Turnul Pielarilor din Sibiu, un mare supravieţuitor

Puţine urme au mai rămas din cea de-a patra centrură de fortificaţii a vechiului Sibiu, care era menită să apere partea de jos a oraşului. Pe vremuri, linia zidurilor, care începea de la Bastionul Soldisch, atingea râul Cibin în zona actualei pieţe cu acelaşi nume, ”ţinând” cursul apei până la actuala/fostă fabrică "Independenţa”, ajungea spre gară pentru a se ”întâlni” cu centura a III-a la Biserica Ursulinelor, avea trei turnuri de poartă, două bastioane, o rondelă de artilerie şi nu mai puţin de 20 de turnuri de apărare (numărate pe planul de la 1699 al lui Giovanni Morando Visconti). Acum, în anul 2011, mai există doar două turnuri ”sigure” (cel al Pielarilor şi cel cu Pulbere), unul probabil modificat (cel de la vechiul arsenal) şi câteva resturi de ziduri. Restul au fost demolate în secolul a XIX-lea şi în a doua jumătate a secolului XX. Turnul Pielarilor este unul dintre supravieţuitori. Un mare supravieţuitor putem spune, dat fiind că el a fost, de-a lungul istoriei sale, distrus şi refăcut de mai multe ori. E uşor de găsit: la intersecţia dintre strada Rimski-Korsakov cu Zidului. Este mai greu de căutat, deoarece traseele ”turistice” sibiene îl ocolesc în general, deoarece zona nu are ”look”-ul turistic al centrului. Totuşi, ne vom opri la el, deoarece are şi el povestea sa.

*
Turnul Pielarilor. În germană, Lederer Turm. Cunoscut, mai mult de specialiştii în istoria Sibiului ca ”Turnul cu Pulbere cel mic” (Kleiner Pulverturm), pentru a îl diferenţia de turnul cu pulbere/Pulberăriei ”cel mare”, aflat în curtea Grupului şcolar Industrial Construcţii de Maşini ”Independenţa” asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare. Aproape invizibil dacă intri pe strada Zidului, datorită caselor construite în jurul său, el îţi sare în faţă dacă vii spre el dinspre strada Rimski-Korsakov. Este o construcţie impresionantă, robustă, care încă ne mai spune că zidurile sale au fost ridicate pe vremea când artileria deja era o armă de temut. Acum, este doar o construcţie cu o arhitectură mai aparte undeva, în Oraşul de Jos, zona intrării fiind folosită mai ales ca loc de parcare sau ca pubelă ”neoficială” de gunoi.

Turn de apărare/Turn-depozit

Studiind planurile vechi ale cetăţii Sibiului, realizezi că faimoasa invincibilitate a sa s-a datorat combinaţiei dintre construcţiile defensive şi cadrul natural. Aici, de exemplu, cei care ar fi atacat din această parte Sibiul, ar fi avut multe obstacole de trecut. În primul rând Cibinul. Apoi, terenul mlăştinos la care se adaugă câteva iazuri la care s-ar fi adăugat ”focul” apărătorilor de la porţile/bastioanele Ocnei şi Burger/Turnului. Apoi, ceea ce a mai rămas din atacatori s-ar fi lovit de un val de pământ şi de replica apărătorilor celor patru turnuri din zonă. Deci, aproape ”misiune imposibilă”.
Cercetările arheologice efectuale în octombrie anul trecut au scos la iveală faptul că aici, iniţial, a fost doar un zid de apărare, turnul fiind construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificaţii a oraşului. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braţ al Cibinului, ulterior transformat în mlaştină, care a fost asanat şi umplut cu resturi menajere, printre care fragmente ceramice şi oase de animale. Fundaţia din piatră a turnului este, datorită şi terenului pe care a fost construit, extrem de groasă - 4 m. Au mai fost descoperite urme de arsură, o groapă cu var din perioada construirii fortificaţiilor, urmele zidului de la culoarul de acces în turn, şi obiecte din fier neidentificabile din cauza ruginei depuse de-a lungul sutelor de ani.
Turnul Pielarilor deţine şi un record inedit: a explodat de trei ori: la 31 martie 1566 şi la 7 septembrie 1570, când au avut loc la Sibiu două incendii de proporţii, iar pulberea depozitată aici a luat foc. A mai explodat la 28 august 1638, din cauza unui trăznet. De fiecare dată a fost reconstruit. Denumirea o are de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a oraşului şi care se ocupau cu paza şi întreţinerea lui.
Turnul are formă octogonală şi este construit în patru nivele, dintre care ultimul ieşit în afară, cu un acoperiş de formă piramidală. Fiecare latură a turnului are guri de păcură (care era aruncată, arzând asupra atacatorilor) şi goluri de tragere pentru artileria uşoară, mai numeroase pe latura exterioară. Este poziţionat puţin mai înainte faţă de zidurile de apărare, pentru a asigura şi focul pe flancuri.
În momentul de faţă, turnul are două nivele. Cel inferior, a cărui intrare, obturată foarte multă vreme, a fost re-deschisă anul trecut, avea destinaţia de magazie/depozit. Tavanul este boltit semicilindric, cu o cheie de boltă de formă circulară, în părţile laterale – în direcţiile zidului de apărare, fiind vizibile două nişe, boltite tot semicilindric, in zidărie observându-se patru ancadramente in arc de cerc (probabil firide) şi o gură (horn?) de aerisire. La momentul vizitei noastre acolo se mai găseau şi câteva zeci de ţigle, rămăşiţe ale unei încercări de restaurare de prin anii 60-70. La intrare mai sunt vizibile resturile unor balamale metalice, de la vechea uşă.
Vechea intrare, vizibilă în lucrările de epocă, se făcea printr-o construcţie de mici dimensiuni, acoperită, prin care, coborând câteva trepte, ajungeai aici.
Nivelul superior, era aceesibil de pe vechiul drum de strajă al zidurilor, printr-o intrare vizibilă şi acum şi prin care, cu puţin ”alpinism”, aveai ocazia să vizitezi interiorul. Odatră ajuns înăuntru, realizezi că celelalte două niveluri superioare sunt, fizic, desfiinţate, doar câteva grinzi de lemn mai amintind de structura multietajată a turnului. Gurile de tragere ”dau” acum nu în lunca Cibinului, ci în curtra fostei ”Independenţa” şi în grădinile caselor de pe strada Malului. ”Tavanul” este boltit aproape circular, în ciuda formei exterioare de octogon a turnului. Gurile de tragere de la ultimul nivel sunt zidite. Din păcate, doar o latură a turnului poate fi vizitată, cealaltă ”dând” parţial într-o grădină a unei locuinţe particulare. Totuşi, dacă doriţi să vedeţi şi ”faţa nevăzută” a Turnului Pielarilor, este posibil, de pe malul Cibinului, peste curţile caselor dintre fabricile PIM şi Independenţa.
Pe latura dinspre stânga a turnului, dincolo de un gard, încă mai este vizibil un rest de arcadă a zidului celei de-a IV-a centuri de fortificaţii. Restul zace sub pavajul străzii Zidului fiind redescoperit în timpul unor lucrări de reabilitare.
Acoperişul are în vârg un steguleţ de vânt din metal, dreptunghiular, dar fără a avea imprimată vreo dată, însă, conform reprezentărilor mai vechi ale construcţiei, acesta a apărut după prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Diverse destinaţii...

Aşa cum am mai pomenit, destinaţia Turnului Pielarilor era apărarea porţiunii dintre porţile Ocnei şi Burger la care se adaugă cea de depozit de pulbere, de unde şi cel de-al doilea nume al său, de Turnul cu Pulbere cel mic”. În ultima vreme, a servit de ”locuinţă socială”, depozit de gunoi sau wc pentru diverşi vagabonzi sau cerşetori, care astfel aveau un acoperiş – chiar istoric- deasupra capului. În anul 2007, Ministerul Culturii a predat, municipalităţii sibiene o documentaţie pentru restaurarea a şase obiective istorice, orintre care şi Turnul Pielarilor, dar aceasta încă nu a demarat. A mai existat, în 2008 intenţia ca aici să funcţioneze, după restaurare, filiala locală aOrdinului Arhitecţilor din România-Filiala Sibiu Vâlcea. Intenţie despre care iar nu se mai ştie, public, nimic.

Reprezentări...

Turnul Pielarilor nu a fost niciodată un răsfăţat al pictorilor, desenatorilor sau fotografilor. Localizarea sa într-o zonă de ”categoria a II-a”, departe de strălucirea centrului, l-au făcut să treacă ceva mai neobservat. Totuşi, am (re)găsit câteva reprezentări ale sale, de-a lungul timpului. Am putea spune că prima confirmare ”grafică” a existenţei sale o avem de la planul lui Visconti şi cele ulterioare lui, incluzând aici şi Harta Iosefină/Josephinische Landaufnahme. Nu am luat în considerare unele reprezentări ale Cetăţii Sibiului care erau mai mult fanteziste decât reale. Turnul se regăseşte şi în pictura de la 1808 a lui Franz Neuhauser, fiind cel din extremitatea dreaptă a imaginii. Cea mai cunoscută şi răspândită imagine de epocă a Turnului Pielarilor aparţine lui Johann Boebel, din Albumul său cu vechile fortificaţii sibiene unde se vele clar zidirea gurilor de foc, pasajele de intrare la nivelul inferior şi superior, şi zidurile centurii de fortificaţii. Au fost editate în prima jumătate a secolului XX, şi câteva cărţi poştale – inclusiv cu vederea dinspre Cibin, apoi această rămăşiţă a fortificaţiilor Unterstadt-ului a căzut într-o oarecare dizgraţie, imagini ale sale mai regăsindu-se doar ân ghidurile turistice sau în publicaţiile care tratează istoria locală.

*
Turnul Pielarilor rezistă, după secole, pe poziţia sa defensivă de la malul Cibinului. Robusteţea construcţiei l-a ajutat să treacă peste toate tulburările vremii şi ale vremurilor mao vechi sau contemporane, şi chiar aşa, cu tencuiala căzută, cu cărămizile de la faţadă mâncate, el impersionează pe cel care îl priveşte. şi care nu va şti că de aici s-au scos câteva tone de gunoaie şi că gratiile acelea destul de inestetice montate anul trecut la cele două intrări au utilitatea lor şi sunt un obstacol pentru cei care vor sâ-l transforme în hotel de o noapte sau depozit de gunoaie. Dar va vedea că clădirile din jur îl cam sufocă, că gunoaiele aruncate de sibieni sunt omniprezente, de la sticle şi peturi la wc-uri sparte sau pisici moarte şi că are nevoie destul de urgentă de măsuri care să îi dea strălucirea din picturile de odinioară. Cu ajutorul vostru, ar putea fi posibil aşa ceva, pentru că noi nu prea credem că monumentele sunt ca roşiile din mall, de categoria I sau a II-a.


Text şi foto: D. CHISELIŢĂ