Acesta este un blog dedicat monumentelor, dar am luat hotărârea de a posta şi articole pe alte teme. Toate au legătură cu Sibiu şi toate vă descoperă "ceva" ce poate nu ştiaţi despre Sibiu. Aşa că astăzi, aveţi un reportaj de la şcoala din Glâmboaca.
"Toate patru clasele erau grămădite într-o odaie lungă. Unora din băieţi le da teme, pe alţii îi asculta. Când explica, ascultam toţi; şi istoriile minunate cu Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul le-am ştiut chiar din clasa întăia...", aşa povestea odinioară Mihail Sadoveanu despre "Domnu, domnu Trandafir, învăţătorul meu". Ca Mihail Sadoveanu pot povesti astăzi mulţi dintre copiii din Sibiu, copii care învaţă în clase cu predare simultană, copii care aud cum se predă alfabetul în fiecare toamnă, copii care, deşi sunt în clasa a II-a, răspund deja la lecţii de istorie de clasa a IV-a. La Glâmboaca este o astfel de şcoală, o şcoală unde zece copii din clasele I, a III-a şi a IV-a învaţă împreună într-o singură sală, iar Domnul Trandafir din povestea sadoveniană e aici o doamnă.
40 de kilometri faci de la Sibiu la Glâmboaca, iar de la şoseaua naţională spre sat - sunt numai vreo trei. Nu-i ruptă Glâmboaca de lume, dar nici lumea prea aproape de ea; odată ce te apropii, chiar ai impresia că ai călătorit înapoi în timp şi dacă nu ajungi chiar până în secolul al XIX-lea, măcar pe la începutul secolului al XX-lea tot ai impresia că te afli. Secolul nostru pătrunde în sat prin trenul care opreşte în haltă şi prin pescarii ce vin să pescuiască în Olt. În rest, la Glâmboaca lumea îşi vede de treaba ei, pe câmp cu sapa în mână, lucrând pământul aşa cum au făcut şi părinţii, şi bunicii. Un loc de muncă la oraş? Mai greu pentru că dacă o iei cu industrializarea şi dezvoltarea, atunci Glâmboaca e din altă lume. Şi asta are şi părţi rele, şi părţi bune. Că nu s-ar supăra oamenii să aibă loc de muncă sau apă potabilă la chiuvetă se prea poate, dar nici politeţea şi omenia din Glâmboaca nu sunt de lepădat şi nu se mai prea întâlnesc, din păcate, la oraş sau în comune "răsărite".
Trei clase într-o sală
Ora 8.50. Parcăm în faţa şcolii, o clădire măricică şi care, după arhitectură, pare să fi fost construită cândva în prima jumătate a secolului trecut, până prin 1940. Nici nu parcăm bine că primul copil şi apare: nu din curtea şcolii, ci de pe uliţă. Ne priveşte cu toată curiozitatea a doi ochi mari şi două codiţe, cu grijă legate, şi spune un timid "Bună ziua!"; de cum primeşte răspunsul, şi dispare pe treptele şcolii. Am fi putut pune pariu că am ajuns taman în prima pauză a programului de şcoală, dar nu-i aşa. Curtea şcolii e pustie, iar lămuririle le primim imediat: "Acum trebuie să vină doamna învăţătoare şi doamna educatoare. Orele încep la 9 să aibă timp să ajungă, că e greu cu naveta", ne spune una dintre femeile din sat, ce-i primeşte pe copii. Adevăr grăieşte şi în câteva minute, o maşină parchează în faţa şcolii şi din ea coboară dăscăliţele satului: Delia Cotoară, învăţătoare, şi Daniela Jugărean, educatoare.
Şi una dintre ultimele zile de şcoală ale acestui an şcolar începe. Într-o sală de clasă mult mai mare şi mai veselă decât te-ai aştepta, copiii şi-au ocupat deja locul în băncuţe. "Bună ziua", se aud zece voci cristaline într-un singur glas. Ochii fiecăruia au împrumutat ceva din curiozitatea cu care mai devreme ne-a privit fetiţa cu cosiţe. Încet-încet, noutatea scade şi fiecare şcolar e ochi şi urechi la învăţătoare.
Cum sfârşitul anului şcolar bate la uşă, astăzi e ziua când se predau manualele: pe rând, cei patru boboci din clasa I, cei cinci elevi din clasa a III-a şi singurul şcolar de-a IV-a spun la revedere cărţilor. "Bravo, Alexandra, uite ce manuale bine păstrate ai", "Bravo, Sebi" şi numele se rostogolesc într-un amalgam de Abecedare, de manuale de Matematică, de Istorie... amalgam e doar pentru tine, neobişnuit cu patru clase în una singură, căci pentru ei, pentru cei zece şcolari din Glâmboaca, e un fapt la fel de obişnuit ca şi joaca în curtea şcolii.
La zece elevi, manualele se predau în câteva minute şi toată lumea e gata de un joc educativ. În nici şaizeci de secunde, băncuţele au fost unite câte două: clasa I - strânsă în jurul a patru mese- se delectează cu Alfabetul magnetic, iar clasa a III-a şi a IV-a fac corp comun la "Jocul numerelor şi al operaţiilor matematice". Se joacă într-o linişte pe care şi-ar dori-o orice dascăl la şcoală: "Sunt foarte cuminţi şi sunt foarte respectuoşi", spune Delia Cotoară, în timp ce trece agale de la o masă la alta.
La şcoală se merge din plăcere
"Îmi place mai mult la şcoală decât la grădiniţă, că aici învăţ să scriu şi să citesc", mărturiseşte unul dintre picii de clasa I. "La limba română am învăţat alfabetul, grupuri de litere, am învăţat cum se formează cuvintele, iar din cuvinte - propoziţii", continuă colega lui. "Şi semnele de punctuaţie le-am învăţat. Punctul se foloseşte după o propoziţie cu înţeles de sine stătător", sare fetiţa cu cosiţe.
Să-şi arate cunoştinţele sunt gata şi şcolarii de clasa a III-a şi, uite-aşa, recapitulezi odată cu ei părţi de vorbire, părţi de propoziţie şi afli că tare le mai place limba engleză. Totul pare atât de uşor, dar până afli şi de litere, şi de părţi de vorbire, până înveţi să spui "My name is Sebi" e un drum lung. Şi tot acest drum se regăseşte în orare lipite pe un panou: când clasa I dezleagă alfabetul, la clasa a III-a se fac înmulţiri şi împărţiri, iar la clasa a IV-a se învaţă despre plante şi animale. "În clase cu predare simultană se lucrează foarte mult individual. Le predau celor de clasa I, le dau de lucru - pe fişă individuale, apoi trec la clasa a III-a şi la a IV-a. În clasa a IV-a e un singur elev, dar toată materia trebuie parcursă ca şi când ai avea 20 de elevi. Copiii din clasa I lucrează pe tabla lor special liniată, ceilalţi - pe tabla din imediata apropiere, iar pe a treia tablă rezolvăm exerciţii", spune Delia Cotoară. Altfel spus, într-o clasă cu zece elevi din trei clase diferite, nu ai nicio clipă de răgaz şi dacă predai pentru 4 elevi, ai grijă ca ceilalţi să aibă ceva de lucru.
Munca învăţătoarei şi a celor zece şcolari din Glâmboaca se vede pe toţi cei patru pereţi ai clasei: aici sunt portretele marilor scriitori (au fost xeroxate, iar ramele au fost realizate chiar de învăţătoare), dincolo sunt literele frumos desenate pe planşe, mai încolo sunt copaci desenaţi şi decupaţi de copii, iar de jur împrejurul clasei sunt lucrările elevilor: femei în costum popular, peisaje de toamnă, hărţi ale României - toate sunt parte a expoziţiei şcolii din Glâmboaca. "De fiecare dată când avem o planşă nouă, se strâng toţi în jurul ei, o citesc o comentează... îşi dau interesul copiii. Şi foarte interesaţi sunt şi părinţii: se ocupă de ei acasă foarte mult, vin la şedinţe cu părinţii, vin la serbări, iar la serbări nu vin numai părinţii, vin oameni din tot satul: de Crăciun au colindat cu noi, îi auzi murmurând o poezie...", continuă fragmentat povestea învăţătoarea, în timp ce ea trece de la o masă la alta să vadă cum se descurcă micuţii.
Un catalog şi mai mulţi premianţi
Din vorbă-n vorbă, dăscăliţa ajunge la catedră şi deschide catalogul albastru. Un singur catalog e la şcoală şi în el sunt trecuţi toţi elevii: Laurenţiu Matei, Dalia Roşu, Raul Tera-Măniţ, Ana-Gianina Giurcă (clasa I), Alexandra Adam, Sebastian Brici, Andreea Dan, Ionel Iancu, Marian Alin Bratu (clasa a III-a) şi Cosmin Bratu (clasa a IV-a). Toţi sunt într-un catalog, atât doar că fiecare clasă are foaia ei. Şi când catalogul se deschide în faţa ta îi vezi deja pe premianţi. Sebi are numai foarte bine, la fel Alexandra, la fel Dalia, la fel Laurenţiu... De repetenţi nu se vorbeşte pentru că nu există, pentru că, deşi şcoala nu-i cea mai "vizibilă", copiii îşi văd de carte, iar dovadă sunt şi copiii din Glâmboaca ce studiază acum la liceu sau la facultate. "E foarte greu pentru copiii de la liceu să facă naveta: au tren la ora 5 dimineaţa adică trebuie să se trezează pe la ora 4, iar după-amiaza se întorc tot pe la ora 17. De aceea, chiar dacă fac eforturi mari, părinţii îi dau la liceu la Sibiu; au fost admişi copii din Glâmboaca la Colegiul Economic, la Colegiul Octavian Goga ş.a.md. şi e foarte bine. Orice copil trebuie educat", adaugă Delia Cotoară. Vorbeşte de copiii care fac naveta, dar nu şi despre a ei, făcută iarna - mai ales pe jos. Dar nu se plânge pentru că îi place şi pentru că ea, învăţătoarea are satisfacţii profesionale aici, la Glâmboaca.
Care e cel mai bun la învăţătură? Află copiii şi oamenii din Glâmboacă astăzi, când satul se strânge iar la şcoală pentru a-şi vedea copiii cu coroniţă. Pe masa din cancelaria celor două cadre didactice, cărţile au fost deja pregătite, iar mâine fiecare copil sârguincios va fi răsplătit cu o carte şi coroniţa de premiant. Cărţile sunt cadoul pe care copiii din Glâmboaca îl primesc de la Şcoala cu clasele I-VIII din Avrig, de care structura Glâmboaca aparţine. Şi lucrurile merg bine, spune învăţătoarea Delia Cotoară, şi cei din Glâmboaca au parte de sprijin, de atenţia directorului Victor Napeu, de material didactic. Ba sunt şi calculatoare la Glâmboaca. Cinci la număr. Le-au primit donaţie după un curs de specializare făcut de învăţătoare. Aşa se face că acum, cele cinci computere stau în sala de clasă fără ca vreunul din copii să se mai mire; au învăţat să lucreze cu ele, ştiu să scrie la computer, ascultă poveşti, desenează... ei, copii care în urmă cu un an-doi nici nu ţinuseră mâna pe mouse. Şi pe cât le plac computerele, pe atât le-au plăcut şi excursiile, şi cea de la Sibiu şi cea de la Prislop. "Am fost în Sibiu, în centru, am fost la Catedrală, dar cel mai mult ne-a plăcut pe Podul Minciunilor", spune singurul reprezentant al clasei a IV-a, "Ba, la McDonald`s, că ne-au pictat pe faţă", îl contrazice colega de la măsuţă. Printre amintiri şi îndemnuri - "Hai pune litera, e rândul tău", prima oră se scurge la Glâmboaca.
***
Şi, gata, e pauză, aşa că ne mutăm preţ de câteva minute la grădiniţă, acolo unde serbarea de sfârşit de an a început deja. Ba nu, prima pe lista de activităţi e o aniversare şi, într-un glas, în română şi apoi în emgleză, 11 copii îi cântă "La mulţi ani" colegei lor Raluca. Mămici şi bunici au făcut cerc în jurul copiilor şi îi sorb din priviri în timp ce micuţii de 3 sau 6 ani cântă din toate puterile "Azi vom învăţa/ Cum să colorăm", "Aseară ţi-am luat basma" sau "Vivat veselia". Aceasta şi imaginea a zece copii "ochi şi urechi" la învăţătoare sunt cele două imagini pe care şcoala din Glâmboaca le lasă în sufletul tău.12 copii de grădiniţă şi o educatoare. 10 şcolari şi o învăţătoare într-o sală de clasă. E şcoala domnului Trandafir. De la Glâmboaca.
40 de kilometri faci de la Sibiu la Glâmboaca, iar de la şoseaua naţională spre sat - sunt numai vreo trei. Nu-i ruptă Glâmboaca de lume, dar nici lumea prea aproape de ea; odată ce te apropii, chiar ai impresia că ai călătorit înapoi în timp şi dacă nu ajungi chiar până în secolul al XIX-lea, măcar pe la începutul secolului al XX-lea tot ai impresia că te afli. Secolul nostru pătrunde în sat prin trenul care opreşte în haltă şi prin pescarii ce vin să pescuiască în Olt. În rest, la Glâmboaca lumea îşi vede de treaba ei, pe câmp cu sapa în mână, lucrând pământul aşa cum au făcut şi părinţii, şi bunicii. Un loc de muncă la oraş? Mai greu pentru că dacă o iei cu industrializarea şi dezvoltarea, atunci Glâmboaca e din altă lume. Şi asta are şi părţi rele, şi părţi bune. Că nu s-ar supăra oamenii să aibă loc de muncă sau apă potabilă la chiuvetă se prea poate, dar nici politeţea şi omenia din Glâmboaca nu sunt de lepădat şi nu se mai prea întâlnesc, din păcate, la oraş sau în comune "răsărite".
Trei clase într-o sală
Ora 8.50. Parcăm în faţa şcolii, o clădire măricică şi care, după arhitectură, pare să fi fost construită cândva în prima jumătate a secolului trecut, până prin 1940. Nici nu parcăm bine că primul copil şi apare: nu din curtea şcolii, ci de pe uliţă. Ne priveşte cu toată curiozitatea a doi ochi mari şi două codiţe, cu grijă legate, şi spune un timid "Bună ziua!"; de cum primeşte răspunsul, şi dispare pe treptele şcolii. Am fi putut pune pariu că am ajuns taman în prima pauză a programului de şcoală, dar nu-i aşa. Curtea şcolii e pustie, iar lămuririle le primim imediat: "Acum trebuie să vină doamna învăţătoare şi doamna educatoare. Orele încep la 9 să aibă timp să ajungă, că e greu cu naveta", ne spune una dintre femeile din sat, ce-i primeşte pe copii. Adevăr grăieşte şi în câteva minute, o maşină parchează în faţa şcolii şi din ea coboară dăscăliţele satului: Delia Cotoară, învăţătoare, şi Daniela Jugărean, educatoare.
Şi una dintre ultimele zile de şcoală ale acestui an şcolar începe. Într-o sală de clasă mult mai mare şi mai veselă decât te-ai aştepta, copiii şi-au ocupat deja locul în băncuţe. "Bună ziua", se aud zece voci cristaline într-un singur glas. Ochii fiecăruia au împrumutat ceva din curiozitatea cu care mai devreme ne-a privit fetiţa cu cosiţe. Încet-încet, noutatea scade şi fiecare şcolar e ochi şi urechi la învăţătoare.
Cum sfârşitul anului şcolar bate la uşă, astăzi e ziua când se predau manualele: pe rând, cei patru boboci din clasa I, cei cinci elevi din clasa a III-a şi singurul şcolar de-a IV-a spun la revedere cărţilor. "Bravo, Alexandra, uite ce manuale bine păstrate ai", "Bravo, Sebi" şi numele se rostogolesc într-un amalgam de Abecedare, de manuale de Matematică, de Istorie... amalgam e doar pentru tine, neobişnuit cu patru clase în una singură, căci pentru ei, pentru cei zece şcolari din Glâmboaca, e un fapt la fel de obişnuit ca şi joaca în curtea şcolii.
La zece elevi, manualele se predau în câteva minute şi toată lumea e gata de un joc educativ. În nici şaizeci de secunde, băncuţele au fost unite câte două: clasa I - strânsă în jurul a patru mese- se delectează cu Alfabetul magnetic, iar clasa a III-a şi a IV-a fac corp comun la "Jocul numerelor şi al operaţiilor matematice". Se joacă într-o linişte pe care şi-ar dori-o orice dascăl la şcoală: "Sunt foarte cuminţi şi sunt foarte respectuoşi", spune Delia Cotoară, în timp ce trece agale de la o masă la alta.
La şcoală se merge din plăcere
"Îmi place mai mult la şcoală decât la grădiniţă, că aici învăţ să scriu şi să citesc", mărturiseşte unul dintre picii de clasa I. "La limba română am învăţat alfabetul, grupuri de litere, am învăţat cum se formează cuvintele, iar din cuvinte - propoziţii", continuă colega lui. "Şi semnele de punctuaţie le-am învăţat. Punctul se foloseşte după o propoziţie cu înţeles de sine stătător", sare fetiţa cu cosiţe.
Să-şi arate cunoştinţele sunt gata şi şcolarii de clasa a III-a şi, uite-aşa, recapitulezi odată cu ei părţi de vorbire, părţi de propoziţie şi afli că tare le mai place limba engleză. Totul pare atât de uşor, dar până afli şi de litere, şi de părţi de vorbire, până înveţi să spui "My name is Sebi" e un drum lung. Şi tot acest drum se regăseşte în orare lipite pe un panou: când clasa I dezleagă alfabetul, la clasa a III-a se fac înmulţiri şi împărţiri, iar la clasa a IV-a se învaţă despre plante şi animale. "În clase cu predare simultană se lucrează foarte mult individual. Le predau celor de clasa I, le dau de lucru - pe fişă individuale, apoi trec la clasa a III-a şi la a IV-a. În clasa a IV-a e un singur elev, dar toată materia trebuie parcursă ca şi când ai avea 20 de elevi. Copiii din clasa I lucrează pe tabla lor special liniată, ceilalţi - pe tabla din imediata apropiere, iar pe a treia tablă rezolvăm exerciţii", spune Delia Cotoară. Altfel spus, într-o clasă cu zece elevi din trei clase diferite, nu ai nicio clipă de răgaz şi dacă predai pentru 4 elevi, ai grijă ca ceilalţi să aibă ceva de lucru.
Munca învăţătoarei şi a celor zece şcolari din Glâmboaca se vede pe toţi cei patru pereţi ai clasei: aici sunt portretele marilor scriitori (au fost xeroxate, iar ramele au fost realizate chiar de învăţătoare), dincolo sunt literele frumos desenate pe planşe, mai încolo sunt copaci desenaţi şi decupaţi de copii, iar de jur împrejurul clasei sunt lucrările elevilor: femei în costum popular, peisaje de toamnă, hărţi ale României - toate sunt parte a expoziţiei şcolii din Glâmboaca. "De fiecare dată când avem o planşă nouă, se strâng toţi în jurul ei, o citesc o comentează... îşi dau interesul copiii. Şi foarte interesaţi sunt şi părinţii: se ocupă de ei acasă foarte mult, vin la şedinţe cu părinţii, vin la serbări, iar la serbări nu vin numai părinţii, vin oameni din tot satul: de Crăciun au colindat cu noi, îi auzi murmurând o poezie...", continuă fragmentat povestea învăţătoarea, în timp ce ea trece de la o masă la alta să vadă cum se descurcă micuţii.
Un catalog şi mai mulţi premianţi
Din vorbă-n vorbă, dăscăliţa ajunge la catedră şi deschide catalogul albastru. Un singur catalog e la şcoală şi în el sunt trecuţi toţi elevii: Laurenţiu Matei, Dalia Roşu, Raul Tera-Măniţ, Ana-Gianina Giurcă (clasa I), Alexandra Adam, Sebastian Brici, Andreea Dan, Ionel Iancu, Marian Alin Bratu (clasa a III-a) şi Cosmin Bratu (clasa a IV-a). Toţi sunt într-un catalog, atât doar că fiecare clasă are foaia ei. Şi când catalogul se deschide în faţa ta îi vezi deja pe premianţi. Sebi are numai foarte bine, la fel Alexandra, la fel Dalia, la fel Laurenţiu... De repetenţi nu se vorbeşte pentru că nu există, pentru că, deşi şcoala nu-i cea mai "vizibilă", copiii îşi văd de carte, iar dovadă sunt şi copiii din Glâmboaca ce studiază acum la liceu sau la facultate. "E foarte greu pentru copiii de la liceu să facă naveta: au tren la ora 5 dimineaţa adică trebuie să se trezează pe la ora 4, iar după-amiaza se întorc tot pe la ora 17. De aceea, chiar dacă fac eforturi mari, părinţii îi dau la liceu la Sibiu; au fost admişi copii din Glâmboaca la Colegiul Economic, la Colegiul Octavian Goga ş.a.md. şi e foarte bine. Orice copil trebuie educat", adaugă Delia Cotoară. Vorbeşte de copiii care fac naveta, dar nu şi despre a ei, făcută iarna - mai ales pe jos. Dar nu se plânge pentru că îi place şi pentru că ea, învăţătoarea are satisfacţii profesionale aici, la Glâmboaca.
Care e cel mai bun la învăţătură? Află copiii şi oamenii din Glâmboacă astăzi, când satul se strânge iar la şcoală pentru a-şi vedea copiii cu coroniţă. Pe masa din cancelaria celor două cadre didactice, cărţile au fost deja pregătite, iar mâine fiecare copil sârguincios va fi răsplătit cu o carte şi coroniţa de premiant. Cărţile sunt cadoul pe care copiii din Glâmboaca îl primesc de la Şcoala cu clasele I-VIII din Avrig, de care structura Glâmboaca aparţine. Şi lucrurile merg bine, spune învăţătoarea Delia Cotoară, şi cei din Glâmboaca au parte de sprijin, de atenţia directorului Victor Napeu, de material didactic. Ba sunt şi calculatoare la Glâmboaca. Cinci la număr. Le-au primit donaţie după un curs de specializare făcut de învăţătoare. Aşa se face că acum, cele cinci computere stau în sala de clasă fără ca vreunul din copii să se mai mire; au învăţat să lucreze cu ele, ştiu să scrie la computer, ascultă poveşti, desenează... ei, copii care în urmă cu un an-doi nici nu ţinuseră mâna pe mouse. Şi pe cât le plac computerele, pe atât le-au plăcut şi excursiile, şi cea de la Sibiu şi cea de la Prislop. "Am fost în Sibiu, în centru, am fost la Catedrală, dar cel mai mult ne-a plăcut pe Podul Minciunilor", spune singurul reprezentant al clasei a IV-a, "Ba, la McDonald`s, că ne-au pictat pe faţă", îl contrazice colega de la măsuţă. Printre amintiri şi îndemnuri - "Hai pune litera, e rândul tău", prima oră se scurge la Glâmboaca.
***
Şi, gata, e pauză, aşa că ne mutăm preţ de câteva minute la grădiniţă, acolo unde serbarea de sfârşit de an a început deja. Ba nu, prima pe lista de activităţi e o aniversare şi, într-un glas, în română şi apoi în emgleză, 11 copii îi cântă "La mulţi ani" colegei lor Raluca. Mămici şi bunici au făcut cerc în jurul copiilor şi îi sorb din priviri în timp ce micuţii de 3 sau 6 ani cântă din toate puterile "Azi vom învăţa/ Cum să colorăm", "Aseară ţi-am luat basma" sau "Vivat veselia". Aceasta şi imaginea a zece copii "ochi şi urechi" la învăţătoare sunt cele două imagini pe care şcoala din Glâmboaca le lasă în sufletul tău.12 copii de grădiniţă şi o educatoare. 10 şcolari şi o învăţătoare într-o sală de clasă. E şcoala domnului Trandafir. De la Glâmboaca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu