Nu, nimic deosebit nu s–a întâmplat la Fofeldea: nu a fost nici vreo mare sărbătoare, nici vreun alt eveniment, dar ne–am dus acolo tocmai pentru liniştea unui loc în care nu se întâmplă nimic, dar unde ai ce să vezi. O biserică pictată de zugravi din familia Grecu, o vilă ce a aparţinut unuia dintre primii bancheri români, monumentele închinate lui Ioan Stoica, unul dintre temerarii zborului românesc, şi lui August Treboniu Laurian, omul care a pus umărul şi la Revoluţia din 1848 şi la fondarea Academiei Române.
Prima întâlnire cu Fofeldea s-a petrecut în urmă cu vreo şapte-opt ani şi a fost... dezamăgitoare. Era Sărbătoarea Fiilor Satului şi în loc să îmbrace satul haine de sărbătoare, cum se întâmplă de obicei, Fofeldea arăta ca un sat părăsit: bălării de peste un metru pe marginea drumului, buruieni cu grămada prin sat şi alte cele. Ei, dar în şapte-opt ani, lucrurile s-au mai schimbat. În bine, aşa că astăzi Fofeldea are case văruite, uliţe mai curate şi din fericire a transformat un bar în mic muzeu, lucru de mare laudă având în vedere faptul că barul era găzduit în casa lui Daniel R. Cordescu, om de vază în istoria satului.
...şi liniştea-ţi sparge timpanele
Vreo 30 de kilometri despartă Sibiul de Fofeldea, asta ca distanţă vorbind, căci dacă transformi distanţa în cuvinte, vezi că la Fofeldea e linişte, multe linişte şi că dacă tu nu vorbeşti ai toate şansele ca tăcerea să-ţi spargă timpanele. Cel puţin asta e senzaţia dacă ajungi aici la orele amiezii, cum ni s-a întâmplat nouă.
Ţipenie de om nu se vedea pe uliţele satului, mai săptămâna trecută, într-o zi ce te îndemna mai degrabă la toropeală în casă decât la vreo muncă a câmpului. Probabil că or fi fost împărţiţi şi la câmp şi în case oamenii din Fofeldea, aşa că am avut niţel de umblat până să dăm de o urmă de om care să ne spună unde e casa parohială sau casa crâsnicului. Până la urmă ghizi ne-au fost membri unei familii de rromi din localitate şi, din poartă-n poartă, am ajuns taman la casa lui Ioan Gruncă, preşedinte al Asociaţiei cultural – edilitare „August Treboniu Laurian” din Fofeldea şi ghid de nădejde al satului. „Vai, ce bine că aţi venit! Sunt multe de văzut şi de povestit în Fofeldea. Plecăm imediat, numai să ajungă şi părintele”, spune Ioan Gruncă, de cum intrăm în curte. De locuit, nu locuieşte în sat domnul Gruncă, ci la Sibiu, dar vine des aici, că treabă este destulă şi satul îi place. De fapt, la muncă „l-am prins” şi acum, că meşterea ceva, dar lasă lucrul imediat pentru un tur de două ore prin sat. În nici zece minute, echipa de ghizi – Ioana Gruncă şi preotul Ioan Dumitru Tatoiu- şi turişti - adică noi - e gata de tur. Ptrimul obiectiv: Biserica „Sf. Vasile cel Mare”.
Biserica pictată de zugravi Grecu
De rară frumuseţe e peisajul ce încadrează Biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Fofeldea. Cocoţată pe un deal, biserica abia se lasă ghicită dintre vârfurile copacilor ce-o înconjoară; şi până să ajungi la ea, urci, urci panta destul de abruptă ce şerpuieşte printre morminte. „Drumul până la o biserică ar trebui să fie mai dificil, te pregăteşte sufleteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu”, spunea în urmă cu ceva timp un preot din Ţara Secaşelor. Aşa se întâmplă şi la Fofeldea, unde urci dealul cu gândul la biserica unde de peste 200 de ani, Dumnezeu se pogoară. Când trebuie să duci mortul la cimitir, lucrurile se schimbă: „E greu să duci mortul pe dealul acesta. Oamenii şi preotul mergeau pe o potecuţă, iar cei care cărau se chinuiau pe alt drum, de-abia urcau, aşa că nu mai mergea nimeni în urma sicriului, cum cere tradiţia. Noroc că a venit domnul Martin Bottesch şi i-am arătat şi i-am povestit ce se întâmpla; a zis atunci că ne ajută să facem drum bun şi ne-a ajutat. Ăla-i drumul”, povesteşte Ioan Gruncă şi, din vârful dealului, de lângă biserică, arată spre drumul larg ce urcă lin, ocolit înspre biserică. Acum poţi să mergi liniştit şi cu maşina, şi în procesiune de înmormântare.
De cum ajungi lângă lăcaş, îţi dai seama că e mult mai mare biserica, decât te-ai aştepta într-un sat ce numără abia vreo 300 şi ceva de locuitori. Dimensiunile bisericii sunt însă o dovadă că, odinioară, comunitatea de aici era şi mai numeroasă şi mai bogată. Iar mărturia o ai, chiar în istoricul lăcaşului, unde se menţionează limpede că „întreaga lucrare e ctitoria poporenilor”.
De compari biserica cu imaginea ştiută din fotografii vechi de 4-5 ani, vezi că lucrurile s-au mişcat că exteriorul bisericii a fost zugrăvit: că zugrăveala albastră plesnită a fost înlocuită cu o haină nouă, într-o nuanţă de galben, ce anunţă galbenul devenit celebru din interiorul bisericii. Când ştii că în interiorul bisericii chipurile de sfinţi şi scenele biblice au fost zugrăvite de pictori din familia Grecu, nu poţi decât să te grăbeşti să vezi cum arată creaţia Grecu la Fofeldea. În primul rând, trebuie spus că dintre toate bisericile pictate de zugravi Grecu pe care le-am văzut, aceasta este cea mai mare. În al doilea, aici e locul unde pictura s-a conservat cel mai bine, chiar dacă probleme au fost şi sunt destule: „Chiar lângă biserică era un stejar mare, care şi-a întins rădăcinile şi a afectat structura bisericii, în special altarul. L-am tăiat şi de atunci, problemele nu s-au mai agravat. Dar priviţi crăpăturile din bolta bisericii: ţi-e şi frică să dai cu mătura să iei pânzele de păianjeni că poate se desprind bucăţi din tencuială, cu tot cu pictură”, spune preotul Ioan Tatoiu.
Într-adevăr crăpături mai mici sau mai mari se văd în bolta bisericii şi se mai văd multe platbande din fier care străbat biserica pe lăţimea ei, se văd schelete din fier care au îmbrăcat pereţii bisericii. Sunt toate forme de protecţie pentru a creşte rezistenţa edificiului. Şi se mai vede ceva pe pereţii bisericii: găuri. „Când am venit erau icoane pe pereţi: nu doar că acopereau pictura asta frumoasă, dar o şi distrugeau. Am decis să le luăm pe toate jos, să nu se mai degradeze pereţii şi să se vadă pictura”, adaugă preotul.
Da, acum pictura se vede în toată splendoarea ei ,aşa că şi aici, ca la Ţichindeal, vezi că judecătorii lui Iisus apar în veşminte turceşti de paşă, că, la fel ca la Colun, soldaţii poartă costume de militari maghiari. Există însă câteva scene mai rar întâlnite în bisericile noastre: „Sf. Treime cu trei feţe cu globul şi crucea, binecuvântând”, remarcă Maria Zintz, în volumul „Zugravi din Sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. În rest, vezi scene binecunoscute, precum Naşterea lui Iisus, Botezul lui Iisus, Bunavestire, Cina ce de taină, Vindecarea orbului etc.
Cele mai mari probleme le ridică pictura în părţile de vest şi de nord şi tot probleme ridică şi igrasia care se vede în partea inferioară a pereţilor, aşa că de consolidarea, conservarea şi restaurare este nevoie.
În ceea ce priveşte istoricul bisericii, se ştie că a ceasta a fost ridicată între 1804-1808 de meşterii Andreas şi Thomas Krauss şi de către dulgherul Cristian Grommes, toţi trei din Sibiu. Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de meşterul care a pictat interiorul bisericii. În istoricul bisericii, afişat la intrarea în lăcaş, se arată că „interiorul bisericii a fost pictat în întregime în frescă, în 1814, de către Nicolae Grecu, din a doua generaţie de zugravi din Săsăuş”, în vreme ce Maria Zintz scrie: „ conform tradiţiei se crede că pictura a fost executată de fraţii Grecu, fără a se menţiona care dintre ei a fost autorul”. Aceeaşi autoare subliniază însă asemănările pe care pictura murală de aici le prezintă cu cea din alte biserici pictate de zugravi din familia Grecu. Date despre zugravi şi despre tehnica picturală de la Fofeldea, oferă chiar Daniel R. Cordescu, care scrie în „Cartea darurilor pentru sfânta biserică greco-orientală din Fovientea”: „zugravii au fost nişte români plugari simpli din Săsăuş, dar oameni cu cunoştinţe religioase pe deplin şi cunoscători eminenţi ai combinaţiunii culorilor în apă şi lapte. Căci toată biserica este admirabil zugrăvită pe un strat de câlţi fini păstraţi în toată întinderea cea mare a bisericii cu praf de ghips, peste care apoi a zugrăvit tot felul de chipuri cu descrierile sinaxarelor noastre. În modestia lor nu şi-au semnat nicăieri numele care ar merita să fie cunoscute.. Au însemnat însă anul terminării de zugrăvit, care este 1814, când s-a şi sfinţit cu rară solemnitate de arhiereul Vasile Moga din Sibiu...” (apud Maria Zintz, „Zugravi din Sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”, p. 60-61.
Ce mai trebuie subliniat atunci când pomeneşti biserica din acest sat? „Galbenul de Fofeldea, considerat de specialişti, similar albastrului de Voroneţ, datorită unicităţii nuanţei”, spune preotul. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care Biserica „Sf- Vasile cel Mare” a fost declarată monument istoric de categoria A, adică de importanţă naţională; acesta este unul dintre motivele pentru care sunt rapide necesare conservarea şi restaurarea picturii.
Muzeu în loc de bar
De cum începi să cobiri dealul pe care e ridicată Biserica, în partea stângă privirea ţi se loveşte de un alt monument istoric: e monumentul funerar al lui Daniel. R. Cordescu, omul de care se leagă istoria satului. În Lista Monumentelor Istorice publicată în anul 2010, monumentul funerar intră în categoria patrimoniului de importanţă regională, şi este consemnat ca „Monumentul funerar Daniel R. Codrescu, secolul al XIX-lea”, adică chiar şi în Listă s-a strecurat o greşeală, adeseori întâlnită atunci când cercetezi ce s-a scris despre Daniel. R. Cordescu.
Istoria se repară însă la casa profesorului. Aici, pe clădirea ridicată în stil colonial american este aşezată plăcuţa cu inscripţia Vila Cordescu, iar imediat lângă se găseşte imobilul în care a funcţionat Banca Cordiana, banca cu care fofelzenii se mândreau în secolul al XIX-lea. În Vila Cordescu sau casa cu ceas, aşa cum o cunosc mulţi dintre cei care au mai poposit prin Fofeldea, a funcţionat multă vreme un bar şi, din păcate, şi acum pe unul dintre geamuri este lipit un afiş Coca-Cola. De ceva timp însă, casa are un alt scop, mai uşor de înţeles dată fiind valoarea ei istorică şi arhitecturală: găzduieşte Muzeul satului.
O mână de oameni a strâns ce s-a găsit de valoare în sat şi a încercat să redea în două încăperi, deocamdată, o vedere asupra istoriei locului. Aşa se face că la loc de cinste sunt aşezate portretele lui August Treboniu Laurian, al lui Daniel R. Cordescu, că tot aici se vorbeşte de aviatorul Ioan Stoica şi de zborul în care ţi-a pierdut viaţa, că aici se găsesc greble şi furci utilizate la strânsul fândului, un război de ţesut şi mecanismul ceasului care indica odinioară ora la Vila Cordescu.
Şi ceasul merge şi acum, aşa că pendulul măsoară vremea în timp ce citeşti anunţul privind reînhumarea lui Ioan Stoica: ”Îndureraţi de jale, vestim tuturor rudeniilor, prietenilor şi cunoscuţilor, reînhumarea rămăşiţelor mult iubitului nostru soţ, tată, fiu şi frate, Ioan Stoica, decedat în Cehosclovacia, într-un accdident de avion în 12 octombrie 1926, pe când se întorcea pe calea aerului Paris-Bucureşti.” Pe 5 iunie 1938, reînhumarea rămăşiţelor lui ioan Stoica a avut loc în cimitirul din Fofeldea. Ioan Stoica (1897-1926) a fost mecanic aeronautic şi absolvent al şcolii de pilotaj. S-a înrolat ca voluntar în Armata Română în timpul primului război mondial, iar după încheierea acestuia ajunge în Franţa unde se face remarcat la uzinele Lorraine-Dietrich din Paris. Ultimul zbor l-a făcut alături de pilotul Gheorghe Bănciulescu, alături de care încerca să doboare un record aviatic, dar avionul lor s-a prăbuşit: Ioan Stoica a fost strivit de motor şi a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele; peste câţiva ani Gheorghe Bănciulescu a devenit prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare.
Dar celui care ştie să privească, vila Cordescu poate să îi mai arate ceva. Aici se păstrează şi gresia şi zugrăveala orginale: „Gresia asta e de pe la 1885 şi a fost adusă din Austro-Ungaria”, povesteşte Ioan Gruncă, în timp ce ne îndeamnă să urcăm la etajul casei. Nu, nu sunt şoareci sau şobolani pentru că locul a fost curăţat ca să fie transformat în muzeu, dar de restaurări tot e nevoie, mai ales la etaj. Acolo unde erau dormitoarele familiei, lipsesc geamuri, dar cum starea zugrăvelii e bună, după o curăţare efectuată de specialişti, casa are toate şansele să fie o bijuterie arhitecturală.
Şi acum poate vă întrebaţi cine a fost Daniel R. Cordescu? Maria Zintz spune că a fost profesor, născut în Fofeldea, şi că a dus o pasionată muncă de culturalizare a ţăranilor, aşa că a fondat o serie de şcoli în Ţara Românească. Mai mult, el şi-a legat numele de întemeierea, la Fofeldea, în 1897, a Cordianei, Institut de credit şi economii. A fost direcor executiv la Cordiana, iar Nicolae Moldovan- preşedinte. De oameni şi de bunăstarea lor materială şi spirituală s-a îngrijit Daniel Cordescu şi după moartea sa, astfel încât, în ziua de Paşti 2 aprilie 1895, a scris în Testamentul Fundaţiunii” Daniel şi Alexandrina Cordescu”: „Pentru amintirea mea şi a familiei mele în secoli, dăruiesc Sfintei Biserice române greco orientale ortodoxe din comuna Foventea (Fofeld, Hochfeld, Câmp Înalt, Câmpina) Douăzeci mii coroane şi voiesc ca din venitul lor anual, din interese, să se dea de la 1911 până la 1935, 2 părţii la bisericã, 3 părţi la Şcoalã, din una parte să se facă două parastase, la 17 decembrie şi la 20 iulie în fiecare an, când se vor împârţi şi ajutoare la săraci, iar 3 părţi se vor adăuga în fiecare an la creşterea capitalului...”
Pe urmele lui August Treboniu Laurian
Şi nu poţi să treci prin Fofeldea fără să te opreşti la monumentul lui August Treboniu Laurian, academicianul născut aici, în sat, pe 17 iulie 1810. Doar fotografiile din Muzeul sătesc şi statuia aşezată undeva lângă o casă din sat amintesc în localitate de istoricul, omul politic, publicistul şi filologul ce a făcut istorie şi pentru cultura şi pentru civilizaţia din România. A participat la Revoluţia din 1848 şi a fost membru fondator al Academiei Române, a conceput istoria românilor în opt volume; a fost cinstit în vreme – fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu funeralii naţionale – a fost cinstit şi după moartea sa: la aniversarea a 200 de ani de la naşterea sa, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă comemorativă din argint.
Casa natală a lui August Treboniu Laurian? A dispărut demult, de prin anii 1975-1976, nici măcar domnul Gruncă nu mai ştie exact când, dar ştie unde a fost. „Putem merge cu maşina până acolo, că e drum bun. Acum e marginea satului acolo, dar odinioară erau multe case”, povesteşte Ioan Gruncă pe drumul de nici cinci minute către locul unde se juca, mic fiind, August Treboniu Laurian. O troiţă pusă de curând e singurul semn că aici a fost odată casa unde s-a născut un academician. „Era plin de case aici, acum nu mai e nici una: aici, chiar la buza dealului era poarta casei, iar de jur împrejur – erau case. Se mai pot vedea urme de fundanţii, petrei – dar atât. Dincolo – era biserica unită”, continuă Ioan Gruncă, arătând spre vechiul cimitir, unde printre buruienile înalte se mai zăresc vreo 3-4 cruci şi o troiţă. A fost ridicată troiţa pe locul bisericii unite dărâmate; biserică a fost lăsată în paragină, unul a mai luat unul o piatră, altul - o cărămidă şi uite-aşa aşa s-a dus lăcaşul. Au ridicat oamenii troiţă în loc de biserică pentru că era loc sfinţit şi trebuia să fie de pomenire, dar acum şi la troiţă e greu să ajungi din cauza buruienilor pe care nu le-a mai tăiat nimeni. Aşa arată locul din Fofeldea unde era şi biserică şi casa lui August Treboniu Laurian. Aşa arată Fofeledea, satul unde nu s-a întâmplat nimic, dar care are multe de povestit.
Prima atestare a localității Fofeldea dateaza din 1382, de-a lungul timpului, aşezarea a fost cunoscută sub diferite denumiri: Hohfeldia, (în dialectul săsesc Hiufält, Hîfield, în germană Hochfeld, în trad. "Câmpul Înalt", "Câmpul de Sus", în maghiară Hóföld, Fófeld).
Prima întâlnire cu Fofeldea s-a petrecut în urmă cu vreo şapte-opt ani şi a fost... dezamăgitoare. Era Sărbătoarea Fiilor Satului şi în loc să îmbrace satul haine de sărbătoare, cum se întâmplă de obicei, Fofeldea arăta ca un sat părăsit: bălării de peste un metru pe marginea drumului, buruieni cu grămada prin sat şi alte cele. Ei, dar în şapte-opt ani, lucrurile s-au mai schimbat. În bine, aşa că astăzi Fofeldea are case văruite, uliţe mai curate şi din fericire a transformat un bar în mic muzeu, lucru de mare laudă având în vedere faptul că barul era găzduit în casa lui Daniel R. Cordescu, om de vază în istoria satului.
...şi liniştea-ţi sparge timpanele
Vreo 30 de kilometri despartă Sibiul de Fofeldea, asta ca distanţă vorbind, căci dacă transformi distanţa în cuvinte, vezi că la Fofeldea e linişte, multe linişte şi că dacă tu nu vorbeşti ai toate şansele ca tăcerea să-ţi spargă timpanele. Cel puţin asta e senzaţia dacă ajungi aici la orele amiezii, cum ni s-a întâmplat nouă.
Ţipenie de om nu se vedea pe uliţele satului, mai săptămâna trecută, într-o zi ce te îndemna mai degrabă la toropeală în casă decât la vreo muncă a câmpului. Probabil că or fi fost împărţiţi şi la câmp şi în case oamenii din Fofeldea, aşa că am avut niţel de umblat până să dăm de o urmă de om care să ne spună unde e casa parohială sau casa crâsnicului. Până la urmă ghizi ne-au fost membri unei familii de rromi din localitate şi, din poartă-n poartă, am ajuns taman la casa lui Ioan Gruncă, preşedinte al Asociaţiei cultural – edilitare „August Treboniu Laurian” din Fofeldea şi ghid de nădejde al satului. „Vai, ce bine că aţi venit! Sunt multe de văzut şi de povestit în Fofeldea. Plecăm imediat, numai să ajungă şi părintele”, spune Ioan Gruncă, de cum intrăm în curte. De locuit, nu locuieşte în sat domnul Gruncă, ci la Sibiu, dar vine des aici, că treabă este destulă şi satul îi place. De fapt, la muncă „l-am prins” şi acum, că meşterea ceva, dar lasă lucrul imediat pentru un tur de două ore prin sat. În nici zece minute, echipa de ghizi – Ioana Gruncă şi preotul Ioan Dumitru Tatoiu- şi turişti - adică noi - e gata de tur. Ptrimul obiectiv: Biserica „Sf. Vasile cel Mare”.
Biserica pictată de zugravi Grecu
De rară frumuseţe e peisajul ce încadrează Biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Fofeldea. Cocoţată pe un deal, biserica abia se lasă ghicită dintre vârfurile copacilor ce-o înconjoară; şi până să ajungi la ea, urci, urci panta destul de abruptă ce şerpuieşte printre morminte. „Drumul până la o biserică ar trebui să fie mai dificil, te pregăteşte sufleteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu”, spunea în urmă cu ceva timp un preot din Ţara Secaşelor. Aşa se întâmplă şi la Fofeldea, unde urci dealul cu gândul la biserica unde de peste 200 de ani, Dumnezeu se pogoară. Când trebuie să duci mortul la cimitir, lucrurile se schimbă: „E greu să duci mortul pe dealul acesta. Oamenii şi preotul mergeau pe o potecuţă, iar cei care cărau se chinuiau pe alt drum, de-abia urcau, aşa că nu mai mergea nimeni în urma sicriului, cum cere tradiţia. Noroc că a venit domnul Martin Bottesch şi i-am arătat şi i-am povestit ce se întâmpla; a zis atunci că ne ajută să facem drum bun şi ne-a ajutat. Ăla-i drumul”, povesteşte Ioan Gruncă şi, din vârful dealului, de lângă biserică, arată spre drumul larg ce urcă lin, ocolit înspre biserică. Acum poţi să mergi liniştit şi cu maşina, şi în procesiune de înmormântare.
De cum ajungi lângă lăcaş, îţi dai seama că e mult mai mare biserica, decât te-ai aştepta într-un sat ce numără abia vreo 300 şi ceva de locuitori. Dimensiunile bisericii sunt însă o dovadă că, odinioară, comunitatea de aici era şi mai numeroasă şi mai bogată. Iar mărturia o ai, chiar în istoricul lăcaşului, unde se menţionează limpede că „întreaga lucrare e ctitoria poporenilor”.
De compari biserica cu imaginea ştiută din fotografii vechi de 4-5 ani, vezi că lucrurile s-au mişcat că exteriorul bisericii a fost zugrăvit: că zugrăveala albastră plesnită a fost înlocuită cu o haină nouă, într-o nuanţă de galben, ce anunţă galbenul devenit celebru din interiorul bisericii. Când ştii că în interiorul bisericii chipurile de sfinţi şi scenele biblice au fost zugrăvite de pictori din familia Grecu, nu poţi decât să te grăbeşti să vezi cum arată creaţia Grecu la Fofeldea. În primul rând, trebuie spus că dintre toate bisericile pictate de zugravi Grecu pe care le-am văzut, aceasta este cea mai mare. În al doilea, aici e locul unde pictura s-a conservat cel mai bine, chiar dacă probleme au fost şi sunt destule: „Chiar lângă biserică era un stejar mare, care şi-a întins rădăcinile şi a afectat structura bisericii, în special altarul. L-am tăiat şi de atunci, problemele nu s-au mai agravat. Dar priviţi crăpăturile din bolta bisericii: ţi-e şi frică să dai cu mătura să iei pânzele de păianjeni că poate se desprind bucăţi din tencuială, cu tot cu pictură”, spune preotul Ioan Tatoiu.
Într-adevăr crăpături mai mici sau mai mari se văd în bolta bisericii şi se mai văd multe platbande din fier care străbat biserica pe lăţimea ei, se văd schelete din fier care au îmbrăcat pereţii bisericii. Sunt toate forme de protecţie pentru a creşte rezistenţa edificiului. Şi se mai vede ceva pe pereţii bisericii: găuri. „Când am venit erau icoane pe pereţi: nu doar că acopereau pictura asta frumoasă, dar o şi distrugeau. Am decis să le luăm pe toate jos, să nu se mai degradeze pereţii şi să se vadă pictura”, adaugă preotul.
Da, acum pictura se vede în toată splendoarea ei ,aşa că şi aici, ca la Ţichindeal, vezi că judecătorii lui Iisus apar în veşminte turceşti de paşă, că, la fel ca la Colun, soldaţii poartă costume de militari maghiari. Există însă câteva scene mai rar întâlnite în bisericile noastre: „Sf. Treime cu trei feţe cu globul şi crucea, binecuvântând”, remarcă Maria Zintz, în volumul „Zugravi din Sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”. În rest, vezi scene binecunoscute, precum Naşterea lui Iisus, Botezul lui Iisus, Bunavestire, Cina ce de taină, Vindecarea orbului etc.
Cele mai mari probleme le ridică pictura în părţile de vest şi de nord şi tot probleme ridică şi igrasia care se vede în partea inferioară a pereţilor, aşa că de consolidarea, conservarea şi restaurare este nevoie.
În ceea ce priveşte istoricul bisericii, se ştie că a ceasta a fost ridicată între 1804-1808 de meşterii Andreas şi Thomas Krauss şi de către dulgherul Cristian Grommes, toţi trei din Sibiu. Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba de meşterul care a pictat interiorul bisericii. În istoricul bisericii, afişat la intrarea în lăcaş, se arată că „interiorul bisericii a fost pictat în întregime în frescă, în 1814, de către Nicolae Grecu, din a doua generaţie de zugravi din Săsăuş”, în vreme ce Maria Zintz scrie: „ conform tradiţiei se crede că pictura a fost executată de fraţii Grecu, fără a se menţiona care dintre ei a fost autorul”. Aceeaşi autoare subliniază însă asemănările pe care pictura murală de aici le prezintă cu cea din alte biserici pictate de zugravi din familia Grecu. Date despre zugravi şi despre tehnica picturală de la Fofeldea, oferă chiar Daniel R. Cordescu, care scrie în „Cartea darurilor pentru sfânta biserică greco-orientală din Fovientea”: „zugravii au fost nişte români plugari simpli din Săsăuş, dar oameni cu cunoştinţe religioase pe deplin şi cunoscători eminenţi ai combinaţiunii culorilor în apă şi lapte. Căci toată biserica este admirabil zugrăvită pe un strat de câlţi fini păstraţi în toată întinderea cea mare a bisericii cu praf de ghips, peste care apoi a zugrăvit tot felul de chipuri cu descrierile sinaxarelor noastre. În modestia lor nu şi-au semnat nicăieri numele care ar merita să fie cunoscute.. Au însemnat însă anul terminării de zugrăvit, care este 1814, când s-a şi sfinţit cu rară solemnitate de arhiereul Vasile Moga din Sibiu...” (apud Maria Zintz, „Zugravi din Sudul Transilvaniei în secolele XVIII-XIX. Familia de zugravi Grecu”, p. 60-61.
Ce mai trebuie subliniat atunci când pomeneşti biserica din acest sat? „Galbenul de Fofeldea, considerat de specialişti, similar albastrului de Voroneţ, datorită unicităţii nuanţei”, spune preotul. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care Biserica „Sf- Vasile cel Mare” a fost declarată monument istoric de categoria A, adică de importanţă naţională; acesta este unul dintre motivele pentru care sunt rapide necesare conservarea şi restaurarea picturii.
Muzeu în loc de bar
De cum începi să cobiri dealul pe care e ridicată Biserica, în partea stângă privirea ţi se loveşte de un alt monument istoric: e monumentul funerar al lui Daniel. R. Cordescu, omul de care se leagă istoria satului. În Lista Monumentelor Istorice publicată în anul 2010, monumentul funerar intră în categoria patrimoniului de importanţă regională, şi este consemnat ca „Monumentul funerar Daniel R. Codrescu, secolul al XIX-lea”, adică chiar şi în Listă s-a strecurat o greşeală, adeseori întâlnită atunci când cercetezi ce s-a scris despre Daniel. R. Cordescu.
Istoria se repară însă la casa profesorului. Aici, pe clădirea ridicată în stil colonial american este aşezată plăcuţa cu inscripţia Vila Cordescu, iar imediat lângă se găseşte imobilul în care a funcţionat Banca Cordiana, banca cu care fofelzenii se mândreau în secolul al XIX-lea. În Vila Cordescu sau casa cu ceas, aşa cum o cunosc mulţi dintre cei care au mai poposit prin Fofeldea, a funcţionat multă vreme un bar şi, din păcate, şi acum pe unul dintre geamuri este lipit un afiş Coca-Cola. De ceva timp însă, casa are un alt scop, mai uşor de înţeles dată fiind valoarea ei istorică şi arhitecturală: găzduieşte Muzeul satului.
O mână de oameni a strâns ce s-a găsit de valoare în sat şi a încercat să redea în două încăperi, deocamdată, o vedere asupra istoriei locului. Aşa se face că la loc de cinste sunt aşezate portretele lui August Treboniu Laurian, al lui Daniel R. Cordescu, că tot aici se vorbeşte de aviatorul Ioan Stoica şi de zborul în care ţi-a pierdut viaţa, că aici se găsesc greble şi furci utilizate la strânsul fândului, un război de ţesut şi mecanismul ceasului care indica odinioară ora la Vila Cordescu.
Şi ceasul merge şi acum, aşa că pendulul măsoară vremea în timp ce citeşti anunţul privind reînhumarea lui Ioan Stoica: ”Îndureraţi de jale, vestim tuturor rudeniilor, prietenilor şi cunoscuţilor, reînhumarea rămăşiţelor mult iubitului nostru soţ, tată, fiu şi frate, Ioan Stoica, decedat în Cehosclovacia, într-un accdident de avion în 12 octombrie 1926, pe când se întorcea pe calea aerului Paris-Bucureşti.” Pe 5 iunie 1938, reînhumarea rămăşiţelor lui ioan Stoica a avut loc în cimitirul din Fofeldea. Ioan Stoica (1897-1926) a fost mecanic aeronautic şi absolvent al şcolii de pilotaj. S-a înrolat ca voluntar în Armata Română în timpul primului război mondial, iar după încheierea acestuia ajunge în Franţa unde se face remarcat la uzinele Lorraine-Dietrich din Paris. Ultimul zbor l-a făcut alături de pilotul Gheorghe Bănciulescu, alături de care încerca să doboare un record aviatic, dar avionul lor s-a prăbuşit: Ioan Stoica a fost strivit de motor şi a murit în drum spre spital, iar lui Bănciulescu i-au fost amputate picioarele; peste câţiva ani Gheorghe Bănciulescu a devenit prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare.
Dar celui care ştie să privească, vila Cordescu poate să îi mai arate ceva. Aici se păstrează şi gresia şi zugrăveala orginale: „Gresia asta e de pe la 1885 şi a fost adusă din Austro-Ungaria”, povesteşte Ioan Gruncă, în timp ce ne îndeamnă să urcăm la etajul casei. Nu, nu sunt şoareci sau şobolani pentru că locul a fost curăţat ca să fie transformat în muzeu, dar de restaurări tot e nevoie, mai ales la etaj. Acolo unde erau dormitoarele familiei, lipsesc geamuri, dar cum starea zugrăvelii e bună, după o curăţare efectuată de specialişti, casa are toate şansele să fie o bijuterie arhitecturală.
Şi acum poate vă întrebaţi cine a fost Daniel R. Cordescu? Maria Zintz spune că a fost profesor, născut în Fofeldea, şi că a dus o pasionată muncă de culturalizare a ţăranilor, aşa că a fondat o serie de şcoli în Ţara Românească. Mai mult, el şi-a legat numele de întemeierea, la Fofeldea, în 1897, a Cordianei, Institut de credit şi economii. A fost direcor executiv la Cordiana, iar Nicolae Moldovan- preşedinte. De oameni şi de bunăstarea lor materială şi spirituală s-a îngrijit Daniel Cordescu şi după moartea sa, astfel încât, în ziua de Paşti 2 aprilie 1895, a scris în Testamentul Fundaţiunii” Daniel şi Alexandrina Cordescu”: „Pentru amintirea mea şi a familiei mele în secoli, dăruiesc Sfintei Biserice române greco orientale ortodoxe din comuna Foventea (Fofeld, Hochfeld, Câmp Înalt, Câmpina) Douăzeci mii coroane şi voiesc ca din venitul lor anual, din interese, să se dea de la 1911 până la 1935, 2 părţii la bisericã, 3 părţi la Şcoalã, din una parte să se facă două parastase, la 17 decembrie şi la 20 iulie în fiecare an, când se vor împârţi şi ajutoare la săraci, iar 3 părţi se vor adăuga în fiecare an la creşterea capitalului...”
Pe urmele lui August Treboniu Laurian
Şi nu poţi să treci prin Fofeldea fără să te opreşti la monumentul lui August Treboniu Laurian, academicianul născut aici, în sat, pe 17 iulie 1810. Doar fotografiile din Muzeul sătesc şi statuia aşezată undeva lângă o casă din sat amintesc în localitate de istoricul, omul politic, publicistul şi filologul ce a făcut istorie şi pentru cultura şi pentru civilizaţia din România. A participat la Revoluţia din 1848 şi a fost membru fondator al Academiei Române, a conceput istoria românilor în opt volume; a fost cinstit în vreme – fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti, cu funeralii naţionale – a fost cinstit şi după moartea sa: la aniversarea a 200 de ani de la naşterea sa, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă comemorativă din argint.
Casa natală a lui August Treboniu Laurian? A dispărut demult, de prin anii 1975-1976, nici măcar domnul Gruncă nu mai ştie exact când, dar ştie unde a fost. „Putem merge cu maşina până acolo, că e drum bun. Acum e marginea satului acolo, dar odinioară erau multe case”, povesteşte Ioan Gruncă pe drumul de nici cinci minute către locul unde se juca, mic fiind, August Treboniu Laurian. O troiţă pusă de curând e singurul semn că aici a fost odată casa unde s-a născut un academician. „Era plin de case aici, acum nu mai e nici una: aici, chiar la buza dealului era poarta casei, iar de jur împrejur – erau case. Se mai pot vedea urme de fundanţii, petrei – dar atât. Dincolo – era biserica unită”, continuă Ioan Gruncă, arătând spre vechiul cimitir, unde printre buruienile înalte se mai zăresc vreo 3-4 cruci şi o troiţă. A fost ridicată troiţa pe locul bisericii unite dărâmate; biserică a fost lăsată în paragină, unul a mai luat unul o piatră, altul - o cărămidă şi uite-aşa aşa s-a dus lăcaşul. Au ridicat oamenii troiţă în loc de biserică pentru că era loc sfinţit şi trebuia să fie de pomenire, dar acum şi la troiţă e greu să ajungi din cauza buruienilor pe care nu le-a mai tăiat nimeni. Aşa arată locul din Fofeldea unde era şi biserică şi casa lui August Treboniu Laurian. Aşa arată Fofeledea, satul unde nu s-a întâmplat nimic, dar care are multe de povestit.
Prima atestare a localității Fofeldea dateaza din 1382, de-a lungul timpului, aşezarea a fost cunoscută sub diferite denumiri: Hohfeldia, (în dialectul săsesc Hiufält, Hîfield, în germană Hochfeld, în trad. "Câmpul Înalt", "Câmpul de Sus", în maghiară Hóföld, Fófeld).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu