Roşia. Biserica în care, pe când la Berlin orăcăiau broaştele, se cânta în latină

Roşia "Săsească". Pleci din Sibiu spre Agnita, urci Dealul Dăii şi, imediat după ce treci de "Beverly Hills"-ul Daia II, părăseşti drumul judeţean şi faci stânga. Treci prin satul Daia (despre care nu se poate spune că e "sat fără câini" că e plin de ei de zici că aici e Sibiul) şi "ţii" serpentina care ocoleşte dealul cu monument şi urme încă vizibile de tranşee din Primul Război Mondial. În faţă ai Roşia. Comună cunoscută din trei motive principale: aici locuieşte preotul-scriitor Eginald Schlattner, ale cărui romane sunt citite în majoritatea limbilor de circulaţie mondială; aici se află una din cele mai vechi biserici fortificate săseşti din Transilvania, a doua ca vechime după cea din Cisnădioara, şi tot aici este cel mai devastat monument al eroilor, al cărui vultur din vârf a fost furat de două ori în ultimii ani.

Roşia Săsească, pe numele vechi Rothberg, în germană; Ritbärch, în dialectul săsesc; Veresmart;  Ruffus Mons, în latină. Sau, în traducere, Dealul/Muntele Roşu. Atestată documentar de la 1327, când este pomenit un anume Ludovicus, "plebanus" (preot paroh al unei comunităţi, cum sunt preoţii "de mir" în Biserica Ortodoxă) "de Ruffomonte". Menţionăm aici că prima referire la o organizare ecleziastică a coloniştilor "hospites regni", ulterior numiţi "hospites nostri theutonici Ultrasilvani universi" sau "saxones Transilvanos" pe "Fundus Regius" este chiar atestarea documentară a Sibiului, la 20 decembrie 1191, care face referirea la Prepozitura Sibiului ("Cibinensis") ca fiind centrul ecleziastic al tuturor saşilor din Transilvania  - "ecclesia Theutonicorum Ultrasilvanorum". Prima referire la o biserică din prepozitura Sibiului este cea despre Biserica din Cisnădioara, de la 1223, când "magister" Gocelinus donează abaţiei cisterciene de la Cârţa "muntele Sfântul Mihail din Transilvania împreună cu biserica şi pământul ce ţine de el".

Totuşi, "viaţa" Roşiei nu a început odată cu sosirea coloniştilor "saxoni". Pe raza comunei au fost descoperite obiecte datând din epocile Bronzului şi a Fierului, cu un "ascendent" în perioada dacică şi romană unde se pare că aici a fost un vicus (aşezare civilă de pe lângă o unitate militară romană) localizat la sud-est de localitate. În Evul Mediu, localitatea a aparţinut Scaunului de Sibiu. La 1600, este incendiată de trupele lui Mihai Viteazul. Un alt incendiu devastează localitatea la 1631, când este distrus şi turnul bisericii. Pe la mijlocul lui 1700, este repopulată cu emigranţi austrieci.

O biserică - istorie

Biserica din Roşia se încadrează în stilul romanic. Din fericire pentru noi, cei de acum, ea nu a "beneficiat" de modificări esenţiale de-a lungul timpului, aşa cum s-a întâmplat cu alte lăcaşe de cult romanice din zonă (Sibiu, Avrig, Săcădate, menţionate fiind aici doar cele vizitate de noi).

A fost construită în jurul anului 1225, ca o bazilică romanică, aspect care a suferit foarte puţine modificări până acum. Are trei nave din piatră, absida corului este semicirculară. Din vechea bazilică se pot observa zidurile de piatră, coloanele cu arcurile dintre nava principală şi navele laterale, cele patru travee ale arcelor în cruce din navele laterale, arcele în cruce ale corului, faţada vestică, portalul de nord cu pilaştri, şi urmele ferestrelor de deasupra acoperişurilor navelor laterale. Biserica a mai suferit modificări în secolele XV-XVIII prin adăugarea unor piloni de susţinere, un hol de intrare pe latura de vest, lărgirea unor ferestre, zidirea portalului din partea de nord şi anexarea unei sacristii din cărămidă. La 1734 biserica suferă alte modificări, la ea mai adăugându-se amvonul cu  decoraţiuni din lemn, şi balustradă din fier (1781), altarul baroc (1782) o adevărată operă de artă. Arcul triumfal şi absida corului au urme de pictură (stil neoclasic) şi o inscripţie în limba latină, datată din secolul al XIX-lea. Orga are şase registre, a fost construită în jurul anului 1850, de Heinrich Maywald şi a suferit reparaţii la 1900, fiind restaurată anul trecut (2010).

O altă campanie majoră de restaurare a bisericii are loc la 1889, când acoperişul navei este arcuit (anterior fiind plat) iar pilonii arcadelor întăriţi. Neavând turn-clopotniţă, locul acestuia este luat de singurul turn de apărare al fortificaţiei încă vizibil[ din jurul bisericii. Acesta are înălţimea de 8 metri, în partea superioară având pe latura dinspre stradă,  un ceas, actualmente nefuncţional.

Am spus că este o biserică-muzeu. Aşa este. Pe lângă amvonul şi altarul din secolul al XVIII-lea, în interiorul bisericii găsim o adevărată cronică a Roşiei, pe care o poţi descifra prin obiectele pe care le vezi. Candelabre, jilţuri pictate, steaguri comemorative, epitafuri brodate. Citind inscripţiile de pe steaguri, aflăm că la Roşia a existat un Thomas Hermann, om cu stare după cum îl arată portretul, de pe la finele lui 1700; de eroii comunei, căzuţi în Primul Război Mondial; de cei căzuţi, "pe pământ străin" ("auf fremder erde"), în cel de-al doilea conflict, sub un drapel în care au crezut, dar care i-a înşelat: Stefan Losch, "erou curajos" ("tapferer held") şi fratele său, Michael Losch; Heinrich Andrasch, "împuşcat în Olanda", Daniel (?) Thal, mort în Rusia, Wilhelm Thal, căzut în Olanda, Margaretha Gottschling, moartă în Rusia, la 23 iunie 1945, în prizonierat, Johann Grau, mort la 2 noiembrie 1944.

Biserica nu mai are credincioşi. Încă din 1979, când preotul (ulterior şi scriitorul) Eginald Schlattner este numit responsabil aici, comunitatea evanghelică din Roşia a fost unită cu cea din Nou. Acum, doar vocea preotului sună între zidurile bazilicii unde, când la Berlin orăcăiau broaştele, suna corul în limba latină. Totuşi, biserica rezistă. Rezistă bine şi este încă vie, deşi "decorul", ca şi oamenii, s-a schimbat enorm. Sincer, cum treci de portiţa care dă în curtea ei, ai şi sărit câteva secole bune în timp. Păcat că locul este mult prea ascuns şi mult prea puţin "ajutat" să dispară din anonimat, cele câteva "excursii literare" la casa preotului-scriitor fiind nişte flori care încă nu fac primăvară aici la Roşia.

Casa parohială

Şi casa parohială a bisericii din Roşia, unde locuieşte Eginald Schlattner, este, mai nou monument istoric. Iar dacă biserica, din punctul de vedere al stării ei, stă relativ bine, aici situaţia este ceva mai gravă. Un "Studiu preliminar de fundamentare a valorii culturale a casei parohiale a bisericii evanghelice din comuna Roşia, judeţul Sibiu", realizat de arhitectul Liviu Gligor (şi din care am citat şi în această pagină), ne spune că, deşi, la fel ca şi biserica fortiificată, baza documentară este extrem de săracă, s-a reuşit, după  studiul în teren, să se traseze câteva linii ale evoluţiei construcţiei. Astfel, subsolul clădirii are pereţi zidiţi din piatră de râu şi cărămidă, boltit, distingându-se "cel puţin două etape de construcţie şi extindere, în care subsolul a fost modificat substanţial. La fel, existenţa unei zone fără subsol, nelegată constructiv la nivelul parterului de partea corespunzătoare zonei cu subsol şi a podurilor cu două şarpante diferite şi siluete diferite, data "oficială" a edificării casei parohiale – scrisă şi pe fronton - 1762 poate fi doar anul în care construcţia mai veche aflată în acest loc a suferit modificări substanţiale. Lucrările de reparaţii şi întreţinere la casă au alterat foarte puţin aspectul original, încă fiind vizibile în exterior ancadramentele baroce ale ferestrelor, profilul  cornişei şi elemente ale porţiunii de sud-est a faţadei. Interiorul are două încăperi cu tavane în relief şi uşi de secol XVIII. Avantajul – şi necesitatea unor lucrări mai ample de restaurare la această casă parohială – constă în faptul că aici este şi "sediul" (casă memorială şi "cancelarie") pentru preotul Eginald Schlattner, ale cărui personalitate şi reputaţie de scriitor de succes reuşesc, aşa cum am mai spus, să aducă la Roşia, anual, grupuri de turişti, în special, din spaţiul german. Dealtfel, şi interiorul cancelariei/loc de primire este un loc unde sunt salvate obiecte, mai ales de mobilier, aparţinând vechii comunităţi germane din Roşia şi nu numai.

Având în vedere aceste elemente, ca şi frumuseţea de necontestat a locului şi bogăţia în elemente istorice vizitabile, ar fi îmbucurător să vedem, pe viitor, nu numai o restaurare "ca la carte" a ansamblului Bisericii din Roşia, ci şi o promovare mai consistentă, cele câteva informaţii, mai mult episodice, găsite pe Internet nefiind nici suficiente, nici mulţumitoare. Este ceea ce încercăm noi aici. Şi vă îndemnăm, tot aici, să nu ocoliţi Roşia dacă aveţi drum prin zonă. E un loc ce merită văzut.     

Text şi foto: D. CHISELIŢĂ