Zece minute în blocul–ghenă din Mârşa

Şobolănimea de pe lume se poate aduna în blocul–bombă din Mârşa. Cum nu ştiţi care bloc?! Un fost bloc de familişti care pe vremea lui Ceauşeascu adăpostea aproape 400 de oameni şi care acum e o adevărată bombă ecologică, cu mormane de gunoaie ce tronează în fostele garsoniere, dar şi cu vreo trei garsoniere locuite încă de... oameni. Nu, să nu credeţi că au oamenii baie, nevoile şi le fac în găleata postată pe hol, dar au cablu TV, dacă e să ne luăm după minunăţia de cablu ce face legătura între blocul–bombă şi un fârtat, tot bloc de nefamilişti, dar ceva mai răsărit.

Moşna, satul cu păsări năzdrăvane şi execuţii prin spânzurare

Demult, tare demult, pe când oameni veniţi de la mii de kilometri depărtare călătoreau prin ţinuturile Transilvaniei în căutarea locurilor unde să–şi întemeieze gospodării şi familii, o pasăre le–a arătat câtorva saşi locul unde se găseşte acum Moşna. Acolo au ridicat case, fortificaţii şi o biserică, iar saşii au dat numele satului Meschen. Aceasta este legenda satului Moşna, satul întemeiat de păsări, satul care se laudă cu o biserică cu coloane înclinate, cu un clopot de spânzurătoare, dar şi cu case în ale căror grinzi e crestat anul 1724.

Biserica „de pe Mihai Viteazu”

Pentru a-şi astâmpăra dorul de Dumnezeu, omului i-au fost date două refugii/soluţii: una interioară, rugăciunea şi una colectivă, biserica. Sunt locurile unde omul are întălnirea cu Creatorul său. În plus, biserica îi oferă omului de a fi alături de semenii săi întru credinţă, egali în faţa lui Dumnezeu indiferent de hainele ce le poartă ori de statutul său din lumea, să îi spunem, laică. La fel, o biserică ia chipul, văzut şi nevăzut, al credincioşilor şi slujitorilor săi. Sunt astfel biserici mari, frumoase, maiestuoase şi bogate, semn că obştea lor are apropiere faţă de „cele sfinte”. Mai sunt biserici mici dar la fel de frumoase, oglindă a celor puţini dar credincioşi, care, după puterea lor, fac ca acea Casă a Domnului din satul lor să arate ca o casă a Domnului. Mai sunt, din păcate, biserici aproape părăsite, semn al pustiiri localităţii ori a indiferenţei „comunităţii”, care trăiesc doar graţie unui preot cu dragoste şi har şi a unei mâini de oameni care nu s-au dezrădăcinat.

Rod, satul de unde oamenii au plecat să se–mbogăţească în Crimeea

Nu cunoaşte faima pe care au Jina, Poiana sau Tilişca şi nici bogăţia oamenilor de acolo, că doar în urmă cu mai bine de un secol tocmai până în Crimeea s–au dus bărbaţi mai tineri sau mai vârstnici ca să–şi facă un rost în viaţă. Vorbim de Rod, satul întemeiat, în secolul al XV–lea, de românii din cele două Apolduri, satul unde orzul a ţinut loc de grâu, satul unde nunta se–ncheia cu spălat în apă şi–o frigare la ceaun.