Mocăniţa: linii furate, cantoane dărăpănate şi mult drag

     De patru ani au fost incluse linia ferată îngustă Sibiu-Agnita -Brădeni, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpăr, cantoanele de odinioară, remiza pentru locomotive de cale ferată îngustă din Sibiu, podeţele pe care aceasta le traversează, haltele; altfel spus Mocăniţa şi cam tot ce ţinea de ea odinioară sunt monumente istorice. Dar asta nu opreşte nici furtul de şine înguste, că tot sunt bune de dus la fier vechi, nici betonarea liniilor şi nici furtul de materiale din clădiri. Noroc că o mână de oameni s-a ambiţionat de câţiva ani să salveze Mocăniţa: aceşti oameni – reuniţi în Asociaţia "Prietenii Mocăniţei" – au curăţat liniile ferate înguste, au reparat cantoane, au recondiţionat vagoane şi au strâns bani pentru ca bătrânele doamne ce legau odată Sibiul de Agnita şi de Sighişoara să prindă din nou viaţă. Acelaşi motiv ne-a determinat să includem Mocăniţa în Campania Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!

       Pe căi ferate înguste circulau odinioară multe trenuri cunoscute în România sub numele de Mocăniţa. În Maramureş, în Apuseni, între Sibiu, Agnita şi Sighişoara, de la Castelul Corvinilor până la Ţinutul Pădurenilor,de la Oraviţa la Anina, Mocăniţele erau parte din inima locului. În urmă cu o sută de ani existau din raţiuni economice, apoi odată ce transporturile s-au dezvoltat, vagoane, locomotive, şine, remize au fost, plastic vorbind, aruncate la gunoi, adică vândute la fier vechi sau năpădite de buruieni. În Vişeu de Sus, Mocăniţa a fost reînviată şi produce din nou bani, ca tren de agrement. Aşa se face că aici a fost demarat un proiect de restaurare şi punere în valoare a Mocăniţei de altădată şi lucrurile funcţionează; în consecinţă, dacă în acestă lună vreţi să vă relaxaţi cultural şi istoric, nu aveţi decât să călătoriţi cu Mocăniţa la lună plină, să urmăriţi piesa de teatru “Vizita bătrânei doamne” pe Valea Vaserului şi să asistaţi la deschiderea muzeului “Elefant” din incinta gării din Vişeu de Sus.
O Mocăniţă vie, care să atragă turişti şi care să contribuie la revigorarea celei mai sărace zone a judeţului Sibiu, se doreşte şi în zona Agnita, iar primii paşi au fost făcuţi prin clasarea ca monumente istorice a liniei ferată îngustă Sibiu-Agnita -Brădeni, cu ramificaţia Cornăţel-Vurpăr, a cantoanelor de odinioară, a remizei pentru locomotive de cale ferată îngustă din Sibiu, a podeţelor pe care aceste le traversează. Pe de altă parte, câţiva îndrăgostiţi ai căilor ferate au muncit din greu şi fără bani ca să cureţe linii ferate, să repare halte; de asemenea, au gândit şi gândesc parteneriate şi proiecte pentru ca Mocăniţa să fie vie din nou. Vorbim de Asociaţia “Prietenii Mocăniţei”, un grup de oameni inimoşi care s-a tot mărit în ultimii ani. "Noi ne ocupăm de munca în teren, iar Primăria Agnita se ocupă de aspectele legale şi mai găseşte finanţări. La început eram câţiva oameni, acum ni se alătură tot mai mulţi voluntari şi reuşim să obţinem mai uşor sponsorizări", spune Mihai Blotor, preşedintele Asociaţiei “Prietenii Mocăniţei”. Asociaţia „Prietenii Mocăniţei”, Primăria oraşului Agnita şi Fundaţia "Mihai Eminescu Trust” sunt protagoniştii proiectului de revitalizare a Mocăniţei.

     O istorie de o sută de ani
     Povestea căii ferate înguste care lega odinioară Sibiul de Agnita şi de Sighişoara începe la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Imperiul Austro-Ungar încuraja construirea de linii ferate care să deservească transportul în zonele rurale şi să ajute la dezvoltarea acestora. Baronul Apor din Sighişoara a „prins” ideea şi a început demersurile pentru a construi o linie ferată care să lege Podişul Târnavelor de cel al Hârtibaciului; s-a optat pentru o linie cu ecartament îngust de 760 mm, dată fiind dificultatea terenului. Construcţia a început la Sighişoara în 1895, iar în 1898, cei 48 km de linie până la Agnita erau gata. În 1910, linia s-a prelungit cu încă 62 km, unind Agnita de Sibiu. Şi pentru că efectele pozitive erau vizibile s-a adăugat o prelungire de 13 km: ramura Cornăţel-Vurpăr. Rezultatul? Cu un total de 123 km, Mocăniţa de Sighişoara – Sibiu circula  pe cea mai lungă cale ferată îngustă din România, după primul război mondial. Cu Mocăniţa au mers oamenii la oraş, cu Mocaniţa se făcea transportul, cu Mocăniţa mergeau copii în alte localităţi să înveţe carte.
      În a doua jumătate a secolului trecut au apărut primele mari probleme: în 1965, linia dintre Sighişoara şi Agnita a fost închisă şi apoi demontată. În schimb, între Agnita şi Sibiu, se înregistrează un prim moment de vârf prin transportul masiv de sfeclă de zahăr; iar prin 1980, istoria se repetă datorită transportului de material lemnos. În 1997, linia secundară Cornăţel-Vurpăr a fost închisă circulaţiei.
      Pe 1 septembrie 2001, Mocăniţa a mai primit o lovitură grea la cei 91 de ani ai ei: singura pereche de trenuri mixte pe zi a fost retrasă din pricina lipsei fondurilor pentru întreţinerea locomotivelor. Iar loviturile au continuat: „în 2003, zeci de vagoane de marfă şi călători îşi găsesc sfârşitul sub flacăra de autogen, doar locomotivele şi 6 vagoane de călători fiind păstrate pentru trenul turistic pe care Societatea Feroviară de Turism plănuia să-l iniţieze în zona Sibiu-Agnita. În 2008, condiţiile economice şi diversele conduceri ale SFT aduc societatea în prag de faliment, năruind astfel speranţa unui tren turistic pe valea Hârtibaciului. Toate locomotivele diesel, cu excepţia celei recent recondiţionate de SFT, vor fi valorificate ca fier vechi, una fiind salvată de la tăiere de către un investitor austriac. Tot sub flacăra de autogen au pierit şi două vagoane de călători, restul de patru fiind salvate în ultima clipă de nou înfiinţatul Consorţiu pentru Dezvoltare Intercomunitară Sibiu-Agnita, care preia sarcina SFT-ului de a introduce trenuri turistice pe această linie”, arată www.sibiuagnitarailway.com, site-ul oficial al Asociaţiei "Prietenii Mocăniţei".

     Locomotivele de altădată
     Mulţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi bine Mocăniţa, nu din ziare sau de pe Internet, ci pentru că aţi călătorit cu ea. Odinioară erau câte trei perechi de trenuri pe zi care făceau legătura între Sibiu şi Agnita, apoi numărul perechilor a început să scadă la 2 şi mai apoi la 1. Acum – nu mai e nici una.
Cu ce fel de trenuri s-a circulat în anii de existenţă ai Mocăniţei? „Primele 5 locomotive care au asigurat tracţiunea pe această secţiune, seriile 389 şi 399, erau similare cu cele 3 clasa 388 de pe secţiunea Sighişoara - Agnita, şi au fost aduse de la minele de sare din judeţul Maramureş, respectiv calea ferată Teresva - Ust Corna, azi în Ucraina. Diverse alte locomotive tender produse de Maffei, Borsig Schwartzkopf, Budapesta şi Reşiţa/23 August au fost aduse de la alte căi ferate înguste din ţară pentru a ajuta micuţele de la Wiener Neustadt, iar în anii '60 depoul Sibiu a primit 5 locomotive cu tender puternice produse de Uzinele 23 August, seria 764.20x, pentru tractarea trenurilor de marfă. Tracţiunea diesel a fost introdusă la începutul anilor '70, locomotivele cu aburi fiind treptat retrase din circulaţie. Cele mai norocoase şi-au găsit în continuare rost pentru încălzirea garniturilor de călători pe timp de iarnă, sau chiar pentru trenuri turistice în anii '90, altele au fost trimise la topit sau transferate altor căi ferate, cu precădere forestiere.”, arată www.sibiuagnitarailway.com.

Se fură linii ferate, se fură materiale de construcţie
     Locomotivele s-au dus, dar ne-au rămas câteva vagoane, mulţi kilometri de linii ferate, podeţe, halte ş.a.m.d. Nici ele nu sunt scutite însă de distrugeri. În 2009, de pildă, linia îngustă din apropiere de Halta Mohu a fost betonată, iar pe o porţiune de aproximativ 20 de metri linia ferată îngustă a dispărut de la locul său. În 2008, depozitul pentru locomotivă de la Cornăţel s-a prăbuşit, iar într-un weekend materialul – numai bun de construcţii, au considerat unii - a şi dispărut. Asemenea furturi nu sunt puţine, iar dovadă stă un incident întâmplat în urmă cu vreo lună: atunci 150 metri de linie au dispărut de pe ruta Mohu-Şelimbăr. În Cornăţel s-a furat altceva: cărămidă şi scândură. S-a furat într-atât încât acum magazia de lemn mai are la bază o singură cărămidă la fundaţie "o cărărmidă; atât mai e, dacă şi pe aia o fură, se duce magazia", adaugă Mihai Blotor.
      Oamenii fură şi intemperiile naturii distrug.  În zona Marpod-Fofeldea s-a surpat terasamentul, iar şina stă în aer; au apărut probleme şi la Mohu, unde apa stă să ia unul dintre picioarele podului. "Prietenii Mocăniţei" nu se dau bătuţi: au terminat lucrările de conservare la Turnul de Apă de la Cornăţel şi acum sunt în căutarea unei locomotive. Odată ce şi aceasta va fi achiziţionată, vom avea din nou Mocăniţa pe şine. Anul trecut, la aniversarea a 100 de ani de la darea în folosinţă a liniei Agnita-Sibiu, pe linia de la Agnita s-a întins mândră la drum o locomotivă de împrumut. Alături de ea a stat un vagon recondiţionat de "Prietenii Mocăniţei" şi uite aşa Mocăniţa a pornit la drum. Un drum scurt, e drept; de doar 2 kilometri, dar au fost 2 kilometri care se pot transforma în 10, în 20, în 50 kilometri.

       În 29 aprilie 2007, aproximativ 1,7 milioane de telespectatori din Marea Britanie au urmărit, pe BBC 1, un documentar dedicat peisajului cultural şi natural al României. Mocăniţa şi calea ferată îngustă Sibiu – Agnita au fost în prim-plan. Echipa programului Countryfile s-a aflat în Gara Sibiu, pe 2 aprile 2007, şi a filmat locomotiva cu aburi nr. 764.052, fabricată în anul 1924 la Chrzanow – Polonia şi pusă atunci în funcţiune pentru prima oară în 4 ani.