Velţul cu biserica sa ruptă–n două

Corul Bisericii evanghelice din Velţ s–a prăbuşit în urmă cu vreo 8–9 ani, dar molozul e tot acolo şi nici o lucrare consolidare a pereţior rămaşi în picioare nu s–a făcut* În rest, vizitarea acestui locaş e un gest temerar cu slalom printre bălării înalte de un metru, printre gunoaie şi rahaţi



Când spui, faţă de un interlocutor, numele satului Velţ, următoarea întrebare urmează de la sine: „Da' unde-i şi Velţu ăsta?” Aceeaşi întrebare ne-o pusesem şi noi, înainte de a ne „înhăma” la vizitarea satului din ţinutul Târnavelor. Ar suna jenant pentru locuitorii comunei că majoritatea copleşitoare a sibienilor -ca judeţ, să nu aibă idee despre ce şi unde e satul lor, dar aceasta e realitatea. O realitate în care sunt incluse majoritatea satelor, unele de o frumuseţe sălbatică ce ar scoate bani buni din alte mâini, din jurul Sibiului, Avrigului, Agnitei, Mediaşului sau Dumbrăvenilor. Velţ. De fapt este simplu să ajungi acolo. Iei drumul Mediaşului, te rătăceşti lejer prin oraşul cu Vitrometan, Automecanica ori Salconserv pentru că are străzi încâlcite rău, apoi „prinzi” drumul spre Târnăveni, pe serpentinele acelea ce seamănă teribil cu cele de la Intrarea de pe drumul vechi al Cisnădiei. Ajungi la Blăjel, apoi, înainte de Bazna, la dreapta, câţiva kilometri. Drumul este asfaltat, lucru fericit şi rar când e vorba de sate mai uitate. Şi ajungi la Velţ. Satul cu o biserică-cetate ruptă în două. Sau pe jumătate prăbuşită, de arată ca o secţiune dintr-un manual de arhitectură transpusă în natură.
Velţ. Weltz sau Waltz în săseşte. Wölz sau Wälzen în germană. Velc sau Völc şi în maghiară. Numele vine, spun specialiştii, din maghiarul „völgy”, care înseamnă vale. Alte păreri (Pierrot Frisch) spun că Velz, vine de la numele „de Wiltz” (din oraşul cu aceeaşi nume aflat în  nordul Luxemburgului) administratori de ţinut ai ducilor de Limburg în Arlon. Welc/Welz,  adică satul Vale, altul decât Vale de Sălişte. Prima atestare documentară, la 1359, dar, anterior, s-au găsit  pe raza localităţii o ştanţă monetară romană şi un tezaur din perioada migraţiilor, aflat într-un mormânt: pseudofibule, cercei, o cataramă, un inel de bronz şi o mărgea de chihlimbar, databile, conform Repertoriului Arheologic al Judeţului Sibiu, de la începutul secolului al V-lea d.Chr.
Acum, Velţul este sat aparţinător de Bazna, aflat într-o stare de semiparagină, nu aşa de vădită ca satele de pe, să zicem, Valea Hârtibaciului. Ca obiectiv turistico-istoric şi subiect al campaniei noastre, este biserica cetate din centrul localităţii. 

De şase sute de ani

Este (sau, mai degrabă, a fost) o biserică-sală construită în stil gotic, în secolul al XIV-lea. Corul era de formă poligonală şi arc de triumf ogivat din piatră profilată. Patronimul său, la anul 1460, era cel al Tuturor Sfinţilor, menţionat într-o indulgenţă papală.
Biserica este fortificată în jurul anului 1500, când se ridică, deasupra corului, două etaje defensive prevăzute cu guri de tragere, cu acces printr-un turnuleţ de scară, din colţul de Sud-Vest al bisericii.
Vechea boltă gotică, pe nervuri în reţea, s-a prăbuşit în urma unui cutremur în 1880, ele fiind mai joase decât bolta reconstruită în 1881. Documentele menţionează existenţa, în turnul clopotniţă, a două clopote medievale, unul având inscripţionat anul 1529. Mai este menţionat un alt clopot cu inscripţie, din anul 1629, dar care a fost rechiziţionat în timpul primul război mondial. În 1912, s-a făcut o restaurare generală.
Zidurile incintei de fortificaţii erau, iniţial, mai înalte şi de formă ovală. Fortificaţia este delimitată pe una din părţi de malurile pârâului ce traversează satul, şi se consideră că avea înălţimea de cinci metri, cu partea lui superioară prevăzută cu metereze şi un drum de strajă.
În anul 2002 (după unele surse 2003), corul bisericii din Velţ s-a prăbuşit, biserica fiind efectiv retezată transversal.
Aceasta este biserica evanghelică din Velţ, în câteva date istorice. Ca să înţelegi însă ce înseamnă sintagma „biserică ruptă-n două” e musai să mergi acolo. 

