În casa pe care a ridicat-o împreună cu soţul ei, în urmă cu zeci de ani, trăieşte şi astăzi Maria Suma. O femei micuţă de înălţime şi iute încă de parcă nu ar purta pe umeri 98 de ani. E drept că astăzi e singură pentru că şi soţul ei şi trei dintre copii au trecut în lumea cealaltă, dar şi soţul şi copiii sunt mereu acolo, în gândurile ei, în fotografii şi în amintirile pe care tanti Maria le deapănă de parcă s-ar fi întâmplat ieri.
Poveste de dragoste
98 de ani a împlinit tanti Maria pe 11 aprilie. S-a născut în familia Drăghici din Haşag şi a colindat destul prin ţară: a făcut patru ani de şcoală la Sibiu, apoi, pentru că meseria soţului o cerea, s-au mutat la Ploieşti, la Moreni, la Poiana Câmpina, ca într-un sfârşit să se stabilească la Sibiu, oraşul în care au clădit o casă, au sădit copaci şi şi-au crescut copiii.
"În 1933 ne-am căsătorit. Soţul a murit în 1993, pe când avea 85 de ani. Am fost căsătoriţi 60 de ani. Cum l-am cunoscut? Eu am făcut şcoala de croitorie de costume naţionale, împreună cu sora lui. El a venit în vizită şi aşa ne-am cunoscut". Ştefan Suma era tot dintr-o familie simplă ca a ei. Cinci ani a învăţat Ştefan Suma la şcoala de arte şi meserii, dar cum nu a găsit loc de muncă, a lucrat la batoză, iar din banii strânşi a făcut şcoala de şoferi şi ca şofer a lucrat apoi toată viaţa.
Pe 26 octombrie 1933, s-au căsătorit Maria şi Ştefan Suma. Fotografii nu au din ziua în care şi-au unit vieţile, căci naşul a uitat aparatul acasă. Dar amintirile sunt acolo, vii de parcă nu ar fi trecut aproape 70 de ani de atunci: "Era octombrie, plouase şi era noroi de-mi trecea de glezne, iar eu aveam pantofi albi şi rochie albă... Îmi amintesc că noi am venit la Sibiu şi când am ajuns acasă, cu o zi înainte de nuntă, toate păsările erau tăiate şi agăţate pe două rânduri în tindă: 28 de curci, raţe şi găini au tăiat părinţii mei. Au tăiat şi un porc, am avut 28 de vedre cu vin de la Şoroştin şi am avut un muzicant cu contrabasul", povesteşte tanti Maria şi adaugă imediat cu un zâmbet ca la 19 ani: ”M-am măritat repede să nu treacă vremea că aveam 19 ani!”
60 de ani împreună
E mulţumită tanti Maria de viaţa pe care a avut-o cu soţul ei, deşi nu a fost una întotdeauna uşoară. „Oare o fi fost întotdeauna bine şi uşor când soţul meu era plecat o lună de acasă, în deplasări, şi eu rămâneam singură cu copiii?! Sau când a primit soţul act de concentrare şi noi mai nimic nu aveam?! Trebuie să mai fie şi amar, că altfel nu ştii cum e binele”, spune tanti Maria cu înţelepciunea a 98 de ani.
Şi tocmai pentru că ştie că o căsnicie cere eforturi şi implicare, şi tocmai pentru că ştie că într-un cuplu respectul contează, că „o dată taci tu, o dată tace el”, nu înţelege de ce tinerii de azi privesc familia cu atâta uşurinţă şi tot uşor o şi destramă. Şi tocmai pentru că au fost uniţi la bine, dar mai ales la rău, au şi reuşit Maria şi Ştefan Suma să-şi clădească o familie, o casă şi să-şi crească bine copiii. Şi tot împreună au trecut şi de grozăviile războiului: "Eram în Câmpina şi vă daţi seama acolo era rafinărie, era gară, aşa că era furnicar de avioane deasupra noastră şi bombardau, bombardau... Aveam întotdeauna valiza gata numai să plecăm...."
Locul de casă din Sibiu l-au cumpărat cu 19.000 de lei şi a fost efort mare pentru că soţul câştiga doar 600 de lei, dar şi-au pus şi sufletul şi mintea ca să le ofere copiilor lor un cămin; nici nu a mai contat că au încărcat ţigla numai ei doi, că au cărat-o cu căruţa şi că au descărcat-o tot ei doi, în noua lor bătătură. Aşa, încet-încet, cu răbdare şi sudoare, au ridicat casa în care au locuit apoi o viaţă întreagă, casa în care tanti Maria locuieşte şi astăzi.
Chibzuinţă
Era tânără tanti Maria când s-a măritat, dar a ştiut cum să ţină casa şi cum să chibzuiască. „Nu erau atâtea pe vremea aia, dar ne descurcam. Când eram la Poiana Câmpina, miercurea şi vinerea era tăiere de animale şi cumpăram şi noi cât puteam. Făceam mâncare acasă şi o făceam cu gust, zic eu, nu ca acum – când toate sunt, parcă, la fel. Găteam acasă şi mâncam cumpătat... Apoi tata îmi trimitea în fiecare an porc şi păsări, le chibzuiam şi aveam un an întreg. Cu unsoare de la un porc găteam tot anul."
Bani mulţi nu au avut niciodată, iar când şi-au început viaţa împreună toată averea le-a încăput în două cufere din nuiele. Au avut în schimb minte chibzuită şi patru mâini dibace. Cuvertura de pe pat, perdelele, păretarul, feţele de masă şi câte şi mai câte – pe toate tanti Maria le-a făcut cu mâna ei şi pe toate le are şi astăzi, dar pe multe le ţine "de bune" pentru sărbători sau pentru zilele când primeşte musafiri. Şi are de ce să o facă pentru că minunat lucru a ieşit din mâna ei: perdele dantelate făcute cu acul de croşetă, ţesături lucrate pe gherghef. „Cuvertura asta e deodată cu băiatul cel mare: are 75 de ani. Eram gravidă cu el şi lucram cu o prietenă până la 1 noaptea. Am cumpărat 4 kilograme şi jumătate de bumbac ieftin, că nu ne puteam permite din cel scump, am avut model pe hârtie şi am făcut-o. O lună am lucrat la ea, noaptea, când prindeam timp. Apoi am făcut perdele, feţe de masă”, povesteşte tanti Martia, în timp ce îşi plimbă mâna peste cuvertura de pe pat şi privirea de la fereastră la masă. Îi e dragă cuvertura pentru că nu e doar simplu lucru de mână, ci simbol al amintirilor, al anilor de altădată...
Sănătate le-a dat Dumnezeu şi ei şi soţului, aşa că în 98 de ani de viaţă, tanti Maria n-a fost bolnavă decât de două ori: în 1936 şi în 1954, iar o dată i s-a tras de la munca într-o cameră cu ciment pe jos. "Stăteam la Câmpina şi aveam o locuinţă de la ASTRA Română; o cameră era podită, alta era numai cu ciment pe jos şi acolo stăteam eu să croşetez; probabil din cauza asta m-a prins o răceală puternică. Şase săptămâni nu m-am ridicat din pat, apoi mi-a trecut." Sănătoasă e şi acum: „Nu mă doare nimic! Mi-a zis medicul că am tensiune şi mi-a dat pastile, dar eu nu simt nimic”, zâmbeşte şugubăţ nonagenara.
Cum o duce acum când aproape bate veacul? Bine, pentru că fiul ce i-a mai rămas şi nepoţii au grijă de ea. Dar ceva tot o macină: singurătatea şi durerea că i-a pierdut pe mulţi dintre cei dragi. În ultimii ani cei patru fraţi ai ei s-au dus, unul câte unul, iar atunci, în anii tinereţii, a pierdut doi copii: pe unul l-a îngropat de mic, pe altul l-a născut mort. Dar i-a avut pe Cornel şi Florin, copii buni. "Cornel numai la panoul de onoare a fost, a învăţat bine şi-a luat doctoratul. Florin a făcut meserie şi cu el am stat aici până s-a dus la odihnă... Atunci mi-a fost cel mai greu când a murit Florin, apoi s-a dus şi Cici, soţia lui. Măcar de trăia ea... dar asta-i viaţa, tu nu ai ce să faci!". E mulţumită că are nepoţi cuminţi şi strănepoţi la fel de cuminţi, deşi sunt încă mici. Iar după ce ai întâlnit-o, omul din tine e mulţumit pentru că lecţia de demnitate umană nu înseamnă doar fraze meşteşugite citite într-o carte, ci lecţia de demnitate e sinonimă cu viaţa unui om cu care ai avut ocazia să te întâlneşti şi căruia ai putut să îi strângi mâna..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu