Lumea asta şi lumea cealaltă, cu troiţe şi poduri

Ştime, diavoli, duhuri rele, suflete blestemate – toate populează credinţele populare şi, ca să se ferească de ele, oamenii au creat cântece şi descântece, doar de unii aleşi ştiute, au făcut noduri la cingătoare să scape de spiritele rele, au folosit tămâia şi crucea. Sau au ridicat troiţe în locurile unde duhurile rele se strâng: la răscruci, sub poduri, în hotare ş.a.m.d. Aşa se face că în satele Sibiului sunt troiţe vechi de 200 sau 300 de ani, sunt troiţe noi pe care oamenii le–au ridicat acum un an sau doi să protejeze hotarele, să fie de pomenire eroilor căzuţi în războaie sau să purifice locul unde a murit năpraznic un om. Şi pentru că am pomenit de poduri, avem o singură întrebare: ştiaţi că în Gura Râului se găseşte unul dintre cele trei poduri acoperite din România care deţin statutul de monument istoric?

În capul satului, în mijlocul lui, la întretăierea uliţelor, sau lângă ape curgătoare - aici sunt cel mai adesea aşezate troiţele sau crucile într-un sat. În Tilişca, Jina,  Răşinari, în Po­rumbacu de Sus sau Colun - oriunde te-ai duce, drumul îţi va fi străjuit sau, mai bine zis, protejat, de o cruce. Aşa s-au pomenit românii din moşi-strămoşi să facă, aşa că troiţele Sibiului alcătuiesc un patrimoniu demn de luat în seamă, deşi e drept că e un patrimoniu puţin cunoscut şi puţin pus în valoare.
Nu am auzit vreodată de un drum al vechilor troiţe, adică de vreun circuit în cadrul căruia bătrâne troiţe şi cruci să fie puse în valoare. Am auzit în schimb, un cadru didactic vorbind despre succesul unui proiect de gen, proiect pe care l-a derulat cu elevi din diferite şcoli. E semn că se poate şi că troiţele pot fi punct de interes turistic. Dar pentru asta troiţele, şi ne referim aici la cele vechi repre­zentative pentru arhi­tectura românească, trebuie conservate şi restaurate. Multe dintre ele sunt pictate în interior şi exterior, iar adeseori starea picturii nu e cea mai fericită. Acesta este motivul pentru care câteva troiţe  monument istoric au fost introduse în Campania "Salvează-ţi trecutul! Sal­vează monumentul!".  Vorbim aici de troiţele din Fântânele, strada Bisericii nr. 142,  din Răşinari, pe str. Sibiului pe malul Ştezii, datată 1883, din Rod, din Sălişte, în dreptul casei cu nr. 236, datată în secolul al  XIX-lea, din Sibiel - în drep­tul casei cu nr. 166, da­tată 1803, şi în faţa ca­sei nr. 288, datată 1814, din Tilişca, şi din Turnu Roşu -  troiţa situată la marginea satului, pe drumul spre Boiţa, datată în secolul al XVIII-lea.
Comuna Tilişca are în patrimoniu trei dintre troiţele amintite: una dintre ele se găseşte chiar în localitatea Tilişca, este pictată atât în interior, cât şi în exterior şi este datată în secolul al XIX-lea. Troiţa se găseşte în dreptul casei cu nr. 293. Ce­lelalte două troiţe sunt din satul Rod: una dintre ele, datată 1871, e aşezată în dreptul casei cu nr. 272, iar cealaltă- în dreptul casei cu nr. 262 şi este datată în 1877. Acoperită în picturi este troiţa datată în 1871; arhanghelii, Iisus şi cete îngereşti sunt zugrăviţi pe pereţii din piatră şi cărămidă, iar pe crucea din interior sunt reprezentate două scene din Noul Testa­ment: Răstignirea lui Iisus şi Botezul Domnului.
Troiţa din 1803 a Sibielului adăposteşte trei cruci, ce simbolizează probabil iden­titatea de suferinţă a celor trei răstigniţi de pe Golgota; dincolo de acest aspect este foarte important că se păstrează pictura făcută pe pânză şi aplicată apoi pe lemn, se arată în fişele de specialitate ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură. De asemenea, pe frescă se poa­te citi încă numele zugra­vului V. Munteanu din Sălişte.
Am pomenit de un circuit religios-turistic al troiţelor şi el poate fi făcut, pentru că dincolo de frumuseţea aces­tor vechi ctitorii, mai există poveştile pe care localnicii le pot spune, şi mai există folclorul românesc, de care este legat fenomenul troiţelor şi crucilor. "Răscrucea (...) este punctul de con­tact al celor patru direcţii ale spa­ţiului; în plan spiritual, aici există şi nevăzutul drum ce uneşte cerul cu celălalt tărâm, considerat periculos, chiar malefic. De aceea imaginaţia  populară a considerat răs­crucea  drept locul preferat de personaje derutante şi forţe negative (pricolici, diavoli, vrăjitoare, strigoi şi farme­ce)... Crucea creştină  a sa­cralizat locul, purificându-l de forţele negative invizibile", arată Carmina Maior şi Valerie Deleanu, în lucrarea "Troiţele - necesitatea reper­torizării, propuneri de ti­pologie".  Tot rol de purificare au crucile aşezate lângă ape şi poduri, căci, aceleaşi credinţe populare, spun că adâncul poate fi gazda forţelor malefice.

Jude\ul Sibiu are un singur pod acoperit, monument istoric

Singurul pod acoperit din lemn care mai există în Sibiul de astăzi şi este monument istoric se găseşte în Gura Râului. Ani a adunat destui de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până acum. Menţiuni despre el sunt însă foarte puţine: pe site-ul oficial al comunei nici nu este pomenit la capitolul atracţii turistice, iar pe Lista monumentelor istorice din România, pu­blicată în anul 2010, se menţionează doar atât: că este monument de importan­ţă regională şi că a fost con­struit cândva la sfârşitul veacului al XIX-lea.
Cu toată sărăcia infor­mativă, merită să mergeţi până acolo şi să îl vedeţi. I         s-a mai `ubrezit „sănătatea”, dacă e să ne luăm după crăpăturile scândurilor înne­grite de ploi, dar şi crăpăturile sunt bune la ceva: măcar poţi să arunci ocheade în interior; altfel nu ai cum, căci podul e închis trecerii. Ce se poate vedea? Că lemnul stă­pâneşte tot, şi podeaua, şi pereţii laterali. Podul face legătura dintre uliţă şi curtea unui om, iar partea dinspre proprietatea particulară nu are porţi.
Şi dacă vreţi să vedeţi acest pod, vă dăm două indicii, ţinând cont de faptul că nu e nicicum semnalat. Are numărul 541 şi arată ca o casă ce se sprijină cu două picioare pe malul pârâului, iar cu alte două picioare – pe celălalt mal. În rest, vă mai spunem că în interior se zăresc şi acum imagini, relicve ale unei foste expoziţii, semn că podul a fost odinioară valorificat turistic, aşa cum se poate şi acum.
Ce se poate face cu un astfel de pod, de ce ar trebui valorificat? Pentru că e loc numai bun pentru expoziţii, mini-concerte, de exemplu; pentru că povestea lui poate fi spusă turiştilor care poposesc în Mărginimea Sibiului. Ar avea şanse de succes un astfel de demers? Americanii ar răspunde imediat: DAAA! Podurile acoperite din Madison County au devenit demult faimoase şi căutate graţie romanului scris de Robert James Waller şi ecranizării hollywood-iene ce i-a avut ca protagonişti pe Meryl Streep şi Clint Eastwood. Altfel spus, şi podul gurănilor.
Podul acoperit din lemn din Gura Râului e singurul monument de gen din judeţul nostru, dar în lume are fraţi destui; în Europa - inclusiv. America de Nord a devenit ţinutul podurilor acoperite: în statul Pennsylvania, de pildă, sunt peste 200 de asemenea construcţii, iar Hartland Bridge din Hartland, New Brunswick, este cel mai lung pod acoperit din lume, cu ai săi 390 metri; a fost deschis pe 4 iulie 1901. Poduri acoperite sunt şi în Asia, China fiind ţara ce deţine supremaţia cantitativă pe acest continent. Aici, podurile au fost construite de populaţia Dong şi sunt numite poduri de vânt şi ploaie. În România, doar alte două poduri acoperite deţin statutul de monument istoric:   în localitatea Coşbuc există un pod similar construit tot din lemn în 1778, de ofiţeri italieni, iar starea sa e... deplorabilă. Şi oraşul Băile Herculane are un pod acoperit, dar e din piatră. Acestea sunt singurele trei poduri acoperite care figu­rează pe Lista Monu­mentelor Istorice din România.