Închisori şi cripte, în măruntaiele Sibiului

Harteneck e încătuşat în temniţa ascunsă în pământul de sub Primărie, într–o altă celulă –o vrăjitoare ar da orice ca timpul să se dilate şi ziua de mâine, ziua execuţiei, să nu mai vină; lângă ea, o femeie îşi jeleşte viaţa şi familia pierdute pentru o clipă de rătăcire în braţele mincinoase ale unui străin. Câteva străduţe mai încolo, călugării franciscani îşi plâng fratele plecat în cealaltă lume: mâine cripta va fi zidită, aşa că rămas–bun îşi iau de acum. În măruntaiele Sibiului, viaţa îşi urmează cursul ei ascuns şi din când în când se întâlneşte iar cu existenţa de pe Pământ...

O şuetă lângă o cană cu cafea, o incursiune înapoi în timp printre altare şi statui din secolul al II-lea, un prânz cu sărmăluţe şi ciorbă de burtă... de toate avem parte în măruntaiele Sibiului, mai precis în spaţii subterane transformate acum în pub-uri, restaurante sau centre culturale. Aşa e, secolul al XXI-lea a adus cultura şi distracţia în subteranele Sibiului, subterane ce adăposteau odinioară cripte şi închisori. Paşii lui Harteneck, închis în vechea Primărie, chipuri de călugări şi preoţi la Biserica Ursulinelor, declaraţii de dragoste la Biserica Franciscanilor îţi însoţesc călătoria prin măruntaiele Sibiului.

Vrăjitoare, adulterine şi nobili, „locatari” ai vechii Primării

Pietre vechi spun astăzi povestea secolelor în subsolurile Muzeului de Istorie Casa Altemberger din Sibiu. De sunteţi curioşi, poposiţi în expoziţia Lapidarium, iar dacă vă interesează şi poveştile celor deţinuţi aici în urmă cu vreo cinci sute de ani, fiţi cu ochii-n patru. Există destule urme ale închisorii pe care fosta Primărie a Sibiului a adăpostit-o: astfel de urme de încuietori din fier se văd încă pe cadrele din piatră ale unor uşi. Apoi, nouă perechi de cătuşe au fost găsite în timpul cercetărilor arheologice: şase dintre ele au diametrul mare între 9,1 - 12 cm, iar alte trei au diametrul mic (între 3,7 - 4,2 cm), fiind folosite probabil pentru înlănţuirea femeilor, spune arheologul Petre Beşliu.
Şi vă întrebaţi poate cine au fost cei încătuşaţi: simpli ţărani, nobili şi primari, femei adulterine sau vrăjitoare. Oricum niciunul nu purta prea mult cătuşele, căci după câteva zile de detenţie şi pedepse corporale, urma o  judecată rapidă, iar viaţa era curmată brusc prin execuţiile publice din Piaţa Mare. Cazurile lui Johann Sachs von Harteneck, comitele saşilor, sau cel al senatorului Coloman Gottzmeister, închis pe nedrept în beciurile Primariei din cauza intrigilor judelui regesc Michael Agnethler, sunt binecunoscute istoricilor. Şi tot ei, istoricii, mai povestesc ceva legat de familia senatorului: "Soţia sa necredincioasă a ucis doi nou-născuţi si i-a îngropat în pivniţă. Sibienii au aflat cu groază că preotul paroh tăinuise faptele în schimbul unor foloase materiale. Până la urma justiţia s-a înfăptuit: soţia necredincioasă a fost închisă, judecată şi înecată, iar preotul silit să plece din parohie", povesteşte Petre Beşliu în lucrarea monografică "Primăria veche din Sibiu: casa, oamenii, muzeul." De închisoarea din beciurile Primăriei nu au scăpat în 1507 nici ţigăncile din Cristian, condamnate la moarte şi îngropate pe cheltuiala magistratului, nici ţărani din preajma Sibiului.

Altă închisoare, club, restaurant

Măruntaiele Sibiului au mai ascuns o închisoare, una de dată mai recentă: aceasta a funcţionat în subsolul unde se găseşte acum restaurantul Crama sibiană. „În perioada interbelică, acolo a fost o închisoare. În urmă cu mai mulţi ani, am găsit inscripţii de-ale deţinuţilor, pe pereţi”, spune arheologul Petre Beşliu.
Am pornit şi noi pe urmele deţinuţilor de odinioară, aşa că perete de perete a fost cercetat în subsolul cu pricina. ”Sunt într-adevăr inscripţii aici, dar cele pe care le ştim noi sunt de dată recentă, de când aici funcţiona un club; sunt iniţiale şi inimioare, scrijelite pe cărămizi noi”, spune reprezentanta restaurantului. Din păcate, vremea şi vremurile ne-au ţinut departe de inscripţiile deţinuţilor, aşa că orişicât le-am fi căutat, nu le-am putut găsi.
Şi pentru că a venit vorba de restaurante şi cluburi, mai trebuie spus că multe dintre subsolurile Sibiului au renunţat la borcanele cu murături, la rafturi şi alte cele şi au îmbărcat hainele arătoase ale "Pub"-urilor. Mai pe româneşte spus, în destule foste pivniţe poţi servi oricând o cafea, poţi să asculţi pianul sau poţi să faci un dans. Şi merită să poposiţi câteva minute ca să le vedeţi hainele prietenoase sau mai puţin prietenoase cu arhitectura originală sau ca să încercaţi să căutaţi zidurile de fortificaţie.
Plimbarea prin subteranele Sibiului nu poate ocoli Palatul Brukenthal: aroma vinului servit odinioară baronului a dispărut de mult lăsând locul sculpturilor. Aşa e, aici, în pivniţele palatului poposesc ore întregi cei care studiază artele plastice: se apleacă asupra gipsurilor ce imită statui şi busturi celebre, îl întâlnesc pe Roland sau cercetează cu privirea vechi plăci funerare. Departe de ochii publicului, alte spaţii din subsolul palatului aşteaptă să se transforme în galerii de artă.

Declaraţie de dragoste în criptele franciscanilor

Sute de morminte au adăpostit sau adăpostesc încă subsolurile bisericilor din Sibiu. Morţii din Biserica Romano-Catolică şi-au părăsit locul de veci din zidurile lăcaşului şi s-au mutat în pământul sfinţit al cimitirului. Cei de sub Biserica Ursulinelor şi Biserica Franciscanilor au rămas acolo. La criptele din subsolul Bisericii Ursulinelor accesul e restricţionat, din cauza actelor de vandalism de altă dată, spun reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice. În schimb, la Biserica Franciscanilor, cu un dram de noroc, poţi ajunge în subsol, acolo unde se găsesc criptele. Sunt în total vreo 93 de morminte, aşezate pe trei etaje, iar una dintre cripte este goală.
Cripta de la Biserica Franciscanilor nu are măreţia ferulei de la Biserica Evanghelică: pe pereţii scorojiţi se ghicesc straturi succesive de var, cimentul de pe jos a prins model pătat din cauza umezelii şi apoi nici vorbă de pietre de mormânt transformate în opere de artă, dar destule poveşti se aud în urechile celor interesaţi de istoria Sibiului. Preoţi şi călugări care au trăit în urmă cu 200-300 de ani îşi dorm somnul de veci aici. Numele lor sunt scrise simplu, cu litere negre pe plăci, odinioară albe Dar unde şi unde, privirea ţi se loveşte de plăci cu blazoane, de litere încârligate. Dintre toate aceste plăci, una  iese din orice tipar: e o declaraţie de dragoste pe o piatră funerară. "Aici se odihneşte soţia mea mult iubită Barbe Viotte, născută Balas de Lövette, decedată la 15 noiembrie 1873, la vârsta de 41 de ani. Odihneşte-te în pace în sânul Domnului, draga şi fidela mea tovarăşă".
Şi acum câteva curiozităţi: cea mai veche piatră are inscripţionat  anul 1715, iar printre cele mai „tinere” pietre se numără cele din deceniul al nouălea al secolului al XIX-lea. Toate sunt vegheate de un crucifix mare de vreo doi-trei metri. Cu această ultimă imagine în minte, părăsim cripta şi măruntaiele Sibiului.

Timp de patru secole (1545 -1948), Casa Altemberger din Sibiu a găzduit Primăria oraşului şi închisoarea oraşului, în spaţiile din subsol. Aici erau întemniţati, pentru scurt timp, răufăcători, vrăjitoare, femei adulterine, ţărani şi nobili. Execuţiile aveau loc în Piaţa Mare. Date precum 9 februarie 1675, 11 noiembrie 1678, 21 mai 1703, 10 martie 1704, 11 mai 1705 sunt înscrise cu negru în calendarul cetăţii pentru că fiecare dintre ele consemnează execuţii publice: decapitarea unor vrăjitoare, spintecarea sau spânzurarea unor muschetari dezertori sau decapitarea unor femei desfrânate.

Biserica Franciscanilor de astăzi a fost, la începuturile sale, în Evul Mediu, Mănăstirea Clariselor, fiind construită în mai multe etape, între anii 1425-1776. În criptă se află mai multe pietre funerare, printre care cea a lui Johann Haller, guvernator al Transilvaniei, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, şi a soţiei sale Sophia Daniela de Vargyas.