miercuri, 26 septembrie 2012

Lumea în miniatură

Casa Albă, Turnul Eiffel, ansamblul Sf. Petru de la Vatican, Taj Mahalul, Moscheea albastră din Istanbul, Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Nu aţi avut cum să călătoriţi pe diverse continente şi să le vedeţi pe toate? Mai există o soluţie: le puteţi vedea în miniatură. Sute de asemenea construcţii celebre ne aduc lumea în miniatură în două renumite parcuri: Minimundus şi Madurodam.

Minimundus de două ori
Cele mai vestite şi mai frumoase turnuri, castele, catedrale, palate, clădiri etalon de pe toate cele cinci continente ale Pământului şi-au găsit o nouă casă, într-un oraş care le reuneşte pe toate: Minimundus din Klagenfurt, Austria. E oraşul în care peste 150 de clădiri au fost reproduse la o scară de 1:25 şi au avut parte până acum de peste 15 milioane de vizitatori.
Povestea Minimundus datează din 1958 când ineditul parc a fost inaugurat în oraşul Klagenfurt, iar de atunci alte şi alte clădiri reprezentative au început să ocupe suprafaţa de 26.000 metri pătraţi a parcului. Aşa că pe străzile din Minimundus, orice vizitator se transformă într-un Gulliver pornit la explorare în ţara piticilor. Ce descoperă? Statuia Libertăţii, Moscheia lui Suleiman, Turnul CN din Torornto, Opera din Sydney, Turnul Londrei, Casa Albă, Taj Mahalul, un model funcţional al unei rachete spaţiale, Turnul Galata din Turcia, Biserica din Heiligen Blut, Austria, şi Teatrul Czernowitz din Ucraina – toate se pot vedea aici. Şi România se poate mândri cu prezenţa în Minimundus: biserica de la Curtea de Argeş, cu decoraţiile ei fastuoase, este reprodusă aici.
Succesul Minimundus a determinat inaugurarea unui al doilea parc Minimundus, în 2005, în Germania. Este mai mare decât fratele din Austria şi oferă vizitatorilor şi o excursie acvatică. Aici există o replică de 3.000 metri pătraţi a oceanului Atlantic, un ocean animat de mai multe nave, inclusiv Titanicul scufundându-se. Tot acolo mai puteţi vedea Hotelul Burj-al-arab din Dubai şi o replică a cascadei Niagara. Nu lipseşte nici piramida lui Cheops din mijlocul deşertului, nici spectacolul mareelor la Mont Saint Michel şi nici Turnul din Pisa. În total, aici se găsesc 90 de miniaturi ale unor clădiri, pe lângă cele ce reproduc fenomene naturale.
Poveşti din Minimundus
Minimundus e o poveste de succes pentru cele două ţări şi pentru turismul lor. De unde vine succesul lumii în miniatură? Din acurateţea detaliilor, spun cei care au vizitat parcurile Minimundusl. Modele sunt construite din materialele folosite şi la construcţiile originale, aşa că nu lipsesc marmura, nisipul, bazaltul etc. În plus, fidelitatea redării face ca ridicarea modelelor să nu fie deloc simplă şi nici ieftină: fiecare model costă mai mult de 500.000 Euro.
Lucrurile se arată şi mai dificile atunci când vine vorba de modele transportabile sau de cele ce reproduc mijloace de transport. Un amănunt e sugestiv: un tren în miniatură parcurge în fiecare sezon mai mult de 5.000 km.
Oricum Minimundus are destule poveşti de istorisit, iar una cu mare atracţie la public e cea a Palatului Zwinger din Dresda. La cerea publicului, administratorii parcului au început în 1991 demersurile pentru construirea modelului Zwinger. În 1992 aveau deja planurile de construcţie ale palatului: peste 100 la număr. Şi munca a început. Dată fiind mărimea palatului, munca pentru model a fost împărţită mai multor echipe, iar la final a venit şi surpriza: asamblat, modelul avea o greutate de peste 20 tone. A fost din nou împărţit şi astfel a putut fi transportat în trei camioane până la locul de instalare. În iulie 2000, la nouă ani după demararea proiectului, Zwinger îşi ocupa locul în Minimundus.

Parada militară în Madurodam

Puţin mai vârstnic decât Minimundus e Madurodam, oraşul în miniatură din Haga, Olanda, inaugurat în 1952. Scala reproducerilor este tot de 1.25, dar diferenţa o face faptul că Madurodam nu este reproducerea a diverse clădiri celebre, ci a unui oraş olandez tipic. Povestea oraşului se leagă de cea a unui tânăr student danez la drept: George Maduro a luptat împotriva ocupaţiei naziste şi a murit în lagărul de concentrare de la Dachau în 1945. Donaţia pentru începerea acestui proiect al miniaturii a venit de la părinţii lui George. Madurodam a fost ridicat în memoria soldaţilor ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial, iar sumele obţinute prin vizitare au fost şi sunt, în continuare donate, spitalelor şi diferitelor centre cu caracter social.
Legătura cu tinerii a fost ţintită de la început, aşa că la inaugurarea parcului, în 1952, micuţul oraş a primit şi un primar: prinţesa Beatrix, moştenitoarea tronului Olandei. Astăzi, primarul Madurodamului este ales de consiliul local format din 25 de elevi de la şcolile din regiune.
Madurodamul este însă mai mult de atât: prin simple apăsări de buton, garda militară îşi începe parda în curtea palatului, vaporaşele începe să circule pe canale, muncitorii ies pe porţile fabricii de ciocolată Mars, un avion aterizează cu greu pe aeroport pe vreme nefavorabilă, iar copiii au parte de întâlni cu personaje de poveste, precum Bert şi Ernie.
Terenul stabilit iniţial pentru construirea Madurodamului s-a dovedit a fi insufucient, dat fiind succesul oraşului în miniatură. Aşa că, în 1996, timp de şase luni, parcul s-a închis pentru extindere. La redeschiderea lui, vizitatorii au avut parte de o surpriză: Amsterdam Airport Schiphol a fost reînnoit şi o aeronavă lungă de trei metri se pregătea de decolare.

Huis Ten Bosch de Japonia
Oraşele olandeze nu i-au fascinate doar pe olandezi, ci şi pe japonezi, aşa că în prefectura Nagasaki a fost recreat la scală naturală un oraş olandez tipic secolului XVII. A primit numele uneie dintre cele patru reşedinţe oficiale ale familiei regale olandeze: Huis Ten Bosch. Parcul este deschis zilnic şi oferă o părticică din viaţa Olandei, pentru că aici se poate merge la restaurante, muzee, se pot vedea canale şi mori de vânt. Sunt reproduse în jur de 150 de clădiri, iar dintre acestea nu lipseşte vestitul Tur Domtoren. Pe primul loc sunt însă florile, pentru că Huis Ten Bosch este descris ca staţiunea europeană a florilor. Lalale, trandafirii şi tot soiul de alte flori sunt vedete aici: imită grădini europene sau indică ora în imense ceasuri naturale.
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu