Despre Bisericile de lemn din Maramureş s-a tot vorbit şi se vorbeşte. Despre cele din Sibiu, mai puţin. Dar ele există, chiar dacă vremea nu le-a adus faima de care lăcaşele maramureşene se bucură. Una dintre aceste biserici străjuieşte Apoldu de Jos şi nu de ieri, de azi, ci de vreo două sute de ani. Povestea ei o aflăm astăzi, în cadrul Campaniei "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!".
Biserică, cruce, clopotniţă
Pe culmea unuia dintre dealurile Apoldului de Jos, două biserici veghează trecerea pe pământ a oamenilor. Cea mai mare dintre ele a fost ridicată din piatră şi cărămidă în anul 1806 şi îi primeşte pe apolzeni la rugăciune în fiecare zi de sărbătoare. La câţiva zeci de metri mai încolo, ascunsă privirii de crengi înverzite, se găseşte o mică bisericuţă din lemn. Poartă hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul” şi este monument istoric.
De cum urci însă dealul şi biserica îţi apare în toată splendoarea ei, îţi dai seama că nu poţi să o socoteşti singură, ci ea formează un tot, alături de turnul-clopotniţă şi o cruce de lemn, înnegrită de ani. Ca într-un triunghi al Sfintei Treimi, şi biserica, şi turnul-clopotniţă, şi crucea mică spun povestea spiritualităţii ortodoxe a apolzenilor şi povestea unor meşteri care, cu mare pricepere, au lucrat lemnul şi l-au transformat în biserică, iar apoi alţi meşteri au aşezat pe el, din culoare, chipuri de îngeri şi sfinţi.
„Mai sunt alte 2-3 cruci, la fel de vechi în sat, şi la toate se închină apolzenii”, spune primarul Ioan Nicoară, unul dintre ghizii noştri, alături de preotul Ilie Ludoşan, cel care păstoreşte comunitatea ortodoxă de aici şi cele două biserici. Date prea multe despre turnul clopotniţă nu există, dar într-un proiect iniţiat de Ordinul Arhitecţilor din România şi de Fundaţia Dala se arată că „Turnul-clopotniţă este aşezat în partea de nord-vest a bisericii şi este construit din lemn de brad, aşezat orizontal. O particularitate a turnului-clopotniţă este poala dublă a acoperişului, aşezată sub balconul în care se găsesc clopotele, pentru a permite scurgerea apei pluviale şi a proteja partea inferioară a clopotniţei. Acoperişul are o învelitoare din şiţă de brad.”
Biserică adusă peste deal
Conform Listei Monumentelor Istorice, Biserica de lemn din Apoldu de Jos datează din anul 1771. Bătrânii satului povestesc însă că biserica ar fi mult mai veche şi că întregul edificiu ar exista încă de pe vremea lui Mihai Viteazu. „Se spune că pe acest loc ar fi fost o biserică mai mică şi mai veche, dar din cauza cerinţelor sufleteşti ale comunităţii era nevoie de o biserică mai mare, iar locuitorii din Ocna Sibiului ne-au donat această biserică de lemn. Tradiţia locului spune că biserica a fost adusă într-o noapte cu carele cu boi, pe un drum lăturalnic. Se ştie care erau vitregiile istorice la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când nu se permitea ortodoxiei să se manifeste. Tocmai de aceea a fost adusă pe ascuns, noaptea”, povesteşte părintele Ilie Ludoşan.
Documente scrise despre istoricul acestui lăcaş nu se prea cunosc, dar o inscripţie în chirilică, aşezată pe peretele ce desparte naosul de pronaos, atestă biserica în secolul al XVIII-lea. „Zugrăvitu-s-au această biserică în zilele Înălţatului Împărat Iosif al II-lea, fiind arhiereu neunit Sofronie Chirolovici şi s-a zugrăvit de Simion Zugravul din Craiova, cu cheltuiala şi purtarea de grijă a ctitorilor I. Blatea, Ioan Lazăr, Iosif Blatea, Ioan Cândea şi Moise Blatea”.
Sf. Cristofor cu cap de ţap
Şi acum să vizităm biserica. Este în formă de navă, construită din grinzi întregi de brad, şi este aşezată pe o bază de piatră de râu. Ca aspect exterior, biserica nu se diferenţiază prea mult de alte lăcaşe similare, atât doar că îmbinările grinzilor de brad sunt pierdute şi nu ies în relief. În rest, mai trebuie subliniat că pe alocuri, lemnul a fost degradat din cauza infiltraţiilor de apă, cele mai multe stricăciuni producându-se în dreptul altarului.
De cum deschizi uşa veche, tot din lemn, ai parte de o primă surpriză: pe partea interioară se zăresc urme de pictură, semn că şi aceasta a fost pictată la fel ca întregul lăcaş. Intri în biserică şi primele picturi pe care le zăreşti sunt cele zugrăvite pe peretele balconului: sunt de o rară frumuseţe sau, cel puţin, le bănuieşti frumuseţea ascunsă în scrijelituri. În deceniile trecute, copii ai satului au scrijelit pe lemn ani şi iniţiale: „Nu şi-au dat seama de valoarea acestei picturi”, spune părintele Ludoşan oftând. Şi oftează pentru că e păcat de toate aceste linii care brăzdează pictura, mai ales că această porţiune de pictură interioară este printre cele mai bine conservate. Te convingi de asta privind pereţii interiori, cupola şi altarul. Pe alocuri, stratul de pictură s-a desprins cu totul de bârne, lăsând să se vadă lemnul golaş, iar în vreo 2-3 locuri (vezi îmbinătura altarului cu tavanul bisericii), apa a săpat din greu în lemn şi o gaură, în care negrul lemnului este amestecat cu un mucegai alb, se cască în tavan. În altar, pictura este distrusă.
Din fericire însă, există zone pictate mult mai bine conservate şi aşa observi că în scene precum Judecata lui Iisus, Cina cea de taină sau Naşterea Pruncului Iisus Pantocratorul, zugravul şi-a aşezat măiestria, dovedind simţ al proporţiilor şi talent de miniaturist.
Dintre chipurile de sfinţi, unul îţi atrage atenţia: cel al Sf. Cristofor, cu cap de ţap. Aşa îl consemnează tradiţia satului, ca sfântul cu cap de ţap. În iconografia ortodoxă şi catolică mai sunt consemnate reprezentări ale sfântului cu cap de câine sau de oaie. Toate aceste reprezentări animaliere îşi au rădăcinile în legendele sfinţilor. Există două variante. În prima dintre ele se spune că însuşi Cristofor i s-ar fi rugat lui Dumnezeu să îi ia frumuseţea spre a nu sminti pe nimeni, iar în a doua se povesteşte că Cristofor ar fi făcut parte dintr-un trib al chinocefalilor (oameni cu cap de câine, menţionaţi din timpuri vechi), că s-a convertit la creştinism şi a fost ucis ca martir al lui Hristos.
Restaurare
Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Apoldu de Jos are noroc. În primul rând, şi autoritatea religioasă şi cea administrativă şi-au dat mâna pentru salvarea ei. În al doilea rând, ambele autorităţi au înţeles că au de-a face cu un monument istoric şi că cel mai important lucru la orice intervenţie este ca aceasta să se facă păstrând orginalitatea elementelor iniţiale.
Aşa se face că un prim pas a fost făcut deja prin înlocuirea acoperişului de ţiglă cu unul de şindrilă. „În 1977 când am venit eu preot în sat, biserica era acoperită cu ţiglă şi s-a deteriorat pentru că ţigla nu a fost destul de bună. Multe deteriorări se produseseră deja înainte de 1977. Am găsit înţelegere la Primărie, la primarul Nicoară şi la Consiliul Local şi am reuşit să înlocuim ţigla de pe acoperiş cu şindrila. Am lucrat cu meşteri calificaţi din Maramureş, meşteri indicaţi de Muzeul ASTRA, şi de când am pus acoperişul de şindrilă nu am mai avut probleme cu infiltraţiile de apă. Acum construcţia este protejată”, spune preotul Ludoşan.
Cu mâinile în sân nu au stat autorităţile şi au încercat să facă ceva pentru conservarea şi restaurarea picturii. „Pentru o lucrare completă e nevoie de miliarde de lei. Comunitatea nu poate să suporte o asemenea sumă; am avut sprijin de la oameni, dar pentru lucrări mai mici. Restaurările de până acum s-au făcut cu studenţi”, adaugă părintele Ludoşan. Rezultatele acestor restaurări sunt vizibile şi pot fi trecute la capitolul restaurări de calitate: s-a lucrat în tihnă şi s-a lucrat bine, însă munca nu se apropie nici pe departe de sfârşit. Peretele sudic al naosului şi zona de lângă altar necesită intervenţii de urgenţă.
***
În urmă cu câţiva ani, a existat propunerea ca biserica apolzenilor să fie transferată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Preotul nici nu a vrut să audă că doar aceasta este biserica de suflet a satului chiar dacă acum, aici se ţin rar slujbe. Lăcaşul a fost folosit atunci când s-au executat lucrări de restaurare la biserica mare, cu hramul "Bunavestire". Acest lăcaş nu este monument istoric, dar se laudă deja cu venerabila vârstă de aproape două sute de ani. A fost construită la începutul secolului al XIX-lea din contribuţia credincioşilor, iar în 1818 au fost pictate altarul, arcada din faţa altarului, cei patru evanghelişti şi câţiva sfinţi reprezentaţi prin medalioane de pânză. Între 1998-2001 s-a executat restul picturii şi restaurarea picturii vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu