Monumente sibiene: “Arsenalul” din Piaţa Armelor

Un loc pitoresc din Sibiu este Piaţa Armelor. De pe Bastionului cobori la un moment dat destul de brusc (de la nivelul “Oraşului de Sus” la cel al “Oraşului de Jos”, pe un drum până mai ieri pavat cu piatră de râu, apoi “faci” stânga şi ai ajuns aici, la “Arsenal”. Cel vechi, pentru că Sibiul mai are unul, pe Victoriei. Cel din Piaţa Armelor este atestat documentar cu această atribuţiune, conform www.sibiu.ro, la anul  1427. Deci, una din cele mai vechi construcţii militare de pe teritoriul oraşului nostru. Aici a fost ca să spunem aşa, locul de muncă al lui Conrad (nu Konrad!) Haas, unul din pionierii mondiali ai rachetelor şi guard al cetăţii între 1529 şi 1569. Documentele vechi mai menţionează clădirea ca aparţinând unui “locator”, adică a unui nobil – conducător de colonişti.


Cea mai veche porţiune a clădirii este cea dinspre Al. Filozofilor, datată ca fiind din secolul al XV-lea. Porţiunea “cu faţa” la Piaţa Armelor este rezultatul unei reconstrucţii de pe la finele secolului al XVIII-lea. De fapt, clădirea a fost supusă mai multor campanii de lucrări de construire-reconstruire, şi chiar Conrad Haas se pare că a avut o contribuţie la una din aceste campanii.
Mai este menţionată aici proprietatea comitelui Tobias Hetzeldorfer asupra clădirii aflate la vest de utrnul încastrat în construcţie. Placa “de monument” aşezată în 1965 aici de “Sfatul Popular al Oraşului Regional Sibiu” menţionează că aici a fost un spital militar şi o “reşedinţă a delegaţilor otomani”.
“Arsenalul” a funcţionat ca han, cazarmă, destinaţia militară prelungindu-se, cu mici pauze,  şi în zilele noastre, aici funcţionând în anii 80-90, Centrul Militar Judeţean. Acum la vechiul Arsenal este sediul zonal al  Centrului de Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării.
Clădirea este cunoscută şi sub numele de “Cazarma Kempel”. (nume despre care va trebui să săpăm puţin). Tot Kempel se numea şi lacul care se afla pe vremuri aici, în care se vărsa un izvor care venea pe Al. Filozofilor (în zonă descoperindu-se şi urmele unui podeţ). Tot de pe Filozofilor se poate observa şi silueta unui turn, considerat ca fiind un “supravieţuitor” al celei de-a patra centuri de apărare a oraşului. Surse web menţionează turnul ca fiind din anul 1457. Însă destinaţia sa ca turn de apărare este, se pare, relativă (turnul fiind ppsibil să fi fost în altă parte, tot în corpul clădirii, ceea ce vedem astăzi putând fi un turn-locuinţă.
Clădirea, atât în exterior cât şi în interior, este impresionantă şi are ce oferi iubitorului de istorie “civilă” ori militară. Din păcate, faptul că aici se află o structurtă a Ministerului Apărării face practic imposibilă vizitarea interiorului său de căre turişti. Oricum, mulţumesc pe această cale lt.col.ing. Constantin Popescu, şef interimar al unităţii, care mi-a permis (cu însoţitor!) să vizitez porţiunile ne “clasificate” ale acestei (repet!) interesante clădiri. La fel, şi colaboratorului nostru, col (r) Victor Neghină, care a făcut demersurile necesare pentru ca un jurnalist “civil” să pătrundă dincolo de poarta “unităţii”.
Acum, sincer ar fi salutar un mai mare interes din partea structurilor centrale a Ministerului Apărării pentru patrimoniul istoric al armatei care, mai ales în cazul ţării noastre un “military tourism”, extrem de răspândit în ţările occidentale, ar aduce şi turişti, şi bani. Bineînţeles, păstrându-se toate măsurile de securitate cerute în astfel de cazuri.  Să nu uităm, cel puţin în cazul Sibiului, bogăţia enormă de construcţii militare din aproape toate perioadele istorice, plus “sălile de tradiţie”, de fapt adevărate muzee (cel mai demn de remarcat fiind cel de la “Eremia Grigorescu”) ale vieţii armatei de pe teritoriul judeţului nostru. Ca să nu mai vorbim de multitudinea de minumente, cimitire ale eroilor şi alte construcţii memoriale.
S-a încercat, anul trecut, o reeditare a traseului “de control” al guardului Conrad Haas pe străzile oraşului vechi, dar, sincer, nu este suficient.
Iar o carte despe istoria militară a Sibiului încă se lasă aşteptată, deoarece noi încă mai luptăm ba în Primul Război Mondial, ba în “lupta întregului popor” a lui Ceauşescu, fiecare dintre părţi refuzând să treacă no man’s landul dintre tranşeele românismului paroxistic ori al germanismului cu orice preţ. Într-o Europă în care foştii combatanţi lucrează împreună, camaradereşte, la ştergerea petelor albe şi la o istorie lipsită de “noi vitejii” şi “ei barbarii”, noi încă mai folosim expresii de genul “nu ne interesează că erau ale austro-ungarilor”, “ce atâta caz pentru nişte pietroaie şi dărâmături de-ale saşilor”, sau ne dăm europeni până la negarea identităţii naţionale şi a urmelor ei, umplând oraşul de kitschuri pseudo-istorice.
Dar parcă vorbeam de vechiul Arsenal. Daţi-I un ocol, că merită. Mai apes în porţiunea cu contraforturi, unde este şi turnul pomenit aici, şi care are în vârful acoperişului un cocoş din tablă care, sigur, nu e “clasificat” ca secret militar.