Rio, Veneţia, Nisa sunt cele trei oraşe de top care au transformat
carnavalul în evenimentul anului. Milioane de oameni se îndreaptă în
februarie spre aceste oraşe pentru a se înfrupta din spectacolul
măştilor aurite, al ritmurile nebune ale sambei, al imenselor care
alegorice sau al bătăilor cu flori. Pentru cele trei oraşe, ca şi pentru
altele, carnavalul nu mai e demult evenimentul care marchează ultimele
nebunii înainte de intrarea în Postul Paştilor, ci e evenimentul în care
spectacolul şi competiţia primează.
Prin tradiţie, carnavalul caracterizează comunităţile romano-catolice, spun specialiştii, dar el a fost împrumutat şi de alte comunităţi religioase, aşa că nu e de mirare că menirea lui primordială (cea de a marca intrarea în post şi spălarea tuturor relelor) a cam fost uitată, iar carnvalul e astăzi adeseori doar un spectacol. Carnavaluri se organizează peste tot în lume, dar în top 3 conduc cel din Rio de Janeiro, din Nisa şi Veneţia, acolo unde carnavalul s-a transformat într-o adevărată industrie. Şi totuşi ca şi concept de spectacol merită amintite multe alte asemenea evenimente: în localitatea indiană Goa, paradele sunt însoţite de bătăi cu apă, belgienii din Binche sunt renumiţi pentru bătăile cu portocale, grecii din Patras sunt obişnuiţi să caute comori, olandezii să pună în scenă nunţi, iar spaniolii din Tarragon – să ardă un butoi uriaş.
Etimologic vorbind, termenul carnaval nu e lipsit de dispute: unii îl leagă de creştinism şi spun că acest cuvânt provine din latinescul carne vale („adio cărnii”), alţii fac legătura cu zeităţile romane, cu ceremoniile dedicate lui Isis şi explică astfel mulţimea carelor alegorice (de tip navă) care domină carnavalurile.
Spectacolul spectacolelor, la Rio
Cel mai mare eveniment al Braziliei este şi cel mai mare carnaval al lumii. Caranvalul de la Rio. Şi-a început viaţa în 1723 şi a dezvoltat o adevărată industrie, nu doar la capitolul turism, ci şi prin şcolile de samba. De fapt, Cranvalul de la Rio este momentul lor de glorie sau decădere, pentru că aici se întâlnesc pentru a-şi disputa supremaţia. Şcolile de samba defilează în faţa milioanelor de spectatori încercînd să le fure privirile prin frumeseţea dansatoarelor, ingeniozitatea costumelor şi a temelor alese. Altfel spus, defilarea de pe sambadrom se face după anumite reguli şi fiecare şcoală trebuie să-şi deschidă alaiul cu 15 dansatoare în costume exotice. Urmează primul car alegoric în care iau loc purtătoare de steag sau regina şcolii şi maestrul şcolii. Alte şase-şapte care completează alaiul aceleiaşi şcoli, împreună cu câteva mii de persoane. Samba sclavilor africani e vedeta incontestabilă, aşa că tinere de 18 sau 20 de ani, sau mai nou copii de 7 sau 9 ani, îşi demonstrează talentul în ale dansului. Anul acesta, în competiţie au intrat 12 şcoli, fiecare dintre ele având la dispoziţie 82 de minute pentru a parcurge cei 700 de metri ai sambadromului. La final a venit şi verdictul celor 40 de juraţi care au notat fiecare şcoală în funcţie de zece criterii, precum calitatea carelor alegorice, frumuseţea şi creativitatea costumelor, tema defilărilor, evoluţia dansatorilor, interpretarea muzicii samba şi performanţele percuţioniştilor. Acum vă întrebaţi poate cât cheltuieşte o şcoală de samba pentru această paradă: până în 5 milioane de dolari.
Dincolo de spectacolul vizual şi auditiv, dincolo de milioanele de spectatori, carnavalul de la Rio nu e lipsit de controverse.Începând de prin 1970, multe şcoli de samba sunt controlate de aşa numiţii bicheiros (operatori ilegali de loterie), aşa că au fost anii în care presa a acuzat că unii bicheiros au mituit membri ai juriului pentru a declara câştigătoare o anumită şcoală de samba. De asemenea, discuţii a iscat şi nuditatea accentuată a protagonistelor din paradă: cu toplessul s-a obişnuit lumea, dar se pare că tendinţa este de a expune şi alte părţi intime ale corpului uman.
Şi acum, să vedem câteva curiozităţi ale carnavalului de la Rio, adică lucruri care nu se zăresc pe ecranele televizoarelor. Primul pe listă e implicarea oamenilor fără adăpost în carnival. Conform site-ului oficial al Carnavalului, aceste persoane “fac” carnavalul. E singurul moment din an când bucuria lor e maximă, aşa că şi implicarea e pe măsură: oameni care locuiesc în cutii de carton cunosc gloria defilând pe sambadrom. De fapt, defilarea pe sambadrom nu e rezervată doar brazilienilor. Oricine, din orice colţ, al lumii se poate număra printre reprezentanţii unei şcoli de samba. Ajung câteva clickuri pe internet şi englezul sau islandezul pot achiziţiona costume specifice, primesc linkuri cu melodiile pe care trebuie să le înveţe şi tutoriale pentru dans. Cât costă un astfel de costum? Aproximativ 400 de dolari americani. Acum două cuvinte şi despre sambadrom: este vorba de strada Ribeiro, care a fost transformată în stadionul sambei. Altfel spus, celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer a conceput de-o parte şi de cealalată a străzii tribune din ciment, care oferă în jur de 70.000 de locuri.
Ar mai trebuie spus că de carnaval au parte brazilienii nu doar în Rio, ci şi în Sao Paolo şi alte oraşe, aşa că în timpul carnbavalurilor se bea 80% din consumul anual de bere şi se primesc 70 % din numărul total de turişti dintr-un an.
Nisa, record de longevitate şi durată
Chiar dacă Nisa pierde locul I atunci când vine vorba de notorietate şi public, carnavalul francezilor intră pe primul loc în top la capitolele vârstă şi durată. Carnavalul de la Nisa este atestat în 1294, an în care cronicile consemnează zilele petrecute de Carol de Anjou la carnaval. Rarele întreruperi (din timpul Revoluţiei Franceze şi al unor evenimente politice majore) au fost urmate de ediţii mai ample, şi aşa s-a fost întâmplat în 1830 când prin faţa Regelui Caherles - Felix au defilat în jur de 30 de care, anunţând astfel forma pe care carnavalul o cunoaşte în prezent. Până atunci, carnavalul nu se bucurase de prea multă libertate: clericii erau mereu cu ochii în patru la posibilele abuzuri, aşa că în timp nobilii au dezvolatat tradiţia balurilor mascate.
Cum spuneam, evenimentul de la Nisa stabileşte şi un record de durată: se întinde pe nu mai puţin de două săptămâni, timp în care peste un milion de turişti vin să vadă procesiunea celor 20 de care alegorice şi pe cei peste 1000 de muzicieni şi dansatori sosiţi din toată lumea. Dar dincolo de paradele de zi sau de noapte, punctul forte al festivalului stă în bătăile cu flori. Da, aţi citit bine. La Promenade des Anglais, localnici şi turişti fac roată în jurul carelor alegorice şi se lasă „bătuţi” cu mimoze, gherbere, liliac, trandafiri de către personaje fantastice. Vă întrebaţi câte flori se aruncă de pe fiecare dintre aceste care alegorice? Între 80.000 şi 100.000, doar locul e renumit pentru acestei bătăi încă din anul 1876. Tradiţiile sunt păstrate şi în realizarea carelor alegorice, aşa că timp de câteva luni, pasionaţi ai carnavalului muncesc voluntar la ”Casa Carnavalului” pentru ca în luna februarie francezii şi turiştii să aibă parte de un spectacol de nota zece.
Istorie sângeroasă la Veneţia
Ani şi ani de-a rândul milioane de oameni poposeau în Veneţia pentru a urmări spectacolul măştilor care a completat faima oraşului de pe ape. De câţiva ani însă, atracţia carnavalului de la Veneţia păleşte, spun specialiştii, aşa că poate câteva “condimente” cu iz istoric nu ar strica. În primul rând, trebuie spus că şi acesta are o vechime considerabilă, fiind atestat la 1296. Surprizele apar însă în secolele următoare, când carnavalul era înţeles de veneţieni într-o formă foarte violentă: animale erau ucise, avea loc curse cu tauri pe străzile oraşului sau lupte între localnici. Prin secolul al XVII-lea lucrurile s-au schimbat, aşa că tineri nobili din diferite ţări europene poposeau la Veneţia pentru a juca jocuri de noroc, pentru a se distra la baluri mascate sau pentru a frecventa prostituate. Astfel, istoria consemnează că în acel secol, în timpul caranvalului, oraşul primea peste 30.000 de turişti şi 10.000 de prostituate. Nici nu e de mirare că în 1797, carnavalul a fost interzis, iar în perioada fascistă a avut aceeaşi soartă. În 1979, Carbnavalul de la Veneţia a revenit din nou în atenţia lumii, iar turiştii au depăşit în curând numărul localnicilor interesaţi; după 2004 a bătut recordul de vizitatori cu peste un milion de turişti înregistraţi.
Istoria nu se arată însă a fi prea blândă cu veneţienii, iar carnavalul se pare că a intrat într-un alt con de umbră, dar poate frumuseţea şi varietatea măştilor (bauta, loretta, veneţiene, larva) vor reuşi din nou să emane farmecul de altă dată. Sau poate vor reuşi asta poveştile meşteşugarilor care confecţionează măşti. Ei se bucură de un statut special în rândul localnicilor încă de la 1436, când au obţinut dreptul de a avea propria lor breaslă. Respectul pentru ei există şi azi, mai ales că “mascherari” confecţionează măştile manual, din piele sau carton, le decorează cu foiţe de aur şi pietre semipreţioase şi le pictează apoi cu ajutorul penelor. .
Prin tradiţie, carnavalul caracterizează comunităţile romano-catolice, spun specialiştii, dar el a fost împrumutat şi de alte comunităţi religioase, aşa că nu e de mirare că menirea lui primordială (cea de a marca intrarea în post şi spălarea tuturor relelor) a cam fost uitată, iar carnvalul e astăzi adeseori doar un spectacol. Carnavaluri se organizează peste tot în lume, dar în top 3 conduc cel din Rio de Janeiro, din Nisa şi Veneţia, acolo unde carnavalul s-a transformat într-o adevărată industrie. Şi totuşi ca şi concept de spectacol merită amintite multe alte asemenea evenimente: în localitatea indiană Goa, paradele sunt însoţite de bătăi cu apă, belgienii din Binche sunt renumiţi pentru bătăile cu portocale, grecii din Patras sunt obişnuiţi să caute comori, olandezii să pună în scenă nunţi, iar spaniolii din Tarragon – să ardă un butoi uriaş.
Etimologic vorbind, termenul carnaval nu e lipsit de dispute: unii îl leagă de creştinism şi spun că acest cuvânt provine din latinescul carne vale („adio cărnii”), alţii fac legătura cu zeităţile romane, cu ceremoniile dedicate lui Isis şi explică astfel mulţimea carelor alegorice (de tip navă) care domină carnavalurile.
Spectacolul spectacolelor, la Rio
Cel mai mare eveniment al Braziliei este şi cel mai mare carnaval al lumii. Caranvalul de la Rio. Şi-a început viaţa în 1723 şi a dezvoltat o adevărată industrie, nu doar la capitolul turism, ci şi prin şcolile de samba. De fapt, Cranvalul de la Rio este momentul lor de glorie sau decădere, pentru că aici se întâlnesc pentru a-şi disputa supremaţia. Şcolile de samba defilează în faţa milioanelor de spectatori încercînd să le fure privirile prin frumeseţea dansatoarelor, ingeniozitatea costumelor şi a temelor alese. Altfel spus, defilarea de pe sambadrom se face după anumite reguli şi fiecare şcoală trebuie să-şi deschidă alaiul cu 15 dansatoare în costume exotice. Urmează primul car alegoric în care iau loc purtătoare de steag sau regina şcolii şi maestrul şcolii. Alte şase-şapte care completează alaiul aceleiaşi şcoli, împreună cu câteva mii de persoane. Samba sclavilor africani e vedeta incontestabilă, aşa că tinere de 18 sau 20 de ani, sau mai nou copii de 7 sau 9 ani, îşi demonstrează talentul în ale dansului. Anul acesta, în competiţie au intrat 12 şcoli, fiecare dintre ele având la dispoziţie 82 de minute pentru a parcurge cei 700 de metri ai sambadromului. La final a venit şi verdictul celor 40 de juraţi care au notat fiecare şcoală în funcţie de zece criterii, precum calitatea carelor alegorice, frumuseţea şi creativitatea costumelor, tema defilărilor, evoluţia dansatorilor, interpretarea muzicii samba şi performanţele percuţioniştilor. Acum vă întrebaţi poate cât cheltuieşte o şcoală de samba pentru această paradă: până în 5 milioane de dolari.
Dincolo de spectacolul vizual şi auditiv, dincolo de milioanele de spectatori, carnavalul de la Rio nu e lipsit de controverse.Începând de prin 1970, multe şcoli de samba sunt controlate de aşa numiţii bicheiros (operatori ilegali de loterie), aşa că au fost anii în care presa a acuzat că unii bicheiros au mituit membri ai juriului pentru a declara câştigătoare o anumită şcoală de samba. De asemenea, discuţii a iscat şi nuditatea accentuată a protagonistelor din paradă: cu toplessul s-a obişnuit lumea, dar se pare că tendinţa este de a expune şi alte părţi intime ale corpului uman.
Şi acum, să vedem câteva curiozităţi ale carnavalului de la Rio, adică lucruri care nu se zăresc pe ecranele televizoarelor. Primul pe listă e implicarea oamenilor fără adăpost în carnival. Conform site-ului oficial al Carnavalului, aceste persoane “fac” carnavalul. E singurul moment din an când bucuria lor e maximă, aşa că şi implicarea e pe măsură: oameni care locuiesc în cutii de carton cunosc gloria defilând pe sambadrom. De fapt, defilarea pe sambadrom nu e rezervată doar brazilienilor. Oricine, din orice colţ, al lumii se poate număra printre reprezentanţii unei şcoli de samba. Ajung câteva clickuri pe internet şi englezul sau islandezul pot achiziţiona costume specifice, primesc linkuri cu melodiile pe care trebuie să le înveţe şi tutoriale pentru dans. Cât costă un astfel de costum? Aproximativ 400 de dolari americani. Acum două cuvinte şi despre sambadrom: este vorba de strada Ribeiro, care a fost transformată în stadionul sambei. Altfel spus, celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer a conceput de-o parte şi de cealalată a străzii tribune din ciment, care oferă în jur de 70.000 de locuri.
Ar mai trebuie spus că de carnaval au parte brazilienii nu doar în Rio, ci şi în Sao Paolo şi alte oraşe, aşa că în timpul carnbavalurilor se bea 80% din consumul anual de bere şi se primesc 70 % din numărul total de turişti dintr-un an.
Nisa, record de longevitate şi durată
Chiar dacă Nisa pierde locul I atunci când vine vorba de notorietate şi public, carnavalul francezilor intră pe primul loc în top la capitolele vârstă şi durată. Carnavalul de la Nisa este atestat în 1294, an în care cronicile consemnează zilele petrecute de Carol de Anjou la carnaval. Rarele întreruperi (din timpul Revoluţiei Franceze şi al unor evenimente politice majore) au fost urmate de ediţii mai ample, şi aşa s-a fost întâmplat în 1830 când prin faţa Regelui Caherles - Felix au defilat în jur de 30 de care, anunţând astfel forma pe care carnavalul o cunoaşte în prezent. Până atunci, carnavalul nu se bucurase de prea multă libertate: clericii erau mereu cu ochii în patru la posibilele abuzuri, aşa că în timp nobilii au dezvolatat tradiţia balurilor mascate.
Cum spuneam, evenimentul de la Nisa stabileşte şi un record de durată: se întinde pe nu mai puţin de două săptămâni, timp în care peste un milion de turişti vin să vadă procesiunea celor 20 de care alegorice şi pe cei peste 1000 de muzicieni şi dansatori sosiţi din toată lumea. Dar dincolo de paradele de zi sau de noapte, punctul forte al festivalului stă în bătăile cu flori. Da, aţi citit bine. La Promenade des Anglais, localnici şi turişti fac roată în jurul carelor alegorice şi se lasă „bătuţi” cu mimoze, gherbere, liliac, trandafiri de către personaje fantastice. Vă întrebaţi câte flori se aruncă de pe fiecare dintre aceste care alegorice? Între 80.000 şi 100.000, doar locul e renumit pentru acestei bătăi încă din anul 1876. Tradiţiile sunt păstrate şi în realizarea carelor alegorice, aşa că timp de câteva luni, pasionaţi ai carnavalului muncesc voluntar la ”Casa Carnavalului” pentru ca în luna februarie francezii şi turiştii să aibă parte de un spectacol de nota zece.
Istorie sângeroasă la Veneţia
Ani şi ani de-a rândul milioane de oameni poposeau în Veneţia pentru a urmări spectacolul măştilor care a completat faima oraşului de pe ape. De câţiva ani însă, atracţia carnavalului de la Veneţia păleşte, spun specialiştii, aşa că poate câteva “condimente” cu iz istoric nu ar strica. În primul rând, trebuie spus că şi acesta are o vechime considerabilă, fiind atestat la 1296. Surprizele apar însă în secolele următoare, când carnavalul era înţeles de veneţieni într-o formă foarte violentă: animale erau ucise, avea loc curse cu tauri pe străzile oraşului sau lupte între localnici. Prin secolul al XVII-lea lucrurile s-au schimbat, aşa că tineri nobili din diferite ţări europene poposeau la Veneţia pentru a juca jocuri de noroc, pentru a se distra la baluri mascate sau pentru a frecventa prostituate. Astfel, istoria consemnează că în acel secol, în timpul caranvalului, oraşul primea peste 30.000 de turişti şi 10.000 de prostituate. Nici nu e de mirare că în 1797, carnavalul a fost interzis, iar în perioada fascistă a avut aceeaşi soartă. În 1979, Carbnavalul de la Veneţia a revenit din nou în atenţia lumii, iar turiştii au depăşit în curând numărul localnicilor interesaţi; după 2004 a bătut recordul de vizitatori cu peste un milion de turişti înregistraţi.
Istoria nu se arată însă a fi prea blândă cu veneţienii, iar carnavalul se pare că a intrat într-un alt con de umbră, dar poate frumuseţea şi varietatea măştilor (bauta, loretta, veneţiene, larva) vor reuşi din nou să emane farmecul de altă dată. Sau poate vor reuşi asta poveştile meşteşugarilor care confecţionează măşti. Ei se bucură de un statut special în rândul localnicilor încă de la 1436, când au obţinut dreptul de a avea propria lor breaslă. Respectul pentru ei există şi azi, mai ales că “mascherari” confecţionează măştile manual, din piele sau carton, le decorează cu foiţe de aur şi pietre semipreţioase şi le pictează apoi cu ajutorul penelor. .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu