Taj Mahal

"Nu un monument de arhitectură, ci dragostea unui împărat încrustată în piatră”, astfel descria Taj Mahalul poetul englez Edwin Arnold. Aşa şi este cunoscută minunea arthitectonică a Indiei, ca templul dragostei. A fost construit de Împăratul Shah Jahan în memoria soţiei sale Mumtaz Mahal, iar astăzi frumuseţea edificiului din marmură albă şi legendele care–l înconjoară atrag anual în jur de 3 milioane de vizitatori.


Povestea Taj Mahalului începe în Imperiul Mogul, în secolul al XVII-lea. După moartea soţiei sale favorite, Împăratul Shah Jahan a început construcţia unui mormânt în cinstea acesteia. A ales să ridice un adevărat templu în Agra, pe malul râului Yamuna.

Un monument pentru o prinţesă

Taj Mahal este de fapt un complex de clădiri , iar principa construcţie – mausoleul încadrat de patru minarete– a fost finalizată în 1648. În mausoleu se află mormântul lui Mumtaz Mahal. Încrustaţii cu pietre preţioase, motive florale şi inscripţii încrustate în marmură fură privirile în camera mortuară. Simetria este perfectă şi este respectată şi prin aşezarea cenotafului lui Mumtaz Mahal exact în mijlocul camerei. Există însă un element ce rupe perfecţiunea: cenotaful lui Shah Jahan, care a fost construit mai târziu lângă cel al soţiei. Perfecţiunea detaliilor, strălucirea interioarelor ce combină marmura albă cu pietrele preţioase, îmbinarea motivelor tradiţionale geometrice cu cele florale inovatoare au făcut ca domul să fie descris ca o construcţie "proiectată de uriaşi şi finisată de bijutieri”. Şi ar mai fi două amănunte: mormintele lui Mumtaz Mahal şi Shah Jaha se află mult mai jos decât cenotafele lor şi nu sunt deschise oricui spre vizitare fiind considerate loc de meditaţie; în ciuda celor 74 de metri pe care îi măsoară, domul uimeşte nu doar prin grandoare, ci şi prin fragilitatea pe care o inspiră.
Alături de dom, se mai găsesc două moschei construite în acelaşi stil, o grădină imensă, ziduri de piatră roşie şi o poartă monumentală din marmură albă construită ca un prolog al mausoleului.

Pete negre în istora Taj Mahalului

Istoria Taj Mahalului nu este una lipsită de momente întunecate: la sfârşitul secolului al XIX-lea edificiul începuse să-şi piardă strălucirea după ce pietrele preţioase au fost scoase din ziduri în timpul rebeliunii din 1857. În consecinţă, Lordul Curzon a ordonat restaurarea întregului ansamblu, un proces finalizat în 1908. Tot atunci, grădinile Taj Mahalului şi-au schimbat înfăţişarea fiind organizate după modelul englezesc. În 1942, 1965 şi 1971, schele imense au fost ridicate împrejurul domului pentru a preveni eventuale atacuri aeriene.
În ultimii ani, primejdiile poartă numele poluare. Culoarea albă a marmurei a început să capete o tentă gălbuie în ciuda operaţiunilor de curăţare. În consecinţă, obiectivele industriale din apropierea Taj Mahalului au fost desfiinţate, iar circulaţia este permisă doar vehiculelor care circulă pe bază de electricitate.


Construit în două decenii

Anul 1631 a marcat începutul construirii Taj Mahalului. Ridicarea impresionantului edificiu a echivalat cu o muncă ce s-a întins pe mai bine de două decenii (22 ani) şi a reunit eforturile a peste 20.000 de oameni. Sculptori din Bukhara, caligrafi din Siria şi Persia, constructori din sudul Indiei şi sculptori în piatră din Baluchistan, muncitori obişnuiţi, matematicieni şi bijutieri au venit, împreună cu familiile lor, să construiască Taj Mahalul. Nu e de mirare că în cei 20 de ani de construcţie ei au întemeiat aici o aşezare care a dăinuit şi după ce edificiul a fost finalizat.
Pentru a ridica acest templu al iubirii, oamenii au avut nevoie de ajutorul a peste o mie de elefanţi care au fost folosiţi la transportul materialelor necesare: marmură albă din Rajahstan, jad şi cristal din China, turcoaz din Tibet, safire din Sri Lanka….în total 28 de tipuri de pietre preţioase şi semi-preţioase au fost încrustate în marmură. Dar înainte de asta, arhitecţii şi constructorii au mai avut de înfruntat o provocare: aceea de a se asigura că terenul pe care se va construi Taj Mahalul era unul solid, mai ales era situat pe malul râului Yamuna, cunoscut pentru ieşirile anuale din matcă. Terenul de construcţie a fost astfel mult înalţat deasupra nivelului râului.
Şi dacă vă întrebaţi care au fost costurile ridicării acestui templu, vă spunem că ele s-au cifrat la aproximativ 32 milioane de rupii în acea vreme, adică echivalentul a miliarde de dolari de azi.
Poveste de dragoste
Legendele nu lipsesc din templul dragostei, iar cea mai cunoscută dintre ele îi are în centru chiar pe Shah Jahan şi pe Mumtaz Mahal. Se spune că pasiunea pentru arhitectură şi pietre preţioase a Prinţului Khurram, viitorul Împărat Shah Jahan, i-a adus împreună pe cei doi. Astfel, pentru a celebra noul an prinţul Khurram a decis organizarea la palat a unui mic bazar cu pietre preţioase. Printre tinerele prinţese şi fiice de nobili s-a aflat şi Arjumand Bano Begum, nepoata Împărătesei Nur Jahan. Prinţul s-a îndrăgostit de ea şi a decis să o ia de soţie. Numele de Mumtaz Mahal i-a fost dat lui Arjumand Bano Begum chiar de socrul ei, împăratul.
Shah Jahan şi Mumtaz Mahal au fost căsătoriţi timp de 19 ani şi deşi împăratul avea un harem şi alte soţii, el i-a dăruit inima lui Mumtaz Mahal. Mumtaz Mahal i-a dăruit 14 copii (doar şapte dintre ei au supravieţuit) şi l-a însoţit pretutudineni, în expediţii sau vizite în regat. Înainte să moară, Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, să-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormântul la aniversare. Împăratul nu a putut să-şi îndeplinească toate aceste promisiuni, fiindcă şi-a petrecut ultimii ani din viaţă închis, după ce a fost detronat de unul dintre fiii săi.
* În 1983, Taj Mahal a fost inclus în lista monumentelor protejate de Unesco şi este considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne.