- Bună ziua. Ştiţi dacă circulă tramvaiul spre Răşinari şi la ce oră pleacă?
- Circulă, da' de ce vrei să te duci cu tramvaiu'? Du-te cu una din maşinile ălea care aşteaptă acol', că tot atâta costă şi merg mai repede.
***
Mărturisesc că nu am fost cu tramvaiul de prea multe ori: o dată de curiozitate în urmă cu mai mulţi ani şi de două ori în timpul Festivalului Internaţional de Teatru, când tramvaiul Sibiu - Răşinari găzduieşte un spectacol de teatru. Cei mai în vârstă au călătorit, cu siguranţă, mai des cu tramvaiul şi nu în ultimii ani, ci mult mai înainte când tramvaiul străbătea B-dul Magheru, ajungea la Hotel Bulevard şi o lua pe Calea Dumbrăvii. Pentru mulţi dintre cei tineri, tramvaiul este, probabil, ceva prea puţin cunoscut; l-au văzut în goana maşinii pe când l-au depăşit cu uşurinţă, l-au văzut în fotografii mai vechi sau mai noi şi... cam atât. De ce să iei tramvaiul când poţi să ajungi cu maşina mult mai repede?!
Geometria şinelor
Prima tentativă din iarna asta de a călători cu tramvaiul până la Răşinari şi retur s-a soldat cu un eşec. Am ajuns pe la zece fără un sfert în staţia de la Cimitirul Municipal, dar tramvaiul circulă doar la orele de vârf... aşa că ne-am întors câteva zile mai târziu, puţin mai devreme de ora 13 pentru o călătorie cu tramvaiul.
În staţie, pe lângă staţie, în apropierea cimitirului, e un du-te-vino destul de intens. Maşini, autobuze, oameni trec pe lângă noi; noi aşteptăm, aşteptăm un tramvai, dar cum acesta nu se grăbeşte să apară, ne îndreptăm privirile spre un alt spectacol: cel al şinelor de tramvai. Lângă cimitir, acestea desenează un triunghi imens, cei care au circulat cu tramvaiul ştiu că acesta e folosit pentru întoarcere. Patru şine devin două la capetele triunghiului, dar nu prea apuci să cercetezi mecanismul îndeaproape pentru că din depărtare îşi face apariţia aşteptatul tramvai; nu vine ca un fulger, precum acceleratul lui George Topârceanu, ci vine încet, liniştit, gata să te invite într-o altfel de călătorie, una de întoarcere în timp parcă. Dar nu poţi să-ţi imaginezi mai multe, din cauza unei maşini Dacia ce nu şi-a găsit loc de parcare mai bun decât şinele tramvaiului. Din tramvai coboară răbdători doi vatmani, încearcă să împingă maşina de pe şine, dar, din fericire, soseşte şi proprietarul acesteia. Acum tramvaiul e liber să-şi reia drumul.
Tramvaiul 26
Deşi e un obiect însufleţit doar de electricitate, tramvaiul din faţa mea pare a avea o anumită măreţie, o anumită demnitate. La viteză nu se compară cu suratele-i mai tinere pe care le-am văzut, în fotografii, străbătând metropole, şi poate nu se compară nici la aspect, dar are izul anilor '50. Pe partea superioară a tramvaiului în care vom călători tronează numărul 26 scris cu roşu pe o placă albă, iar numărul mă duce cu gândul la o replică din spectacolul "Un tramvai numit Popescu": "Poftiţi în orice tramvai 26". Inscripţiile - "Moartea mea din flori", "Apocalipsa dragostea mea", "A Streetcar Named Popescu" - de pe pereţii laterali ai vagonului îmi confirmă că, în curând, mă voi afla din nou în tramvaiul lui Cristian Popescu, aşa că nu mai zăbovim şi urcăm scările înguste ale tramvaiului.
În faţa noastră, iau locul pe scaunele din lemn patru femei. Primim bilet de tramvai şi ne pregătim să savurăm călătoria până la Răşinari. Din spatele vagonului, ai o privelişte generală: doi vatmani, patru femei grupate două câte două şi noi - cam ăştia sunt călătorii din tramvaiul ce pleacă la ora 13 din Sibiu.
Sunt 22 de scaune şi mai sunt încă şase locuri în partea din faţă a vagonului. Nu sunt grupate câte două, ci pe una din părţile laterale ale vagonului, alcătuiesc un fel de bancă, precum acelea pe care le vezi în parc. Pe pereţi sunt tot felul de plăcuţe cu indicaţii în limba franceză; aşa aflăm că sunt 22 de locuri în vagon, dar că acesta poate transporta până la 72 persoane. Noi suntem doar şase călători şi doi vatmani, aşă că pe fundal aud discuţiile femeilor, dar vorbele lor sunt înghiţite de muzica vagonului ce alunecă pe şine. La o staţie, numărul pasagerilor se înmulţeşte: doi copii urcă şi se dedică apoi silabisirii inscripţiilor de pe geam.
Audio-vizual
O călătorie cu tramvaiul trebuie savurată, ca un spectacol bun, pentru că e un spectacol şi auditiv şi vizual. Pe de o parte a liniei de tramvai e şoseaua, pe cealaltă e pădurea, aşa că ai la ce să te uiţi. Pe şosea, maşinile trec în viteză, copacii, în schimb, apar la geam mult mai încet: tramvaiul nu prinde viteză, nu se compară cu maşinile ce dispar rapid, dar în mersul lui lent, te lasă să priveşti, să observi, să te bucuri de peisaj. Acum e o iarnă mincinoasă, care ne dă bucuria zăpezii doar arareori, dar copacii albi, câmpurile albe şi crestele albe ale munţilor sunt o încântare. Şi astă-vară era la fel, doar că atunci totul era verde, iar tramvaiul - o pată de culoare cu portocaliu, negru şi alb - călătorea prin marea de verde.
Când şinele sunt drepte, muzica tramvaiului e ca un cântec de leagăn, auzi doar zgomotul făcut pe sârme de pantograf şi simţi doar legănarea uşoară. În curbe însă, zgomotul se înteţeşte şi ai impresia că auzi roţi de tren pe şine, tramvaiul se înclină şi curba e depăşită. În vagon, în lipsa călătorilor care să se ţină de ele, curelele de sprijin suspendate în tavan, au un dans al lor, un dans sincron. Şi stâlpii de pe marginea şinelor par a dansa. Trecem pădurea, intrăm în spaţii deschise, le străbatem încet, trecem podul peste Seviş şi ajungem la troiţa de la intrarea în Răşinari. Tramvaiul - bătrâna doamnă - are întâietate pe şosea, aşa că acolo unde şinele se întâlnesc cu asfaltul, tramvaiul 26 opreşte câteva maşini din goana lor şi alunecă apoi pe uliţele Răşinariului. O altă staţie, un alt triunghi... şi tramvaiul trece de pe o latură pe alta a triunghiului. E gata pentru drumul de întoarcere în Sibiu: călători coboară, călători urcă... suntem mai mulţi acum în tramvaiul 26 şi ne pregătim de altă cursă. Până atunci, însă, stăm de vorbă cu vatmanul, Viorel Muşan.
Vatman şi tramvai
- Cu câţi kilometri la oră poate merge tramvaiul?
- Pe bord scrie 60 km/oră, ăsta merge cam cu 35-40. Vagonul-locomotivă cu care circulăm a fost adus în 1994, dar a fost fabricat în 1952 în Elveţia.
- Cât faceţi pe o cursă Sibiu - Răşinari şi retur?
- Cursa e trecută la 30 minute, dar până în Răşinari, facem cam 25-27 minute, că urcăm. La coborâre, înspre Sibiu, facem drumul în 20-22 minute. Peisajul e o splendoare vara, aşa că prefer tramvaiul decât un autobuz.
Privind înapoi înspre interiorul vagonului, văd sub un scaun o lopată şi o mătură. "Dacă sunt nămeţi iarna şi nu putem trece, opresc şi curăţ şinele. Dacă nu fac faţă, se trimit echipe", spune Viorel Muşan.
Cabina vatmanului este mică, nu are prea multe dispozitive, dar aici stau ascunse nu mai puţin de şase sisteme de frânare, aşa că atunci când acestea sunt acţionate, vagonul-motor nu se mai mişcă. Frâna cu acţiune electrică, patina, frâna manuală, semnalul de alarmă... cam asta am reţinut. Tot vatmanul ne dă câteva indicaţii despre limbajul tehnic şi modul de funcţionare al tramvaiului, ne mărturiseşte că el a condus tramvaiul în timpul spectacolului "Un tramvai numit Popescu", că în total sunt doi vatmani... şi pe măsură ce discuţia continuă, ajungem, pe nesimţite, înapoi în pădurea Dumbrava. La cimitir e staţia terminus, coborâm din tramvai şi rămânem să-l privim cum execută întoarcerea.
De ce să iei tramvaiul când poţi să ajungi cu maşina mult mai repede?! Pentru geometria şinelor, pentru numărul 26, pentru spectacolul audio-vizual, pentru pantograf... pentru tramvai, un personaj pitoresc al Sibiului.
În romanul "Europenii" al lui Henry James regăsim una dintre primele menţiuni în literatură despre tramvai, iar acesta a inspirat mai târziu şi alţi scriitori şi cineaşti; amintim doar piesa "Un tramvai numit dorinţă", pentru care Tennessee Williams a primit Premiul Pulitzer pentru dramaturgie în 1948, şi filmul omonim regizat de Elia Kazan, laureat şi el al unui premiu, de data aceasta un Oscar.
Sursa foto: tursib.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu