Ziua Naţională a României, fără drapel, dar cu coşuri pline, la Sibiu

Şi cine a spus că dacă e Ziua Naţională a României trebuie să arborezi drapelul la casă sau să îngheţi la – 9 grade Celsius în Piaţa Mare a Sibiului ca să asculţi imnul ţării? Oare nu–i mai bine să dai iama în hypermarketuri şi să sărbătoreşti România cu un coş plin cu detergent, salam, portocale, gem, pâine, lapte, unt? Ba da, şi–au spus mulţi sibieni, aşa că parcările hypermarketurilor au fost pline ochi de maşini, iar pe străzi drapele nu s–au prea văzut. De pildă, pe strada Patrioţilor, un steag a fost suficient ca să anunţe Ziua Naţională, iar pe strada Democraţiei – două, câtă vreme pe strada Principatele Unite, Ziua Naţională nici nu a existat.



În anii comunismului, Ziua Naţio­nală a Româ­niei era mar­cată cu para­de peste para­de, cu defilări multe, cu mări de cravate roşii şi puz­derie de steaguri. Acum, la mai bine de două decenii după Revoluţia din 1989, am căzut într-o altă extremă: cea a Zilei Naţionale fără drapel. Nu, nu ne referim la cele pe care auto­rităţile le arborează pe principalele artere din oraş sau pe instituţii publice, ci la cele pe care românii ar putea să le pună pe casă, în curte, pe balcon etc. Nu, pe astea abia le vezi. Şi atunci care e forma de patrio­tism de azi? Mersul la cumpărături.

România, sărbătorită la cumpărături

Ieri, la ora 9.45 dimineaţa, numărai repede oa­me­nii de pe străzile Sibiului. Zi liberă, somn pre­lungit - e clar. Aşa se face că nici evenimentele menite să marcheze Ziua Naţională a României nu au avut lipici la sibieni.  La -9 grade Celsius, pu­­ţini au fost cei care au asistat la depunerea de coroane. Într-o mare de verde, adică de uniforme militare, puţine haine civile am văzut: doar ale politicienilor, ale milita­rilor în rezervă şi ale fami­liilor militarilor prezenţi la depunerea de coroane, de la fos­tul sediu al Consiliului Dirigent din 1918. Adică, să fi fost vreo 200-300 de oa­meni cu tot cu oficialităţi.
Şi atunci vă întrebaţi unde erau românii de Ziua Naţio­nală a României? Unii lene­veau pe acasă, alţii erau la muncă, iar alţii - muuulţi de tot- la cumpărături. La orele amiezii, erau pline până la refuz parcările din zona comercială a Sibiului, de parcă era sâmbătă sau duminică. În hypermarket trebuia să-ţi faci bine loc prin puzderia de cărucioare, iar la casele de marcat - să stai la coadă luuungă, să nu uiţi că de Ziua Naţională ai fost la cumpărături!

Ironia zilei: strada Patrioţilor, strada cu un singur steag

Dar steaguri de Ziua Naţio­nală a României câte aţi văzut? Păi, nu prea mul­te! De exemplu, de pe stra­da Vasile Aaron până pe bulevardul Corneliu Coposu, am trecut la catastif 18 drapele. Adică ce?! Şi un copil de 5 ani putea să le numere fără să se încurce!
Dar poate pe străzile cu nume de rezonanţă isto­rică, lucrurile stau altfel, ne-am spus. Nici gând, ne-a de­mon­­strat un raid rapid prin oraş. Strada Patrioţilor, stră­bă­tută de la un capăt la altul. Rezultatul? Un singur dra­pel. Ironia lui 1 Decembrie să spui că stai pe strada Patrioţilor şi să uiţi să pui un steag cât de mic de Ziua României.
Strada Democraţiei, două ore mai târziu şi un steag mai mult. Noroc că de pe Democraţiei dai direct în strada Margaretelor şi ro­mânii sunt ceva mai sili­tori: au arborat patru stea­guri.
Dar ce te faci pe strada Princi­patele Unite, unde Ziua Naţională nu prea există sau cel puţin nu de 1 Decembrie, dacă e să te iei după numărul de drapele ce flutură pe case: 0. Aţi citit bine: 0, adică zero. Şi încheiem rondul pe strada Re­voluţiei: numărăm tot patru drapele la casele şi apartamentele oame­nilor; celelalte drapele - mult mai multe, e drept - flutură la Aca­demia Forţelor Terestre "Nicolae Bălces­cu", la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu şi la se­diul Serviciului Român de Infor­maţii... Eh, noroc cu aceste instituţii, că altfel şi pe strada Revoluţiei Ziua Na­ţională a României abiar ar fi zărit.

"Mama ne dădea drapelul să-l sărutăm!"

Că drapelele sunt o raritate la casele românilor de Ziua Naţională a României nu am observat doar noi. Ne-a confirmat şi un apel telefonic primit ieri la redacţie. "V-am sunat, dar nu vreau să-mi dau numele... nu vreau să supăr pe nimeni, dar să ştiţi că îmi pare tare rău, tare rău de ce se înâmplă. Pe strada mea sunt trei drapele şi pe unul l-am pus eu. Atât: numai trei. Cele­lalte două le-au pus vecini care au şi ei între 70 şi 80 de ani... Mă întreb cum ne-am transformat aşa de tare, de nu ne mai pasă că e Ziua Naţională... Oare nu mai suntem români? Oare aşa ne-am trans­for­mat?", se întreba o doamnă octo­genară din Sibiu.
Şi acum vă întrebaţi poate cum de un octogenar ţine ca de Ziua Naţională să fluture tricolorul la geam? Pentru că aşa s-a pomenit: "Drapelul e ceva sfânt, asta am învăţat-o de când eram mici. Mama ascundea drapelul de ziceai că-i comoară; îl ascundea când eram copii ca să nu-i dăm altă folosinţă, iar de Ziua Naţională înainte să  pună drapelul, ni-l dădea întotdea­una să-l sărutăm. Şi când îl lua de pe casă îl învelea într-o pânză şi aşa îl păstra. E drept că în trecut era obligatoriu să pui drapelul, dar oa­menii o făceau din drag, nu din obli­gaţie. Când ieşeam în stradă, toată strada era plină de drapele; acum nici nu ştii că-i sărbătoare. Părinţii noştri astfel au văzut lucrurile şi aşa ne-au învăţat şi pe noi... Noi cum de nu am reuşit să le insuflăm asta tinerilor?! Eu sper să-mi dea Dum­nezeu putere să pun drapelul şi la anu’..."