Mârşa, de la stufăriş la mega–hale. Şi retur

O colonie cu vreo 4.000 de locuitori s–a născut în spatele Întreprinderii Mecanice Mârşa, principalul producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România în perioada comunistă. Mlaştinile şi stufărişul au fost înlocuite cu blocuri, tineri din toată ţara au venit să înveţe carte în liceul de la Mârşa şi s–au angajat apoi tot acolo, la Mârşa, în întreprinderea mecanică pe ale cărei porţi intrau peste 10.000 de muncitori pe zi, în întreprinderea mecanică de pe ale cărei porţi ieşeau autobasculante de 100 tone, semi–remorci de 10 tone, remorci basculante de 5 tone şi plecau spre patru continente. Acum, stufărişul tinde să ia locul halelor.

E o ciudăţenie localitatea Mârşa din judeţul Sibiu. Nu de alta, dar dacă e să te iei după perimetrul în care se găsesc locuinţe, ea are dimensiuni de sat, dar ar fi un sat tare ciudat dat fiind că e dezvoltat de verticală, adică e "un sat" plin cu blocuri. Şi tocmai de aceea Mârşa pare mai degrabă un cartier de oraş, nu se ştie cum răsărit în câmp. De fapt nu-i chiar aşa, cartierul ăsta solitar a crescut odată cu Întreprinderea Mecanică Mârşa: cum a crescut întreprinderea, aşa a crescut şi aşezarea umană şi Mârşa a devenit colonie, copil al principalului producător de mijloace de transport auto de mărfuri generale din România comunistă.

De la zece mii la o sută de angajaţi

Povestea întreprinderii din Mârşa a început în 1939, iar după profilarea ei, în 1960, pe producerea de mijloace de transport auto, întreprinderea a început să crească într-un singur an cât alţii în trei. Aşa se face că a depăşit până şi Independenţa de la Sibiu, devenind colosul industrial nr. 1 din judeţ. Autobasculante, remorci auto şi basculante ieşeau ca pe bandă rulantă pe porţile întreprinderii şi "numai, în cursul ultimului cincinal, producţia sa a sporit de peste trei ori", consemnează monografia judeţului Sibiu, apărută în  1981. Şi la miile de autobasculante, semi-remorci, remorci basculante şi alte cele nu e de mirare că numele Mârşa a ajuns din Germania până în Iran, din Elveţia până în Chile şi Cuba, din Cehoslovacia în Tunisia şi Algeria, din Belgia până în Australia.
Şi pe măsură ce numărul maşinilor sporea, sporea şi cel al angajaţilor: de la câteva sute la o mie şi de la o mie la vreo 12.000 de muncitori. Nici nu-i de mirare că în 1981, judeţul Sibiu producea 21,5% din totalul de autobasculante din România sau că nici nu a trecut bine Revelionul 1971 că, în 5 ianuarie 1971, Nicolae Ceauşescu, primul om al republicii din acea vreme, poposea la Mecanica Mârşa.
Şi a tot crescut Întreprinderea Mecanică  şi a început să producă şi maşini de luptă şi tancuri şi alte cele, până când roata s-a întors: după Revoluţia din 1989, comenzile s-au tot diminuat, coloşii ce ieşeau de pe poarta fabricii s-au împuţinat, iar muncitorii - tot aşa. Doar întreprinderea s-a... "înmulţit" şi s-a fărâmiţat în societăţi comerciale. Una dintre acestea era, în anul 2005, printre primii datornici din judeţ la bugetul consolidat de stat, aşa că în acelaşi an Consiliul Concurenţei a autorizat un ajutor de stat în valoare de 6,6 milioane de lei cu condiţia restructurării firmei şi a reducerii capacităţilor de producţie, până în 2010. 
O altă societate "născută" din aceeaşi fostă mare Întreprindere Mecanică Mârşa raporta la finele anului trecut 115 angajaţi, cu vreo 50 mai puţini decât în anul 2009. Aceeaşi societate comercială avea în decembrie 2002 - 870 angajaţi, iar în decembrie 2003 - 606 salariaţi.

O viaţă de om, la Mârşa

34 de ani a lucrat nea Ghiţă Mihalache la Mecanica Mârşa, din 1963 şi până în 1997, aşa că a apucat să vadă şi cum s-a ridicat uzina, devenind cea mai mare întreprindere a judeţului, şi cum a devenit o uzină fărâ­miţată în mici  societăţi comerciale.
„Eu sunt din Sibiu şi m-am angajat la Mârşa în 1963, că aveam un frate aici. Am lucrat pe tractor, pe camion, şi apoi am fost şofer. În 1963, când am venit eu aici, erau vreo 600 de muncitori, apoi a început să se dezvolte: s-au înmulţit maşinile şi oamenii angajaţi.  Erau vreo 70 de autobuze care aduceau oamenii la muncă; numai de la Sibiu veneau 15 autobuze la schimbul 1 şi câte două auto­buze la schimburile 2 şi 3. Ieşeau câte 100 de remorci pe zi din uzină”, povesteşte nea Ghiţă.
La început, nea Ghiţă a făcut naveta şi, din trenul care îl aducea zilnic la muncă, vedea stufăriş şi baltă în locul unde se înalţă acum blocul în care locuieşte cu familia. Prin ‘60 , erau doar câteva blocuri, dar încet-încet, balta şi stufărişul      s-au transformat în construcţii din beton şi cărămidă: prin        ‘64- ‘65 s-a construit blocul A, apoi blocul B şi tot aşa... Blocul în care nea Ghiţă locuieşte a fost dat în folosinţă în 1973.
Recunoaşte nea Ghiţă că anii începutului au fost mai grei: nu erau garaje, aşa că maşinile erau ţinute afară, în aer liber, iar iarna fiecare şofer se trezea cam de două ori pe noapte, se îmbrăca şi mergea afară să-şi pornească autobuzul. "Altfel dimineaţa nu prea aveai cum să-l urneşti din loc şi să porneşti după muncitori. Cu flacăra şi cu spray-uri porneam auto­buzele. Au fost şi perioade mai grele, dar apoi s-a dezvoltat. Şi să ştiţi că mergeam cu drag la lucru. Din câte îmi amintesc eu, la garaj eram 400 de angajaţi”, adaugă nea Ghiţă.
Încet-încet, însă, întreprin­derea nu a mai fost doar aşa, o simplă întreprindere, ci a prins aer de oraş. Da, era între­prindere în acte, `i avea o viaţă a ei: de toate găseai aici de la formaţii de dansuri populare, la cantine, de la echipă de fotbal la ambulanţă. „Aveam echipe de box, de judo, aveam fot­baliştii de la "Carpaţi Mârşa", aveam ansambluri de dansuri populare şi formaţie de teatru. În 1976 am fost cu formaţia de teatru la un festival la Roman şi am luat locul I pe ţară. Aveam club, bibliotecă, sală de cine­matograf şi de spectacole. Făceam nunţi şi revelioane împreună, jucam şah şi tenis: la uzină era o cantină mare unde se gătea şi se trimitea mâncare către toate sub-cantinele de la secţii. Îţi luai bon şi mâncai", continuă nea Ghiţă povestea din alte vremuri a Mecanicii Mârşa.
Şi dintr-un asemenea furnicar cu mii de oameni şi milioane de maşinării, s-a ridicat şi co­lonia Mârşa, colonie ce a avut, prin anii ‘80, peste 4000 de locuitori: "veneau copii din Mol­dova aici la liceu, veneau mun­citori şi se stabileau aici." Şi tot din furnicarul ăsta a început să plece către ţări de pe patru continente şi numele Mârşa, adică întreprinderea exporta cam 40 % din tot ce producea, se arată în Ghidul economic şi comercial al Sibiului, editat prin 1975.
De exporturi îşi aminteşte destule şi nea Ghiţă, că doar aşa a ajuns el până în Irak. Se întâmpla prin 1980, când de la Mârşa au plecat vreo 5-6 convoaie cu autobasculante: "A fost atunci o acţiune de export, împreună cu Braşovul şi Bucureştiul. Noi duceam în Irak autobasculante, iar ceilalţi camioane şi autocare. Înainte să plecăm, o comisie se depla­sa pe rută şi stabilea totul: de la hotel, la parcări ş.a.m.d.  Aveam 40 de autobasculante la un transport. Şoferii  mergeau pe roţi, cu maşinile, iar la întoar­cere îi aduceam noi în auto­buze. Am dus vreo 40 de auto­basculante pe cursă şi s-au făcut vreo 5-6 curse din octom­brie până în luna mai a anului următor", povesteşte nea Ghiţă.
Salariu bun a avut nea Ghiţă, atât de bun încât deşi numai el muncea, banii îi ajungeau să-şi întreţină şi soţia, şi cei patru copii. În 1997 s-a pensionat pentru că îi era frică de şomaj: erau deja ani grei şi străinii nu mai voiau parcă maşinile de la Mârşa. Prin fostele hale nu a mai dat nea Ghiţă că nu are de ce şi apoi numai vreo doi-trei dintre foştii lui colegi mai lucrează acolo.

Linişte de-ţi sparge timpanele

Ce a mai rămas azi din Între­prinderea Mecanică de altă­dată? Câteva sute de muncitori, câteva secţii în care se lucrează şi multe clădiri ce şi-au pierdut utilitatea. Din fosta turnătorie, de pildă, au mai rămas doar zi­durile, la cantina unde se pre­gătea odinioară masa nu mai găteşte nimeni, pe pista de încercare a MLI-urilor (maşini de luptă) e o linişte de-ţi sparge timpanele, iar pe zidurile pe care se urcau odinioară ma­şinile de luptă - nici pomeneală de urme de şenile.
Apă mai este încă în lacul artificial unde amfibiile intrau odată la scufundări, în teste. Problema e alta: halele de aici au fost construite după 1990, doar că cine a avut nevoie de fier vechi s-a servit din plin din scheletul lor. Că doar a fost şi încă mai este fier vechi la Mârşa... cum să nu fie, când aici s-au construit bascule de mare tonaj, când aici există kilometri de conducte (cele mai multe dintre ele înecate în bălării), hale în care basculanta pare un pitic sau stâlpi metalici pe care mai stau încă spânzurate plăcuţe cu denumirile loca­lităţilor de un soseau zecile de autobuze.
De fapt, dacă vrei să vezi ce a însemnat odată colosul in­dus­trial nr. 1 din judeţ, aici e cel mai bine să poposeşti în staţia de autobuz. Din peroanele de altădată au mai rămas doar vreo şapte în picioare, adică sunt piloni metalici, cu copertine deasupra şi cu plăcuţe ruginite pe care se mai poate citi ce autobuz poposea acolo: că venea din Racoviţa sau Turnu Roşu, că pleca la Brădeni, Boişoara sau Avrig. Peroanele sunt goale acum, la fel şi sala de aşteptare, dar dacă priveşti autogara de la Întreprinderea Mecanică Mârşa î\i dai seama că nu era cu nimic mai prejos decât o autogară de orăşel. Că doar 70 de autobuze veneau şi plecau... într-o altă lume, una în care Întreprinderea Mecanică făcea parte dintre coloşii industriali ai României.

* La nivelul anilor 1973-1975, investiţiile făcute de statul român la Mârşa au fost de peste trei miliarde de lei (adică peste 100 de milioane de dolari). www.capital.ro
* Secvenţe din filmul "Pas în doi", 1985, au fost filmate în Întreprinderea Mecanică Mârşa. Filmul a fost regizat de Dan Piţa şi îi are în rolurile principale pe Claudiu Bleonţ, Ecaterina Nazare şi Petre Nicolae.

Credit foto: Eugen Pop şi „Fototeca online a comunismului românesc”, cota arhivistică 8/1971