Presaca – O biserică de pe vremea când Casa Domnului se construia din lemn

      I s-a spus Terra Kysseukuhna la 1296. Apoi Kerschdorf sau Unter-Pressendorf în germană. Sau Székásgyepü, Alsópreszáka, Székáspreszáka. În româneşte, Presaca. Sau Presaca de Secaş ori Presaca de Jos, după cum era cunoscută mai înainte. ”Ţine” de comuna Păuca şi, deşi se află destul de departe de Sibiu ajungi relativ simplu: faci dreapta de pe Şoseaua Alba Iulia spre Şura Mică (sau o iei mai direct, pe ”Drumul Hoţilor”, pardon Calea Şurii Mici) treci prin Ocna Sibiului, Mândra şi Alămor, apoi, după un drum printr-un peisaj ireal de frumos mai ales acum, când totul este verde, ajungi. Presaca. Sat despre care puţină lume ştie, care este, dacă am putea spune aşa, la fel de departe de orice oraş din zonă, dar care nu are nimic din pustietatea şi sentimentul de istorie moartă a satelor semi-părăsite din alte părţi ale judeţului. Cum se spune deseori, sat de oameni gospodari, cu case bine rânduite în care vezi uneori amprenta oraşului, atât în bine, cât şi în rău.
       Ce se poate vizita în satul Presaca din Ţara Secaşelor? Noi am recomanda trei lucruri: Biserica ”Sfânta Treime” - din lemn, construită în secolul al XVIII-lea şi biserica cea nouă cu turnuri gemene, edificată între 1969 şi 1974, dar cu o pictură de o frumuseţe rar întâlnită, ieşită din mâna lui Oscar Ionescu. Aici am mai adăuga conacul/castelul Bethlen,  o clădire barocă impunătoare, dar aflată în stare avansată de deteriorare (şi unde, chiar dacă fotografiaţi de afară, sunteţi din start suspecţi pentru cel care are grijă de construcţie). Aici ne vom ocupa doar de biserica din lemn. Despre care spunem – cum am spune despre toate bisericile de acest fel – că i se potriveşte cel mai bine titlul de Casa Domnului. Pentru că asemănarea dintre ele şi o casă-casă tradiţională românească este izbitoare, mai ales din exterior. Pentru că, nu-i aşa, fiecare, în sat, are casa lui. Chiar şi Bunul Dumnezeu, care, în şi prin biserica sa, era alături de cei ai locului. Acum, Biserica din Presaca este păstorită de părintele Bogdan Vintilă, care ne-a însoţit pe tot parcursul drumului şi investigaţiei noastre, oferindu-ne atât date interesante despre vechea şi noua biserică, cât şi o prezenţă mai mult decât agreabilă, pentru care nu putem decât să îi mulţumim. 



Biserica din lemn – 300 de ani pentru presecani

      Biserica din lemn din Presaca se spune că ar fi a treia aflată pe acelaşi loc, încă din secolul primei atestări documentare a satului. Prima se spune că ar fi fost clădită la 1296, urmată de alta, tot din lemn, la 1578, cu acelaşi hram ca cea de acum - Sfânta Treime. Biserica actuală este de la 1728 ş vreme de trei secole a fost locul de rugăciune al  presecanilor. A fost ortodoxă, greco-catolică, apoi iar ortodoxă. Este construită pe o înâlţime ”în formă de corabie, fără turn”, aş cum sunt construite multe biserici. Pentru a fi mai aproape de Cer ş pentru ca omul să simtă mai bine că urcuşul spiritual înseamnă să laşi cele trupeşti mai la o parte.
Ajungi la ea pe o cărare – proaspăt cosită - dintre două case, flancată de un crucifix. Este construită pe o fundaţie din piatră brută peste care s-a edificat construcţia, din bârne, tencuită în exterior, cu acoperiş de ţiglă, iniţial din şindrilă. Dimensiunile bisericii sunt de 4,80 x 12m la navă şi 4 m  la altar. Clopotniţa este tot din lemn, separată de clădirea bisericii. Starea de deteriorare este destul de avansată, iar aceasta este, aflăm, o poveste destul de veche: încă din 1966, preotul paroh de atunci, Gheorghe Buruiană, solicita Arhiepiscopiei Sibiu repararea lăcaşului de cult. În 1969 apare o altă solicitare, de data aceasta din partea IPS Nicolae, Mitropolitul Ardealului, către Departamentul Cultelor, pentru un ajutor financiar urgent necesar reparării bisericii, aflată într-o stare avansată de degradare: Scheletul construcţiei deplasat din cauza acoperişului prea greu din cauza ţiglei, grinzi putrede, tencuială deteriorată, fundaţie ”spălată” de ploaie. În 1970 se aprobă ca slujbele să se ţină în casa parohială ortodoxă. În 1982, preotul paroh Mihai Iosu solicită IPS Antonie, mItropolitul Ardealului, suma de 6.000 lei, pentru executarea de lucrări de reparaţii la biserica din lemn, lucrări începuite în 1988 şi executate după cum ne spune monografia satului (”Presaca- mlădie ca un spic de grâu” de Cecilia Gândilă, de unde am luat o parte din datele publicate aici) în proporţie de 70%.
      Acum, biserica de lemn în care vreme de mai bine de 300 de ani presecanii s-au rugat, botezat, cununat sau au fost duşi pe ultimul drum este doar o construcţie tristă din lemn.
       Tencuiala este căzută în multe locuri, în special în zona intrării. Totuşi, nu poţi să nu remarci migala cu care au fost făcute toate îmbinările, plafonul de formă semicirculară – element destul de rar întâlnit de noi la celelalte lăcaşuri de cult din lemn din judeţ, urmele ferestrelor vechi, mai mici şi la un nivel mai jos decât cele de acum, iconostasul cu doar două uşi (de regulă sunt trei: uşile împărăteşti în mijloc şi două uşi diaconeşti în laterale), urme vagi de pictură.
       Nu există obiecte de cult de valoare în interiorul biseiricii, unele dintre ele fiind trecute, de ceva timp (după cum spune aceeaşi monografie citată anterior) în gestiunea preotului Constantin Mitea, actualmente slujitor în Sibiu, la Biserica din Groapă. La fel, nu există inscripţii sau pictură. Părintele Vintilă ne-a spus că, în trecut,  biserica era zugrăvită, în interior în albastru pe care erau imprimate stele. Totuşi, la o privire mai atentă, lemnăria are urme de pictură: scândurile din alcătuirea podului, au în exterior, urmele a două arcuri semicirculare pictate în culori de curcubeu, pe tocul unei uşi a catepetesmei parcă ghiceşti chipul unui înger, iar petele multicolore de pe unele porţiuni ale plafonului confirmă că, de mult, biserica avea pictură interioară, chiar dacă solicitarea de reparaţii de la 1969 menţionează inexistenţa vreunei picturi interioare sau exterioare. De remarcat sunt şi stranele din biserică, vechi şi ele şi ”rotunjite”, în unele locuri, de atâta folosinţă.
Clopotniţa din lemn este singura care păstrează o urmă a vechimii bisericii: o inscripţie cu litere chirilice ”L (sau ”D”?)I. APso (...) MEŞTE. GhEO(...) / MA . GI. SI (...) GECi (?)”. Am încercat aici o reproducere a sa, dar cerem scuzele pentru posibilele erori survenite în interpretarea semnelor.
        Biserica este înconjurată, chiar obturată de cimitirul satului, care, sincer, este cam dezordonat. De acolo, pe o cărare care trece printre morminte mai vechi sau mai noi, se ajunge la biserica nouă.

Loc de concluzii

        Ce am mai putea spune? Că biserica are nevoie urgentă de intervenţii şi că este păcat ca aceste monumente, nu impunătoare, copleşitoare ca bisericile fortificate săseşti, dar de o valoare inestimabilă din punct de vedere religios şi istoric, ar trebui mai mult băgate în seamă? Da, aici biserica de lemn din Presaca este oarecum norocoasă. Este inclusă în proiectul ”60 de biserici de lemn” iniţiat de Ordinul Arhitecţilor din România, ”proiect de prima necesitate pentru 60 de biserici de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei”, alături de bisericile din Apoldul de Jos (”Sf. Ioan Evanghelistul”), Sângătin ("Sf. Arhangheli”), Poiana Sibiului ("Adormirea Maicii Domnului”), Ilimbav ("Buna Vestire”), Jina  (osuar), Broşteni (”Sf. Arhangheli”) şi Gherdeal. Cei de la ”60 de biserici” spun că, la Presaca este nevoie, din punctul lor de vedere, de o  sistematizare verticală şi de un proiect integral de restaurare care să includă ”cartarea degradărilor, studiu geotehnic, expertiză tehnică, studii de specialitate” şi restaurarea propriu-zisă. Asta, tradus, înseamnă, în primul rând, bani. Bani şi muncă. Şi timp, care, în cazul bisericilor din lemn, este necruţător...
         Îngăduit ne fie să spunem că este păcat ca aceste bijuterii ale arhitecturii româneşti vechi să stea în paragină. Chiar dacă locul lor a fost luat de mai marile, mai călduroasele şi mai  monumentalele biserici din zidărie, totuşi, acolo a fost Începutul. Acolo şi atunci, strămoşii sătenilor de astăzi, din sărăcia lor, au reuşit să facă ”danie” pentru a li se ridica o ”Casă a Domnului”. Iar dacă gândim tot timpul că noul trebuie să ia automat locul vechiului, înseamnă că ne asumăm şi aruncarea la coşul de gunoi a unei părţi din istoria locului. Şi este trist să vezi sate cu case extrem de îngrijite şi modernizate, în care bisericile sau alte monumente vechi zac în uitare şi paragină. Da, un sat părăsit cu o biserică părăsită şi ea, are o anume scuză. Celelalte...
Nu mai pomenim aici de invizibilitatea totală, din punct de vedere turistic, a acestor obiective. Ştim, ”ne-am scos” cu marcarea lor în teren prin indicatoare, dar nu este suficient. Trasee turistice specializate, o mai mare promovare, mai ales via Internet, ar fi necesare în primul rând. Iar mentalităţi de genul ”sunt ale bisericii / să se descurce ei”, ”oricum sunt vechi şi nu avem ce le face” nu fac bine.
        Pe tot parcursul vizitei noastre la Presaca, părintele Vintilă ne-a spus că doreşte ca această biserică să îşi regăsească locul (şi aspectul) meritat de o casă a Domnului veche de sute de ani şi de un loc de închinăciune la fel de vechi ca satul. Este ceea ce dorim şi noi şi de aceea  am inclus această biserică în Campania "Salvează-ţi trecutul! Salvează monumentul!", demarată de cotidianul Tribuna,  Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Sibiu, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Interculturală Anthropoesis.