Cum arată acest monument istoric acum? Putem spune că se poate încadra uşor în clasa celor pe cale de dispariţie, la fel ca multe alte construcţii de valoare din Sibiul vechi. Din păcate, tocmai corpurile de clădire care dau valoarea de monument sunt cele mai afectate. Zidurile faţadei au fisuri care le brăzdează în toate direcţiile, tencuiala este căzută, cărămizile sunt erodate, iar cele câteva ferestre din termopan ”lemnos” nu fac decât să accentueze aspectul de locuinţă părăsită. Acoperişul este deteriorat şi el şi ne putem închipui cât a putut ”lucra” apa care s-a scurs, prin pod, în zidărie. Tentativele de reparare a fisurilor efectuale la nivelul tencuielii (cu ciment) şi o ”peticire” cu BCA a unei intrări, ca şi unele intervenţii care nu au ţinut seama prea mult de faptul că la o clădire istorică lucrezi după anumite reguli, chiar estetice, au ajutat şi ele la aspectul exterior de ”casă a nimănui”. Poarta barocă încă se ”ţine bine”, în sensul că nu a dispărut cu totul, iar soarele antropomorf încă impresionează, în ciuda faptului că trăsăturile ”chipului” sunt atenuate de multiplele straturi de vopsea aplicate de-a lungul vremii. Nu mai pomenim aici de amestecul de resturi de ornamente ale acoperişului, combinate cu o antenă ”Digi” şi alte două Yagi, de cablurile care ”taie” faţada sau de faptul că deja trebuie să te apleci pentru a trece dincolo de poartă.
      Curtea este cu totul altfel. Aceasta şi din cauză că locuitorii din zona ne-periclitată (dar cu o mai mică valoare istorică) au încercat să îi dea un aspect îngrijit. Aici încă se pot admira, dacă treci de poarta-grilaj ce o dublează pe cea din lemn, cursiva din lemn, feroneria balustradei, scările din lemn şi plăcuţele cu numerele apartamentelor. La o privire mai atentă, se poate vedea şi scolul de lemn de pe acoperiş, care susţinea statueta Sfântului Florian. În rest, elemente moderne: o gură de canal de prin anii 60, curtea betonată, intrarea boltită dinspre strada Zidului, locatari ”discreţi” care nu ies nici cu mătura la tine, nici cu pâine şi sare...

Legea şi reabilitarea
      Sigur, casa din Strada Vopsitorilor nr. 13 are urgentă nevoie de lucrări de consolidare şi renovare. În momentul de faţă, imobilul are mai mulţi proprietari de drept, iar unul dintre ei este Municipalitatea sibiană. Prin urmare, Primăria Sibiu, prin intermediul Serviciului Public pentru administrarea fondulul locativ, a demarat lucrări de spijinire a spaţiilor cu probleme, pentru a nu periclita siguranţa trecătorilor. Deocamdată doar atât se poate face pentru că fiind vorba de mai mulţi proprietari, legea nu permite instituţiei administrative să susţină financiar reabilitarea spaţiilor care nu îi aparţin de drept, iar ceilalţi proprietari de pe strada Vopsitorilor nr. 13 declară că nu au posibilitatea financiară să suporte costul lucrărilor.
      „Avem legi foarte stricte şi ele trebuie respectate, inclusiv în ceea ce priveşte licitaţiile pentru construcţii sau reabilitările. Am avut şi un succes de reabilitare: la imobilul din strada Turnului nr. 4, dar acel imobil era propietatea Primăriei, iar pe timpul lucărilor s-au oferit alte spaţii chiriaşilor. Aşa am reuşit să reabilităm”, spune Ioana Urdea, arhitect şef al Municipiului Sibiu. În consecinţă, până nu toţi proprietarii sunt de acord să contribuie la reabilitarea spaţiului, Primăria Municipiului Sibiu are mâinile legate. Sau poate doar să spere că legea se va schimba şi, în viitor, administraţiile locale vor avea posibilitatea să finanţeze costul unei astfel de interveţii şi să primească mai târziu banii de la ceilalţi proprietari, printr-un fel de rate sau prin impozite mărite.
Dacă vreţi să vizitaţi această casă, ea vă aşteaptă. Acolo unde e de câteva veacuri bune, a doua stradă pe stânga (după ”Bar de zi”), vizavi de o fabrică veche, fostă cazarmă iosefină.

Contul oficial al campaniei „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!” este următorul: RO46BRDE410SV06606534100. După desemnarea monumentului cştigător, fondurile obţinute din donaţii vor fi puse la dispoziţia autorităţii şi grija căreia se află monumentul pentru demararea lucrărilor de conservare şi restaurare.