La Efes, pe urmele Fecioarei Maria şi ale zeiţei Artemis

Străbaţi drumul străjuit de bolovani îngălbeniţi de ploaie şi Soare, îţi faci palma cauş şi sorbi puţină apă la cişmeaua lui Traian, te relaxezi o oră la baia publică şi încă o oră în imensul amfiteatru; poposeşti în Templul lui Hadrian şi în cel al zeiţei Artemis, pleci privirea pe un pergament în Biblioteca Celsus şi, în sfârşit, îngenunchezi pentru câteva minute în faţa casei Fecioarei Maria… Prin faţa ochilor închişi, Efesul îşi deşartă bogăţiile sutelor şi sutelor de ani de istorie, aşa că privirile îţi colindă însetate pe fiecare piatră, iar urechea se apleacă plină de curiozitate spre fiecare foşnet al firelor de iarbă. Eşti la Efes, tărâmul unde zeii întâlnesc puterea credinţei în unul singur şi atotputernic Dumnezeu.


Fericiţi sunt cei care pot călători prin puterea imaginaţiei, a cărţilor şi a Internetului pe orice meridian. Acestea sunt şi mijloacele noastre de călătorie astăzi, aşa că vom poposi, preţ de câteva mii de cuvinte şi câteva fotografii, la Efes, anticul oraş de pe coasta Anatoliei, din Turcia de astăzi. Timp de mulţi ani, Efesul a fost cel de-al doilea oraş ca mărime din Imperiul Roman prin cei peste 400.000 locuitori cât înregistra în secolul I î. Hr. Nici frumuseţea, nici bogăţiile, nici faima de care oraşul se bucura nu au ţinut nenorocirile departe, aşa că Efesul a cunoscut distrugeri mari în timpul unor revolte sau cutremure. Astfel, în 1090, el mai era doar un mic sat, iar cruciaţii s-au arătat surprinşi că în locul oraşului înfloritor cu port şi construcţii somptuoase au găsit doar un sătuc.
Şi totuşi măreţia oraşului de odinioară se ghiceşte astăzi în ruinele care îl transformă în atracţie turistică de prim rang şi în legendele care povestesc că aici şi-ar fi scris Sf. Ioan Evanghelia şi tot aici se găseşte unul dintre cele mai mari cimitire de gladiatori. Fără îndoială la faima sa contribuie şi venerabilă vârstă a oraşului: cercetările arheologice au arătat că oraşul ar fi fost locuit încă din anul 6000 î. Hr. Trebuie spus că se pare că doar 15 % din suprafaţa iniţială a oraşului a fost excavată, ruinele fiind astfel posibil de vizitat.

Templul zeiţei Artemis, minune a Antichităţii

"Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă.", spunea Philon. Cuvintele sale sunt mărturie a frumuseţii unui edificiu demult pierdut. Doar câteva rămăşiţe din fundaţie şi câteva fragmente sculpturale indică azi perfecţiunea pe care arhitecţii şi sculptorii au dat-o marmurei. Conform descrierilor lui Plinius, templul avea o lungime de 105 metri, o lăţime de 55 metri, iar 127 de coloane înalte de 18 metri susţineau acoperişul. În interior trona somptuoasa statuie de doi metri a zeiţei Artemis, o statuie acoperită cu aur şi argint. Pentru construcţia templului au fost necesari 120 de ani, iar printre cei care au ajutat financiar s-a numărat şi bogatul rege Cresus.
Templul a ars într-un incendiu în anul 365 î. Hr, nenorocirea fiind provocată  de Herostratus, care şi-a dorit cu orice preţ ca numele său să rămână în istorie. Calea aleas a fost una dramatică, aşa că Templul lui Artemis, una dintre cele şapte minuni ale lumii, a fost pierdută. Legenda mai spune că Artemis nu a salvat templul ridicat în cinstea ei de oameni, pentru în acea noapte s-a născut Alexandru cel Mare, iar zeiţa a fost prea preocupată de viitorul împărat. Şi tot legat de acest templu şi de Alexandru cel Mare există o altă legendă: dup[ ani ;i ani, intrând în oraş şi văzând că reconstrucţia templului nu a fost finalizată, Împăratul a propus să finanţeze construirea lui, dar locuitorii oraşului au refuzat spunând că nu se cuvine ca un zeu să ridice un templu pentru un alt zeu.
După incendiere, Templul a fost reconstruit de locuitorii Efesului şi a devenit un loc important în istoria creştinismului. Se spune că Apostolul Ioan s-ar fi rugat în templu, iar în timpul rugii sale, altarul zeiţei Artemis s-a prăbuşit convertindu-i la creştinism pe locuitorii cetăţii. Creştinismul a dus în anul 391 la închiderea templului şi a fost distrus pentru totdeauna în 401, în timpul unei răscoale. Pietre din acest templu au fost folosite apoi pentru construcţia altor edificii: câteva coloane de la Hagia Sofia au provenit din Templul zeiţei Artemis, iar statutui au fost transportate la Constantinopol. Se pare că pentru frumuseţea acestui templu au creat sculpturi greci de renume, precum Polyclitus, Pheidias, Cresilas and Phradmon, iar Amazoanele s-au refugiat aici de frica lui Heracle şi Dionisos.

La casa Fecioarei Maria şi la Mormântul Sf. Ioan

Un loc de pelerinaj deopotrivă creştin şi musulman a devenit casa Fecioarei Maria de pe muntele Koressos, din apropierea Efesului. Se pare că aici ar fi sfost adusă, de către Sf. Ioan, Fecioara Maria pentru a-şi trăi ultimii ani de viaţă pe pământ. Descoperirea casei a fost făcută în 1881 de proetul francez Julien Gouyet, care a identifcat edificiul după viziunile călugăriţei germane Anne Catherine Emmerich. Dar nu a fost luat în serios şi au trecut alţi zece ani până când doi misionari au venit cu acelaşi raţionament. Ei s-au bazat şi pe mărturiile locuitorilor unui sat din apropiere care erau descendenţi ai primilor creştini din Efes şi venerau acest loc numindu-l Capela Celei Mai Sfinte. De asemenea, aceştia susţineau că Fecioara Maria murise aici, iar ei veneau în pelerinaj la fiecare 15 august. Săpăturile arheologice au arătat că fundaţia datează din secolul I, iar construcţia - din secolele VI-VII.
Biserica Romano-Catolică nu s-a pronunţat niciodată în privinţa autenticităţii acestui lăcaş, dar Papa Leo al XII-lea a binecuvîntat primul mare pelerinaj de aici, în anul 1896. În 1951, Papa Pius XII a ridicat acest loc la statutul de loc sfânt, iar trei papi au vizitat efesul şi Casa Fecioare Maria. Credinţa că aici ar fi trăit fecioara Maria se sprijină pe două argumente: mormântul Sf. Ioan şi basilica Sf. Ioan din Efes, şi prezenţa Bisericii Sf. Maria, prima biserică din lume dedicată Fecioarei.
Pentru că am pomenit de Biserica Sf. Ioan trebuie spus că aceasta a fost ridicată pe mormântul Apostolului. Legenda spune că aici, în Efes, şi-ar fi scris Evanghelia şi tot aici ar fi trecut în Împărăţia Domnului. Pe când Apostolul avea 98 de ani, Domnul i s-ar fi arătat lui şi discipolilor săi spunând că duminică îl va chema la El. Duminica, Apostolul le-a vorbit oamenilor despre credinţă şi poruncile Domnului şi i-a rugat să sape o groapă în apropierea altarului din Biserică. Când groapa a fost gata, Apostolul a coborât în ea.
Se pare că o biserică ar fi existat pe mormântul Apostolului încă din primele secole de creştinism, dar prin veacul al VI-lea, Împăratul Iustinian a poruncit să fie ridicat un lăcaş impunător, care a devenit loc de pelerinaj în Evul Mediu. Şi-a pierdut importanţa odată cu invaziile arabilor, fiind transformată în moschee în 1330, şi distrusă în 1402 de armatele mongolului Tamerlan.

De la teatru în aer liber la Biblioteca lui Celsus

Un popas la Efes nu poate rata plimbarea pe bulevardul Kuretler sau prin Odeon, un teatru construit de Vedius Antonius şi soţia sa. “Micul” teatru, cum este denumit, era mai mare decât multe dintre teatrele noastre: avea o capacitate de 1200 de locuri şi era decorat cu piloni din granit roşu.
Din secolul al II-lea datează Templul lui Hadrian a cărui reconstruire s-a încercat din mai multe fragmente descoperite de arheologi. Ambele edificii au fost cu mult depăşite în măreţie de Templul lui Domiţian şi de amifiteatrul în aer liber care avea o capacitate de 44.000 locuri. Se pare că acesta era cel mai mare teatru în aer liber al lumii antice, iar blocurile de piatră nu au văzut doar comedii şi tragedii, ci şi lupte ale gladiatorilor. Nu e de mirare că în anul 2007 aici a fost descoperit cel mai mare cimitir de gladiatori.
Nici baia publică nu poate fi trecută cu vederea. Aici poposeşti, pe urmele nobililor, în bazinul cu apă fierbinte, în bazinul cu apă rece, în camera de relaxare unde slujitorii le făceau stăpânilor masaje cu uleiuri înmiresmate.
Popasul în Efes se încheie la biblioteca ridicată în cinstea lui Celsus, un guvernator al Asiei foarte popular printre localnici. Edificiul a fost finalizat în anul 135 şi putea să adăpostească 12.000 de pergamente, precum şi mormântul lui Celsus. Era un fapt neobişnuit ca cetăţenii să fie îngropaţi într-o bibliotecă, dar această onoare i-a fost oferită lui Celsus.  Printr-o restaurare masivă, care se pare că respectă construcţia iniţială, Biblioteca lui Celsus este astăzi unul dintre puţinele exemple de bibliotecă antică de influenţă romană.
La primul nivel al Bibbliotecii s-ar fi aflat mormântul guvernatorului, precum şi statuia Atenei, zeiţei înţelepciunii, sau cea a lui Celsus. Şi ca să încheim în spiritul poveştilor de odinioară vă mai spunem că în apropierea Bibliotecii se afla o casă de toleranţă, în care învăţaţii vremii nu ezitau să poposească.

·    Locuitorii oraşului au uimit prin modernismul lor: cetatea a fost un bastion al luptei pentru drepturile femeii, aşa că aici s-au remarcat deopotrivă sculptori femei şi bărbaţi.
·    Efesul s-a mândrit  cu băi publice , precum şi cu unul dintre cele mai avansate sisteme de apeducte din epoca romană
·    Povestea celor Şapte Adormiţi, consideraţi sfinţi deopotrivă de catolici, ortodocşi şi musulmani, spune că aceştia erau persecutaţi din cauza credinţei lor în Dumnezeu şi că au dormit într-o peşteră de lângă Efes timp de secole.