Biserică desfăcută bucată cu bucată

Pe culmea cea mai înaltă a unui deal se înalţă o biserică de lemn. Puţin mai jos, la câteva zeci de metri distanţă, e o altă biserică, din piatră şi cărămidă. Biserica din lemn e mică şi pricăjită, cea din cărămidă, e înaltă şi semeaţă. Aşa e la Ilimbav, locul unde pe un deal oamenii au strâns puterea credinţei într–un lăcaş cu masă de altar veche de la 1639 şi într–un alt lăcaş pe care l–au ridicat chiar ei.

Cine mai inventariază monumentele istorice...

Tot căutând date despre monumente din judeţul Sibiu am descoperit recent un site nou-nouţ: www. sibiu.memoria-locului.ro  Se pare că site-ul a fost creat de firma BWM-Mediasoft, cu sprijinul financiar al AFCN, şi partea bună ţine de faptul că pune laolaltă informaţii despre mai toate monumentele din judeţul Sibiu, fie că e vorba de biserici, case de locuit, şcoli, poduri etc. Pe lângă date istorice şi arhitectonice, mai sunt şi fotografii, aşa că avem de-a face cu un inventar online al monumentelor istorice.

PS. Site-ul reuneşte date şi despre personalităţi, muzee, monumente ale naturii etc.

Link> www.sibiu.memoria-locului.ro

Fofeldea. Locul unde nu s–a întâmplat nimic

Nu, nimic deosebit nu s–a întâmplat la Fofeldea: nu a fost nici vreo mare sărbătoare, nici vreun alt eveniment, dar ne–am dus acolo tocmai pentru liniştea unui loc în care nu se întâmplă nimic, dar unde ai ce să vezi. O biserică pictată de zugravi din familia Grecu, o vilă ce a aparţinut unuia dintre primii bancheri români, monumentele închinate lui Ioan Stoica, unul dintre temerarii zborului românesc, şi lui August Treboniu Laurian, omul care a pus umărul şi la Revoluţia din 1848 şi la fondarea Academiei Române.

La Gherdeal, nici câinii nu mai latră

Doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae mai urcă la Gherdeal, satul aproape părăsit de oameni. Pe cei care trăiesc aici în permanenţă îi numeri pe degetele de la o mână, ceilalţi – cam tot pe atâţia - vin şi pleacă. La Gherdeal nu mai e nimic de făcut, doar dacă vrei linişte, multă linişte şi nu trebuie să o plăteşti: aici se dă gratis. Nici câinii nu latră, nici vorbă multă nu se aude, că doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae, când mai pogoară în sat, merg pe neştiute şi la biserica românilor şi la cea a saşilor. Cea a saşilor, deşi încuiată, se înalţă încă semeaţă pe un deal, cea a românilor – mică şi pricăjită – se străduieşte să supravieţuiască. E din lemn, e pictată şi a tot strâns rugăciuni de la 1795 şi până mai ieri.

Cât de cât!!!

Scriam în urmă cu câteva timp despre nedreptatea făcută, în Gura Râului, eroilor din cel de-al doilea război mondial: pur şi simplu plăcile de marmură pe care erau înscrise numele lor au fost culcate la pământ.  "Au îngheţat destul în tranşee şi au rămas în pământ străin, cum să stea acuma în pământ eroii noştri?! Au nu merită să li se vadă numele?!", spuneau atunci bătrânii satului, nemulţumiţi de noul aspect  al Monumentului Eroilor din mijlocul satului.
Ei bine, nici vorbele localnicilor, nici semnalele transmise de noi nu au rămas fără ecou şi, din fericire, s-a găsit o cale cât de cât acceptabilă: plăcile au fost ridicate de la pământ şi stau acum într-un unghi de vreo 40-45 grade, raportat la sol.

Omul care a făcut un muzeu

Vreo 60 de saşi mai există acum în Miercurea Sibiului. O mână de oameni, faţă de numărul de altădată. După 1989, cei mai mulţi au plecat în Germania, iar din cei care au rămas mulţi s–au prăpădit. Au dus cu ei, fie în Germania, fie în pământ, poveşti de altădată, costume populare sau secretele mobilierului pictat. Din toate acestea a mai rămas câte ceva şi acolo, în Miercurea Sibiului, iar un etnic german, Martin Roth, a avut şi are grijă ca ele să se vadă într–un muzeu. L–a pus la punct din banii lui şi muncind de unul singur pentru că a avut un singur gând: „să las ceva pentru Miercurea Sibiului.” Aşa se face că astăzi oraşul se poate mândri că are un muzeu, deşi puţini sunt cei care o ştiu şi mai puţini cei care au dat o mână de ajutor.

Începutul sfârşitului pentru fosta reşedinţă mitropolitană şi o casă de secol XV?

Turişti şi în specialişti în domeniul construcţiilor vin la Sibiu şi laudă modul în care centrul istoric al oraşului este pus în valoare. După aspectul mai puţin plăcut avut ani în şir, acum ai într–adevăr de ce să te bucuri de o plimbare în centrul Sibiului. Însă la o aruncătură de băţ distanţă, există imobile ce par a fi lăsate de izbelişte. Legea spune că e de datoria fiecărui proprietar să se ocupe de întreţinerea monumentului istoric pe care îl are în posesie. Că nu toată lumea dispune de fondurile necesare unei restaurări ca la carte, o fi şi asta adevărat. În acelaşi timp însă, poate nu toţi sunt interesaţi să suporte costurile ridicate, e drept, ale unei restaurări, când poate fi mult mai ieftin să se adune molozul cum s–a întâmplat cu Moara veche de pe Şoseaua Alba–Iulia. Tocmai din astfel de motive prezentăm astăzi, în cadrul Campaniei „Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!” două imobile din municipiul Sibiu ce au stat în atenţia specialiştilor şi chiar în cea a publicului: fosta reşedinţă mitropolitană de pe str. Victoriei nr. 38 şi imobilul de pe str. Movilei nr. 1. Nu ne–am oprit asupra lor în ciuda proprietarilor, ci pentru că cele două imobile chiar merită să fie salvate.

Cimitirul Eroilor din Avrig a dispărut

De puţin timp, Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor” (filiala Sibiu) a demarat o acţiune prin care îşi propune să identifice toate cimitirele eroilor aflate pe teritoriul judeţului şi să evalueze situaţia acestora. Zilele trecute, colonelul (r) Avram Bojan, preşedintele filialei sibiene a asociaţiei, a ajuns şi la Avrig, unde, din nefericire a dat peste o situaţie cu totul specială: un cimitir al eroilor care nu mai există.

Buia. Un castel în ruină...

Sub denumirea de „castel” avem puţine monumente istorice în judeţul Sibiu, doar vreo şase, iar starea celor mai multe dintre ele – nu este tocmai bună. Pe raza comunei Şeica Mare se regăsesc două dintre aceste monumente: Castelul din Buia şi „Fostul Castel Tobias”, aşa cum este trecut în Lista Monumentelor Istorice din 2010. Astăzi, poposim la Castelul sau poate ar trebui să spunem fostul Castel din Buia, că doar aici au mai rămas doar o parte din ziduri. Restul – e paragină.