Biserica „de pe Mihai Viteazu”

Pentru a-şi astâmpăra dorul de Dumnezeu, omului i-au fost date două refugii/soluţii: una interioară, rugăciunea şi una colectivă, biserica. Sunt locurile unde omul are întălnirea cu Creatorul său. În plus, biserica îi oferă omului de a fi alături de semenii săi întru credinţă, egali în faţa lui Dumnezeu indiferent de hainele ce le poartă ori de statutul său din lumea, să îi spunem, laică. La fel, o biserică ia chipul, văzut şi nevăzut, al credincioşilor şi slujitorilor săi. Sunt astfel biserici mari, frumoase, maiestuoase şi bogate, semn că obştea lor are apropiere faţă de „cele sfinte”. Mai sunt biserici mici dar la fel de frumoase, oglindă a celor puţini dar credincioşi, care, după puterea lor, fac ca acea Casă a Domnului din satul lor să arate ca o casă a Domnului. Mai sunt, din păcate, biserici aproape părăsite, semn al pustiiri localităţii ori a indiferenţei „comunităţii”, care trăiesc doar graţie unui preot cu dragoste şi har şi a unei mâini de oameni care nu s-au dezrădăcinat.


Noi vom vorbi aici despre o biserică din prima categorie: mare, frumoasă şi bogată. Este biserica-simbol a Hipodromului, catedrala „de pe Mihai Viteazu”, cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sf.  Ierarh Nicolae, care, pe 27 noiembrie, va îmbrăca haine de sărbătoare şi va străluci de bucuria preoţilor slujitori şi a credincioşilor. Pentru că atunci, pe 28, ea va fi sfinţită. În redarea istoriei sale, a vieţii actuale şi a proiectelor viitoare l-am avut alături pe părintele Achim Băcilă, preotul paroh, ctitorul bisericii şi permis fie-ne spus, omul care, alături de cei apropiaţi bisericii (credincioşi, sponsori, lucrători, personalităţi publice) a dat şi dă viaţă acestui simbol al credinţei „oamenilor de la bloc”.


Scurtă istorie

Bineînţeles că atunci când s-au pus bazele cartierelor de blocuri unde să stea înghesuiţi „oamenii muncii” din industria sibiană, nimeni nu s-a gândit ca, printre cutiile de patru sau zece etaje, complexe alimentare, magazine cu „bunuri de larg consum” ori cârciumi, să aşeze undeva un loc pentru ridicarea unei biserici. „Clasa muncitoare”, ghidată „cu înţelepciune” de pardidul comunist, era, cel puţin teoretic, lepădată de „opiul popoarelor” care era religia, îşi tocea coatele pentru a îşi toci şi creierul buchisind despre „materialismul dialectic”, „ateism”, şi „lupta împotriva misticismului”. Practic, duminicile şi de sărbători „fugea” ori la catedrala Mitropolitană, ori la bisericile care numai „în imediata apropiere” nu se aflau: „pe Ştefan cel Mare” sau „În groapă”. Frica de a fi văzuţi trecând pragul Casei Domnului exista deoarece cozile comuniste de topor stăteau la pândă (uneori cu notesul în mână, la intrarea în biserică) pentru a îi înhăţa şi ulterior „înfiera” în şedinţe interminabile pe cei (mai ales învăţători şi profesori) care realizau că învăţăturile partidului sunt zero faţă de cele ale Domnului iar tonele de maculatură ale pentagramei formată din „învăţătorii clasei muncitoare” (Marx, Engels Lenin şi Stalin) nu are şi nu va avea vaaloarea unui singur rând din Noul Testament ori Acatistier. Erau vremuri urâte (la fel ca cele de acum, dar în alt fel) când omul nu mai era om, ci „al muncii”, programat să muncească „pentru plan”, să facă copii „la normă”, să trăiască rău dar să spună că e bine şi să îşi ridice în slăvi ucigaşii. Da, „oamenii muncii” trebuiau să se închine la partid în loc de Dumnezeu, iar dragostea faţă de aproape era înlocuită de „mânia proletară” sau „ura de clasă”. Bisericile nu erau necesare, nici preoţii, deoarece existau săli de şedinţe în fiecare fabrică sau instituţie, iar „preoţi” erau secretarii de partid... Dar strâmbătatea nu poate continua la nesfârşit şi nu va continua. Era (şie ste) doar o chestiune de timp. Pentru comunismul român s-a numit iarna lui 1989. Jertfa celor ucişi atunci a adus ceva important: libertatea de a gândi şi de a o face cu voce tare. Astfel, s-a ajuns la necesitatea completării lipsurilor de pe plan spiritual ale românilor. Necesitatea existenţei unor biserici acolo unde nu existau. Un asemenea loc a fost şi Hipodromul. Geografic sau topografic, era pregătit: un teren viran de la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazu cu strada vasile Kolarov, actualmente Nicolae Iorga.
17 mai 1990, zi de sărbătoare a Înălţării Domnului. Este data naşterii bisericii „de pe Mihai Viteazu, când s-a pus prima piatră de temelie, de către P.S. Serafim Joantă, episcop vicar al Sibiului, din încredintarea demnului de amintire mitropolit Antonie Plămădeală. Primul preot numit in proaspăta parohie a celor din Hipodrom a fost Ioan Frăţilă vare, împreună  cu preoţi slujitori Filaret Costea, Valentin Boeriu şi Ioan Sârbu, au obţinut autorizaţia de constructie. Vreme de cinci ani, lucrările de constructie au mers foarte incet, fiind finalizată doar fundaţia bisericii. La inceputul anului 1995 preotul Frăţilă decedeaz, postul rămas   vacant fiind ocupat, prin concurs, de preotul Achim Băcilă, fost, vreme de 18 ani,  arhidiacon Ia Catedrala Mitropolitană. Luna august a lui 1995 a însemnat data la care s-a început să se „tragă tare” la edificarea lăcaşului de cult. Se oficiază Sfânta Liturghie, afară, pe platou, se caută sponsori, se amenajeză capela de la subsol, care va fi sfinţită în 9 martie 1997, de sărbătoarea celor 40 de Mucenici din Sevasta. „Ritmul accelerat, slujirea continuă, prezenta părnţilor călugări Ia Sfintele Masluri, între care amintim cu pioşenie şi adâncă recunoştinţă pe P.C. pr. Ierom. Lavrentie de Ia Sf. Mănăstire Frăsinei şi  P.C. or. Ieroschimonah Neofit de la Sf. Mănăstireire Turnu (jud. Vâlcea,) au adus mii şi mii de credincioşi din diferite zone ale tării, reuşind astfel să fie terminate Iucrările de construcţie aIe bisericii in anul 2004”, ne spune scurtul istoric al bisericii, realizat de pr. Paroh. Achim Băcilă. Tot în 2004 încep Iucrările de pictură bisericească, în aceIaşi timp fiind fost construit în corpul mare al bisericii şi încăperi anexe: sala mortuară, sala de asistenţă socială ,bucătăria,Iaboratorul de prescuri,camera pentru colportaj şi sala pentru pangar.
In vara anului 2005, datorită marelui număr de credincioşi din zona „de blocuri” au mai fost numiţi încă doi preoţi parohi: Nicolae Bobeş (Mihai Viteazi II) şi Nicolae Neagu (Hipodrom VI).

Biserica, acum

În anul Domnului 2011, catedrala - căci catedrală este/a devenit micuţa capelă de la intersecţia Mihai Viteazu cu Iorga este, putem spune, completă. Maiestuoasă chiar dacă este înconjurată de mamuţii inestetici al blocurilor de beton comuniste. Iese in evidenţă în ciuda firmelor şi reclamelor care caută să îţi fure ochiul să privească în altă direcţie.
Mii de credincioşi îi trec pragul, iar puterea lor şi a bisericii lor este vizibilă mai ales în zilele de mare sărbătoare. Biserica-simbol al Hipodromului are acum patru preoţi parohi: Achim Băcilă, Nicolae Neagu, Nicolae Bobeş şi Cristinel Husarciuc. Fiecare parohie are 12 consilieri şi doi epitropi. Este deschisă zilnic de la ora 6.30 până seara târziu. Biserica beneficiază de existenţa a două coruri: unul bărbătesc, dirijat de Radu Suciu şi unul mixt, dirijat şi îndrumat de Lucia Dobri. La fel, publicaţia „Pelerinul Român” cu apariţie lunară, este vocea scrisă a parohiei. Iar biserica nu este doar un local să-i spunem exclusiv (cum le place unora să creadă) de închinăciune şi slujire a Domnului ci şi un centru de învăţătură şi ajutorare. Sub cuvintele „Dăruind vei dobândi”, biserica desfăşoară o mulţime de activităţi social-filantropice. Menţionăm aici ajutorarea parohiilor sărace din Sibiu, Alţâna, Broşteni, Poieniţa şi Şeulia-Mureş cu sume importante de bani, organizarea de seri duhovniceşti unde participă preoţi profesori, stareţi de mănăstiri sau personalităţi culturale, organizarea de concerte corale. Pe lângă acestea, demne de pomenit sunt proicetele „Ruth” - într-ajutorarea (masă şi taxe) a umor studenţi orfani de ambii părinţi, „Flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc” - asigurarea mesei de prânz pentru 30 de persoane defavorizate, „Gol am fost şi m-aţi îmbrăcat” - ajutoare materiale (îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi aparatură electrocasnică) pentru cei nevoiaşi, „Bolnav am fost şi m-aţi cercetat” - consultaţii medicale săptămânale gratuite asigurate de doi medici specializaţi în medicină internă, „Lăsaţi copiii să vină la mine” - meditaţii gratuite pentru elevi, întâlniri cu elevi sau tinere cupluri, sau „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” - consultaţii juridice gratuite oferite de avocaţi şi jurişti şi „N-are unde să-şi plece capul” - un adăpost de noapte cu şase paturi. Deci, nu doar o biserică unde lumea să se roage, ci şi un sprijin complex pentru cei sflaţi la nevoie, o adevărată instituţie caritabil pedagogică (aşa cum s-ar cuveni să fie fiecare biserică din România).

Mulţumiri celor care ajută

Evident că o biserică – în sensul atât al locului de înfăptuire al sfintelor slujbe cât şi al complexului de învăţătură şi într-ajutorare est puternică şi prin credincioşii săi sau prin cei care, bogaţi sau săraci, oferă din ce e al lor pentru a fi folosit în scopuri ori caritabile, ori de întreţinere şi dezvoltare a bisericii şi a lucrărilor sale. A dona, ajuta sau mai modern spus, a sponsoriza direct sau indirect, o biserică este nu o obligaţie, cum trâmbiţează anumiţi „formatori de opinie” ori voci cârcotaşe din spaţiul virtual. Ci este un fapt liber consimţit, dovadă că cel care „dă la biserică” nu este ancorat doar în grijile pentru propria persoană ci şi pentru comunitatae din care face parte. Aşa că este normal ca acum, la final, să trecem în revistă numele celor care au ajutat ca această catedrală sibiană de pe Mihai Viteazu să fie ceea ce este şi ca, aşa cum a primit şi primeşte, să întoarcă şi ea darul înspre parohii sau oameni care au nevoie de ajutor. Îi pomenim aici pe P.C. Stareş Neonil şi preot ieromonah Lavrentie de la Mănăstirea Frăsinei,  primarul Sibiului, Klaus Iohannis, ing. Ilie Carabulea, patronul Holdingului Atlassib, ing. Ilie Mitea, fost prefect al judeţului Sibiu, ing. Ioan Cotârlea, fost director la Romsilva, ing. Marius Cercel de la Concefa, Dumitru Ghişe, Gabriela Cruceanu (Bucureşti), Antonella Corrado (Italia), ing. Ioan Deac, ing. Ioan Tuşinean, Constantin Şufană, Teodor Rădoi, Emil Benga (Braşov), Dumitru Opriţoiu, Georgeta Oţetea (Franţa, din familia acad. Andrei Oţetea), Sorina Corfar, Floarea Popescu (Vâlcea), ing. Ioan Morariu, ing. Valentin Enache, ec. Ana Frăţilă, Ioan Lazea (Cisnădie), Gheorghe Papa (SUA), Ioan Ciolan şi toţi cei care, nepomeniţi aici, au ajutat, într-un fel sau altul, aceeastă biserică. Mulţumirile mai merg la consilierii şi epitropii parohiei, grupul de femei de la Pangar şi Colportaj, şi tuturor creedincioşilor sibieni şi nu numai, care sunt alături de biserică la nevoile ei şi în biserică la sărbătorile ei. 
Şi nu uitaţi, duminică, 27 noiembrie, Biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sf.  Ierarh Nicolae, Catedrala de pe Mihai Viteazu, vă cheamă să fiţi alături de ea la marea sărbătoare a sfinţirii sale.  

Cei care vor să contribuie, la asigurarea mesei zilnice pentru persoanele sărace, financiar sau direct (pachet sau catering) sunt îndemnaţi să contacteze pe preotul paroh Achim Băcilă ori, în cazul sumelor de bani, ghişeul din incinta bisericii).