Acasă la regina Angliei: Palatul Buckingham

 

Aici poţi să mergi îmbrăcat în redingotă sau în blugi. Depinde de statutul pe care îl ai atunci când calci pragul casei Reginei Elisabeta a II–a a Angliei. Despre ce edificiu vorbim? Despre Palatul Buckingham, ansamblul unde capetele încoronate ale Angliei şi–au făcut casă încă din 1761. E doar unul din motivele pentru care cei care ajung la Londra, poposesc şi aici; frumuseţea palatului şi poveştile sale ar fi alte două motive.

Jocurile Olimpice

Mii de sportivi, sute de mii de spectatori şi miliarde de telespectatori iau startul  la maratonul Jocurilor Olimpice. Cea mai mare întrecere sportivă a lumii se deschide la Londra şi continuă o istorie de aproape trei milenii. Astăzi vă spunem mai multe despre jocurile olimpice din Antichitate, despre revigorarea lor la sfârşitul secolului al XIX–lea şi despre simbolurile care le guvernează.

Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg: reşedinţa imperială transformată în muzeu

Aproape un secol a tot fost construit şi modificat Palatul de Iarnă al ţarilor Rusiei din Sankt Petersburg. Doar trebuia să fie o operă arhitecturală monumentală, demnă de o familie ce stăpânea peste 22.400.000 kilometri pătraţi, la sfârşitul secolului al XIX–lea. În consecinţă, palatul avea iniţial 1945 de geamuri, 1500 de camere şi 117 de scări. În plus, aici s–a scris marea istorie a Rusiei, de la încercări de asasinare a ţarilor şi ultimul mare bal al familiei imperiale la transformarea reşedinţei într–unul din cele mai mari muzee ale lumii. Aşa se face că la Palatul de Iarnă şi Muzeul Ermitaj îi întâlneşti pe Ecaterina cea Mare, pe Nicolae al II–lea, pe Leonardo da Vinci, Rubens, Rembrandt, Picasso, Henri Matisse, André Derain, Wassily Kandinsky etc.

Povestea ouălor Fabergé

Cu multe milioane de lire sterline se vând creaţiile sale. Şi nici nu e de mirare, pentru că dincolo de metale şi pietre preţioase stau un talent, o imaginaţie şi o măiestrie incredibile. Vorbim de ouăle Fabergé, ouă pe care Peter Carl Fabergé le–a transformat în opere de artă. Povestea lor şi povestea creatorului lor le aflăm astăzi.

Popas în bisericile de lemn din Maramureş

Poate numele celor care le–au ridicat nu au fost înscrise în marea istorie a artei şi chiar dacă în spatele nu se află vreun Michelangelo, au fost şi sunt considerate bijuterii arhitectonice. Sunt bisericile de lemn din Maramureş. Valoarea a opt dintre ele a fost recunoscută prin includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Trufele, o delicatesă de 330.000 dolari per 1,5 kg

La prima vedere ai zice că sunt nişte ciuperci ca oricare altele. Ba chiar poate le–ai ocoli… Mare greşeală, căci delicatesele numite trufe se vând şi cu 330.000 dolari per kilogram. Dincolo de partea financiară şi de gustul lor desăvârşit, povestea trufelor este însă mult mai interesantă: sunt căutate cu porci sau câini şi nu sunt uşor de cultivat în alte zone decât cele de baştină. Trufele sunt delicatesa pe care doar cei cu buzunarele doldora de bani şi–o permit pe masă. şi asta nu se întâmplă de ieri de azi, ci de secole aşa că nu e de mirare că sunt numite "diamantul din bucătărie".

Deportată în Uniunea Sovietică

20 de ani şi jumătatea avea Maria Dietrich când a ieşit pe poarta casei părinteşti pentru a fi deportată în Uniunea Sovietică. Se întâmpla în 13 ianuarie 1945 şi s–a întors acasă pe 15 octombrie 1949, după patru ani şi nouă luni petrecuţi în lagărele sovietice, în vagoane de marfă, după patru ani şi nouă luni în care a spart cărămidă, a muncit în cariere de nisip, a dormit pe jos, fără foc, pe timp de iarnă, după patru ani şi nouă luni în care a răbdat şi de foame, şi de frig, şi din cauza păduchilor. Acum, Maria Dietrich se numeşte Maria Chera, are 87 de ani şi s–a întors în casa părintească din Miercurea Sibiului. Despre anii petrecuţi în Uniunea Sovietică vorbeşte cu mult mai multă linişte de cât te–ai aştepta, dar e o linişte ce vine din puterea pe care a câştigat–o acolo, în Uniunea Sovietică, în lagărele ce nu au reuşit să–i ucidă speranţa că într–o zi va fi mai bine.

Biserica Sfintei Ursula

Când urci pe strada General Magheru o construcţie sobră îţi sugerează prin imensitatea ei efemeritatea existenţei omului. E o construcţie ce veghează Sibiul de cinci veacuri, fiind ridicată de călugării dominicani în 1474. În timp, a devenit un simbol al oraşului, un loc de popas pentru turişti. Dar, în primul rând, este un loc de rugăciune, cunoscut de credincioşi ca Biserica Ursulinelor.

Din eră–n eră, printre ţestoase şi peşti–arici

Turul în spaţiu şi timp începe cu protozoarele, vieţuitoarele apărute pe Terra în urmă cu sute de milioane de ani, şi după ce asculţi cucul, valurile mării şi după ce vezi corali, pitoni, peşti-ferestrău, bufniţe şi pelicani, te întorci din nou în timp şi închei turul cu un rinocer lânos, dispărut în urmă cu 10-12 milioane ani. Totul se petrece în Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu.

Magia zborului cu Vuia, Vlaicu, Coandă

Ridicaţi privirea atunci când auziţi un avion zburând? Arareori. Avioanele ce brăzdează cerul au devenit obişnuinţă, iar magia unui zbor ţine doar până coborâm prima oară din avion. Şi totuşi în urmă cu mai bine de un secol puţini erau cei aleşi să "păşească" printre nori. Pe atunci, omenirea experimenta încă posibilitatea de a zbura cu o maşinărie mai grea decât aerul. În istoria aeronauticii sunt consemnate şi contribuţiile a trei români: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.

Acasă la baronul Brukenthal

 

Sute de lumini strălucesc din candelabrele grele de Murano, jucătorii s–au aşezat deja la mese, iar ochii urmăresc du–te–vino–ul cărţilor. E iunie 1786 şi Palatul Brukenthal e în fierbere: Împăratul Iosif al II–lea e oaspetele serii, iar jocul de cărţi a început... E iulie 2012, iar Palatul Brukenthal e unul din principalele puncte de atracţie pentru cei care ajung în Sibiu, aşa că zeci de mii de oameni se perindă în fiecare lună prin palat, pe urmele Baronului Brukenthal. Iar turul începe în saloanele de recepţie de odinoară, locul unde baronul îşi primea oaspeţii şi unde se păstrează încă mobilier original.

Statuile–minune ale Antichităţii

Colosul din Rhodos şi Zeus din Olimpia sunt cele două statui–minune ale Antichităţii. Una dintre ele a uimit prin mărimea ei, cealaltă – prin strălucirea ei. Nici una dintre ele nu mai există, dar încadrarea lor în cele şapte minuni ale lumii antice face ca şi astăzi cele două statui să incite la dezbateri.