Sunt multe locurile de poveste ale Pământului, sunt multe locurile ce mustesc în frumuseţe şi legendă. Pentru mulţi dintre noi, Sibiul este un astfel de loc, un loc în care poveştile se ţes în fiecare colţişor al vechiului oraş.
Miticul Hermann
Primele cuvinte pe care Sibiul ţi le şopteşte la ureche atunci când ajungi aici, sunt chiar cele care spun povestea întemeierii lui. Şi pentru că istoria de peste 800 de ani e una bogată, generos din fire, oraşul te lasă să alegi între trei legende.
Două dintre aceste legende te introduc în lumea miticului Hermann, fie că a fost cavaler sau cizmar. Se povesteşte astfel că un cavaler pe nume Hermann a construit prima incintă fortificată la sfârşitul secolului al XII-lea. Locul ales de el ar fi fost cel pe care se întind astăzi Piaţa Mică şi Piaţa Huet.
Hermann cavelerul îşi dispută toponimia locului şi legenda întemeierii lui cu Hermann cizmarul. O altă legendă povesteşte astfel că în vremuri îndepărtate, un cizmar sas, pe numele său Hermann, i-a cerut căpeteniei locale o bucată de pământ pentru a construi un târg. Căpetenia nu l-a refuzat, dar i-a spus că îi va da atât pământ cât va putea să înconjoare cu pielea de la una din cizmele sale. Cizmarul a luat pielea şi a tăiat-o în fâşii atât de subţiri încât a reuşit să înconjoare o suprafaţă mai mare de teren decât s-ar fi aşteptat cineva. Aşa şi-a întemeiat cizmarul târgul mult dorit şi de atunci, acesta rămas Oraşul lui Hermann.
Misterul stemei Sibiului se lămureşte într-o altă legendă. Atraşi de frumuseţea locurilor, două căpetenii şi-au împlântat încrucişat săbiile în pamânt, marcându-şi teritoriul. Imaginea celor două săbii încrucişate a fost imortalizată pe stema oraşului, iar pe aceeaşi stemă se regăsesc trei flori de nufăr -simbol al lacurilor şi şanţurilor cu apă care înconjurau odinioară oraşul.
Poveşti pe Podul Minciunilor
Aici nu ai voie să spui minciuni, dar ai voie să asculţi poveşti. Aşa că dacă ajungi pe Podul Minciunilor fă-ţi timp să-i asculţi legendele, să te laşi purtat din lumea negustorilor în cea a îndrăgostiţilor, dar nu uita: ai grijă ce vorbeşti! Motivul e simplu: una dintre legende spune că podul are urechi, aşa că pentru orice minciună cel care a rostit-o este “răsplătit” cu o cazătură. Mai bine zis, odată minciuna rostită, toate încheieturile podului încep să trosnească şi podul se rupe sub greutatea minciunii.
Odinioară, nici negustorii străini care veneau la târgurile din Piaţa Mică, nu erau scutiţi de pedeapsa minciunii. Astfel, după zicala că "lauda de sine nu miroase a bine" cumpărătorii constatau că au fost păcăliţi de negustorii prea încrezătoir în calităţile mărfurilor lor. Aşa că, furioşi, sibienii nu ezitau să se întoarcă şi târg şi să aplice o clasică muştruluială negustorilor: îi prindeau pe aceştia şi îi aruncau de pe pod, în văzul colegilor de breaslă şi al muşteriilor.
Podul Mincinilor are şi două legende cu iz de poveşti de dragoste. Cea mai cunoscută dintre ele spune că tinerii îndrăgostiţi care se plimbau pe acest pod obişnuiau să-şi jure iubire veşnică, iar fetele, dormice să se mărite, îşi susţineau puritatea. Dacă în noaptea nunţii erau prinse cu minciuna, soţii le târau la pod şi le aruncau în gol.
Cu siguranţă, un dram de adevăr există în legenda legată de cadeţii de la Sibiu, având în vedere că în 1780 (an în care este confirmată documentar existenţa Podului Minciunilor) în Sibiu erau înregistraţi în jur de 1300 de soldaţi. Podul Minciunilor era locul preferat de aceştia pentru a le dă întâlnire tinerelor localnice. Aici le furau inima şi tot aici le-o şi sfărâmau, pentru că, adeseori, fetele îi aşteptau pe pod în zadar. Cadeţii uitaseră de ele şi de mulţimea jurămintelor. La data construirii actualului pod, în 1859 de către Fredericus Hutte, Podul Minciunilor a fost primul pod din fier turnat din ţară.
Turn de legendă
Turnul Bisercii Evanghelice e, poate, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Sibiului. În trecut însă, sibienii aveau un of. Era mare şi frumos, dar nu era cel mai înalt din Transilvania. Pe când construiau Biserica Evanghelică, locuitorii cetăţii au aflat că la Bistriţa se găseşte cel mai înalt turn din Transilvania, iar hotărărea a fost repede luată: biserica lor trebuia să bată recordul la înălţime. Aşa că, pe ascuns, câţiva sibieni au descins în Bistriţa, au măsurat turnul cu o funie şi, în drum spre casă, au decis să se “răcorească” la o cârciumă. Şi cum vinul dezleagă limbile, secretul sibienilor a fost aflat, iar bistriţenii au luat măsuri, tăind cam doi metri din funia oaspeţilor nedoriţi. Aşa se face că turnul de la Sibiu a rămas al doilea ca înălţime, la cei 73 de metri ai săi.
Celor care ajung aici, Biserica Evanghelică le oferă mai mult decât legende. Aici tronează o orgă imensă datată 1672 şi construită de Johann Vest din Slovacia. Dar, puţini sunt cei care ştiu că aceasta este doar o faţadă, în spatele căreia este ascunsă o altă orgă - cea mai mare din ţară - construită de firma Sauer din Frankfurt, Germania, între anii 1914-1915. În ferula lăcaşului de cult se găsesc 66 de pietre funerare ale unor senatori, juzi regeşti, comiţi şi primari ai oraşului înmormântaţi în biserică. Cele mai vechi pietre sunt datate 1499, iar cele mai recente, 1759, 1761. În această biserică îşi dorm somnul de veci voievodul Mihnea cel Rău şi baronul Samuel von Brukenthal. Şi biserica mai are o surpriză: în interior, pe peretele vestic se găseşte o cronică în piatră datând din Evul Mediu. Sunt consemnate aici, în limba latină, cele mai importante evenimente dintre anii 1409-1566.
****
Încheiem legendele Sibiului cu o altă legendă: turcii n-au cucerit niciodată Cibinium/Hermannstadt. L-au asediat de mai multe, dar nu au reuşit să pătrundă în oraş. De ce ? Poate din cauza ghiulelor protectoare, ar răspunde unii sibieni. Asemenea ghiulele, încastrate în zidurile Bisericii Evanghelice, ale Bisericii Ursulinelor, ale Turnului Sfatului sau în zidurile de fortificaţii ar putea avea puteri totemice. Sunt “amulete” care îi protejează pe sibieni, la fel ca şi poveştile pe care zidurile cetăţii lui Hermann ţi le şoptesc la ureche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu