Veseudul ”de Chirpăr” şi biserica sa ”meteorologică”

Asemănarea şi am putea spune ghinionul aşezărilor cu numele de Veseud din judeţ este că amândouă sunt cam departe de ”civilizaţie” şi cam uitate de lume. Avem două Veseud–uri: unul de Slimnic, de la Ruşi în dreapta, peste dealuri şi cel de Chirpăr, despre care poţi spune că este departe de orice. Ei bine aici, în Veseud/Zied, ne–au purtat paşii şi roţile maşinii (greu încercate din motive de drum comunal destul de denivelat) recent, pentru a vedea un obiectiv aparte: biserica–cetate (”a saşilor”) care s–a remarcat prin două lucruri: în ea se poate afla prognoza meteorologică şi, prin 2007, a fost de vânzare...

Veseud. Cunoscut ca Zied sau Tsît (în dialectul săsesc) ori Wesszöd în maghiară. Prima sa atestare docu­mentară a fost la 1337, când Jacobus de Wozzodya ”solvit XIIII antiquos banales” (latina noastră aproximativă spune că ar fi vorba despre ceva taxe restante) unde Wozzodya este chiar Veseudul nostru. Repertoriul Arheologic al Judeţului Sibiu ne mai spune că aici, pe teritoriul satului, au fost descoperite urme şi unelte din Neolitic şi Epoca Bron­zului. Acum, Veseudul este un ”ceva” între Agnita şi Chirpăr. Un sat semipărăsit, la care se ajunge greu pe vreme frumoasă şi deloc pe vreme rea, care îşi poartă cu durere rămăşiţele unui trecut mult mai prosper decât prezentul dărăpănat de astăzi.
Ca ”imagine” virtuală, Ve­seu­dul-Zied este la fel de sărac precum în realitate. Doar câteva menţionări pe paginile dedicate bisericilor fortificate ori de arheologie şi fotografii pe flickr sau panoramio, dovadă că există ”amatori” interesaţi. Am încercat să aflăm ”lucruri” despre sat din pagina web a Primăriei Chirpăr, însă la "rubrica” numită Veseud, în afară de fotografia zâmbi­toare a primarului Chirpă­rului, Chirion Stănuleţ, supra­pusă stângaci peste imagi­nea bisericii din Chirpăr, nu am găsit altceva. Am înţeles mesajul: ”Încercaţi în altă parte”. Ceea ce am şi făcut, fără prea multe regrete.

Veseudul şi biserica sa

Primul sentiment când intri în sat este de mirare. Uliţa principală este cel puţin la fel de lată ca un bulevard sibian. Casele, tipice locului, ”de sas”, majoritatea făcute praf de locuitorii actuali ne-saşi, colonizaţi după emigrarea în masă a etnicilor germani... Sunt şi gospodării îngrijite, ce-i drept, dar ori sunt cam rare, ori ochii ni s-au lovit prea tare de tencuieli căzute, ziduri prăbuşite, porţi dără­pănate, garduri cu ”pauze”. În fine, traversăm satul într-o trombă de praf - omniprezent pe vreme uscată, la fel ca noroiul pe ploaie - şi ajungem la ”obiectiv”: biserica forti­ficată. Ascunsă bine de copaci şi de ruinele şcolii. Şi pentru că ştim că nu e frumos să intri undeva fără să baţi la uşă, am căutat ”gazda”. ”Cine se ocupă de biserică?” ”Întrebaţi de Fritz”. Aha, deci Fritz. Fritz de la Friedrich, care ”este aici”, ”aici” însem­nând casa parohială evan­ghelică. Acum sincer, ne aşteptam ca domnul Fritz să fie ceea ce mai găsisem ”pe sate”: un sas bătrân, un ultim mohican care nu s-a putut rupe de locul de naştere al său şi al strămoşilor săi, căruia să îi explici de câteva ori cine eşti, cine te-a trimis şi ce vrei de la el. Dar nu. Fritz ”al nostru” este un bărbat voinic, în floarea vârstei, căruia tocmai i-am dat o ”pauză” de la activitatea sa: repararea casei parohiale. Friedrich ”Fritz” Rottmann, fiu al satului, care vrea exact ce vrem noi: ca biserica din Veseud să arate la fel ca în vremurile bune. El ne va fi ghidul.
Biserica din Veseud a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, ca bazi­lică romanică pe pilaştri, fără turn. Arcul triumfal, de formă semicirculară, face parte din construcţia romanică, la fel ca şi pilaştrii din navă. Aceştia au fost iniţial dreptunghiulari, forma de cruce, cea actuală provenind de la ”amplifi­carea„ lor în scopul unei mai bune susţineri a bolţilor construite la 1784-1785. Cele două turnuri au fost construite în secolul al XV-lea, ambele având galerii de luptă. Docu­mentele spun că, în turnul-clopotniţă, există încă trei clopote: cel mare, datat în secolul al XV-lea, cel mijlociu din 1573 şi turnat din nou la 1973, când i s-a imprimat anul 1513 din eroare , şi clopotul mic.
Zidul de incintă din jurul bisericii aminteşte greu de fortificaţia iniţială, ridicată la 1525,  care avea formă drept­unghiulară, cu patru turnuri, două circulare şi două rectan­gulare, plus un turn de poartă. Fortificaţia a fost demolată în secolul al XIX-lea, rămânând doar o porţi­une de sud, cu contraforţi, în partea de sud a bisericii.
În interior s-au mai păstrat vechile strane, şi o bancă a preotului, datată 1762, amvo­nul şi placa comemorativă a eroilor satului, căzuţi în Primul Război Mondial, realizată în anul 1925, de reuniunea femeilor evan­ghelice din Zied, în amintirea ”fraţilor căzuţi”. Sub citatul biblic ”Niemand hat gro­s­sere Liebe als die, das er sein Leben lasst fur seine freunde” (”Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”, Ioan 15:13). sunt enu­me­raţi cei căzuţi: Johann Ehrlich, Johann şi Andreas Rothmann, Michael şi Georg Schneider, un alt Johann Ehrlich şi Wilhelm Heltsch.
Biserica mai avea un altar triptic, în stil baroc, datat  1741, realizat de pictorul sibian M. Stock şi o orgă, construită în anul 1793, de Johanner Hahn junior, restau­rată la 1910 de Karl Einschschenk, actualmente aflată la Cisnădie.
O scară în spirală care duce spre tribuna de vest şi podul bisericii şi făcea legătura cu turnul de apărare de deasupra corului are prima treaptă dintr-o lespede de piatră. Până aici nimic extraordinar. Însă ea era şi încă este un fel de ”buletin meteo” al satului (de unde şi titlul nostru de ”biserică meteorologică”...): cu ceva vreme înainte de a se apropia vreme ploioasă, aceasta se umezeşte. Minune sau fenomen normal-ştiinţi­fic? Ce contează, ne aflăm doar în zona Hârtibaciului, unde expresia de ”misterios” nu e doar o găselniţă a la ”Formula As”, ci fapt cotidian.
Dar tot luându-ne cu vorba, am uitat ceva esenţial, mai ales pentru cei care vor să vadă biserica (încă) fortificată (şi ”meteorologică”) din Veseud: cum se ajunge acolo. Păi, greu. Pe vreme rea, şi mai greu. În principiu, un 4x4 ar fi ideal la cât de denivelat e drumul, dar, vorba aceea, înainte era şi mai rău. Din Sibiu, iei drumul Agnitei şi, ori faci la stânga spre Chirpăr, prin Marpod şi Ilimbav, după care iar la stânga din comună şi ajungi, ori, din Agnita, prin Vărd (traseu mai accesibil). În sat nu am auzit să existe pen­siuni, iar unicul loc de aprovi­zionare este ”Magazinul sătesc” de pe uliţa principală, cu firmă ”istorică” din vremea comunismului.  

Încercări de salvare a ce a mai rămas

Da, biserica se află într-o stare mai mult decât gravă. Igrasie care urcă până la arcurile bolţilor, tencuială plesnită, ziduri fisurate, ţigle ”cariate”, lemnărie uscată, zidul sudic al incintei în curs de prăbuşire. Ceasul din turn a  înţepenit la ora 9.30. Ca şi veseudenii - sau, în fine, actualii veseudeni - care, pare-se au avut şi ei con­tribuţii majore la aducerea bisericii-cetate în stadiul, pardon halul în care este acum. Dar nu toţi. Pentru că Fritz Rottmann, cum am spus, ”ghidul” nostru ad-hoc a reuşit să mobilizeze mai mulţi ”fii ai satului” înfiinţând ”Foerder­verein Kirchenburg Zied e.V.” (”Grupul/Asociaţia de sprijin pentru Biserica Fortificată din Veseud”), din Vaihingen an der Enz - Ger­mania, care a luat în proprie­tate biserica şi şcoala - puse în vânzare, pe la 2007, de Consistoriului Districtual Evan­ghelic C.A. Din Sibiu - şi, împreună cu Biroul de Coordonare Biserici Fortifi­cate din cadrul Consistoriul Superior al Bisericii Evan­ghelice C.A din România, au demarat lucrări de salvare şi reparaţii a obiectivului. Munca este grea, nu atât ca volum şi amploare a lucrărilor, ci mai ales datorită faptului că ea are ceva din povestea Meşterului Manole: ceea ce unii veseu­deni construiesc - sau în cazul nostru, repară - ceilalţi dis­trug. Din ură, din plăcere sau din plictiseală. Am povesti aici şi de starea şcolii vechi, un adevărat monument arhi­tectonic în stil Art Nouveau, ridicată la 1914, şi care, din 1990 şi cu o ”contribuţie” esenţială din partea popu­laţiei pe de o parte şi indife­renţa celeilalte părţi (inclusiv autorităţile) de cealaltă, a reuşit să  devină o ruină per­fectă. Însă aici este mult de spus, aşa că vom rezerva şco­lii veseudene un spaţiu mai amplu, într-o ediţie viitoare.
Ar mai fi multe de spus. Ori despre spaţiile verzi dintre case şi drum, ideale pentru nişte grădiniţe de flori, dar pe care se auto-cultivă iarbă şi buruieni. Despre casele care au fost şi nu mai sunt. Despre biserica ortodoxă din deal, care şi ea este un subiect al campaniei noastre şi va fi tratată într-o pagină specială. Despre oamenii locului, unii ospitalieri, alţii suspicioşi. Despre peisajul superb mai ales acum, vara, când totul e verde. Despre căldura care ne-a pocnit aţă-n cap, de am ras rapid o sticlă de un litru şi jumătate de apă minerală într-un timp record. Şi mai ales despre tristeţea monu­mentelor lăsate în paragină şi distruse chiar intenţionat. Poate de aceea, Veseudul şi-a făcut loc în campania noastră, ”Sal­vează-ţi trecutul. Salvează monumentul!”, iar pagina aceasta să fie o contribuţie, după posibilităţile noastre, la demersurile ve­seu­denilor care vor să-şi sal­veze şi ei urmele trecutului. Aşa cum am mai spus, vom reveni la Veseudul de Chir­păr, pentru că nu poate fi cuprins tot ce e acolo într-o pagină de ziar...