La Gherdeal, nici câinii nu mai latră

Doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae mai urcă la Gherdeal, satul aproape părăsit de oameni. Pe cei care trăiesc aici în permanenţă îi numeri pe degetele de la o mână, ceilalţi – cam tot pe atâţia - vin şi pleacă. La Gherdeal nu mai e nimic de făcut, doar dacă vrei linişte, multă linişte şi nu trebuie să o plăteşti: aici se dă gratis. Nici câinii nu latră, nici vorbă multă nu se aude, că doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae, când mai pogoară în sat, merg pe neştiute şi la biserica românilor şi la cea a saşilor. Cea a saşilor, deşi încuiată, se înalţă încă semeaţă pe un deal, cea a românilor – mică şi pricăjită – se străduieşte să supravieţuiască. E din lemn, e pictată şi a tot strâns rugăciuni de la 1795 şi până mai ieri.


La o zi după popasul la Gherdeal, nici nu ştiu cum să încep povestea satului: cu un trecut mai prosper şi mai populat sau cu un prezent tăcut şi redus la câteva arii de porumb şi cartofi. Până la urmă, acesta e Gherdealul, un sat aproape părăsit, în care nici câinii nu mai latră, nici magazin nu există, iar uliţele sunt bune doar vara că dacă plouă scoţi un picior, pe când celălalt se afundă în noroi. Noi am ajuns aici prin Campania „Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!”, pe a cărei listă de obiective intră şi Biserica de lemn „ Sf. Nicolae”. Campania "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!" a fost demarată de cotidianul Tribuna, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis, iar contul oficial al  campaniei este următorul: RO46BRDE410SV06606534100.

Biserica de două secole

Puţini sunt cei care ştiu unde e Gherdealul pe harta Sibiului, mai puţini sunt cei care au ajuns aici şi mai puţini sunt cei care au deschis uşa Bisericii Ortodoxe cu hramul "Sf. Nicolae" ca să vadă minunăţie de pictură. E drept că lăcaşul nu are faima suratelor din oraşele judeţului şi nici nu l-am văzut vreodată promovat în vreun material turistic. Nici satul de altfel, aşa că nu e de mirare că nu prea vine nimeni aici să se înfrupte gratis din linişte sau să dea o mână de ajutor la reabilitarea Bisericii. Că puţinii oameni care mai stau aici nu au cum să susţină necesara reabilitare, că parohia din localitate nu are fondurile necesare – pare de la sine înţeles atunci când ajungi în Gherdeal.
Biserica merită însă o altă înfăţişare şi ştii asta de îndată ce te apropii de ea. În primul rând, la câţiva metri distanţă se ridică o clădire, pensiune pare-se, aşa că în curând va trebuie să cauţi bine biserica înainte să ai norocul să o găseşti. Apoi, deşi de la distanţă lăcaşul pare a se bucura de o stare de sănătate cât de cât bună şi ai impresia că are nevoie doar de nişte reparaţii, de cum ajungi aproape vezi că lucrurile nu stau chiar aşa. Platbanda din metal, ce înconjoară clădirea, e primul indiciu al faptului că edificiul are probleme grave de structură. Nici la acoperiş, acum îmbrăcat într-o folie protectoare, lucrurile nu stau tocmai bine. În consecinţă, două lucruri trebuie rezolvate urgent la Biserica „Sf. Nicolae”: acoperişul - să nu plouă în ea şi consolidarea structurii - să nu se dărâme.
O uşă veche de lemn se deschide şi îţi dă voie să intri înăuntru: dacă ai venit doar să admiri, eşti la locul potrivit, dacă ai venit să dai o mână de ajutor -  tot aşa. Pe tavanul din lemn se văd picturile aşezate cu mai bine de o sută de ani în urmă de mâna unui localnic. Privindu-le, te uimesc tonurile cromatice vesele şi inocenţa de pictură naivă cu care au fost zugrăvite chipurile sfinţilor. Toată bolta bisericii şi partea superioară a catapeteasmei sunt acoperite cu astfel de picturi, atât doar că la îmbinătura dintre scânduri – pictura s-a dus cam dus sau atârnă în fire subţiri ca de păianjen. Pictată e şi bolta altarului, iar pe unul dintre stâlpii din altar zugrăveală decojită lasă la vedere fragmente ale unei picturi anterioare. Altfel spus e foarte posibil ca pictaţi să fi fost şi pereţii altarului şi cei din restul bisericii. Rămâne de descoperit; până atunci însă, prima grijă sunt zidurile roase de umezeala care s-a ridicat mai bine de un metru de la pământ. Ce mai trebuie spus e faptul că fragmente de pictură se zăresc şi pe unul din pereţii exteriorii, în dreptul catapeteasmei.
Se pare că la biserică nu s-a intervenit vreme de vreo cincizeci de ani, aşa că starea degradată în care a ajuns nu mai miră. De prin 2005, preotul paroh din localitate a încercat să găsească fonduri şi soluţii pentru consolidarea monumentului. S-a primit astfel promisiunea că o firmă cu capital străin va realiza consolidarea edificiului cu fibră de carbon. Abia apoi se pot căuta soluţii pentru conservarea şi restaurarea picturii, iar mai apoi pentru reluarea slujbelor în acest lăcaş.
Datele privind biserica sunt foarte puţine: se ştie că a fost ridicată în 1795 şi că "a fost pictată în 1890 de un zugrav din această comună, care a locuit la Bucureşti şi care, întorcându-se în satul său ,din dragostea care o avea pentru comună a zugrăvit-o pe a sa cheltuială. A pictat interiorul bisericii. În 1926, biserica a fost reparată din nou sub conducerea preotului Nicolae Gherghel", scrie www.60-project.blogspot.com, citând monografia din 1926 a satului.

Satul de azi. Satul de ieri

Biserica ortodoxă din Gherdeal e cufundată în tăcere, la fel şi uliţele satului. Mâna de oameni ce (supra)vieţuiesc aici trăiesc într-o linişte neîntreruptă nici măcar de mugetul vreunei vite sau de lătratul unui câine. La orele amiezii sunt ascunşi în case sau te privesc din porumbul din grădină: "Acum curăţăm o fântână, ce să facem. La câmp am lucrat de dimineaţă", spune nea Ghiţă, în timp ce-şi continuă treaba ascuns printre ulucii gardului. E proprietarul câtorva case de pe uliţă şi la toate trebăluieşte câte ceva. De asta nu stă locului nici acum, că doar sunt destule de făcut şi în grădină, şi în curte. Ajutoare are vreo două numai, adică jumătate din populaţia satului munceşte la curăţarea aceleeaşi fântâni. Aşa că nici nu te mai miri când, alunecând pe uliţa satului, nu mai întâlneşti nici ţipenie de om. Doar la o poartă a ieşit un câine, semn că acolo e o casă locuită.
Multe sunt curţile ce n-au văzut picior de om de ani buni, că de case nici nu mai poţi vorbi: prin porţile lăsate deschise sau pe jumătate rupte se mai zăresc adeseori doar ziduri, acoperişurile fiind demult prăbuşite. Ce te uimeşte e faptul că lângă o ruină, cineva reabilitează o casă veche. Şi e bine asta, doar că reabilitarea nu se prea face în spiritul arhitecturii tradiţionale, din păcate. Aşa arată Gherdealul astăzi: un sat cu oameni câţi să-i numeri pe degetele de la o mână şi doar în unele zile - pe degetele de la ambele mâini. Dar nu aşa a fost şi odinioară. "Plecau câte cinci autobuze cu navetişti odată", povestesc oamenii că doar în secolul trecut a avut Gherdealul sute de locuitori.
Povestea scrisă a satului începe la 1332, când aşezarea este pentru prima oară pomenită sub numele de Valle Gertrude. Pornind de la denumire, satul are şi o legendă: se spune că ar fost întemeiat de o femeie, Gertruda, care, în urma unor neînţelegeri apărute în satul Cârţa cu privire la împărţirea pământului, a preluat iniţiativa aşezării oamenilor pe aceste meleaguri. O altă variantă toponimică leagă numele satului de termenul săsesc "Gurtel" ce semnifica chimir sau brâu, lucru uşor de înţeles dacă luăm în considerare faptul că satul e înconjurat de dealuri împădurite.
La două secole după atestarea documentară s-a început construcţia unei cetăţi, semn că exista aici o comunitate stabilă şi cu destulă putere. Nici cetatea, nici forţa locuitorilor nu au fost suficiente în 1590 pentru a ţine piept turcilor, aşa că satul a fost cucerit, iar gherdelienilor li s-a cerut să plătească o mare cantitate de aur. Nu aveau, aşa că au trimis mesageri să ceară ajutor la satele dimprejur: "satul Brui se oferă să dea aurul în schimbul cedării terenurilor agricole şi de păşunat pentru un oarecare număr de ani. Terenul nu este restituit după data limita, aşa că începe un conflict şi un proces care durează mai mult de o sută de ani. Disputa ajunge până la curtea de la Viena, unde, surprinzător cei din Brui au câştig de cauză", scrie www.agnetheln.ro. Actuala biserică fortificată a fost ridicată între 1851-1858.
Din secolul trecut a început depopularea satului: mai întâi, oamenii au plecat în America (doar în 1928 au emigrat 19 locuitori), apoi mulţi saşi au fost deportaţi în 1945, românii s-au mutat la oraş în timpul comunismului, iar după Revoluţia din 1989 saşii au plecat în Germania. Se mai întorc însă vara să-şi vadă casele sau, lucru de mare uimire, să-şi adune fânul. Doar ei şi cei câţiva locuitori ai satului se mai plimbă pe aici, prin locuri unde doar Dumnezeu şi Sf. Nicolae mai urcă.

*Concursul de fotografie "Salvează–ţi trecutul! Salvează monumentul!" continuă, aşa că aşteptăm imaginile realizate de voi cu monumente incluse în campanie. Marele premiu al concursului este un curs gratuit de fotografie oferit de Şcoala de fotografie - SC Image Art SRL din Sibiu; cursul este acreditat de Ministerul Muncii şi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Fotografiile pot fi trimise până în data de 30 septembrie, pe adresa salveazamonumentul@gmail.com