Clopote şi inscripţii de la 1500 în turnurile Sibiului

* Iarna se numără înălţimea monumentelor şi anii pe care–i adună turnurile din Sibiu, iar pentru calcule ar fi bine să vă pregătiţi un creion şi o hârtie căci totul se măsoară în cifre de ordinul sutelor şi miilor: cel mai vechi clopot din Sibiu are 501 ani, în turnul Bisericii Evanghelice trebuie să urcaţi 192 de trepte şi să ţineţi socoteala zecilor de ani scrijeliţi pe pereţi, iar la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă un clopot de 1345 Kilograme ţine isonul timpului*

Legendele cetăţii

De mai bine de opt sute de ani, Sibiul îşi spune poveştile oricui vrea să le asculte. Vârfurile turlelor de biserici, crengile bătrânilor stejari, ochii de pe acoperişuri freamătă în poveşti tainice, ale începutului. Sunt poveşti care nu se spun oricui, sunt poveşti care se spun doar celor îndrăgostiţi de ziduri seculare, de străduţe înguste, de pasaje întunecate, de dantelele balustradelor şi balcoanelor. Sunt legendele Sibiului, iar pe câteva dintre ele le ascultăm astăzi.

Sibieni care au botezat Luna

*Matematicianul János Bolyai și părintele astronauticii Hermann Oberth sunt cei doi sibieni ale căror nume au fost împrumutate pentru a denumi cratere de pe Lună şi asteroizi*

Bolyai, familia cu muzeu şi crater pe Lună

Cu expoziţiile şi casele memoriale dedicate unor personalităţi ale culturii şi ştiinţei ne–am obişnuit: ele nu lipsesc în judeţul Sibiu, indiferent dacă starea lor e mai bună sau mai puţin bună; dar nu orice om de ştiinţă îşi împrumută numele unui crater de pe lună sau unei universităţi. Este cazul familiei Bolyai din Buia care a dat matematicii doi cercetători. Răsplata? Un crater pe lună şi o expoziţie în satul natal.

Pe Muntele Athos, în Grădina Maicii Domnului

Un munte şi o peninsulă din nordul Greciei împart acest nume faimos printre ortodocşi: Muntele Athos. Aici, pe 350 kilometri pătraţi au fost ridicate 20 de mănăstiri, 12 schituri şi multe chilii, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Cu mănăstiri cocoţate pe umerii stâncoşi ai muntelui, cu mănăstiri aşezate în vecinătatea mării, Athos se numără printre priveliştile pitoreşti ale Greciei, dar nu este un loc turistic obişnuit: accesul femeilor este interzis, iar bărbaţii au nevoie de un permis special.

Zeiţele. De mână cu Isis, Afrodita, Frigg şi Mazu

Dacă zeii nu au existat, nu e de mirare că ei au fost inventaţi. Imaginaţi–vă o copilărie fără legendele Olimpului, imaginaţi–vă căutarea unui etalon al frumuseţii dacă Afrodita nu ar fi uimit prin perfecţiunea ei, imaginaţi–vă o lume fără Parthenon sau fără "Iliada"... imaginile zeilor şi zeiţelor fac parte din patrimoniul cultural al umanităţii, fie că e scris în versuri, că a fost imaginat în culori sau în armonii muzicale. Oamenii s–au închinat zeilor, le–au cerut focul, le–au cerut dragostea, le–au ridicat temple şi au purtat războaie în numele lor; iar uneori oamenii s–au îndrăgostit de zei, le–au născut copii şi i–au „ucis” lăsându–le un loc în mitologii, dar suprimându–l pe cel din viaţă.

Vestalele Romei

Dintotdeauna a avut nevoie omul să creadă în ceva. S–a închinat puterii focului, puterii apei, a crezut în zeii ai mărilor, ai familiei sau ai războiului, iar în cinstea lor a ridicat temple sau a dus lupte. Apoi, a „dat” toată puterea unui singur Dumnezeu, dar a purtat în minte poveştile nescrise ale zeilor de altădată. Aşa s–au născut poveşti mitologice cercetate cu acribie de specialişti şi ascultate cu fascinaţie de oamenii obişnuiţi. Astăzi, vă spunem o astfel de poveste: povestea vestalelor, copilele ce slujeau zeiţei Vesta, copilele în faţa cărora însuşi Împăratul se oprea din drum.

Sibiul statuar

Prinţul Fericit. Probabil destui dintre noi ne amintim povestea lui, o poveste citită demult, în anii copilăriei, şi ştearsă din memorie. Povestea Prinţului Fericit mi-a năvălit în minte  prima oară când am trecut prin Parcul ASTRA. Aici nu există columna înaltă cu statuia Prinţului care priveşte peste întreg oraşul, dar există multe busturi care te urmăresc cu privirea când străbaţi aleile. Cu gândul la povestea lui Oscar Wilde, am luat oraşul la picior în căutarea statuilor şi busturilor. Unele par a fi în suferinţă din cauza pungilor de plastic, a pachetelor goale de ţigări, a dozelor de Cola care "pietruiesc"cărarea până la ele. Altădată, civilizaţia citadină "contribuia" la punerea în valoare a soclurilor, pe care se înghesuie alte rămăşiţe gastronomice. Alteori, viaţa pare mai uşoară şi pentru statui, mai ales că unele au fost de curând "dichisite".

Budapesta în 1500 de cuvinte

Castelul Buda, Bulevardul Andrássy, Piaţa Eroilor şi Metroul Millennium, adică minim patru argumente pentru care Budapesta de pe malurile Dunării a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO. Adăugaţi pe listă cele 80 de izvoare geotermale, a doua mare sinagogă a lumii, Sfânta Coroană a Ungariei, clădirea Parlamentului, Podul Libertăţii, şi pregătiţi–vă să poposiţi în Budapesta preţ de 1500 de cuvinte.

O Armată de teracotă pentru nemurirea unui împărat

Peste 8.000 de soldaţi, 130 de care de luptă cu peste 600 de cai – aceasta este Armata de teracotă pe care Împăratul Qin Shi Huang a gândit–o pentru a–şi apăra nemurirea. Timp de două mii de ani, armata a zăcut neştiută în adâncurile pământului, iar de la descoperirea ei strânge mii de vizitatori şi sute de demersuri ştiinţifice.

Giganţi din piatră păzesc Insula Paştelui

887 de statui uriaşe locuiesc, alături de 4.000 de oamenii, vulcanii stinşi din Insula Paştelui. Statuile au primit şi un nume – moai – şi nu e de mirare avînd în vedere că se presupune că ele ar reprezenta zeii cărora se închinau băştinaşii din insulă, adică oamenii rapanui. Se presupune doar, pentru că misterul acestor uriaşi, al tăbliţele cu petroglife şi al peşterilor de aici, aşteaptă încă să fie dezlegat.