Ruine

Prima noastră grijă când vizităm o biserică - monument istoric este aceea dacă vom găsi pe cineva să o deschidă, căci se ştie şi cele ortodoxe şi cele evanghelice sunt, în general, închise. La Velţ nu am avut problema asta, intrarea e liberă şi pentru oameni şi pentru animale. E drept că biserica e înconjurată de un zid de fortificaţie, dar poarta lipseşte. Cea mare, din lemn, e acolo la locului ei şi se vede că e veche. Însă chiar lângă poarta mare mai există loc pentru o uşă, dar uşa din lemn a dispărut, aşa că ai drum liber în biserică. Drum liber, dacă te încumeţi să calci bălării înalte de o jumătate de metru sau de un metru, drum liber dacă te încumeţi să faci slalom printre rahaţi, drum liber dacă te încumeţi să faci slalom printre gunoaiele pe care vreun localnic sau altul le-a mai aruncat pe acolo. Aşa arată spaţiul dintre zid şi locaşul de cult. Apoi mai ai un hop de trecut: mormanul de moloz. S-o fi prăbuşit aproape jumătate din biserică în urmă cu nouă ani, dar se pare că nimeni nu a considerat necesar să îndepărteze molozul şi să facă un gard din lemn sau ceva în locul peretului căzut. În consecinţă, molozul e acolo, iar peste el tronează rămăşiţe din mobilierul bisericii.
Altfel spus locaşul are trei pereţi în picioare, iar în locul celui de al patrulea se deschide cerul. Şi dacă aşa trec şi iarna şi vara de aproape un deceniu, vă daţi seama cum arată interiorul bisericii: pereţii sunt murdari, podeaua lipseşte pe porţiuni mari, fiind toată ruptă, iar scările care duc în pod - sunt pline de pene şi rămăşiţe de la păsări. Numai mizeria ne-a împiedicat să le urcăm pentru că, în rest, sunt scări solide, ai zice, din piatră. Nu am înţeles nici ce caută o roată de căruţă în biserică sau cum de monumentul cu numele eroilor saşi căzuţi în cel de-al doilea război mondial rezistă atât de bine. De mare mirare e faptul că în peretele de N al corului, se mai păstrează, ca prin minune, o nişă sacramentală în stilul gotic târziu.
În ceea ce priveşte altarul şi orga sau mai bine zis lipsa lor, se pare că s-a încercat salvarea lor. Conform site-ului orgeldatei.evang.ro, orga bisericii din Velţ ar fi fost construită în 1806 de Johann Jacobus Augustin şi a fost restaurată/reparată în 1886 - de Wilhelm Hörbiger şi în 1938 - Karl Einschenk. După prăbuşirea corului, orga a fost devastată, iar tuburile din metal depozitate necorespunzător într-un carton la Mediaş, apoi, în 2005, toate resturile resturile existente au fost transferate la Sighișoara, informează acelaşi site. Informaţiile despre altar sunt şi mai puţine şi nu sunt oficiale: se pare că altarul în stil baroc ar fi datând din 1783, pictat fiind de Johann Vithai. Conform site-ului e-calauza.ro, se găseşte la Muzeul Naţional „Brukenthal”, adică ar fi fost salvat. Un lucru e sigur: Biserica evanghelică din Velţ aşteaptă să fie salvată, altfel să nu vă miraţi dacă peste câteva zile sau câţiva ani veţi auzi că s-a prăbuşit cu totul.