Biserica Sfintei Ursula

Când urci pe strada General Magheru o construcţie sobră îţi sugerează prin imensitatea ei efemeritatea existenţei omului. E o construcţie ce veghează Sibiul de cinci veacuri, fiind ridicată de călugării dominicani în 1474. În timp, a devenit un simbol al oraşului, un loc de popas pentru turişti. Dar, în primul rând, este un loc de rugăciune, cunoscut de credincioşi ca Biserica Ursulinelor.

  Privesc interiorul bisericii din spatele grilajului din fier forjat care străjuieşte intrarea în biserică. Câţiva paşi înapoi şi interiorul se dezvăluie fragmentat de broderia din fier. Înaintând spre grilaj, perspectiva se deschide tot mai mult, contururile se transformă în detalii. Grilajul interzice apropierea fizică de interiorul bisericii, de altare, dar augmentează dorinţa de a cunoaşte biserica, de a-ţi face o idee despre călugării şi măicuţele ce au slujit aici. Grilajul e de obicei închis, dar se deschide pentru a primi credincioşii la serviciul religios. Şi astăzi e o zi norocoasă, căci cel care se recomandă a fi îngrijitorul acestui lăcaş de cult descuie lacătele. "Puteţi sta până termin eu treaba, apoi trebuie să închid iar. Dar vă puteţi uita din spatele grilajului. Biserica e aşa frumoasă şi e de sute de ani", îmi spune. Să observi fiecare amănunt din interior necesită cu siguranţă mai mult timp, dar şi câteva priviri mai grăbite te introduc în istoria şi arhitectura Bisericii Ursulinelor.  

Din stil gotic în baroc
În cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea, aproximativ în 1474 călugări dominicani au construit în cetatea Sibiului o biserică în stil gotic. După aproape două sute de ani, ea a fost transformată în construcţie barocă, fiind încredinţată în perioada habsburgică maicilor ursuline. Pe locul vechii mănăstiri acestea au construit o şcoală. O poartă gotică se deschide pentru a lăsa privirea să se strecoare înăuntrul edificiului, dar intrarea în biserică îţi este privegheată de Sfânta martiră Ursula, a cărei statuie este aşezată deasupra portalului. Poarta masivă din lemn, zidurile groase şi înalte par să închidă în ele o călătorie în timp, cu cinci sau cu trei veacuri în urmă, în vremea călugărilor dominicani şi a maicilor ursuline. E o linişte totală în biserică, întreruptă doar de gândurile născute din privirile ce încearcă să "capteze" orice amănunt. Sobrietatea ce domină exteriorul construcţiei este întreruptă aici, de statuile care îţi însoţesc mersul spre altar, de ornamentele picturale de pe bolta înaltă. În arhitectura interioară a construcţiei nu găseşti prea multe elemente spectaculoase, spaţiul chemând la rugăciune şi meditaţie. Dar când privirile se ridică, remarci aproape de boltă urmele unor ferestre gotice, cu arc frânt. Acum sunt marcate pe tencuială, dar ancadramentele din cărămidă au fost vizibile în cursul restaurărilor din 1996-1997, arată Alexandru Avram şi Vasile Crişan, în Sibiu. Ghid cultural-turistic. Şi pentru că înălţimea acestei construcţii îţi atrage atenţia neîncetat, nu poţi să nu admiri din interiorul bisericii un cer cu multe stele pictat pe bolţile gotice din partea nordică. Elementele gotice şi cele baroce sunt aici în armonie.  

Altare
Sunt trei altare, de dată mai recentă în această biserică, două în dreapta şi în stânga, iar unul, între ele, domină interiorul. Deasupra - un simbol, întâlnit în multe biserici: Ochiul lui Dumnezeu, semn că Dumnezeu veghează asupra tuturor.  În auriul lui se reflectă razele soarelui de pe vitralii. Sculpturi reprezentând îngeri şi sfinţi împodobesc acest altar, în centrul căruia se află pictată încoronarea Maicii Domnului. Aşa că privind dinspre poarta principală, te "izbeşte" semicercul alcătuit de cele trei altare cu picturi în ulei şi de vitraliile din jurul altarului principal. Ai impresia că statuile sfinţilor şi picturile înfăţişând viaţa lui Iisus pe pământ ce-ţi încadrează drumul spre altare te trimit spre acest punct unde arta se întâlneşte cu credinţa. Pe celelalte două altare reînvie figura Sfintei Angela de Merici (fondatoarea Ordinului Maicilor Ursuline), surprinsă alături de copii pe care îi învăţă, şi în momentul când i s-a arătat martira Ursula. Icoana Sfântului Emeric şi a regelui Ştefan, străjuiesc, de asemenea, cele două altare. Pe unul dintre ele se află inscripţionat anul 1831, iar pe celălalt - IHS.  

Inscripţia de pe arc
 Păşind dinspre altare spre poarta principală, şirurile de strane din lemn sunt încadrate de statuile sfinţilor care se bucurau de o cinstire specială din partea maicilor ursuline. Sunt chipuri care aduc pacea, dar picturile aflate deasupra lor te trimit spre vremuri tulburi din urmă cu 2000 de ani. Sunt 14 picturi care înfăţişează momentele definitorii pentru omenire din viaţa lui Iisus Hristos pe pământ. Când ajungi sub balconul din partea sudică dai de un alt element ce nu poate scăpa privirii: dacă priveşti înapoi spre cele trei altare, vezi sus pe un arc o inscripţie în roşu şi negru ce o aminteşte pe Maria Tereza. "În 1769, împărăteasa Maria Tereza donează călugăriţelor ursuline  38.821 guldeni pentru extinderea clădirilor mănăstireşti" (Sibiu. Ghid cultural-turistic). Balconul prilejuieşte încă o incursiune în trecut pentru că de aici ai acces "spre o încăpere spaţioasă cu rol de sacristie, apoi într-o capelă... boltită cu bolţi baroce; de aici se putea trece spre mănăstirea de maici" (Sibiu. Ghid cultural-turistic)..
*** Minutele petrecute în bisercă se sfârşesc, grilajul de fier se închide. Încă o privire spre Biserica Ursulinelor şi fosta lor mănăstire.

 Legenda Sfintei Ursula Legenda spune că Ursula, fiica unui rege creştin din Bretania, a fost cerută în căsătorie de un prinţ păgân, dar ea se consacrase în mod tainic lui Dumnezeu. Ursula a cerut trei ani timp de gândire, pentru a cunoaşte mai bine voinţa Domnului. În pelerinajul pe care l-a făcut spre Roma a cerut să fie însoţită de o mie de tinere, iar fiecare dintre cele zece slujnice ale sale, de alte 1000 de tinere. 11.000 de fecioare, călăuzite de Ursula, au traversat marea dintre Anglia şi continent, îndreptându-se spre Roma. Pe drumul de întoarcere, în Köln, furia barbarilor s-a revărsat şi asupra lor, tinerele fiind martirizate toate într-o singură zi, cu excepţia Ursulei. Impresionat de frumuseţea ei, conducătorul hunilor, Attila, a cerut-o de soţie. Refuzul i-a adus Ursulei moartea. Peste locul unde au fost îngropate s-a ridicat în secolul al VII-lea s-a ridicat o biserică, iar apoi şi o mănăstire, în memoria lor. În secolul al VIII-lea, la Köln, lângă o biserică au fost descoperite osemintele unor fecioare. Printre alte nume feminine, a fost găsit şi acela al Ursulei, o fată de unsprezece ani. După câte se pare, acea indicaţie de vârstă a fost citită ca undecimilia, adică “unsprezece mii”. De aici, povestea celor 11.000 de fecioare care au însoţit-o pe Sfânta Ursula în călătoria spre Roma. Răspândirea cultului Sfintei Ursula s-a datorat în mare măsură alegerii ei ca patroană a institutului întemeiat în anul 1530 de către Sfânta Angela de Merici pentru formarea culturală şi religioasă a tinerelor din zonele sărace, aşa-numitele “călugăriţe ursuline”..