vineri, 29 iulie 2011

Mitropolitul Şaguna–canonizat. "Vila mitropolitului" – dărăpănată

Da, este o realitate. Mitropolitul Ardealului, Andrei, baron de Şaguna, a fost canonizat la 21 iulie anul acesta şi va fi sărbătorit pe 30 noiembrie. Un prilej de bucurie şi mândrie pentru credincioşii ortodocşi sibieni, că nu orice oraş dă un om al cărui nume va ap[rea în calendar. O altă realitate care, din păcate, continuă să fie şi... reală, şi tristă este şi faptul că „Vila mitropolitului” de pe bulevardul Victoriei colţ cu strada Transilvaniei a rămas aceeaşi mare dărăpănătură despre care am scris de mai multe ori. De data aceasta însă cu vegetaţie ceva mai bogată.



Da, vila de pe Victoriei este încă maiestuoasă şi frumoasă, în ciuda silinţei de a o face să arate invers, numai bună de pus la pământ (nu-i aşa?). Chiar dacă gardul din cărămidă şi fier este aplecat spre trotuar, chiar dacă la poarta principală a dispărut o „etichetă” de epocă a meşterului care a făcut-o, chiar dacă vegetaţia crescută haotic şi, lăsată şi ea în grija nepăsării, face aproape imposibilă trecerea pietonilor pe acolo.
Dar despre acestea am mai scris. Ca şi despre geamurile sparte, pare-se dinăuntru înspre afară, ca şi de şanţul din jurul fundaţiei care credem că şi-a atins scopul, acela de a umple de igrasie ce a mai rămas în picioare. Dacă doriţi să vedeţi, sunteţi bineveniţi, deşi un oraş întreg ştie că cele arătate aici nu sunt „bălării” ci o realitate urâtă şi cam prea în drum pentru a nu bate la ochi.
Totuşi, paradoxal, nimeni nu mai spune nimic dinspre zona proprietarilor de fapt şi de drept, respectiv Mitropolia Ardealului.
Vila a intrat, în anul 1858 în proprietatea Mitropoliei Ardealului, cumpărată fiind exact de Sf. Ierarh Andrei Şaguna. Avea o grădină monumentală, un pavilion demolat şi el discret acum câţiva ani. Cărţile poştale vechi ne-o arată ca pe o bijuterie arhitectonică a Sibiului. O bijuterie îngropată astăzi în nepăsare atât faţă de ea, cât şi faţă de cei care îşi pun întrebări cu privire la ea.
Sincer, faptul că această construcţie „se află în atenţia”, că specialiştii o studiază (până cade probabil), că terenul e instabil (până acum cum era? Nu tot aşa?) nu ştim cât ajută în realitate. Mai degrabă ar ajuta un răspuns concret din partea Mitropoliei Ardealului cu privire la starea şi ceea ce e de făcut pentru ca vila de pe Victoriei să îşi regăsească vechea strălucire. Că altfel, tăcerea poate genera multe interpretări, nu totdeauna pozitive pentru imagine. Şi ar fi păcat...

Un comentariu:

  1. "Casa" asta...asa ii ziceam cand eram mica ma umareste de pe la sapte ani, cand am vazut-o prima data. A fost decor in multe dintre visele mele...m-am interesat de ea, am fost impresionata (parca ajunsese sa fie sediul Clubului copiilor si elevilor, nu-i asa? Pe timpul lui Ceausescu.) Si auzind ca a fost retrocedata Mitropoliei, la inceput m-am bucurat pentru ca speram s-o vad renascand prin restaurare, conservare si grija. Acum mai sper...dar, asa, cu mai putina incredere. Multumesc pentru efortul de constientizare. Eliza

    RăspundețiȘtergere