Nu ştiu ce simţi în momentul în care, bărbat fiind, păşeşti pe pământul de pe Muntele Athos; nu ştiu ce simţi în momentul în care, femeie fiind, te opreşti în faţa Muntelui Athos. Mă gândesc însă că acesta este unul dintre locurile în care simţi puterea divină din apă, pământ şi cer, pentru că Muntele Athos este deopotrivă numele unui munte şi al unei peninsule. 2033 metri este înălţimea la care se ridică muntele, iar 60 de kilometri lungime şi 8-12 kilometri lăţime sunt dimensiunile pe care le atinge peninsula. Nu aceste cifre sunt însă importante, ci cele care transformă Muntele Athos în cel mai mare centru monastic ortodox al Greciei şi într-o republică monastică. Da, aţi citit bine. Muntele Athos este o republică monastică, având administraţie autonomă în cadrul Greciei şi capitala la Careia. Sfântul Munte este guvernat de Comunitatea sfântă, formată din reprezentanţi ai celor 20 de mănăstiri. Există şi un guvernator civil care supervizează ordinea publică. Fiecare mănăstire este condusă de un abate, ales pe viaţă de către ceilalţi călugări.
Mănăstiri împărăteşti
20 de mănăstiri, numite împărăteşti, au fost întemeiate de ortodocşi, sârbi, bulgari, români, ruşi sau greci, pe acest munte. În ordinea ierarhică stabilită, aceste aşezări monahale sunt: Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu Cutlumuș, Pantocrator, Xiropotamu, Zografu, Dochiaru, Caracalu, Filoteu, Simonos, Petras, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu Esfigmenu, Sfântul Pantelimon şi Constamonitu. Cea mai veche mănăstire pare să fie Marea Lavră, atestată în anul 963. Din secolul al III-lea este atestată Mănăstirea karakalos, iar Vatupedu (întemeiată de Împăratul Teodosie) şi Caracalu sunt datate în secolul al IV-lea.
Schiturile Sf. Ioan Botezătorul şi Lacu sunt câteva dintre aşezările monastice româneşti de aici, iar vechimea lor depăşeşte un secol sau chiar zece. De pildă, Schitul Sf. Ioan Botezătorul este datorat călugărilor români Nectarie și Nifon care, în 1857, au cumpărat teren aici şi au ridicat schitul. Schitul Sfântul Dumitru Valahu (cunoscut şi sub denumirea de Schitul Lacu) datează din secolul al X-lea, fiind fondat de călugări din Moldova.
Din secolul al X-lea datează şi aşezarea monastică Zografu, a călugărilor bulgari, în timp ce Mănăstirea rusească Sf. Pantelimon este cu un secol mai tânără, iar Hilandaru, aşezare monastică sârbească, este datată în secolul al XII-lea.
Istorie de şase secole
Documentele relevă faptul că Muntele Athos a fost locuit de călugări de prin secolul al III-lea, dar legendele locului sunt mult mai vechi. În mitologie, se spune că gigantul Athos i-ar fi provocat pe zei şi ar fi aruncat o piatră uriaşă spre Poseidon. Acesta a căzut în apă şi astfel s-a format peninsula. O altă legendă spune că Poseidon ar fi ridicat muntele pentru a-l îngropa pe gigantul ucis.
Tradiţia creştină istoriseşte însă că, din cauza vremii rele, vasul pe care se aflau Fecioara Maria şi Apostolul Ioan a fost ancorat pe peninsula păgână Athos. Impresionată de frumuseţea sălbatică a locului, Fecioara Maria i-a cerut Fiului Său ca aceasta să fie grădina ei. O voce s-a auzit din ceruri: “Să fie acest loc mosştenirea şi grădina ta, un paradis şi un loc de salvare pentru totşi aceia ce caută să fie salvaţi.” De atunci, Muntele Athos a primit numele de Grădina Maicii Domnului şi este un loc interzis femeilor.
Să revenim însă la istorie şi să spunem că Herodot şi Strabon vorbesc despre aşezările laice de aici. De asemenea, în secolul al V-lea este menţionată existenţa unui templu păgân. Se pare însă că oamenii ar fi părăsit muntele odată ce numărul călugărilor a crescut vertiginos, după secolul al VII-lea. Călugări de la Muntele Athos au participat la Consiliul de la Nicea în 787, iar în 885 era emis actul prin care Sfântul Munte era proclamat loc al călugărilor, interzis pentru păstori şi turmele lor. Graniţele teritoriului monastic au fost lărgite în secolele următoare, dar istoria a mai avut câteva piedici pentru călugării de aici. Călugării au fost nevoiţi să se apere de cruciaţi şi otomani, iar birurile grele stabilite de turci i-au dus în criză economică. Cum au supravieţuit aceste aşezări monahale? Cu ajutor din partea ţarilor ruşi şi a domnitorilor din ţările române şi din Serbia.
Nici secolul XX nu a fost lipsit de probleme. Au existat dispute în privinţa teritoriului, iar soluţionarea a venit abia în 1913 când s-a decis ca Muntele Athos să aparţină Greciei, dar să fie autonom din punct de vedere administrativ. Câteva decenii mai târziu, aşezările de aici se confruntau cu un rapid proces de îmbătrânire: în 1971, pe Muntele Athos trăiau 1145 de călugări, majoriotatea vârstnici, fapt ce a determinat Bisericile ortodoxe să susţină revirimentul aşezămintelor monahale. Astfel, în anul 2000, peste 1600 de călugări, foarte mulţi dintre ei tineri, se stabiliseră pe Muntele Athos. Tot atunci a început restaurarea vastului patrimoniu (manuscrise, veştminte, icoane obiecte liturgice), într-un proiect coordonat de UNESCO, Uniunea Europeană şi instituţii academice.
Popas la mănăstire
Poate sunteţi curioşi să ştiţi cum decurge o vizită la una dintre aceste mănăstiri. Conform site-ului www.inathos.gr, creditat ca site oficial al acestor aşezări monahale, un popas la Athos este un popas în rugăciune, aşa că toţi vizitatorii trebuie să respecte programul zilnic al slujbelor religioase.
În primul rând, la poarta mănăstirilor, vizitatorii sunt întâmpinaţi de "pyloros", călugărul care verifică permisul de intrare. Înăuntrul mănăstirii, credincioşii sunt preluaţi de archontaris, care le oferă apă, cafea şi un sirop din struguri şi îi conduce spre camerele de odihnă. După amiază, în jurul orei 16, începe serviciul religios, urmat de masa în comun, în cadrul căreia se citesc versete biblice. După cină, enoriaşii se întorc în biserică pentru a se închina sfintelor moaşte, iar a doua zi înainte de răsărit, la ora 4, călugări şi laici se strâng din nou în biserică pentru rugăciune.
Femei pe Muntele Athos
Cei care vor să viziteze aşezările monahale de pe Muntele Athos au nevoie de un permis special, pe care îl obţin după acordul primelor patru importante biserici. Aceste norme sunt valabile, doar în cazul bărbaţilor, accesul femeilor fiind interzis pe Sfântul Munte. Prohibiţia este cunoscută sub numele de avaton. Regulile sunt respectate inclusiv de capetele încoronate: când cuplul regal al Marii Britanii a vizitat Muntele Athos, Regina Elizabeta a rămas la bordul navei, în timp de Prinţul Filip a urcat la mănăstiri.
Şi totuşi istoria a înregistrat în câteva rânduri prezenţe feminine pe insulă; în timpul Revoltei Orlov din 1771, în timpul Războiului grecesc pentru independenţă din 1821 şi în timpul celui de-al doilea război mondial, când câteva familii de evrei s-au refugiat aici. În anii *30 a existat şi un şoc: Aliki Diplarakou, participantă la concursul Miss Europa, s-a deghizat în bărbat şi a pătruns pe Sf. Munte. Escapada ei a fost discutată în iulie 1953 de ziarul Times, sub genericul „Cimaxul păcatului”. De asemenea, în mai 2008, un grup de cinci cetăţeni moldoveni, patru femei şi un bărbat, a intrat ilegal în Grecia, ajungând pe Muntele Athos.
* Pe Muntele Athos, timpul se măsoară diferit decât pentru noi. În primul rând, aici încă se foloseşte calendarul iulian, adică cel de Stil vechi. Diferenţe apar şi în ceea ce priveşte ziua, care, pe Muntele Athos, este socotită a începe la apusul soarelui, în concordanţă cu practicile din Vechiul Testament. În consecinţă, în multe mănăstiri, există ceasuri are indică în paralel atât ora din ziua obişnuită, cât şi ora din ziua liturgică.
* În general, mănăstirile de pe Muntele Athos au aspectul unor citadele medievale, cu ziduri foarte înalte şi turnuri de supraveghere. Motivul acestor fortificaţii? Călugării erau nevoiţi să se apere de invaziile piraţilor, catalanilor, francilor etc. şi, în consecinţă, mănăstirile au o singură intrare cu două porţi.
* Cel de-al doilea important centru monastic al Greciei este Meteora, un loc ce oferă ochiului un tablou geologică mai puţin obişnuit. S-a format într-un con de deltă, din pietre de râu şi nămol, care se vărsau într-un vechi lac. Acum , stâncile meteorei se înalţă la 400 metri. pe aceste stânci au fost ridicate mai multe mănăstiri: şase dintre ele sunt intacte şi doar una este locuită de călugăriţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu