Magia zborului cu Vuia, Vlaicu, Coandă

Ridicaţi privirea atunci când auziţi un avion zburând? Arareori. Avioanele ce brăzdează cerul au devenit obişnuinţă, iar magia unui zbor ţine doar până coborâm prima oară din avion. Şi totuşi în urmă cu mai bine de un secol puţini erau cei aleşi să "păşească" printre nori. Pe atunci, omenirea experimenta încă posibilitatea de a zbura cu o maşinărie mai grea decât aerul. În istoria aeronauticii sunt consemnate şi contribuţiile a trei români: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.

De la avocatură, în avion
De multă ambiţie a avut nevoie un tânăr dintr-un sat din Banat pentru a-şi vedea realizat visul de a zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Tânărul se numea Traian Vuia şi reuşea premiera în 1906.
S-a născut în 1872 şi s-a lăsat fascinat de zbor încă din copilărie. Cine ar fi crezut însă că în zmeele pe care le  construia şi în atenţia cu care urmărea demonstraţiile cu caracter aviatic la care asista, se prefigurau invenţiile de mai târziu. Pentru a-şi urma visul de a zbura s-a înscris la Politehnică, la Budapesta, dar lipsa banilor l-a determinat să renunţe şi să se îndrepte spre Facultatea de Drept iar, după absolvire, spre avocatură. Primul success a venit de aici: în 1901 a obţinut  doctoratul în Științe Juridice cu teza: "Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus".
Dar cum prima dragoste nu se uită, în 1902 a plecat la Paris pentru a obţine sprijin în realizarea unei maşini-zburătoare. A mers la Victor Tatin şi la Academia de Ştiinţe, dar răspunsurile au fost negative. "Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”, îi răspundeau oamenii de ştiinţă francezi. Traian Vuia nu s-a lăsat descurajat şi în octombrie 1903 a reuşit să primească brevetul de invenţie pentru aeroplan-automobil. În martie 1906 a venit şi dovada că zborul cu un aparat mai greu decât aerul nu era doar un vis: 12 metri a zburat aparatul Vuia I. Sprijint de Coriolan Brediceanu, Traian Vuia reluase construcţia aparatului zburător în 1902, iar trei ani mai târziu aparatul era gata. Greutatea prevăzută era de 250 kilograme, avea o suprafaţă de susţinere de 14 metri pătraţi şi… 20 de cai putere. Reuşita din 18 martie 1906 nu avea să treacă neobservată, aşa că presa franceză, engleză şi americană avea să scrie despre performanţa românului şi despre faptul că aparatul a decolat fără să fie ajutat de mijloace externe, cum ar fi catapulta sau calea ferată. "Flight", o revistă de specialitate din acele vremuri, consemna progresele făcute de Traian Vuia: în 8 octombrie 1906, aparatul său străbătea cinci metri în aer,  în martie 1907 reuşea să zboare 54 metri, iar în iulie 1907 atinge 60 de metri. Aceeaşi revistă scria în martie 1956 despre un concurs iniţiat de Aero Clubul din Franţa la începutul secolului XX: se oferea un premiu pentru primele trei zboruri în aeroplan, pe distanţe mai lungi de o sută de metri. Cititorii revistei îl îndemnau pe Vuia să participe.
Două elicoptere, torpila aeriană şi generatoarele cu aburi aveau să se numere, de asemenea printre creaţiile lui Vuia. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în mai 1946 şi a decedat patru ani mai târziu, fiind înmormântat în cimitirul Bellu. 

Zboruri acrobatice, cu Aurel Vlaicu
Doar francezul Roland Garros l-a întrecut în măiestrie şi în acrobaţii aviatice pe românul Aurel Vlaicu. Aşa titrau ziarele în 1912, când Vlaicu a obţinut medalie după medalie la mitingul aerian de la Aspern, Austria. Avea 30 de ani şi era unicul reprezentant al României.
Aurel Vlaicu s-a născut în 1882 în satul Binţinţi de lângă Orăştie, iar pe câmpurile de aici avea să ridice în aer primul său planor. Pregătirile le începuse cu ceva timp înainte: în laboratorul universităţii din Munchen au rămas, de pildă, planurile primului său aparat de zbor, cu aripi batante, acţionat de arcuri. După absolvire s-a angajat ca inginer la Uzinele Opel, dar a renunţat la serviciu convins fiind că va reuşi să zboare. S-a întors acasă şi a construit primul aeroplan. În 1910 a obţinut brevetul pentru Maşina de zburat cu un corp în forma de săgeată. În 17 iunie 1910 pe un câmp de la Cotroceni, Vlaicu a ridicat aparatul în aer: a fost pentru prima dată când în România se zbura cu un avion proiectat şi construit de un român.
Cu acelaşi aparat, Vlaicu a luat parte la manevre militare şi, în 25 septembrie, a efectuat un zbor de 35 de minute de la Slatina la Piatra Olt pentru a duce un ordin de luptă. Vlaicu I a fost primul avion militar din România şi a reuşit să aşeze România pe locul II în lume în topul ţărilor care au utilizat primele avionul cu destinaţie militară.
În 1911, în uralele a 30.000 de oameni, Aurel Vlaicu a zburat cu Vlaicu II la Blaj. A repetat experienţa la  Sibiu (oraşul unde a promovat examenul de bacalaureat în 1902) şi Braşov, executând zboruri acrobatice la o viteză de 90 km/oră. În 1912, la Aspern a obţinut Premiul I în proba de precizie pentru aruncare la ţintă şi al doilea pentru aterizarea la punct fix. Un an mai târziu executa misiuni militare de observaţie aeriană în Bulgaria, iar în 1913 a proiectat un nou aparat de zbor: Vlaicu III construit  integral din metal. În acelaşi an avea să se stingă în încercarea de a fi primul aviator care a traversat Carpaţii: în 13 septembrie 1913, a decolat de lânga Bucureşti, a aterizat pentru alimentare la Ploieşti şi s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina.

Primul avion cu propulsie reactivă
Peste 260 de invenţii şi-a aşezat în dreptul numelui inginerul de aeronautică Henri Coandă. Una dintre ele - avionul cu propulsie reactivă, adică un avion cu reacţie, a fost creată pe când inventatorul avea abia... 26 de ani. Pentru Henri Coandă, invenţia venea după alte şi alte cercetări în aeronautică.
Henri Coandă s-a născut la București la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui era generalul Constantin Coandă, fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, era fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.
Pentru Henri Coandă, fascinaţia vântului şi zborului s-a manifestat încă din copilărie, aşa că nu e de mirare că la doar 19 ani, a realizat, la Arsenalul Armatei din Dealul Spirii, macheta unui avion propulsat de o rachetă, iar în 1905 a construit un avion-rachetă pentru armata română. A studiat în România, Germania şi Franţa, iar în 1910, la Paris, era desemnat şeful primei promoţii de ingineri în aeronautică. Anul 1910 avea să-i aducă încă o  realizare: la Salonul internațional aeronautic de la Paris a prezentat primul avion cu propulsie reactivă. Din păcate, în timpul unei încercări de zbor, avionul a scăpat de sub control şi a luat foc. Aparatul fusese construit cu sprijin primit de la Gustave Eiffel, Joachim Caproni și Paul Painlevé. În 1911 avea să arate omenirii un alt obiect zburător: un avion dublu motor cu o singură elice.
Bristol-Coandă. Vă întrebaţi la ce se referă această sintagmă? La avioanele cu elice  pe care românul le-a construit în calitate de director tehnic al Uzinelor de Aviaţie din Bristol. Unul dintre aceste avioane avea să-i aducă, în 1912, premiul întâi la Concursul internațional al aviației militare din Anglia. Reîntorcându-se în Franţa, după 1916, Coandă semna actul de  naştere pentru un avion de recunoaștere, pentru prima sanie-automobil propulsată de un motor cu reacție şi pentru primul tren aerodinamic din lume. În 1934 a obţinut brevetul pentru Efectul Coandă, constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex. Şi tot la capitolul realizări marca Henri Coandă, trebuie amintit un echipament oceanic de depozitare a petrolului extras departe de malul mării.
Henri Coandă s-a întors defintiv în România în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică, iar în 1970 a devenit membru al Academiei Române. A decedat la 86 de ani.

Elena Caragiani, în topul primelor zece aviatoare din lume
Să fii  femeie şi să-ţi doreşti să fii aviator. De ce nu, spunem noi astăzi. În urmcă cu un secol însă, lucrurile nu erau atât de simple. S-a convins Elena Caragiani: s-a născut în 1887 şi deşi era licenţiată în drept şi-a dorit să zboare. A reuşit şi în 1912 a zburat pentru prima oară. A urmat Şcoala de Pilotaj a Ligii Aeriene a lui George Valentin Bibescu şi Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, Franţa. Nu a putut obţine un brevet de pilot în România, dar a obţinut unul internaţional în 1914. Pe atunci, în lume existau doar vreo zece femei pilot. pentru că nu a primit aprobarea să fie pilot, a lucrat ca reporter în Franţa şi folosea avionul pentru deplasări adeseori. A vânat în junglă, a împuşcat tigri etc. A murit la 42 de ani..