Ieronim şi Maria Budac, miri |
Prin anii ‘20, în timpul Prohibiţiei din SUA, un cârţişorean sfida legea alături de Al Capone, făcând trafic cu alcool. A sărit şi cu maşina în Mississippi numai să scape de arest şi cu alcoolul neconfiscat. Ani buni mai târziu, haiduciile din America erau lăsate în urmă şi omul din povestea noastră conducea obştea din satul natal. Vorbim de Ieronim Budac, cârţişoreanul înhăitat cu Al Capone.
Mormântul lui Ieronim Budac, din Cârţişoara |
Peste 1.200 de suflete vieţuiau în Oprea-Cârţişoara în anul 1897, iar unul dintre ele era cel al unui pui de om abia născut: Ieronim Budac, băiatul ce a văzut lumina zilei pe 6 mai 1897. S-a născut într-o familie ca oricare alta, a crescut la fel ca oricare alt copil din satul lui şi pe când abia a împlinit 20 de ani a luat drumul străinătăţii, la fel ca mulţi bărbaţi din sat. A plecat în America să-şi facă un rost mai bun în viaţă. Aici avea să înceapă aventura vieţii lui, o aventură povestită chiar de el după ce s-a întors în Oprea - Cârţişoara.
Cu camionul în Mississippi
Ieronim Budac a ajuns pe pământ american chiar înainte ca în SUA să fie interzise vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi de băuturi alcoolice. Cei doi ani petrecuţi în SUA înainte de Prohibiţie i-au prins tare bine cârţişoreanului, aşa că în 1920 când a început Prohibiţia, Ieronim Budac era deja bine ancorat şi în realităţile americane şi, minte ageră fiind, a ştiut că nu e timp de stat pe loc. Cum - necum a intrat în legătură taman cu Al Capone, unul dintre cei mai faimoşi gangsteri americani din anii 1920-1930. Nu de alta, dar Capone făcea comerţ ilegal cu băutură, iar românul ştia prea bine cum să producă alcool de calitate, că doar văzuse şi învăţase acasă în Cârţişoara cum se face rachiu bun din prune. Şi reţeta din România a prins printre americani, aşa că Ieronim Budac a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Al Capone. "Ieronim Budac a fost în banda lui Al Capone; din câte am înţeles nu a fost şoferul lui, dar au colaborat îndeaproape; ai noştri făceau rachiu şi îl vindeau", povesteşte Dorin Magda, primarul comunei Cârţişoara.
Rachiul făcut noaptea pe ascuns o fi născut destule păţanii pentru cârţişorenii-contrabandişti, dar una e tare cunoscută. O ştiu oamenii locului, o povestesc şi Traian Cânduleţ şi Ilie Costache, în monografia Cârţişoarei. Se spune astfel că în timpul unui transport ilegal de alcool, Poliţia Federală a luat urmele contrabandiştilor, iar urmărirea ca în filme s-a terminat taman în Mississippi: aici au sărit cu camionul Ieronim Budac şi ai săi ca să scape de oamenii legii.
Nu a uitat Ieronim Budac de rachiul din Cârţişoara, cum nu a uitat nici de femeile din satul lui. Aşa se face că în America s-a însurat cu o fată din sat: Maria sau Marie Tarcea. Tatăl ei, John Tarcea, era şi el om cu situaţie în America, acolo unde reuşise să-şi deschidă un aprozar. Din păcate, mariajul celor doi nu avea să dureze, iar Ieronim Budac nici nu s-a recăsătorit, şi nici nu a avut copii, dar a luat un copil de suflet.
Întors acasă, Ieronim Budac a făcut ceea ce a făcut şi în America: rachiu, mult rachiu. Avea cazane de rachiu, avea joagăr şi piuă, toate făcute cu banii strânşi pe pământ american. Iar simţul gospodăresc şi spiritul descurcăreţ i-au fost recunoscute în sat, omul fiind ales primar de câteva ori.
A murit în 23 septembrie 1977 şi este îngropat în cimitirul Bisericii din Oprea -Cârţişoara. Pe crucea lui stă scris simplu: "Aici odihneşte în Domnul Budac Ieronim".
Capone şi Prohibiţia
Din 1920 până în 1933, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au fost interzise consumarea şi transportarea de alcool şi de băuturi alcoolice. Care au fost rezultatele? A scăzut consumul de băuturi alcoolice, pe de o parte, dar s-a intensificat contrabanda cu alcool, pe de altă parte; de pildă, doar în New York, în anul 1925 erau între 30.000 şi 100.000 de cluburi unde alcoolul era comercializat ilegal.
Unul dintre cei mai mari contrabandişti ai vremii a fost Al Capone, mafiotul care a dominat lumea interlopă din Chicago, ajungând conducătorul reţelei de crimă organizată „Chicago Outfit”. Trafic ilegal de băuturi alcoolice, spălări de bani, jocuri de noroc ilegale - de toate acestea şi-au legat numele şi Al Capone şi „Chicago Outfit”. Ani mulţi a reuşit să se sustragă legii Al Capone, până când în 1931 a fost condamnat pentru evaziune fiscală. În 1939 a fost eliberat şi nu s-a mai întors în fruntea grupării mafiote; a murit în 1947.
Din cei peste 200 de cârţişoreni plecaţi în America, mulţi au decis să se stabilească definitiv acolo; alţii şi-au lăsat copiii în SUA şi au revenit în ţară. În consecinţă, nu e de mirare că în cărţile de telefoane din state precum New York, Ohio, California etc. apare deseori numele Budac, alături de prenume precum Dean, Paraschiva, Jon, John etc, iar site-ul ancestry.com.au, dedicat arborilor genealogici, consemnează familii Budac în SUA la recensămintele din 1910 şi 1920. Erau români oare? Asta indică prenume precum "Paraskeva" şi "Filoftia".
Frumoasa povestea dar n-ar fi cazul ca in astfel de situatii sa fie invocate si niste documente sau niste surse ale informatiilor mai palpabile? Legatura cu Al Capone chiar poate fi probata prin ceva? Macar cand a fost primar se putea spune ... "de cateva ori" ...
RăspundețiȘtergereDaca articolul e scris de un "jurnalist" atunci nu e neaparat nevoie de tot ce am spus.
RăspundețiȘtergere