Vestalele Romei

Dintotdeauna a avut nevoie omul să creadă în ceva. S–a închinat puterii focului, puterii apei, a crezut în zeii ai mărilor, ai familiei sau ai războiului, iar în cinstea lor a ridicat temple sau a dus lupte. Apoi, a „dat” toată puterea unui singur Dumnezeu, dar a purtat în minte poveştile nescrise ale zeilor de altădată. Aşa s–au născut poveşti mitologice cercetate cu acribie de specialişti şi ascultate cu fascinaţie de oamenii obişnuiţi. Astăzi, vă spunem o astfel de poveste: povestea vestalelor, copilele ce slujeau zeiţei Vesta, copilele în faţa cărora însuşi Împăratul se oprea din drum.


Vesta, fiica lui Saturn, este una divinităţile mitologiei romane. Era considerată protectoarea căminului familial, iar, pe Pământ, puterea ei era întruchipată prin focul ce ardea în templul ridicat în cinstea ei. Acest foc, considerat sacru, era înnoit la fiecare 1 martie; focul Vestalei a fost stins, când creştinismul a câştigat teren şi slujbele păgâne publice au fost interzise. Până atunci însă, statutul de preoteasă a Vestei nu era dat oricui. În Roma Antică, vestalele aveau un statut privilegiat şi poate de aceea părinţii se străduiau mult ca, la vârsta de 6-7 ani, fiicele lor să se numere printre acele puţine alese care slujeau în templul Vestei. Cine nu reuşea să devină vestală era „consolată” printr-o zestre ce număra milioane de dolari, dacă e să o raportăm la lumea financiară de azi. Nici nu e de mirare, ţinând cont de faptul că în faţa vestalelor şi împăratul se oprea din drum.
Sacerdos Vestalis
...adică preotesele vestale. Acesta este numele oficial al celor care slujeau în templul Vestei. În popor, ele erau însă cunoscute ca Virgo Vestalis, adică "virginele vestale". Întemeierea Ordinului Vestalelor a avut loc cândva în secolele VIII-VII î. Hr. şi se datorează Împăratului Numa Pompilius. Istoricul Livius susţinea că Numa a fost cel care a decis ca vestalelor să li plătească salarii din trezoreria publică. Aulus Gellius continuă supoziţiile lui Livius, scriind că, la întemeierea Ordinului, însuşi Numa a luat fetele din casele părinţilor. La început, numărul vestalelor era de patru, pentru ca mai apoi să crească la şase şi respectiv la şapte. Primele vestale au fost Gegania, Veneneia, Canuleia şi Tarpeia, scrie Varro. Pentru ele a fost ridicat un mic templu rotund cu coloane, în For, pe colina Palatinului.
De la începutul existenţei, ordinul Vestalelor s-a bucurat de privilegii în Imperiul Roman, iar preotesele aveau mai multe drepturi decât femeile obişnuite. De exemplu, vestalele erau transportate cu un fel de trăsură acoperită, ce era precedată de un lictor, iar alaiul avea întotdeauna prioritate pe străzile Romei. Dacă în drum spre locul de execuţie, un condamnat la moarte întâlnea o vestală, acesta era iertat şi eliberat. La jocuri sau în amfiteatre, vestalele aveau locuri de onoare. Cu multă încredere erau onorate vestalele atunci când era vorba de treburile statului: li se încredinţau documente, jurăminte sau testamente, precum cel al lui Cezar sau Marcus Antonius; vestalele puteau elibera condamnaţi printr-o simplă atingere şi aveau dreptul să aibă proprietăţi. Persoana lor era socotită a fi sacrosanctă, aşa că cine făcea rău unei vestale era pedepsit cu moartea.

Puţine alese
Patru, şase sau şapte vestale, atât s-a acceptat în lumea romană. Numărul mic al celor alese face ca şi criteriile să nu fi fost la îndemâna oricui. Preotesele erau alese din familiile nobililor patricieni şi erau fete cu vârste cuprinse între şase şi zece ani; fiecare dintre ele trebuia să aibă o sănătate de fier şi să vină dintr-o familie cu reputaţie nepătată. Istoria scrie că în anul 19 d. Hr., după moartea unei vestale, s-a ales o nouă preoteasă, în persoana fiicei lui Pollio. Fiica lui Agrippa a fost respinsă pentru că tatăl ei tocmai divorţase, iar drept consolare fata a primit o zestre de imensă, de vreo cinci milioane de dolari. Statutul de vestală era deţinut timp de 30 de ani şi se spune că în primii zece ani tinerele învăţau noile datorii, apoi zece ani înfăptuiau ceea ce au învăţat şi încă zece ani le învăţau pe colegele tinere. În tot acest timp, castitatea era obligatorie. Când părăseau ordinul Vestalelor, femeile aveau dreptul să se căsătorească, deşi puţine reuşeau având în vedere vârsta „înaintată” (pentru acele vremuri) de 36-40 de ani. Căsătoria cu o vestală era considerată a fi o mare onoare pentru bărbat.
Vestalele erau conduse de „cea mai mare dintre Vestale” (Virgo Vestalis Maxima sau Vestalium Maxima). Una dintre cele mai longevive conducătoare a fost  Occia, care a prezidat nu mai puţin de  57 de ani. Vestalium Maxima era cea mai importantă dintre marile preotese ale Romei.

Păstrătoare ale focului sacru
Privilegiile nu veneau fără însărcinări şi pedepse pentru vestalele ce nu respectau Ordinul. Să întreţină focul sacru al Vestei, să aducă apă de la izvorul sacru, să prepare hrana pentru ritualuri şi să îngrijească obiectele sacre din sanctuarul templului – acestea erau principalele sarcini ale vestalelor. Şi pentru că am pomenit de focul sacru, mai facem câteva precizări: acesta era privit ca focul ce întreţinea flacăra căminului, aşa că preotesele vestale erau într-un fel responsabile cu liniştea căminelor din întreaga Romă. Nici nu e de mirare că dacă focul sacru se stingea, romanii credeau că zeiţa şi-a retras protecţia din oraş, iar lipsa de grijă a vestalelor era privită ca o mare ofensă, iar preoteasa era biciuită.
Nici cu castitatea vestalelor nu era de glumit: virginitatea lor era privită ca fiind în legătură directă cu sănătatea Romei. De aceea, atunci când deveneau preotese ale Vestei, fetele uitau de autoritatea tatălui, deveneau fiice ale statului şi o relaţie de natură sexuală cu orice cetăţean era privită ca incestuoasă şi ca un act de trădare. Pedeapsa? Vestala era îngropată de vie. Astfel de cazuri au fost rare în istoria de mai bine de o mie de ani a Ordinului şi multe au fost legate de viaţa politică, aşa că se spune că vestalele au fost folosite ca portiţe de scăpare de către politicieni. Au existat şi vestale pedepsite cu moartea pentru relaţiile cu bărbaţi ai Romei. Primele suspiciuni de comportament neconform Ordinului s-au ridicat în cazul vestalei Minucia. A fost găsită vinovată de incest şi a fost îngropată de vie. La fel Aemilia, Licinia şi Martia. Suspiciuni au existat şi în cazul Postumiei, dar nu pentru că ar fi existat vreo dovadă, ci doar pentru că fata era una foarte veselă şi mai prietenoasă decât celelalte vestale.

Din Vestală, Împărăteasă
... transformarea a existat. Spuneam că pentru orice bărbat al Romei era o onoare să ia în căsătorie o fostă vestală, iar împăraţii gândeau la fel. Astfel, una dintre primele vestale, Rubria, a fost luată de soţie de Împăratul Nero. Un eveniment similar a avut loc şi peste ani când Împăratul Elagabalus s-a căsătorit cu Iulia Aquilia Severa, dar totul s-a petrecut în mijlocul unui imens scandal. Vestala Aquilia Severa era fiica unui consul şi ca să se căsătorească a încălcat jurământul de castitate de 30 de ani. Pedeapsa ar fi trebuit să fie una capitală pentru preoteasă, dar nu s-a întâmplat aşa, căsătoria fiind anulată în foarte scurt timp. Împăratul s-a căsătorit cu altcineva, dar nici acest mariaj nu avea să dureze mult, Elagabalus întorcându-se la Aquilia Severa, alături de care a rămas până în ziua asasinării lui. Şi acum să vedem cum se descurcă iţele acestei încurcate poveşti. Există istorici care susţin că mariajul Împăratului cu Vestala ar fi abut o bază religioasă: Elagabalus făcea parte dintre cei care credeau în El-Gabal, zeul sudic al soarelui, şi astfel uniunea cu Aquilia Severa a fost văzută ca un mariaj simbolic între cele două divinităţi: El-Gabal şi Vesta. Cum a privit Severa cele două căsătorii, nu se ştie prea bine. Există supoziţii cum că vestala ar fi fost obligată să se căsătorească.
*** În anul 394, focul sacru din Templul Vestalelor s-a stins din ordinul Împăratului Creştin Theodosius. Se spune că însăşi nepoata Împăratului, Serena, ar fi intrat în templu, a luat colierul de la gâtul statuii zeiţei Vesta şi l-a pus pe gâtul ei. Ultima dintre vestale a chemat pedeapsa zeiţei pentru muritoare, dar Vesta nu a mai răspuns. Ani mai tîrziu, Coelia Concordia, ultima vestală, s-a convertit la creştinism. Ruine ale Templului în care a păzit focul Vestei sunt vizibile şi pot fi vizitate pe colinele Romei..