Acasă la baronul Brukenthal

 

Sute de lumini strălucesc din candelabrele grele de Murano, jucătorii s–au aşezat deja la mese, iar ochii urmăresc du–te–vino–ul cărţilor. E iunie 1786 şi Palatul Brukenthal e în fierbere: Împăratul Iosif al II–lea e oaspetele serii, iar jocul de cărţi a început... E iulie 2012, iar Palatul Brukenthal e unul din principalele puncte de atracţie pentru cei care ajung în Sibiu, aşa că zeci de mii de oameni se perindă în fiecare lună prin palat, pe urmele Baronului Brukenthal. Iar turul începe în saloanele de recepţie de odinoară, locul unde baronul îşi primea oaspeţii şi unde se păstrează încă mobilier original.

Odată ce păşeşti în saloanele baroc ale Palatului Brukenthal te întorci în timp cu peste două sute de ani, aşa că un mic exerciţiu de imaginaţie te face părtaş la un joc de cărţi în compania Împăratului Austriei, îţi face cunoştinţă cu baronul Samuel von Brukethal, ce stă aplecat deasupra hârtiilor de pe biroul său, sau te transformă în invitat al concertelor organizate la sfârşit de săptămână. Poţi să visezi în voie,  cu toate că numărul vizitatorilor ce roiesc în jurul tău nu e tocmai mic.

În salonul de muzică

O vizită la palat e musai să înceapă cu câteva ocheade aruncate spre curţile interioare şi sunt doar ocheade pentru că mai mare e curiozitatea de a ajunge cât mai degrabă la întâlnirea cu baronul. Te aşteaptă deja, alături de baroneasă şi micuţa Sofia, în salonul de muzică. Urci scările, deschizi o uşă, coteşti la dreapta, mai deschizi o uşă şi lumina se revarsă din candelabrele de Murano. Nici nu ştii la ce să priveşti mai întâi, la cei trei membri ai familiei von Brukenthal care îţi veghează, din tablouri, paşii? La tapetul cu motive orientale? La "Car cu boi" sau la "Fata cu mărgele roşii" a lui Nicolae Grigorescu, adică la două tablourile cumpărate cu  bani grei, cu 425.000 euro? Sau poate la sobele din faianţă, bogat ornamentate în stil Neoclasic, care tronează în două colţuri ale imensului salon? Sobele au fost aduse special pentru baronul Samuel von Brukenthal de la Viena; odinioară existau zeci de astfel de sobe în palat, astăzi mai sunt vreo 6-7 şi, în general, au fost lucrate în ateliere din Bohemia.
Tapetul ai putea să-l studiezi ore în şir, pentru că măiestria şi migala cu care meşteri din Extremul Orient  au pictat motive florale îşi spun cuvântul pe fiecare centimetru pătrat. "Una dintre practicile decorative moderne pentru secolul al XVIII-lea o constituia pictarea pereţilor saloanelor în palate. Baronul Brukenthal a ales pentru palatul său o metodă mai rafinată şi, se pare, mai costisitoare, prin folosirea tapetului", citeşti pe contul de facebook al Muzeului Naţional Brukenthal. În plus, mai trebuie ştiut că palatul din centrul Sibiului e unul dintre puţinele locuri din Europa unde se păstrează tapiserii originale din secolul al XVIII-lea, lucrate în Extremul Orient. În saloanele principale se păstrează tapet orginal, realizat din pânză pictată sau hârtie chinezească.
Bogat decorat cu stucaturi e şi tavanul; în mare parte, a fost refăcut după schiţele realizate la construcţia palatului. Trei candelabre din cristal de murano, specifice stilului rococo, îţi fură apoi privirile. Pe cât strălucesc candelabrele, pe atât strălucesc şi medalioanele deasupra uşilor. Sunt toate sculptate în lemn de tei şi suflate cu aur.
Murano, aur, tapet din Extremul Orient plafoane înalte, parchet  ca la Versailles... nici nu mai ştii la ce să te uiţi prima dată sau înspre ce petreceri şi serate muzicale să-ţi laşi imaginaţia să zboare. Da, o serată muzicală ar fi numai potrivită în în acest spaţiu, mai ales că aici îşi delecta baronul oaspeţii cu concerte.

De la tric-trac la vânătoare de comori

Din salonul principal, salon de recepţie şi de muzică, treci în alte două saloane. "Potrivit uzanţei vremii, după concert, invitaţii se retrăgeau pentru conversaţie în camere separate: doamnele în camera din stânga salonului de muzică, domnii în camera din dreapta", îţi spune Internetul, din nou prieten de nădejde. De cum pătrunzi în aceste două salone, parcă- parcă ai vrea să începi un joc de societate. Nu de alta, dar în salonul doamnelor mesele şi scaunele stil Ludovic XVI par gata pregătite să primească amatorii de jocuri, aşa că poate vă încumetaţi la o partidă de Lombre sau tric-trac, că tot a fost tric-trac-ul în vogă la curţile marilor nobili francezi în secolele XVII-XVIII.
Faci cale întoarsă, treci prin salonul de muzică, ajungi în salonul rezervat bărbaţilor şi dai de lucruri ascunse. La propriu: pentru că aici se găseşte un secreter, adică un fel de bufet cu ascunzători. Sunt cel puţin zece ascunzători într-un secreter şi numai cine cunoaşte mecanismele le poate dibui: aşa se face că dacă împingi peretele unui sertar sau dacă scoţi un sertar, ai noroc poate să dai de vreo scrisoare secretă a baronului. Nu! Nicio şansă: toate aceste locuri secrete au fost deja atent verificate.
Şi poate îţi face cu ochiul o măsuţă comandată chiar de Brukenthal... Nu poţi să o iei acasă sau să te aşezi la ea. Nici gând, dar poţi să studiezi stema casei de Brukenthal, intarsiată pe suprafaţa mesei. Masa a fost donată muzeului, alături de alte două obiecte similare, în anul 1930. Cum de s-a ajuns la donaţie când piesele de mobilier proveneau chiar din acest palat? Multe dintre piesele de mobilier ce au aparţinut baronului Brukenthal au fost înstrăinate după moartea acestuia, iar o iniţiativă lăudabilă de recuperare  a unor piese ce au aparţinut palatului a avut-o Asociaţia Prietenii Muzeului, care în anul 1930 a donat trei măsuţe, scrie Anca Fleşeriu, în broşura "Mobilierul de artă din colecţia Muzeului Brukenthal". Şi tot acolo citeşti că unul dintre  birourile cabinet din palat datează din secolul al XVIII-lea şi a fost făcut de Johannes Goellner, în 1766, ca probă practică a "examenului de admitere". Atenţie însă! Tocmai era să treci cu privirea pe lângă una din oglinzile aşezate deasupra meselor console. Mesele sunt creaţia lui Johann Bauernfeind, un meşter pe care baronul l-a adus la Sibiu. Şi parcă-parcă în oglindă ai zărit preţ de o secundă o doamnă înveşmântată în dantela de Bruxelles a unei rochii cu crinolină... şi parcă alături de ea era şi un domn... Sau poate doar ţi s-a părut, că tot te afli în saloanele unde odinioară petrecea şi îşi primea musafirii Samuel von Brukenthal.
Din salon în salon, aşa circuli în Palatul Brukenthal: dispunerea camerelor la toate nivelele este lineară, astfel încât fiecare cameră se deschide succesiv spre următoarea. Şi dacă palatul nu-i "decomandat", să ştiţi că vă rezervă o surpriză de geometrie perfectă: saloanele care mărginesc salonul de muzică au, împreună, o suprafaţă egală cu cea a salonului de muzică, iar cele două saloane care se găsesc în continuarea saloanelor  rezervate doamnelor şi domnilor ar încăpea împreună fie în salonul doamnelor, fie în cel al domnilor.
Ora de vizită s-a încheiat. Cobori scările spre curţile interioare: da, ai putea să zăboveşti niţel pe băncile din cea de-a doua curte şi să-ţi imaginezi ropotele de altădată ale cailor din grajduri, huruitul caleştii şi graba slujnicelor sau poate intri în vechile bucătării şi grajduri să vezi o expoziţie.

Palatul Brukenthal, monument în stil baroc târziu, a fost construit de către baronul Samuel von Brukenthal între anii 1778-1788. Prima parte a Palatului Brukenthal a fost finalizată în 1784, iar la clădirile din curtea a doua s-a mai lucrat încă patru ani. Palatul a fost proiectat ca reşedintă oficială pentru Guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie în care a fost numit în 1777 şi a fost organizată după modelul vienez din palatele aristocratice. Astăzi, toate au devenit muzeu, fie că e vorba de fostele grajduri unde a fost amenajat cabinetul de stampe, fie că e vorba de saloanele de recepţie, unde sunt expuse acum piese vechi de mobilier şi tablouri ce îl înfăţişează pe baron.