La capătul Pământului... Bisericile evanghelice din Apoş şi Zlagna

Când auzi de Apoş şi Zlagna, primul lucru care îţi vine minte e că fiecare dintre cele două sate se află undeva… la capătul Pământului. Apoş e situat doar la vreo 6–7 de Bârghiş, iar Zlagna – la vreo 13 km, însă, adunaţi, cei 20 de kilometri fac din cele aceste sate, două puncte lipsite de interes pentru turişti. Însă dincolo de liniştea ce le stăpâneşte, şi Apoş, şi Zlagna ar putea oferi oricărui turist întâlnirea cu secolul al XV–lea, veac de când datează Bisericile evanghelice. Cea din Apoş e în stare avasată de degradare, cea din Zlagna pare să se ţină niţel mai bine, dar ambele au nevoie de intervenţii şi tocmai de aceea le regăsim în Campania Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!

Ţipenie de om nu întâlneşti pe uliţele din Apoş şi Zlagna, poate pentru că-i ora amiezii şi lumea se odihneşte niţel sau poate pentru că satele nu mai au populaţia de altădată. Încremenite în timp par amândouă sau uneori chiar “mâncate” de timp aşa că aici vezi o casă dărăpănată, dincolo una ce nu a văzut bidineaua de ani sau decenii, iar dincolo - una care e musai locuită, dacă e să te iei după florile din geam. Dar să o luăm cronologic, adică în ordinea în care le-am vizitat şi să mergem mai întâi la Apoş, apoi la Zlagna.

Apoş, din secolul XIV

“Mai mereţi o sută de metri şi-i indicatorul către Apoş, drumul la dreapta”, aşa a sunat prima indicaţie despre cum să ajungem la Apoş, un sătuc trecut pe harta Sibiului, doar dacă e una rutieră. Ei, indicaţiile au fost bune şi din “capitala” de comună Bârghiş până în Apoş, drumul a fost mai bun şi mai scurt decât ne-am fi aşteptat. Cea de-a doua surpriză a venit odată ajunşi în Apoş: biserica evanghelică nu se vedea nicăieri, adică nu trona maiestuoasă în mijlocul satului, nu avea turnuri vizibile de la kilometri depărtare, aşa cum se întâmplă, de obicei, cu bisericile fortificate ale Sibiului şi, îndeobşte, ale Transilvaniei. Şi totuşi biserica nu-i imposibil de găsit.
Pe o ridicătură de pământ, în apropierea Căminului cultural "Căminul fericit" şi a “Casei bântuite”, e aşezată Biserica Evanghelică. Edificiul a fost ridicat la începutul secolului al XV-lea în stil gotic, biserica fiind una de formă sală. Separat a fost ridicat turnul-clopotniţă, construit abia mai târziu, în anul 1799, aşa cum stă scris pe portal. Turnul a fost edificat de Michael Salzer de Biertan, la 6,5 metri de biserică (Comuna Bârghiş. Micromonografie, Sibiu 1999).
De o viaţă bună nu se bucură nici biserica, nici turnul. Primul căruia îi "deschizi" uşa e turnul clopotniţă; de fapt, uşa veche din lemn e întredeschisă şi dă în gol, adică dincolo de uşă se deschide hăul, semn că zidurile fortificate de altadă au dispărut demult, de la începutul secolului al XIX-lea. Dovada că ziduri de incită au existat este vizibilă în părţile laterale ale turnului -clopotniţă, unde se văd urmele unde acestea ziduri se legau de turn.
La baza turnului, pene de păsări, gunoaie şi miros de urină, adică mai foloseşte turnul şi ca loc de aruncat gunoiul şi de făcut nevoile. Ce mai vezi în rest? tencuiala plesniăt şi căzută de pe partea inferioară a turnului.
La biserică, lucrurile stau şi mai rău. Intrarea e în ruină şi mai bine de jumătate din acoperiş a căzut. Ferestrele nu mai au toate geamuri, dar e bine că au gratii. Pereţii exteriori? Tencuială plesnită şi căzută, cât cuprinde, crăpături la contraforţi.
 „Impunătoare biserică. Acum ceva vreme am fost în Apos "pe după grădini" şi turnul bisericii mi-a rămas imprimat în minte. Când mă gândesc la Apoş doar biserica îmi vine în minte. Păcat de ea... vine jos în curând...”, acestea sunt câteva dintre puţinele cuvinte de care dai pe Internet atunci când vine vorba de Biserica evanghelică din Apoş. Sunt scrise, cel mai probabil de un localnic, şi vin să completeze un Apoş sărac pe Internet. Online, istoria şi viaţa unui sat ce există documentar de vreo 300 de ani sunt rezumate în vreo zece rânduri şi cam într-o duzină de fotografii, postate de oameni care au legătură cu locul.
Din cărţi mai afli că altarul bisericii e opera lui Carl Doschlag şi că orga a fost construită în 1898 de Karl Einschenk din Braşov. Potrivit www.orgeldatei.evang.ro, orga de la Apoş se găseşte în prezent în Biserica evanghelică din Agnita, iar în momentul demontării din Apoş, adică în 2004, "instrumentul mai era folosibil, cu deteriorări şi dezacordaje".
În rest... totul e tăcere, aşa că Apoş vieţuieşte în linişte, iar Biserica evanghelică se duce în jos, tot în linişte. Dar vegheată se pare. Spuneam că biserica se înalţă chiar lângă Căminul cultural şi Casa groazei. Căminul cultural a fost pare-se renovat în interior, aşa că exteriorul e supravegheat de o cameră de luat vederi; dar cu toate astea cineva tot l-a numit "cămin fericit" sau, mai bine zis, a scris pe el cele două cuvinte. Casa groazei e sintagma scrisă cu spray pe pereţii a ceea ce se arată a fi fost Casa parohială evanghelică.
Ce poţi să mai spui despre Apoşul din 2011? Că are uliţe mai largi decât te-ai aştepta şi pline de verdeaţă. În rest, mai bine te întorci în timp. Aşezarea a fost cunoscută, de-a lungul secolelor, şi sub denumiri precum Szász-Apátfalva, Abstdorf, Appesdorf, Appesterf, Villa Abbatis, iar denumirea în latină şi cea în germană sunt, bineînţeles, strâns legate de istoria ei. Se pare că "Villa Abbatis" a fost înfiinţată de mănăstirea cisterciană de la Cârţa, fiind feudă a mănăstirii şi "satul abatelui". Dovada se găseşte chiar în turnul Bisericii evanghelice din localitate: "Se păstrează în turnul bisericii un clopot de secol XV ce dovedeşte apartenenţa Apoşului de mănăstire." (Comuna Bârghiş. Micromonografie, Sibiu 1999). Atestarea documentară din anul 1322 se leagă tot de mănăstirea Cârţa, Apoşul fiind menţionat ca posesiune a mănăstirii cisterciene, sub numele de Villa Abbatis. Că aşezarea a fost locuită încă din epoca bronzului au dovedit-o arheologii care au descoperit aici o secure de luptă din serpentin, o secure de bronz şi două celturi de bronz, toate din epoca bronzului; un inel de bronz şi un ac de argint, din epoca fierului. Descoperirile sunt consemnate în "Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu", care se arată (din nou) a fi una dintre puţinele surse de documentare, atunci când vine vorba de istoricul unor sate izolate. În rest, Apoşul a mai fost pomenit pentru că cimitirul evanghelic a fost vandalizat în Sâmbăta Mare, în acest an.

Zlagna

De la Apoş la Zlagna ai nicio jumătate de oră de mers, o jumătate de oră ce nu schimbă cu aproape nimic datele problemei: satul e la fel de adormit, dar Biserica evanghelică e mai repede vizibilă pe coama unui deal. Doar vârful turnului, căci restul e acoperit de copaci.
Ţipenie de om nu vezi nici în Zlagna, la orele amiezii, doar un câine care păzeşte somnolent clădirea şcolii şi abia deschide un ochi să vadă de-l vei deranja, au ba, din inerţia lui. Că tot am pomenit clădirea şcolii, să ştiţi că e una mai mare decât te-ai fi aşteptat, semn că odinioară populaţia şcolară era mai numeroasă decât cei vreo 12 elevi pe care îi numără, în total, clasele I-IV de aici.
Cocoţată pe dealul din faţa şcolii e Biserica evanghelică, aşa că urci destule trepte până să ajungi la ea. Construcţia e similară cu cea de la Apoş: o biserică gotică de mici dimensiuni, ridicată în secolul al XV-lea, ca o construcţie din piatră de tip sală; iar la doi metri de altarul bisericii se găseşte turnul clopotniţă, edificat între anii 1828-1830, arată Hermann Fabini.
La o primă vedere, biserica din Zlagna se ţine mai bine decât cea din Apoş, dar dacă priveşti cu atenţie vezi că probleme sunt: ancore din metal au fost plasate în partea superioară a zidurilor, semn că există probleme de structură şi rezistenţă. În rest, cam acelaşi aspect al decrepitudinii, cu tencuială căzută şi crăpături.
Interiorul? Rămâne deocamdată o enigmă, cel puţin pentru noi. Din cărţi încerci însă să mai alfi câte ceva: "altarul, construit în stil baroc, datează din 1670, iar orga din 1778 şi a fost construită de maistrul Augustin" (Comuna Bârghiş. Micromonografie, Sibiu 1999). De pe www.orgeldatei.evang.ro vin ceva mai multe date: aici este menţionat 1797 ca an al construcţiei orgii, iar numele meşterului este acelaşi Johann Jacobus Augustin. Acelaşi site menţionează faptul că orga a fost transferată din Nemşa şi instalată de către W. Hörbiger, în anul1884; că instrumentul are decoraţiuni florale baroce aurii, în cinci câmpuri, iar tuburile sunt din zinc. De cântat la această orgă este însă imposibil: "Instrument degradat, impracticabil, în stare foarte proastă, carii de lemn, prospect cu multe distrugeri, în interior parţial devastat", aflăm de pe acelaşi site.
Discuţii au fost destule şi în jurul datării acestei bisericii, mai ales că timpul exact al construcţiei nu se cunoaşte. "După unele declaraţii în urma unei inspecţii efectuate de episcopul Teutsch, în 1881, biserica ar fi fost construită  în secolul al XV-lea... Nu există documente sau inscripţii care să dea detalii referitoare la ctitori, constructori, sistem de fortificaţii", se arată în micromonografia Bârghişului.
Şi ca să încheiem tot într-o notă istorică, vă mai spunem că Zlagna a purtat mai demult denumirile de Zlacna, Zalacna, (în dialectul săsesc Schlatt, în germană Schlatt, Klein-Schlatten, Schlattendorf, Goldmarkt, Scharken, în maghiară Szászzalatna). În Evul Mediu a fost posesiune a Episcopiei Catolice de Alba Iulia, iar un document din anul 1318 menţionează localitatea ca aparţinătoare a Episcopiei Sfântului Mihail din vremuri străvechi: "eam iuri ecclesiae beati Michaelis archangeli Transsilvanae pertinuisse ab antiquo".