Stă aplecat deasupra unei mese. Priveşte ţintă piatra de pe masă. A întors-o pe toate părţile, a privit-o din toate unghiurile. Nu mai are nicio îndoială, e un diamant, cel mai de preţ diamant pe care l-a văzut, pe care l-a avut în mână în toţi aceşti zeci de ani de când analizează cu privirea şi mintea pietrele preţioase. Dar parcă nu-i vine încă să creadă că el, bătrânul cunoscător al pietrelor preţioase, el care a privit şi a cântărit mereu diamantele altora, are acum propriul său diamant. Aceasta este scena pe care imaginaţia mi-o desenează atunci când mă gândesc la diamante. O scenă de film în care un bătrân şi un diamant sunt stăpânii lumii, o scenă de film din care dispare orice colier fabulos cu diamante, rubine şi safire. Aşa poate începe povestea diamantelor, o poveste care se tot spune de milioane de ani şi care nu e niciodată prea lungă pentru că e povestea celei mai râvnite pietre preţioase.
Cel neînvins
Povestea dimantului începe chiar de la numele său: cuvântul provine din grecescul "adamas", adică neînvins, indestructibil, iar în alte limbi ale Pământului, precum sanscrită sau arabă, denumirea pune în valoare aceeaşi duritate a acestei pietre preţioase. Nici nu e de mirare pentru că diamantul poate atinge duritatea maximă zece pe scara Mohs. Cele mai dure diamante provin din Australia şi, fiind de mici dimensiuni, sunt folosite pentru şlefuirea altor diamante.
Şi pentru că am vorbit de cifre, trebuie spus că în notarea valorii unui diamant, specialiştii au în vedere şi refracţia luminii, strălucirea, puritatea şi densitatea. Patru sunt însă criteriile prime: greutatea în carate, culoarea, claritatea şi tăietura. Să o luăm pe rând.
Există diamante incolore şi diamante colorate, denumite fancy. Cele mai preţioase sunt cele incolore pentru că sunt mai rare. Denumirea incolor poate părea puţin forţată pentru că şi acest tip de diamante au culoare, aşa că ele sunt clasificate de la cele mai puţin colorate până la cele galbene sau maronii. Culori precum roşu sau violet , albastru, roz, galben-portocaliu stau la baza diamantelor fancy.
Indiferent de culoare, un diamant trebuie să aibă cât mai puţine impurităţi pentru a fi valoros, iar pentru a-i cerceta claritate, specialiştii folosesc lupe speciale care măresc de zece ori. Cu ochiul liber, ei observă tăietura diamentului, adică modul în care omul a transformat piatra neşlefuită în diamant.
Din măruntaiele pământului
Diamantul este un cărbune cristalizat. Banal, pot spune unii. Dar povestea transformării cărbunilor în pietre preţioase nu e deloc banală. Diamantele se nasc în măruntaiele pământului, la adâncimi de 140-190 kilometri, la temperaturi de 1200-1400 °C şi presiuni ridicate. Erupţiile vulcanice duc la suprafaţa scoarţei terestre diamantul topit şi, prin răcire, acesta se solidifică în perioade mai scurte sau mai lungi. În consecinţă, există diamante care au înaintata vârstă de trei miliarde de ani sau diamante mai tinere, ce nu numără mai mult de câteva sute de milioane de ani.
De unde provin diamantele? Jumătate dintre ele sunt descoperite în minele din Africa, o treime - în cele din Australia, iar restul - în Rusia, Canada şi China. Faima Africii în industria diamantelor are însă şi o poveste tristă. Pe continentul african şi în asiatica Indie există milioane de copii care lucrează în acest domeniu. În vestul Indiei, zonă recunoscută pentru tăierea şi şlefuirea diamantelor, un copil este plătit cu mai puţin de 0,08 dolari pentru un diamant şlefuit. Numărul copiiilor implicaţi în industria diamantelor, pe plan modial? La sfârşitul anilor *80, aproximativ 11% dintre muncitori erau copii, procentul crescând la 16% în 1994. Se pare că în prezent, peste 171 milioane de copii muncesc în minele sau fabricile de diamante. Şi dacă vorbim de cifre, trebuie spus că producţia anuală de diamante este de 130 milioane carate, adică 26.000 kilograme, dar numai 5% din diamantele extrase sunt destul de pure pentru a putea servi ca podoabe, restul sunt folosite în scopuri industriale.
Capitala mondială a diamantelor este Antwerp, locul pe unde trec 80% din cantitatea de diamante brute şi 50% din diamantele tăiate. În schimb, New Yorkul este cunoscut ca centrul unde sunt comercializate 80 % dintre diamante.
Diamantul de 621 grame
1 gram sau 5 grame, aceasta este greutatea obişnuită a diamantelor. În 1905, lumea a auzit uimită cum dintr-o mină din Africa a fost adus la suprafaţă cel mai mare diamant brut. Cântărea 621,35 grame (3.106 carate), a primit numele de Cullinan (după proprietarul minei) şi a fost tăiat în 105 bucăţi. Câteva dintre aceste bucăţi au devenit celebre: nouă dintre ele se găsesc în Coroana regală britanică, iar cel mai faimos e fără îndoială Steaua Africii, de 530 carate sau 106 grame. Din Africa, diamantul Cullinan a fost dus în Anglia pentru a fi prezentat regelui Eduard VII chiar de ziua sa, iar drumul făcut de diamant între cele două continente a iscat ceva poveşti. Se spune astfel că au fost angajaţi detectivi pentru a păzi diamantul în timpul transportului său cu vaporul, dar în schimb, acesta a fost trimis prin poştă, ca orice alt pachet obişnuit.
Alte două legende sunt legate de momentul tăierii diamantului de către maestrul Joseph Asscher: prima dintre ele spune că în timpul tăierii cuţitul s-a rupt, iar a doua - că Joseph Asscher a leşinat după ce a reuşit să taie uriaşul diamant.
Un diamant demn de coroană regală este şi Koh-i-Noor, cel mai vechi diamant cunoscut. Datează din anul 3000 î. Hr. şi provine din India. Îl regăsim în secolul al XVII-lea pe cupola Taj Mahalului, apoi montat în podoabe de maharajahi şi într-un final în coroana Reginei Elisabeta a Angliei. Pentru a fi potrivit coroanei Angliei, cei mai iscusiţi tăietori au lucrat timp de 38 zile câte 12 ore pe zi, iar la final, Koh-I –Noor a devenit cel mai frumos diamant din lume, aşa cum este el astăzi considerat.
Diamantul de 24,3 milioane dolari
Se numeşte Wittelsbach şi este diamantul pentru care s-au plătit cei mai mulţi bani până în prezent: 24,3 milioane dolari. Este vorba de un diamant albastru de 35,56 carate, care a aparţinut odinioară regilor Spaniei. Diamantul Wittelsbach a fost vândut pentru colosală sumă la sfârşitul anului trecut, în cadrul unei licitaţii organizate de Casa Christie. Ce l-a determinat pe actualul său proprietar, Laurence Graff, s-a scoată acestă sumă din buzunar? Poate tăietura antică şi 82 de faţete ale unui diamant ce măsoară 24,40 milimetri în diametru şi 8,29 milimetri în adâncime, sau poate istoria diamantului. El a fost inclus de regale Filip IV al Spaniei în zestrea fiicei sale şi aşa a ajuns în posesia nobililor austrieci, mai precis a familiei Wittelsbach. Când Maximilian IV Joseph von Wittelsbach a devenit rege al Bavariei diamantul a fost montat în coroana sa, iar după primul război mondial i s-a pierdut urma. Regăsit fiind, aceeaşi Casa Christie a încercat să-l vândă în 1931, dar nu s-au găsit cumpărători. A intrat în colecţii private în 1964.
Ştiaţi că…
... în tăierea şi şlefuirea unui diamant acesta poate pierde până la 50 % din greutatea iniţială?
Tehnicile de tăiere şi şlefuire au evoluat începând cu secolul al XVII-lea?
Primul inel de logodnă cu diamante a fost primit de Maria de Burgundia în 1477?
Popularitatea inelelor de logodnă cu diamante este un rezultat al campaniilor iniţiate în 1930-1940 de Compania de Beers, care încerca astfel să vândă cât mai multe diamante?
Templele din India erau împodobite cu diamante şi tot diamantele neşlefuite erau purtate de indienii ca amulete şi talismane?
În Grecia antică se spunea că diamantul este piatra lui zeului Hades, stăpânul infernului subteran?.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu