A crezut că achiziţionează o lucrare de Albrecht Dürer şi tocmai de asta
a şi plătit bani buni. În schimb, a achiziţionat o pictură de Jan Van
Eyck. Adevărul nu l–a aflat niciodată Samuel von Brukenthal, căci "Omul
cu tichia albastră " şi–a păstrat bine secretul timp de vreo 500 de ani.
Aşa a începutul drumul de Sibiu al celei mai scumpe lucrări din
patrimoniul Muzeului Naţional "Brukenthal".
În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, baronului Samuel von Brukenthal i se dusese faima în Imperiul Habsburgic că este un avid colecţionar, aşa că în doar câţiva ani era posesorul a peste 16.000 de cărţi de valoare, a peste 1.200 de picturi şi peste 800 de gravuri. A bătut adeseori drumul Vienei ca să cumpere lucrări de artă sau şi-a trimis agenţii să le achiziţioneze în numele său. Rezultatul? Una dintre cele mai bogate şi rafinate colecţii din Viena. Fără doar şi poate că baronul a achiziţionat lucrări după bunul său plac, dar a avut şi sfătuitori de nădeje, precum pictorul Franz Neuhauser. Cu toate acestea, a făcut şi "greşeli" în achiziţia de lucrări de artă, iar una dintre ele avea să se dovedească... profitabilă.
Un Dürer ce se transformă în Van Eyck
Mult trebuie să se fi bucurat baronul Samuel von Brukenthal atunci când a reuşit să intre în posesia portretului "Omul cu tichia albastră", o lucrare realizată de Jan Van Eyck, dar care i-a fost mult timp atribuită lui Albrecht Dürer.
Împrejurările exacte ale achiziţionării nu sunt cunoscute, dar se ştie că, la data achiziţiei, Samuel von Brukenthal era sigur că lucrarea a fost realizată de Albrecht Dürer; la fel credeau şi specialiştii în artă ai vremii şi tocmai de aceea a cumpărat-o baronul. "Dürer era un pictor foarte la modă în mediul german din acea vreme, iar baronul a fost păcălit pentru că pe atunci Van Eyck nu era atât de important pe cât e astăzi. Pe termen lung, păcăleala s-a dovedit a fi în beneficiul posterităţii", spune Alexandru Sonoc, şef Secţie Galeriile de Artă Palatul Brukenthal.
Primele suspiciuni în privinţa paternităţii portretului au apărut încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când pe bază de analogii stilistice s-a emis supoziţia că lucrarea nu ar fi fost executată de Dürer. Confirmarea a venit abia în 1991. S-a descoperit că monograma lui Dürer era falsificată, la fel ca şi datarea 1492. Şi, uite-aşa, specialiştii au ajuns la concluzia că pictura datează de fapt de pe la 1430. Punct ochit, punct lovit, pentru Muzeul Naţional "Brukenthal", pentru că astfel valoarea lucrării a crescut. Care ar fi valoarea ei în prezent? Greu de spus, pentru că valorile de inventar şi valorile pentru care se încheie asigurările sunt confidenţiale. Ce se poate spune totuşi? Că "Omul cu tichia albastră" este considerată drept cea mai importantă pictură din colecţia muzeului, spune Alexandru Sonoc.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi artişti, trebuie spus că amândoi s-au bucurat de prestigiu în vremea lor. Dürer, de exemplu, a fost preferatul Împăratului Maximilian I, iar Ducele Filip de Burgundia, în al cărui serviciu Jan van Eyck era, i-a certat pe angajaţii lui pentru că salariul lui Van Eyck nu a fost plătit la timp.
Ecce Homo: de la un duce decapitat la un arhiduce de Austria
Dintr-o colecţie de familie imperială provine lucrarea "Ecce Homo", care din 1948 şi până în 2006 a stat la Muzeul Naţional de Artă al României. Abia în urmă cu cinci ani s-a întors acasă, în Muzeul Naţional Brukenthal. De atunci spune poveşti despre capete încoronate sau vieţi sfârşite prin decapitare. "Ecce Homo" a fost pictat în ulei, pe lemn, de Tiţian sau Tiziano Vecello da Cadore, în anul 1560.
"Ecce Homo", la fel ca şi "Omul cu tichia albastră", face parte din celebra colecţie alcătuită la Viena în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Samuel von Brukenthal. Traiectul lucrării pare să fi fost unul tare sinuos de la începuturile ei şi până când a intrat în colecţia baronului. Astfel, a ajuns în posesia lui Samuel von Brukenthal după ce i-a aparţinut arhiducelui Leopold Wilhelm de Austria. Acesta achiziţionase pictura din colecţia lui James, duce de Hamilton, executat prin decapitare, în 9 martie 1649. Hamilton, amator de artă şi el, o cumpărase de la un italian care o avea de la un negustor de artă sau de la un sculptor.
Cum de ajungeau tablourile din colecţii imperiale în colecţia lui Samuel von Brukenthal? Fie pentru că au fost primite în dar, fie pentru că au fost achiziţionate la licitaţii de artă. "Războaiele au secătuit vistieria imperiului şi, în consecinţă, casa imperială a organizat licitaţii pentru a vinde lucrări de artă şi pentru a-şi rotunji veniturile", explică Alexandru Sonoc. Astfel a fost posibil ca Samuel von Brukenthal să intre în posesia unor lucrări de mare preţ astăzi, capodopere ale colecţiei baronului şi ale muzeului sibian..
În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, baronului Samuel von Brukenthal i se dusese faima în Imperiul Habsburgic că este un avid colecţionar, aşa că în doar câţiva ani era posesorul a peste 16.000 de cărţi de valoare, a peste 1.200 de picturi şi peste 800 de gravuri. A bătut adeseori drumul Vienei ca să cumpere lucrări de artă sau şi-a trimis agenţii să le achiziţioneze în numele său. Rezultatul? Una dintre cele mai bogate şi rafinate colecţii din Viena. Fără doar şi poate că baronul a achiziţionat lucrări după bunul său plac, dar a avut şi sfătuitori de nădeje, precum pictorul Franz Neuhauser. Cu toate acestea, a făcut şi "greşeli" în achiziţia de lucrări de artă, iar una dintre ele avea să se dovedească... profitabilă.
Un Dürer ce se transformă în Van Eyck
Mult trebuie să se fi bucurat baronul Samuel von Brukenthal atunci când a reuşit să intre în posesia portretului "Omul cu tichia albastră", o lucrare realizată de Jan Van Eyck, dar care i-a fost mult timp atribuită lui Albrecht Dürer.
Împrejurările exacte ale achiziţionării nu sunt cunoscute, dar se ştie că, la data achiziţiei, Samuel von Brukenthal era sigur că lucrarea a fost realizată de Albrecht Dürer; la fel credeau şi specialiştii în artă ai vremii şi tocmai de aceea a cumpărat-o baronul. "Dürer era un pictor foarte la modă în mediul german din acea vreme, iar baronul a fost păcălit pentru că pe atunci Van Eyck nu era atât de important pe cât e astăzi. Pe termen lung, păcăleala s-a dovedit a fi în beneficiul posterităţii", spune Alexandru Sonoc, şef Secţie Galeriile de Artă Palatul Brukenthal.
Primele suspiciuni în privinţa paternităţii portretului au apărut încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când pe bază de analogii stilistice s-a emis supoziţia că lucrarea nu ar fi fost executată de Dürer. Confirmarea a venit abia în 1991. S-a descoperit că monograma lui Dürer era falsificată, la fel ca şi datarea 1492. Şi, uite-aşa, specialiştii au ajuns la concluzia că pictura datează de fapt de pe la 1430. Punct ochit, punct lovit, pentru Muzeul Naţional "Brukenthal", pentru că astfel valoarea lucrării a crescut. Care ar fi valoarea ei în prezent? Greu de spus, pentru că valorile de inventar şi valorile pentru care se încheie asigurările sunt confidenţiale. Ce se poate spune totuşi? Că "Omul cu tichia albastră" este considerată drept cea mai importantă pictură din colecţia muzeului, spune Alexandru Sonoc.
În ceea ce îi priveşte pe cei doi artişti, trebuie spus că amândoi s-au bucurat de prestigiu în vremea lor. Dürer, de exemplu, a fost preferatul Împăratului Maximilian I, iar Ducele Filip de Burgundia, în al cărui serviciu Jan van Eyck era, i-a certat pe angajaţii lui pentru că salariul lui Van Eyck nu a fost plătit la timp.
Ecce Homo: de la un duce decapitat la un arhiduce de Austria
Dintr-o colecţie de familie imperială provine lucrarea "Ecce Homo", care din 1948 şi până în 2006 a stat la Muzeul Naţional de Artă al României. Abia în urmă cu cinci ani s-a întors acasă, în Muzeul Naţional Brukenthal. De atunci spune poveşti despre capete încoronate sau vieţi sfârşite prin decapitare. "Ecce Homo" a fost pictat în ulei, pe lemn, de Tiţian sau Tiziano Vecello da Cadore, în anul 1560.
"Ecce Homo", la fel ca şi "Omul cu tichia albastră", face parte din celebra colecţie alcătuită la Viena în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de către Samuel von Brukenthal. Traiectul lucrării pare să fi fost unul tare sinuos de la începuturile ei şi până când a intrat în colecţia baronului. Astfel, a ajuns în posesia lui Samuel von Brukenthal după ce i-a aparţinut arhiducelui Leopold Wilhelm de Austria. Acesta achiziţionase pictura din colecţia lui James, duce de Hamilton, executat prin decapitare, în 9 martie 1649. Hamilton, amator de artă şi el, o cumpărase de la un italian care o avea de la un negustor de artă sau de la un sculptor.
Cum de ajungeau tablourile din colecţii imperiale în colecţia lui Samuel von Brukenthal? Fie pentru că au fost primite în dar, fie pentru că au fost achiziţionate la licitaţii de artă. "Războaiele au secătuit vistieria imperiului şi, în consecinţă, casa imperială a organizat licitaţii pentru a vinde lucrări de artă şi pentru a-şi rotunji veniturile", explică Alexandru Sonoc. Astfel a fost posibil ca Samuel von Brukenthal să intre în posesia unor lucrări de mare preţ astăzi, capodopere ale colecţiei baronului şi ale muzeului sibian..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu