Popas în bisericile de lemn din Maramureş

Poate numele celor care le–au ridicat nu au fost înscrise în marea istorie a artei şi chiar dacă în spatele nu se află vreun Michelangelo, au fost şi sunt considerate bijuterii arhitectonice. Sunt bisericile de lemn din Maramureş. Valoarea a opt dintre ele a fost recunoscută prin includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În 1999, UNESCO a admis valoarea de monumente arhitecturale desosebite a bisericilor de lemn din Maramureş şi le-a inclus în patrimoniul mondial. Doar pe opt dintre ele, pe cele mai vechi şi mai bine conservate, pentru că în Maramureş bisericile din lemn sunt mult mai numeroase. Bisericile de lemn din Budeşti Josani, Deseşti, Mănăstirea Bârsana, Poienile Izei şi Ieud Deal se află în Maramureşul istoric, cele de la Şurdeşti şi Plopiş sunt din vechea Ţară a Chioarului, iar biserica Sf. Arhangheli din Rogoz e situată în Ţara Lăpuşului. Toate te vrăjesc cu siluetele înalte şi subţiri, cu lemnul ce respiră istorie, cu picturi de o rară frumuseţe.

De la 1643

Un tur al bisercilor de lemn din Maramureş poate începe la 25 de kilometri de Sighetu Marmaţiei în cea mai veche biserică din cele opt: cea din Budeşti Josani. Este datată 1643 şi este considerată o construcţie magnifică pentru vremurile în care a fost ridicată. Iar când rugăciunea în biserică se sfârşeşte, privirile sunt atrase de picturile aproape miniaturale. Chipurile de sfinţi şi scenele biblice zugrăvite pe suprafeţe mari sunt înlocuite aici de picturi aproape miniaturale, încadrate în chenare colorate. Primele picturi au fost realizate pe piese textile, aplicate pe pereţi, iar cele din secolul al XIX-lea sunt zugrăvite direct pe lemn. Trebuie spus că biserica, de dimensiuni mai mari decât suratele ei, a fost pictată de diferiţi meşteri, în ere diferite: în 1762 Alexandru Ponehalschi a zugrăvit pronaosul, naosul şi catapeteasma, iar Ioan Opriş a pictat altarul în 1832. Şi biserica de lemn din Budeşti uimeşte şi cu două obiecte ce nu ţin de religie, ci de istorie: haina de curier a lui Pintea Viteazul şi steagul lui Ferenc II Rákóczi, un nobil transilvan.
Mai tânără cu două decenii este Biserica din lemn din Rogoz, un edificiu faimos pentru vechimea şi pentru arhitectura inedită. Decoraţiuni în formă de frânghie răsucită şi sculpturile inspirate de lumea animalelor fură privirile. Motivul frânghiei răsucite se regăseşte în exteriorul bisericii, pe uşa de intrare în biserică şi pe grinzile din interior. Minunile sculpturale nu se opresc aici, pentru că meşterii de altădată au aşezat, din lemn, un cap de zimbru pe grinda principală, au împodobit vechiul candelabru cu ornamente sculptate în formă de păsări, iar rozetele decorează aceeaşi uşă de la intrare. Pe pragul uşii de intrare, se află o inscripţie care datează construcţia pe „când Transilvania era ocupată”.
Şi pentru că vorbim de cele mai vechi biserici vă mai spunem că multă vreme a iscat discuţii datarea bisericii de lemn din Ieud Deal. S-a vorbit astfel de anul 1364, dar cele mai noi cercetări au stabilit că edificiul a fost ridicat cândva după invazia tătară din 1717. Dincolo de discuţii, de o datare sau alta, biserica de lemn din Ieud Deal rămâne o bijuterie şi o surpriză arhitectonică. În primul rând, la data ridicării ei, era o biserică de mari dimensiuni prin cei 7 metri lărgime şi 11 metri lungime. În al doilea rând, austeritatea exteriorului nu-ţi vesteşte deloc bogăţia sculpturală şi cromatică a interiorului. Pictura interioară o consacră ca o primadonă a bisericilor de lemn din Maramureş. Mirele Iisus şi biserica-mireasă, chipuri de îngeri şi sfinţi se regăsesc în interiorul pictat în culori vii. Texte în română, scrise cu caractere chirilice, sunt răspândite pe picture murală, iar cele mai multe dintre ele sunt manifeste pentru păstrarea tradiţiei ortodoxe în Maramureş.
Icoane vechi pe lemn (sec. XVI-XVII), icoane pe sticlă aduse de la Nicula, tipăriturile lui Coresi "Întrebare creştinească" şi "Apostolul" datând din secolul XV, completează zestrea bisericii. În podul ei a fost descoperit "Codicele de la Ieud", manuscris de o valoare inestimabilă, datat 1391. Biserica este construită din molid şi stejar, bârnele fiind legate cu cheotori netede în dinte ascuns.

Din legendă

Cruci celtice şi un iz de legendă înconjoară biserica de lemn cu hramul Sf. Cuvioase Paraschiva din Deseşti. A fost ridicată în 1770, după ce tătarii au ars vechea biserică a satului. Localnicii povestesc au existat cinci încercări pentru a găsi locul potrivit al noii biserici, dar pietrele de temelie se prăvăleau mereu. În plus, aici te uimesc crucile celtice ce descriu un semicerc în cimitir.
Simplitatea şi eleganţa caracterizează acest lăcaş de cult, fie că este vorba de îmbinările lemnului sau de frescele pictate de Alexandru Ponehalschi şi Radu Munteanu O particularitate? Scena inspirată din Apocalipsa se remarcă prin personajele de naţionalităţi diferite, nemţi, turci, tătari.
Poveşti vechi de sute de ani spune şi lemnul bisericii din Bârsana. A fost construită în anul 1720 pe locul numit „Podurile Mănăstirii”, iar în 1806 a fost mutată pe dealul Jbâr. Localncii spun că pe acest deal era odată un cimitir de ciumaţi, unde oamenii au fost îngropaţi în grabă, fără servicii religioase. Sătenii au mutat bisericuţa de lemn pe Jbâr, convinşi fiind că victimele ciumei îşi pot dormi somnul de veci doar dacă li se face o slujbă religioasă. Aşa că astăzi sunt destui cei care spun că morţii de la Podurile Mănăstirii s-ar fi mutat pe sub pământ până pe Jbâr pentru a fi aproape de biserică.
Strămutarea bisericii i-a adus şi o haină nouă: doi zugravi maramureşeni, Hodor Toader din Vişeu de Mijloc şi Plohod (Ion) din Dragomireşti, au pictat interiorul transpunând în manieră proprie compoziţii şi motive baroce. Se întâlneşte şi aici tehnica pictării pe materiale textile, tehnică răspândită în vreme.

De la 54 de metri înălţime

Un turn înalt de 54 de metri individualizează biserica de lemn din Şurdeşti. A fost ridicată în 1721 de meşterul Ion Macarie, iar după şase decenii s-a realizat şi pictura interioară a bisericii. Aici, la Surdeşti, exteriorul e cel care deţine supremaţia: turla principală a bisericii este flancată de patru turnuleţe, acoperişul are două rânduri de streşini, dar privirile îşi rămân pe dantelăriile pridvorului cu cele două arcade suprapuse.
Până la finalizarea bisericii de la Mănăstirea Săpânţa-Peri, biserica din Şurdeşti, cu o înălţime totală de 72 metri, a fost cea mai înaltă construcţie din lemn din România şi cea mai înaltă biserică de lemn din lume.
Cu vreo 30 metri mai mică este biserica de lemn din Plopiş. Cine ajunge pe Valea Cavnicului, trebuie să facă un popas şi la Plopiş, acolo unde biserica din 1798 te face să cercetezi pereţii din grinzi tăiate în pătrate groase, turla cu balcon cu 16 stâlpi şi arcuri, ferestrele foarte mici, aranjate în perechi, Sfânta Treime şi Maica Domnului, pictate pe bolta centrală, viaţa şi Patimile lui Hristos, zugrăvite pe bolţile laterale. Şi încă un amănunt, prin arhitectură şi pictură, se pare că biserica din Plopiş este sora mai mică a bisercii din Şurdeşti.
O altă biserică de lemn se înalţă în Poienile Izei, şi este şi ea înconjurată de legendă. Se pare că lemnul de temelie a fost pus încă din secolul al XIV-lea, iar biserica a fost construită în urmă cu aproape 400 de ani.
Cum şi-au imaginat-o înaintaşii noştri? Turlă cu trei clopote, foişor, coif şi cruce înaltă, un altar cu patru laturi ca în vechime. Pictura, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, uimeşte în special prin scenele dedicate Iadului: mincinosul este spânzurat de limbă, cel care „sparge hătu” este reprezentat brăzdat cu plugul de către doi diavoli, iar cel care doarme în timpul slujbei religioase este întins pe un pat încins, cu un diavol alături, care-i cântă la vioară.
.